Când vorbim de viitorul lumii ar trebui să începem de la eternele idealuri fundamentale ale omenirii: pace și prosperitate. Este o perspectivă ideală și rareori o realitate durabilă. Dar este singura de la care pleacă sentimentul de bine al oamenilor. Calitatea vieții vrea să fie altceva, mai mult.
E un concept modern, tot mai amplu și mai diversificat. Iar calitatea vieții se creează, nu există de la sine. La temelia ei se află însă, întotdeauna, cele două lespezi, una peste alta, pace și prosperitate. Ca om crescut în cea mai mare parte în regimul comunist trebuie să adaug: în libertate. Două glume ale trecutului acela ne arată uriașa deosebire. Prima, din URSS, era o întrebare: ce este o frontieră sigură a URSS? Răspuns: frontiera unde trupele sovietice se află de ambele părți ale ei! A doua, de prin 1985-1986 în România, era întrbarea: ce apă e mai rece decât apa rece? Răspuns: apa caldă!
Globalizarea este mai mult un proces decât un fenomen spontan. S-a încercat să se stabilizeze pacea și să se asigure un drum spre prosperitate prin atragerea cât mai multora dintre resursele materiale și umane ale lumii. Puterea și interesele, atât de asimetrice în realitatea lumii, ar fi urmat să lase locul, sau cel puțin un loc, unei afirmări mai echitabile a națiunilor și indivizilor prin comerț mult mai liber și prin urmare mai intens, prin comunicare nerestricționată și prin competiție mai echitabilă. În realitatea funcționării ei, viața modernă însă nu lucrează în favoarea comunității și încrederii în timp ce globalizarea și urbanizarea îi împinge pe oameni spre noutate și diversitate. E destul de evidentă tendința spre valori individuale.
Oamenii se exprimă mai mult pe ei înșiși și acordă puțină încredere autorităților. Un sondaj de opinie din acest an în SUA arată că „americanii și-au pierdut încrederea în instituțiile lor”.
Astfel, încrederea în președinție a scăzut de la 72% în 1974 la 36% acum, sistemul de justiție penală de la 64% la 23%, Curtea Supremă a SUA, de la 65% la 36%, Congresul SUA, de la 42%la 9%. Singura creștere o înregistrează forțele armate, de la 58% la 73%, ceea ce n-are cum să fie decât un semn de neliniște.
Chiar și economia premiază mai mult inișiativa decât conformitatea cu rutina și experiența managerială. Însă se ridică întrebarea: cât de mult dorința de independență și autonomie și chiar istoria recentă post-comunistă poate conviețui cu globalizarea?
Anul nostru 2017 nu este asemănător cu vreunul din ultimii 25 pentru că politica, paradoxal, iar nu economia, îl domină prin incertitudini și îndoieli devenite globale. Latinii o știau cu două mii de ani în urmă: Solum certum nihil esse certi. Există o singură certitudine, aceea că nimic nu este cert. Momentul actual este propice pentru a înțelege mai profund, în ciuda faptului că nu există nicio cale pentru a elimina incertitudinea, că există totuși posibilitatea să învățăm să trăim în condiții de incertitudine. Să constatăm că în lume au loc simultan mai multe procese de accelerare globală. Mai întâi globalizarea, care face lumea mai interdependentă decât oricând în trecut;suntem impactați de ceilalți mai mult decât s-a imaginat vreodată. Apoi, tehnologia informatică și societatea digitală(google-izată), care crește viteza oricărei activități umane și – cum spunea David Brooks în New York Times – amplifică fiecare voce. O fi, și eu cred că e, imaginația omului formidabilă, chiar miraculoasă, dacă pînă și Big Bangul Universului a fost imaginat în 1848, adică mai mult de un secol înainte de dovada experimentală, de Edgar Alan Poe care era scriitor iar nu om de știință, însă fărălimitele Facebook și Tweet, nu le-a putut imagina.
Desigur, o altă accelerație globală o constituie schimbarea climatică, care ne face mai vulnerabili în fața cotiturilor impredictibile ale stării meteorologice.
Cele trei procese de accelerare sunt inevitabile. Cauzele unor distorsiuni și comportamente haotice se află adesea în tendințele unora sau altora de a le nega sau subestima. Putem oare sufla mai puternic decât vântul? Tocmai în lumea super-interdependenței de azi, înțelegerea diplomatică prin reciprocitate este din nou atacată de vechi reflexe înguste. Spargerea sistemelor cibernetice de securitate este adesea afacere de stat, ignorând evidența că, spre deosebire de armele nucleare, în acest domeniu al securității sistemelor cibernetice care conduc toate sistemele de suport ale civilizației, nu există descurajare. Poate exista doar cooperare. Acordul de la Paris pentru limitarea efectelor încălzirii globale, ce părea că e imposibil de atins, se află azi sub îndoiala clar neargumentată a administrației Trump a cărei agendă e imediată și din păcate conformă cu dorințele alegătorilor săi.
Empatia electorală nu e interesată de o conștiință globală și uneori nici de cea națională. Cum să aduci împreună capitalul public și cel social? Eficacitatea socială înseamnă și empatie, dar ceea ce numim azi populism este o empatie exuberantă dar excipientă. Adică nu există substanță activă tămăduitoare ci doar imaginea ce promite să țină loc de leac. Un exemplu e zidul de mii de kilometri promis de președintele Trump pentru a opri imigrația din Mexic. Are toate șansele să fie o linie Maginot a zilelor noastre. Într-o lume cu certitudine foarte incertă e nevoie de ambiții mari și sincere pentru a o stabiliza iar nu pentru a o zgâlțâi.
Oamenii politici ce caută fără nicio reținere un moment de popularitate și chiar îl obțin, nu prea țin cont și probabil nici nu le pasă de realitatea impreviziunii. Ei se văd zi de zi propulsați de publicitate și de rețelele sociale. Pot urma însă chinuitoare frustrări. Atunci când personalități politice importante pe arena internațională vor să comunice putere mai degrabă decât soluții și fapte, avem confruntare iar nu compromis productiv. Pericolul e evident:impunerea puterii împotriva adevărului și a controlului împotriva realității.
Uniunea Europeană se află în centrul unei asemenea dezbateri. Și cred că e necesar să nu pierdem din vedere unul din punctele de plecare. Media a pus accentul pe existența unui resentiment al unei majorități a cetățenilor UE față de „Bruxelles”, adică sistemul birocratic al Comisiei Europene și Parlamentului European. N-are cum să nu fie ceva adevărat și în mod cert, în încercarea de a da un răspuns, eu cred că trebuie să evităm să mai utilizăm frazele de tip „politically corect”, adică rutina unui discurs repetitiv și rupt de pământul pe care stau cu picioarele europenii. Trebuie mai întîi să vorbim cu claritate și fără fereală de ceea ce e pozitiv în însăși construcția europeană. UE înseamnă, de la bun început, mecanisme, instituții și reglementări care constituie nucleul și esența sistemului prin care trăim ceea ce Kant definea: auto-disciplina în libertate.
Rezultatul e prosperitatea distribuită echitabil. Cei din fostul spațiu comunist, în particular în România, am beneficiat și puteam mult mai mult în măsura în care foloseam la timp și deplin avantajele sistemului UE în politica națională.E cunoscută reușita exemplară a Spaniei și slaba noastră performanță, cu Polonia sensibil mai aproape de prima decât de a doua. Totodată, la Bruxelles se adoptă numeroase decizii și reglementări elaborate de birocrași, care pot fi tehnocrați competenți dar care nu dau socoteală pentru acelea ce se dovedesc rupte de realitatea socială. Ei nu-și apără deciziile în fața oamenilor. Politicienii aleși democratic de popor sunt aceia care preiau presiunea venită de la oameni, care nu înțeleg sau resping anumite reglementări și mai rămîn și cu convingerea că la Bruxelles „se lucrează în favoarea multinaționalelor”. Ori documentul de înființare din 1949 a ceea ce azi e UE precizează că scopul Comunității Europene este să oprească politica de profit prin dominație și impunere de preț a Cartelurilor, ceea ce numim astăzi multinaționale. E vorba de declarația aprobată de Charles de Gaulle și Adenauer.
Pentru a fi pe deplin corecți trebuie spus că unii politicieni, incapabili de rezultate pozitive în țara lor, dau vina pe Bruxelles. Ambivalența amintită mai înainte trebuie rezolvată în interesul UE, care trebuie să afirme o nouă ambiție , aceea de actor global.Primul pas este învingerea democratică a populismului.
Povestesc adesea studenților una din cele mai puternice de democrație. Se întâmpla acum 25 de secole în Atena lui Pericles. Lider al cetății ales an de an timp de 30 de ani, Pericles era supus în fiecare an la 8 sau chiar 10 moțiuni de cenzură. Cam la mijlocul carierei sale la vârf, Pericles s-a aflat la un singur vot mai puțin pentru a fi exilat din cetate, împreună cu familia.Era o pedeapsă considerată mai grea decât moartea. Motivul? I se reproșa cheltuirea necumpătată și în interes personal a banilor pentru marele său proiect: Parthenonul de pe Acropole. La intrarea în templu trebuia să străjuiască o grandioasă statuie a zeiței Atena din marmoră, fildeș și aur.Constructorul și artistul era marele Fidias.Pericles i-a încredințat lucrarea și i-a pus condiția ca aurul să poată fi detașat de sculptură, ceea ce l-a încurcat grozav pe Fidias. În fine, în momentul acuzației, Pericles a cerut să fie măsurată în fața acuzatorilor greutatea de sute de kilograme a aurului scos de pe sculptură. Nu lipsea niciun gram. Poate că aceasta e calea cea mai bună de a stopa populismul:să aducem dovada de necontestat a cinstei conducătorilor.
Ce fel de acorduri globale mai sunt astăzi – realist vorbind – posibile? Cuvântul cheie este consens. Amenințările par să fie singurele care pot împinge omenirea spre consens. Amenințarea terorismului nu mai este constituită de un eveniment;ea s-a instalat în viața de zi cu zi. Și nu este vorba doar de ucidere fără discriminare. E vorba și de spargerea codurilor cu care operează sisteme vitale precum centrale nucleare, baraje cu imense lacuri de acumulare, spitale, alimentare cu apă, gaze naturale și multe altele.
Cea mai masivă amenințare este însă alta. Inegalitățile – economice, gegrafice, de acces la un loc de muncă sau la simpla libertate – cuplate cu accelerările pomenite mai sus, ne obligă să considerăm că într-un viitor deloc îndepărtat ne pândește migrația globală.Cei ce vor fi alungați din casele lor de creșterea inevitabilă a nivelului oceanelor, sutele de milioane de tineri sub vârsta de 25 de ani cu o educație net superioară celor dinaintea lor, din India, Africa sau chiar China, fără practic nicio șansă la un loc de muncă vor migra inevitabil spre zări mai bune. Prea îndelung amânata reformă a ONU pare și ea imposibil de pornit. Însă eu cred că ea poate fi inițiată dacă este asociată unui anume obiectiv, cum este gestionarea migrației globale.
Ar trebui să le spunem ljderilor actuali ai lumii: dacă nu aveți încredere unii în alții cel puțin aveți încredere în apropierea tot mai clară a proceselor inevitabile. Guvernele, îndeosebi cele democratice dar nu numai, se mișcă cu viteza încrederii. La scara globală, ca și la scara națională, complexitatea și impredictibilitatea inegalităților și accelerațiilor ar trebui să semnaleze cât de urgent este să dezvoltăm conștiința destinului nostru comun. Lumea caută cu disperare certitudini și nu există o altă cale decât aceea de a iniția și încerca pașii în direcția reconstruirii unei înțelegeri globale. Nu ne costă prea mult să încercăm dar ne poate costa enorm dacă nu încercăm. Cu condiția să avem un respect sincer pentru interesele atât de multor țări și culturi, E nevoie de multă cultură pentru a construi o nouă cultură.
(Contribuție la al V-lea Forum de la Baku cu tema „Putere și interese : viitorul relațiilor internaționale)
Precizare:
Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.