Hotarele istorice Vocalize în re minor (31)

În acest spațiu, puteți citi fragmente din opera lui Gheorghe Schwartz – Hotarele istorice Vocalize în re minor, apărut la  Editura Junimea din Iaşi, în 2015.

99. Iar gardul a înlăturat criza economică

Toţi vandanii şi toţi vǘndǘnii sunt mândri de minunatul gard cu sârmă electrificată ce se întinde pe toţi cei trei sute optzeci şi şapte kilometri de graniţă, lăsând libere doar cele trei treceri dintr-o ţară în cealaltă – un punct de frontieră la fix o sută douăzeci şi nouă kilometri -, gardul care, împodobit cu superbii trandafiri imuni la curentul electric, şi-a câştigat – pe drept! – titlul de A Opta Minune a Lumii. Parfumul pe care-l împrăştie reprezintă un „Bun venit!” pentru toţi cei ce vin în cele două republici surori. Drept urmare, gardul nu este păzit doar de grăniceri, ci şi de delegaţii speciali ai UNESCO.

Toţi vandanii şi toţi vǘndǘnii sunt mândri de minunatul gard, însă, totuşi, îşi mai aduc aminte cu oarece nostalgie când puteai trece fără oprelişti dintr-o parte în cealaltă. Mai ales familiile despărţite simţeau, din când în când, în adâncul sufletelor lor chemarea neamurilor, a familiilor visând la reunirea lor. Aşa că, atât la Ministerele Emigrării, cât şi la cele ale Imigrării, au sosit cereri numeroase în dosare voluminoase. Iniţial, a fost destul de riscant să faci o cerere de emigrare, putând fi socotit trădător. Şi tratat ca atare! Adică pierzându-ţi mai toate drepturile civile. Ceea ce n-a putut înfrâna acele zbateri din adâncul sufletelor despre care am vorbit.

Într-o reuniune secretă a şefilor celor patru Ministere (Ministerul Emigrării din Republica Democratică Vandana, Ministerul Imigrării din Republica Democratică Vandana, Ministerul Emigrării din Republica Umanistă Vandana şi Ministerul Imigrării din Republica Umanistă Vandana s-a ajuns la o înţelegere înţeleaptă care a favorizat de atunci pe toată lumea: vandanii care se mutau peste gard plăteau Republicii Democratice Vandana o sumă de bani calculată judicios în funcţie de mai multe criterii riguroase (vârsta, starea sănătăţii, pregătirea profesională etc.). În felul acesta, vandanii puteau să-şi rezolve în mod fericit nostalgia din suflete. La fel şi vǘndǘnii. Cei ce nu dispuneau de banii respectivi (că tot avutul oricum trebuiau să-l lase statului din care, liberi şi nesiliţi de nimeni, plecau) puteau presta muncă în folosul comunităţii (între doi şi unsprezece ani).

Din veniturile acestea, miraculos cum a crescut bunăstarea în cele două republici surori! Şi totul numai pentru că între ele se află minunatul gard cu sârmă electrificată ce se întinde pe toţi cei trei sute optzeci şi şapte kilometri de graniţă, lăsând libere doar cele trei treceri dintr-o ţară în cealaltă – un punct de frontieră la fix o sută douăzeci şi nouă kilometri -, gardul care, împodobit cu superbii trandafiri imuni la curentul electric, şi-a câştigat – pe drept! – titlul de A Opta Minune a Lumii.

Mai aveţi ceva de comentat?

100. Vrednic este!

Atât vandanii, cât şi vǘndǘnii sunt oameni cu frica lui Dumnezeu, aşa că în Nord ca şi în Sud, de sărbători, lăcaşurile de cult sunt pline. Numai că vandanii sunt de rit alpha, pe când vǘndǘnii sunt de rit omega. Aceasta a fost şi o cauză pentru care fostul Regat Vandan (de tristă amintire) s-a pretat a fi atât de lesnicios împărţit în două state autonome, libere şi democratice (în Sud) şi autonome, libere şi umaniste (în Nord), două ţări surori unde fiecare poate să-şi cultive în linişte cultul. Adică să-şi cultive în linişte cultul local. Cum mai există nişte înapoiaţi în Nord, credincioşi de rit omega cu descendenţi încă de pe vremea Regatului Vandan (de tristă amintire), aceştia ar vrea să-şi prăznuiască în Sud credinţa, însă, din păcate (pentru ei), acest lucru nu se poate din pricina minunatului gard cu sârmă electrificată ce se întinde pe toţi cei trei sute optzeci şi şapte kilometri de graniţă, lăsând libere doar cele trei treceri dintr-o ţară în cealaltă – un punct de frontieră la fix o sută douăzeci şi nouă kilometri -, gard care, împodobit cu superbii trandafiri imuni la curentul electric, şi-a câştigat – pe drept! – titlul de A Opta Minune a Lumii. Şi în Sud mai există înapoiaţi, credincioşi de rit alpha cu descendenţi încă de pe vremea Regatului Vandan (de tristă amintire), aceştia ar vrea să-şi prăznuiască în Nord credinţa, însă, din păcate (pentru ei), acest lucru nu se poate din pricina minunatului gard cu sârmă electrificată ce se întinde pe toţi cei trei sute optzeci şi şapte kilometri de graniţă, lăsând libere doar cele trei treceri dintr-o ţară în cealaltă – un punct de frontieră la fix o sută douăzeci şi nouă kilometri -, gard care, împodobit cu superbii trandafiri imuni la curentul electric, şi-a câştigat – pe drept! – titlul de A Opta Minune a Lumii.

Cum credincioşii alpha sunt consideraţi o adevărată ameninţare strategică la adresa securităţii Republicii Democratice Vandana, în mod logic acest rit a fost interzis în Sud. În contrapartidă, credincioşii omega au fost interzişi, în mod logic, în Nord. Prelaţii din Nord au organizat o conferinţă internaţională unde înalţi ierarhi, precum şi personalităţi laice au analizat ereziile la adresa Adevăratului Crez conţinute de ritul omega. Prelaţii din Sud au organizat o conferinţă internaţională unde înalţi ierarhi, precum şi personalităţi laice au analizat ereziile la adresa Adevăratului Crez conţinute de ritul alpha. Cele două conferinţe s-au bucurat de un real succes şi s-au încheiat cu aplauze sincere, iniţiatorului din Nord i s-a cântat „Vrednic este!”. Cam în acelaşi timp, în Sud, iniţiatorului conferinţei i s-a cântat „Vrednic este!”.

101. Despre aşa-numitul „Conflict Rembodor”

Ca de atâtea ori în istorie, când evenimente importante apar în urma unor fapte întâmplătore, şi aşa-numitul „Conflict Rembodor” a avut loc pentru că Julius Zimberlan, un simplu arhivar, a descoperit că harta după care a fost împărţit Regatul Vandana (de tristă amintire) în cele două republici surori nu a fost pusă cu exactitate în practică pe teren. În fapt, kilometrul 108,6 al graniţei trasate pe hârtie a întâlnit lacul Rembodor, aşa că, neputând trece prin apă, gardul a fost ridicat pe malul sudic, cu o deviere de vreo şaizeci de metri (mai exact, de cinzeci şi opt virgulă trei metri). Semnalând acest fapt, Julius Zimberlan, un simplu arhivar, a declanşat o situaţie care s-ar fi putut transforma în cel mai cumplit război fratricid. Asta pentru că, aşa cum era şi firesc, autorităţile din Republica Democratică Vandana au somat vecinii din nord să respect întocmai tratatul de împărţire a Regatului Vandana (de tristă amintire) şi să retrocedeze teritoriul însuşit ilegal. La rândul lor, oficialităţile Republicii Umaniste Vandana, neputând tăgădui starea de fapt, au răspuns că n-au cum să îndeplinească cererea fraţilor lor din sud, fiind clar pentru orice minte normală că nu poţi să distrugi doar pentru câţiva metri minunatul gard cu sârmă electrificată ce se întinde pe toţi cei trei sute optzeci şi şapte kilometri de graniţă, lăsând libere doar cele trei treceri dintr-o ţară în cealaltă – un punct de frontieră la fix o sută douăzeci şi nouă kilometri -, gard care, împodobit cu superbii trandafiri imuni la curentul electric, şi-a câştigat – pe drept! – titlul de A Opta Minune a Lumii.

Nemulţumite de acest răspuns, autorităţile din Republica Democratică Vandana au dat un ultimatum republicii surori. Care, la rândul ei, a decretat mobilizarea generală.

Situaţia părea fără ieşire deoarece chiar şi dacă cele două părţi ar fi acceptat cu titlu de compensaţie ca Republica Umanistă Vandana să cedeze aceeaşi suprafaţă de teren Republicii Democratice Vandana, ar fi trebuit să fie modificat minunatul gard cu sârmă electrificată ce se întinde pe toţi cei trei sute optzeci şi şapte kilometri de graniţă, lăsând libere doar cele trei treceri dintr-o ţară în cealaltă – un punct de frontieră la fix o sută douăzeci şi nouă kilometri -, gard care, împodobit cu superbii trandafiri imuni la curentul electric, şi-a câştigat – pe drept! – titlul de A Opta Minune a Lumii. Or gardul, aparţinând de patrimoniul de aur al omenirii, nu era voie să fie modificat, mai ales că s-ar fi pus în pericol superbii trandafiri, după cum a avertizat academicianul Lowenstein din Mongolia.

Într-o şedinţă cu uşile închise, Consiliul de Securitate ONU a ajuns la următoarea concluzie: în cazul în care războiul ar izbucni, una dintre cele două republici surori ar câştiga şi, pe cale de consecinţă, ar ocupa teritoriul celeilalte. Ceea ce ar duce la reunificarea ţării pe teritoriul vechiului Regat Vandana (de tristă amintire) şi, implicit, ar produce un grav dezechilibru geopolitic. Iar gardul n-ar mai avea sens… Soluţia găsită, după lungi dezbateri, a fost ca şi întregul lac Rombodor să devină teritoriu protejat UNESCO, un no man’s land. Iar pentru echilibrarea situaţiei teritoriale cele două ţări au fost despăgubite cu titluri de valoare.

Şi, astfel, conflictul a fost aplanat, iar gardul, aparţinând de patrimoniul de aur al omenirii a rămas neatins.

Doar numitul Julius Zimberlan, un simplu arhivar, pentru contribuţia sa nefericită, care a fost cât pe ce să provoace un război fratricid, a fost retrogradat în funcţie şi pedepsit cu diminuarea pe trei luni cu 15% din salar. Cine l-a pus să nu-şi vadă de lungul nasului? (J.Z. a avut noroc, i-a spus unchiul Levy, un avocat uns cu toate unsorile, J.Z. a avut mare baftă că n-a fost acuzat şi de trădarea unor înscrisuri secrete! Ce e 15% pe trei luni? Mai bine să uităm totul!)

Mai bine să uităm totul!

Abonează-te acum la canalul nostru de Telegram cotidianul.RO, pentru a fi mereu la curent cu cele mai recente știri și informații de actualitate. Fii cu un pas înaintea tuturor, află primul despre evenimentele importante, analize și povești captivante.