Idei pentru reformarea ANAF

Protejata lui Darius Vâlcov din fruntea ANAF, Mihaela Triculescu, a fost înlocuită cu Mirela Călugăreanu, despre care ministrul Eugen Teodorovici spune că este un ”fiscalist de excepție”. În discursul de instalare, noua șefă a Fiscului a promis schimbări majore „care vizează o eficientă şi corectă colectare a veniturilor bugetului dar în egală măsură şi transformarea agenţiei într-o instituţie transparentă şi eficientă”. Potrivit acesteia, obiectivele sunt asigurarea unor servicii de calitate în relaţia cu contribuabilii, simplificarea mecanismului de administrare fiscală, care să susţină atât conformarea la declararea obligaţiilor, cât şi conformarea la plata obligaţiilor, un rol important avându-l şi prevenirea şi combaterea evaziunii fiscale. Un fost președinte al ANAF, Gelu Ștefan Diaconu, salută revenirea Mirelei Călugăreanu în fruntea instituției (a mai ocupat funcția în 2017-2018) dar a atras atenția că nu va realiza nimic remarcabil dacă nu va solicita ministrului Teodorovici luarea mai multor măsuri, printre care: oprirea elanului demolator al ministrului în „reorganizarea” ANAF; revenirea imediată a direcției de IT la ANAF; reluarea programului cu Banca Mondială; eliminarea imixtiunii Comisiei Naționale de Prognoza în activitatea ANAF; înlocuirea imediată din funcție a tuturor habarnistilor impuși în sistem de către PSD; reducerea drastică funcțiilor de conducere; înlocuirea șefului Direcției de administrare a marilor contribuabili, Mișa Ionuț, vinovat de foarte mulți ani încoace de acută lipsa de performanță în domeniu; dotarea imediată cu tehnică de calcul a subunităților.

Când vorbește despre eliminarea imixtiunii Comisiei Naționale de Prognoză în activitatea ANAF, Diaconu se referă la acordul semnat la începutul acestui an care prevede că Prognoza, subordonată Secretariatului General al Guvernului și controlată până mai ieri de consilierului de stat Darius Vâlcov, va stabili contribuabilii care vor fi incluși în controalele Fiscului. Diaconu spune că aceasta a fost încă o măsură care destructurează ANAF pentru că analiza de risc a trecut la CNP. Anul trecut, centrul de calcul (adică toate sistemele IT) au fost luate de la ANAF și trecute la Centrul Național pentru Informații Financiare, din subordinea directă a Ministerului de Finanțe. De asemenea, Finanțele au preluat și administrarea marilor contribuabili, direcțiile regionale de administrare fiscală de la ANAF și direcția soluționare contestații. Tot la începutul anului, plenul Camerei Deputaților a votat trecerea Vămii din subordinea ANAF în cea a Ministerului de Finanțe. Cele opt direcții regionale ale Fiscului au fost desființate. Astfel, Vama a devenit structură separată în subordinea directă a ministrului Eugen Teodorovici, parte a unui proces mai amplu, care prevede și desființarea direcțiilor regionale ale ANAF.

În urmă cu un an, Ministerul Finanțelor a renunțat la proiectul de modernizare a ANAF împreună cu Banca Mondială și pregătește pentru Fisc un model special pentru achiziția de echipamente, similar cu cel practicat în cazul achizițiilor militare sau a celor efectuate de serviciile secrete, potrivit informațiilor Profit.ro. Modelul acesta de achiziții are nevoie de o derogare specială, dar permite criterii mult mai relaxate în ceea ce privește transparența și concurența, precum și negocieri pentru atribuire directă.

Abonează-te acum la canalul nostru de Telegram cotidianul.RO, pentru a fi mereu la curent cu cele mai recente știri și informații de actualitate. Fii cu un pas înaintea tuturor, află primul despre evenimentele importante, analize și povești captivante.
Recomanda 1
Cosmin Pam Matei 4565 Articole
Author

3 Comentarii

  1. „reluarea Programului cu BM; eliminarea imixtiunii Comisiei Naționale de Prognoza în activitatea ANAF; înlocuirea imediată din funcție a tuturor habarnistilor impuși în sistem de către PSD; reducerea drastică funcțiilor de conducere; dotarea imediată cu Tehnică de Calcul a subunităților.”?
    NU radeti, exista inca REGISTRE unde Angajatii FISCULUI scriu cu PIXul!

    Tarziu, prea tarziu…
    „Scrisoarea Băncii Mondiale de întrerupere a Acordului pentru modernizarea Fiscului.
    Premierul Dăncilă și ministrul Finanțelor, Teodorovici, au Semnat oficial un amendament privind Acordul de împrumut pentru proiectul de modernizare a administrației fiscale. E vorba despre vestitul proiect cu BM. Practic, prin acest amendament statul român spune că NU mai are nevoie de banii BM.

    Conform Scrisorii, publicată în Monitorul Oficial, semnată de directorul regional, Arup Banerji, e vorba de 51,9 milioane euro, din valoarea totală de 70 milioane euro.
    https://economie.hotnews.ro/stiri-finante_banci-23185008-scrisoarea-bancii-mondiale-intrerupere-acordului-
    Acum, după 6 luni de la Rezilierea contractului, Ion Ghizdeanu seful CNSP propune Informatizarea Fiscului, cu 150 Milioane euro, adică DUBLU față de Proiectul cu BM.
    Problema suplimentară e una ce ține de siguranța națională – CNSP dorește să realizeze aceste proiecte în sistem PPP. Adică un privat ar urma să controleze DATE Medicale și Fiscale – e o situație care NU se întâlnește în nicio altă țară civilizată!
    https://cursdeguvernare.ro/cine-opreste-superministerul-ion-ghizdeanu-pregateste-ppp-si-pentru-datele-

  2. ANAF este o Agentie privata criminala formata din mercenari extortionisti care nu are motiv de existenta intr-un stat bazat pe democratie . Taxele sint confiscari prin teroare . Actualmente Statul este o Corporatie compusa din paraziti . Statul , finanarea statului si accesiunea la stabilimentul puterii trebuiesc reinventate si nu considerate privilegiul pe viata al unei clase sociale . Statul Corporatie trebuie abolit si inlocuit cu Statul administrativ meritocrat care isi creaza singur moneda si se autofinateaza bazat pe puterea economica , nu care imprumuta de la alte institutii din in numele poporului , dupa care exploateaza poporul sa plateasca furturile si privilegiile clase exploatatoare . In final bogatia trebuie sa stea in posesiunea poporului , nu a Agentiilor statului care sunt corporatii/grupuri privilegiate parazite , nu grupuri producatoare de bunuri sau hrana .

Comentariile sunt închise.

Precizare:
Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.