Guvernul a modificat definiţia „partidelor politice parlamentare” prin Ordonanță de Urgență. Partidul Mișcarea Populară condus de Elena Udrea nu se încadrează în noua definiție.
Ordonanţa de urgenţă privind modificarea Legii pentru alegerea preşedintelui defineşte „partidele politice parlamentare” ca fiind formaţiunile care au grup parlamentar propriu şi care au obţinut în urma ultimelor alegeri generale mandate de deputaţi sau senatori pentru candidaţii înscrişi pe liste, transmite Mediafax.
Definirea „partidelor politice parlamentare” – prin introducerea unei noi litere e) la alineatul (1) al articolului 2 – este una dintre modificările aduse Legii 370/2004 prin ordonanţa de urgenţă adoptată joi de Guvern şi publicată vineri în Monitorul Oficial.
Astfel, noua prevedere stabileşte că sintagma „partide politice parlamentare” semnifică „partidele şi alte formaţiuni politice care au grup parlamentar propriu în cel puţin una din Camerele Parlamentului şi care au obţinut în urma ultimelor alegeri generale pentru Parlamentul României mandate de deputaţi sau senatori pentru candidaţii înscrişi pe listele acestora ori pe listele unei alianţe politice sau electorale din care au făcut parte partidele ori formaţiunile politice respective”.
În actuala structură a Parlamentului, au grup parlamentar propriu în cel puţin una din Camere PSD, PNL, PDL, PPDD, UDMR, PC.
PMP, deşi are un număr de parlamentari, nu are grup, iar la momentul ultimelor alegeri parlamentare nu era constituit ca partid şi nu a înscris listă de candidaţi, astfel că ar putea rămâne în afara situaţiilor prevăzute pentru „partide politice parlamentare” în Legea 370/2004.