Iluzia normalităţii

De joia trecută, Cehia a coborât nivelul măsurilor anti-COVID-19 de la asprimea gradului IV la gradul III.

După numai câteva zile, guvernul s-a găsit în situaţia de a lua în considerare revenirea la situaţia anterioară. S-a hotărât, totuşi, ca, începând de miercuri, 9 decembrie 2020, să se aplice doar o nuanţare a ansamblului de măsuri ce reglementează viaţa publică. Pare a fi prevalat dorinţa de a-i lăsa un pic pe oameni să se bucure, responsabil, de sărbătorile de iarnă, redresând şi veniturile statului provenite din colectarea TVA.

La baza evaluării potenţialului evolutiv al maladiei COVID-19 stă indicatorul PES [abrevierea pentru Sistemul Anti-Epidemie], care plasează întreaga ţară, o regiune sau un district la gradul maxim de restricţii în momentul în care valoarea acestuia se plasează în intervalul 76-100 (pe o scară de la 1 la 100). Cele două componente esenţiale în determinarea, de către autorităţile sanitare, a riscului epidemiologic şi a valorii PES sunt coeficientul R al ratei de infectare pe care o persoană purtătoare a SARS-CoV-2 o poate induce (şi care este estimat, în aceste zile, la valoarea de 1,02 „persoane“) şi, respectiv, procentul de teste pozitive în ansamblul testelor efectuate la nivelul unei zile (plasat, actualmente, în jur de 25%, cu peste 20.000 de teste pe zi, la circa 10,7 milioane de locuitori).

Decizia de relaxare introdusă joi, 3 decembrie, a fost impusă de faptul că, timp de 13 zile consecutive, indicatorul PES a fost sub 60, adică sub pragul inferior al nivelului IV de restricţii. Înăsprirea sau relaxarea nu sunt implementate automat, chiar dacă e nevoie ca PES să urce peste prag în decursul a 3 zile succesive, respectiv ca acesta să coboare sub prag pentru 7 zile la rând. Indicatorul a sărit de la 57 la 62 şi, apoi, la 64 îndată după redeschiderea limitată a magazinelor de toate calibrele, a restaurantelor şi a unor servicii, dovedind fragilitatea situaţiei epidemiologice din ţară, în condiţiile în care toată lumea s-a repezit să profite de aparenţa unei vieţi normale, după ce, din octombrie, ţara fusese una dintre cele mai afectate din Europa. In ultimele cinci zile, în capitală, indicatorul PES a avut valoarea 49, dar au fost trei zile în decurs de o lună în care acesta a coborât sub 40. In acelaşi timp, pentru 25 de zile, valoarea indicatorului nu a depăşit valoarea de 50. La nivelul întregii ţări, acesta fusese chiar de 78, pe 8 noiembrie. Faptul că, în ultimele trei zile, PES s-a stabilizat la 64 pune guvernul într-o mare dilemă, căci ar fi recomandabilă trecerea la nivelul IV după doar o săptămână de relaxare.

Noile măsuri anunţate luni seara, şi care devin operaţionale de azi, au în vedere, în primul rând, potolirea setei de socializare şi restrângerea cercurilor de antren în spaţiile publice. Astfel, restaurantele şi ferestrele take away vor funcţiona numai până la 8 seara, iar consumul de alcool – „una mică“ – în pieţele de Crăciun este interzis. Aceste focare de forfotă, şi care fac deliciul celor mari şi mici deopotrivă, rămân deschise şi după cele trei zile în care l-au aşteptat pe Mikuláš, neexistând restricţii majore pentru locuitorii din afara capitalei, care au posibilitatea de a vizita Praga în decursul unei singure zile, dacă-şi inventează un alibi care să stea în picioare (o vizită la un medic specialist, de exemplu), fără a apela, însă, la facilităţi de cazare din oraş.

În această săptămână, camera inferioară a Parlamentului ar trebui să se pronunţe în privinţa prelungirii cu încă 30 de zile a stării de urgenţă. Principalele partide din opoziţie, în special formaţiunea Piraty, care domină segmentul anti-establishment la nivelul legislativului UE, nu sunt de acord. Pe când în România (şi în emigraţie) AUR înregistra un succes istoric în alegerile din 6 decembrie, acelaşi mesaj de împotrivire la măsurile instituite pe plan naţional în condiţiile pandemiei se făcea auzit în cadrul unei manifestaţii ce a avut loc în centrul capitalei Cehiei. Profitând de vremea plăcută şi de cele trei zile trecute de la relaxare, sute de participanţi şi-au exprimat zgomotos inapetenţa faţă tot ce înseamnă restricţiile anti-COVID, inclusiv faţă de portul măştilor, invocând „dreptul“ de a nu le purta şi iminenţa distrugerii ţării şi a poporului, pe acelaşi ton specific unor lideri ai mişcărilor protestatare ce bântuie Europa. Bineînţeles, fără nici un fel de distanţare fizică…

Turiştii externi, care au generat, chiar şi în această vară, venituri însemnate pentru economia locală, rămân în afara schemelor de relaxare. Tranzitul este permis, în continuare pentru 12 ore fără formalităţi speciale. Intrarea în Cehia a cetăţenilor români venind din România este supusă restricţiilor care-i afectează şi pe ceilalţi cetăţeni din UE+. Pentru cei ce călătoresc cu avionul, înainte de îmbarcare, trebuie completat formularul Public Health Passenger Locator Form, disponibil pe site-ul www.prijezdovyformular.cz şi în limba engleză. A doua obligaţie se referă la prezentarea unui test RT-PCR negativ nu mai vechi de 72 de ore (ce trebuie predat, imediat după sosire, la autoritatea sanitară regională sau a capitalei) ori a unuia efectuat în primele 5 zile de la intrarea pe teritoriul ceh.

În absenţa rezultatului negativ al unui test, cetăţenii străini, ca şi rezidenţii străini şi cetăţenii cehi venind dintr-o zonă clasificată drept roşie, unde s-au aflat mai mult de 12 ore în ultimele două săptămâni, nu au libertatea de mişcare, pentru o perioadă de 10 zile. La această dată, toată Europa e în zona roşie, cu excepţia Irlandei, Islandei, Norvegiei, Danemarcei, Finlandei şi a Maltei, precum şi a arhipelagului Balearelor şi a unor insule din Atlantic aparţinând Spaniei ori Portugaliei. Călătoriile originate din aceste ţări fac obiectul unor restricţii minore, asemănătoare celor din zona zisă verde: Australia, Japonia, Coreea [de Sud], Noua Zeelandă, Singapore, Thailanda şi Vatican.

În privinţa campaniei de vaccinare contra COVID-19, se anticipează achiziţionarea a aproape 7 milioane de doze (duble), deşi sondajele momentului indică faptul că doar 40% dintre cehi ar fi de acord să fie vaccinaţi, în timp ce 20% ar fi indecişi, iar alţi 40% s-ar opune. Guvernul a anunţat că toate costurile asociate vor fi suportate de companiile de asigurări de sănătate, urmând a fi decontate de stat. De asemenea, va fi iniţiat un efort de informare, avându-i drept ţintă pe acei 20-30% care ar putea ridica nivelul imunizării prin vaccinare la unul acceptabil din punct de vedere statistic pentru stoparea răspândirii bolii.

Că bugetul statului nu stă tocmai pe roze o dovedesc şi controalele, de o intensitate fără precedent, din mijloacele de transport în comun, care până acum câteva luni erau un fel de poezie şi îi vizau, cu precădere, pe turiştii străini. Intr-un „sistem deschis“, cu minime validări (ca în multe alte oraşe ale Europei Centrale), inclusiv la accesul în metrou, în decurs de nici o săptămână, am prezentat abonamentul la control cât în cinci ani. Este şi aceasta o manifestare a noii normalităţi de după… pandemie.

Peisajul actual din Cehia e, în fond, o încurajare pentru cei ce sunt atât de afectaţi în aceste săptămâni – locuitorii din Croaţia, Grecia, Turcia, chiar şi Bulgaria, ca şi cum centrul de intensitate maximă al uraganului infecţios ar putea fi urmărit pe un radar meteo. Nu în ultimul rând, e o rază de speranţă şi pentru români, având în vedere că, în urmă cu numai o lună, raportat la mărimea populaţiei, incidenţa bolii din Cehia s-ar fi tradus în circa 30.000 de cazuri noi pe zi în România. Ceea ce, din fericire, nu s-a întâmplat!

G.S. Jivănescu, 9 decembrie 2020

Abonează-te acum la canalul nostru de Telegram cotidianul.RO, pentru a fi mereu la curent cu cele mai recente știri și informații de actualitate. Fii cu un pas înaintea tuturor, află primul despre evenimentele importante, analize și povești captivante.
Recomanda 1

2 Comentarii

  1. Il citesc cu placere pe dl. Jivanescu. Are o exprimare aparte dar si cu multe amanunte demne de interes. Probabil ca limba sa materna nu este romana dar atunci felicitari pentru aceasta limba romana !

  2. Domnule Gabriel credeți că chiar ne interesează pe noi românii tor felul de punctaje despre starea pandemiei în Cehia și masurile de relaxare de acolo? Faceți reclamă pentru turism? În tinerețe ne-am bucurat de scrierile lui Jaroslav Hasek. Am citit cunoscutul roman Aventurile bravului soldat Schweik, l-am văzut și dramatizat și ecranizat și am citit și schițele lui satirice de un umor formidabil. L-am admirat la Cerbul de aur Brașov și pe Waldemar Matuška, atunci era Cehoslovacia, rămas perplex, lucru uitat de toată lumea, când în ianuarie 1969 în România o sala în picioare a scandat minute în și Dubček, Dubček…, cântând ce noi cântam în cehește un cântec cu melodie de tabără “Joacă, joacă, joacă băiete Că sala este plină de fete/ Și jocul nostru este format / Dintr-o fată și un băiat. / Tra-la-la… Ne amintim de delicioasele cehoaice din campingul de la Perla-Mamaia sau Popasul Șincai-Eforie Nord.
    Dar tintele de imunizare a cehilor chiar nu ne interesează. Obiceiul media românească de a relata în detaliu lucruri ce nu ne sunt de folos despre alți din lume este de neînțeles.

Comentariile sunt închise.

Precizare:
Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.