Când nu ai învățat să ții cont de propria ta ignoranță (cel mai mare progres din istoria cunoașterii), zic urmașii lui Socrate, te vei afla mereu sub una din aceste două judecăți politice:
1) guvernarea ABC este proastă, dat fiind că nu-i poți simpatiza pe A, B și C, dar mai ales pentru că n-ai o viziune coerentă despre o bună guvernare;
2) guvernarea XYZ este bună, dat fiind că îi simpatizezi pe X, Y și Z, dar mai ales pentru că n-ai o viziune coerentă despre o bună guvernare.
Din neasumarea propriei ignoranțe, în orice ecuație cognitivă vine faptul că nici nu problematizezi dacă viziunea ta despre o bună guvernare nu este cumva rea, insuficientă ori de rea-credință.
Acesta este un stadiu din evoluția mentalităților. În Grecia antică, acest stadiu fost caracteristic epocilor de dinainte de ecloziunea dezbaterilor raționale în Polis, adevărata moștenire a socratismului.
La noi, în acest prezent istoric, moștenirea socratică n-a pătruns nici în școli, nici în mentalul societal, nici în show-ul mediatic. Suntem pre-socratici sadea. Caracteristica esențială a stadiului pre-socratic al Polis-ului stă în faptul de a nu simți nevoia de a defini termenii cu care facem judecăți. De pildă, ce are a fi o guvernare bună.
Dacă am începe, mâine, o încercare de definire consensuală a termenilor cu care producem judecăți, ne-am trezi că, la fel ca Socrate, ar trebui să ne întrebăm ce e drept și ce e nedrept, cum se instalează dreptatea între noi. Este dreptatea folosul celor mai puternici? Este ea ceva care are un model universal? Cum ar putea fi accesat acest model?
Este vorba, așadar, să ne așezăm pe un teren consensual cu privire la Justiție? Chiar acest teren ar fi Polis-ul nostru. N-am făcut acest demers mentalitar niciodată prin propriile noastre eforturi cognitive. Am imitat, am importat, am improvizat… Ne-am strămutat în Polis-ul altora…
Cel mai rău ne-a fost când am fost strămutați (cu forța) în Polis-ul justiției sociale de tip comunist…
Am ieșit de acolo fără să ne întrebăm cum arată justiția socială în Polis-ul unei societăți libere… Eventual cum arăta ea în vremea când ne-am imaginat că noi înșine eram o societate liberă… Fuseserăm, oare, cu adevărat așa ceva, ori am instalat, atunci, o dreptate care era doar folosul celor mai puternici?
Noi am ieșit din comunism cu o dezbatere societală nerelevantă despre vinovății individuale, într-o lume în care nu mai existau indivizi… și nici măcar jumătăți de in-divid care să vrea să redevină individ…
Nici azi nu reușim să ne dăm seama că individul nu există încă într-o societate care nu și-a consensualizat ea însăși ideea de dreptate… Nu suntem capabili, mental și mentalitar, să constituim un întreg din care să vrem să facem parte… Noul comunism (de import, desigur) din care facem parte vine din neștiința de a asuma ignoranța inerentă omului normal și de a lucra cu ea împotriva ei…
Ceea ce ne pierde este aroganța, adică exact inversul ignoranței asumate rațional (socratic). Evoluționar (nu istoricește), ne aflăm în epoca în care elinii urmau să afle că nu există prostie decât acolo unde nu este recunoscută cinstit propria ignoranță…
Nici zeii nu mai au ce face cu tine când nu știi cât de ignorant ești…
Precizare:
Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.