Insula Zu (1)

În acest spațiu, puteți citi fragmente din opera lui Gheorghe Schwartz – Insula Zu, apărută la Editura Tracus Arte în 2016

Insula Zu

„Timpul nu este o calitate a lucrurilor, ci numai un mod de a gândi.” (Spinoza, Cogitato metaphysica, 4)

 Unii oameni trăiesc în adolescenţă experienţa vieţii lor, întâmplarea care le colorează întregul destin, alţii abia la vârsta deplinei maturităţi, mulţi niciodată. (Degeaba ar investiga şi cel mai fin psihanalist un astfel de moment în subconştientul acestor din urmă subiecţi: nu va găsi nimic deosebit, doar nişte amintiri confuze căutându-şi liniştea!)

Robin Roby Boy, cunoscut drept Radu – Radu V. Pop –, şi-a trăit momentul decisiv deja în copilărie, chiar la „vârsta mică”, cum este denumită etatea de trei-patru ani. Într-o zi, Robin, pe atunci încă doar Radu, a fost la cinematograf cu clasa fratelui mai mare şi a văzut un film a cărui acţiune se petrecea pe un ostrov. Un ostrov acoperit de verdeaţa cea mai verde oglindindu-se în apa cea mai albastră, un peisaj cum doar pe peliculele cele mai performante poate fi văzut. Astfel, chiar la „vârsta mică”, cum este denumită etatea de trei-patru ani, Radu – pe atunci încă doar Radu V. Pop – a cunoscut experienţa vieţii lui. Şi a devenit şi Robin. Şi Roby Boy.

Insula a numit-o „Zu” şi, pe măsură ce o descoperea, povestea despre ea oricui avea răbdare să-l asculte. Mătuşa Fany, trăind singură doar cu pisica Cleopatra şi neavând pe altcineva să iubească, ţinea la Radu ca la ochii din cap. Aşa că îl sorbea cu toată fiinţa ei, chiar şi atunci când Răducu o plimba pe Insulă. O vreme, şi doamnei de la grădiniţă, şi colegilor lui Radu le-au plăcut poveştile de pe Insula Zu, poveştile lui Robin. Însă a fost de ajuns ca Eduard, un băiat supraponderal şi cam bătăuş, să-i ia în batjocură turuiala şi, ca şi cum s-ar fi rupt o vrajă, toţi copiii au început să râdă de cum deschidea Robin gura. Şi nici chiar educatoarea n-a mai dorit să-l asculte şi i-a spus doamnei Pop să aibă grijă de fiul ei fiindcă e pe punctul de a o lua razna, minţind tot mai mult. Aşa că, pentru a nu se mai râde tot timpul de el, Robin Roby Boy s-a înfăţişat din nou drept Radu V. Pop. Şi nici măcar pe mătuşa Fany, care, trăind singură doar cu pisica Cleopatra, îl iubea ca pe ochii din cap, nici măcar pe mătuşa Fany n-a mai plimbat-o vreodată pe Insula Zu.

Mai târziu, mult mai târziu, Radu a constatat că dacă făcea aluzie la un scenariu imaginativ intim, toată lumea era convinsă că se gândea la un scenariu imaginativ sexual. Dar, în situaţiile acelea Radu nu la aşa ceva se referea, ci la Insula Zu. Aşa că, dacă s-a dovedit că tot nu era înţeles – că nu putea să fie înţeles? – avea grijă să nu mai pomenească de ostrovul lui, de cercul său, unde nu trebuia să intre nimeni. Regula de aur! Insula Zu a rămas teritoriul exclusiv al lui Robin. Al lui Robin şi al lui Roby Boy. Mai ales după ce, în clasa a doua primară, Radu l-a dus pe ostrov şi pe colegul său de bancă, Felix, prietenul lui cel mai bun. La început, şi acesta a rămas profund încântat de frumuseţea peisajului insulei acoperită de verdeaţa cea mai verde ce se oglindea în apa cea mai albastră, un peisaj cum doar pe peliculele cele mai performante poate fi văzut. Robin s-a bucurat: deşi Insula Zu îi oferea cele mai mari satisfacţii, satisfacţii cum altfel doar în rarele momente de fericire pot fi obţinute, se mai întâmpla, uneori, să simtă nevoia să împartă acea stare cu cineva. Dar, în curând, s-a dovedit că nici chiar Felix, colegul de bancă şi cel mai bun prieten, nu era altfel decât ceilalţi oameni: a fost îndeajuns să povestească unuia şi altuia experienţele minunate de pe Insula Zu ca să apară un alt Eduard, chiar dacă purtând alt nume, ca, din nou, toţi cei ce auzeau cele povestite de Felix (atât de imprudent!) să râdă, să batjocorească, să vorbească despre Radu V. Pop ca despre un smintit. Prin Robin şi prin Roby Boy, priveau fără să-i vadă. Nu păreau să-i observe nici pe ei şi nici verdeaţa cea mai verde ce se oglindea în apa cea mai albastră.

Aşa că, până n-a cunoscut-o pe Maria, Robin n-a mai făcut nici o tentativă să invite pe cineva pe Insula sa. În schimb, petrecea acolo tot mai mult timp. În mijlocul verdeţii celei mai verzi care se oglindea în albastrul cel mai albastru, şi-a construit casa. Iniţial, o colibă, pe urmă, tot lucrând la ea, un adevărat palat cu un etaj – apoi cu două, apoi cu trei -, cu coloane din marmură, cu o scară interioară maiestuoasă şi cu mai multe scări de serviciu (pentru orice eventualitate…). Palatul de pe Insula Zu domină totul şi a fost astfel gândit încât de la ferestre şi de pe terase să se poată admira în voie peisajul cu flora aceea mereu verde pe unde mişună animalele cele mai exotice şi zboară păsărelele minunat cântătoare. Însă de pe mare ori de pe ţărm, copacii şi tufişurile nu permit să se vadă clădirea. Aşa că Robin se simte în palatul său drept zeul acelui loc: acolo el are totul sub control, iar cei din jur, neputându-l atinge nici cu privirea, nu şi-l pot decât imagina după cum le permit experienţa şi inteligenţa lor. Iar Robin chiar se poartă ca un zeu pe Insula Zu.

Nici cu Maria, lucrurile n-au mers prea bine. De fapt, din clipa când a dus-o pe Insulă, fata a început să aibă întrebări nepotrivite: ba de ce să visezi să stai singur în mijlocul apelor nesfârşite? Ba de ce nu se pot vedea măcar nişte animăluţe drăguţe printre ramuri? Ba de ce nu sunt şi piersici pe Insulă? (Mariei îi plăceau piersicile.) Nici un cuvânt despre verdeaţa cea mai verde ce se oglindeşte în apa cea mai albastră, un peisaj cum doar pe peliculele cele mai performante poate fi văzut! Şi, pe urmă, „animăluţe”!? „Piersici n-ai decât să-ţi cumperi din piaţă!” i-a întors-o Robin Boy şi acolo a şi lăsat-o pe Maria. În piaţă.

După aceea, cu Elvira lucrurile au fost mult mai simple: pe Elvira n-a întâlnit-o decât Radu, cu Elvira nu s-a căsătorit decât Radu. Despre Robin şi Roby Boy, Elvira nici n-a aflat vreodată, deşi… Deşi ceva tot a apucat să bănuiască în răstimpul căsniciei. Căsnicie care, fiindcă Robin n-a dus-o niciodată pe Elvira pe Insula Zu, a rezistat. Şi a fost – pe bună dreptate – considerată o căsnicie cât se poate de onorabilă. Pe bună dreptate!

Abonează-te acum la canalul nostru de Telegram cotidianul.RO, pentru a fi mereu la curent cu cele mai recente știri și informații de actualitate. Fii cu un pas înaintea tuturor, află primul despre evenimentele importante, analize și povești captivante.