Insula Zu (17)

În acest spațiu, puteți citi fragmente din opera lui Gheorghe Schwartz – Insula Zu, apărută la Editura Tracus Arte în 2016

Ajuns pe Insula Zu, Robin nu-şi mai pune problemele de pe Strada Constituţiei, pentru că, ajuns pe Insula Zu, nu  mai are problemele de pe Strada Constituţiei. Aici nimic nu e obiectiv, aici totul nu este decât aşa cum îşi imaginează că ar vrea să fie. Şi este!

Azi nu are chef de lucru, azi stă pe un şezlong extrem de comod şi priveşte marea cea albastră în care se oglindeşte verdeaţa Insulei. Se răzgândeşte şi stă în hamac şi priveşte marea cea albastră în care se oglindeşte verdeaţa Insulei. Terasa este nefinisată şi lipsa unei balustrade o face să nu se termine niciunde, fiindcă marginile ei se confundă cu marea cea albastră în care se oglindeşte verdeaţa Insulei. Robin închide ochii şi vede marea cea albastră în care se oglindeşte verdeaţa Insulei: o simfonie de culori. Închide ochii, vede şi visează: nu visează la nimic.

Oare cu ce se ocupă oamenii lipsiţi de o Insulă Zu? E limpede că toată lumea are tabieturi, vine acasă şi… Şi ce? Elvira rezolvă cuvinte încrucişate. Andrei stă toată ziua la calculator. (Nu te lasă să vezi cu ce se ocupă. Oare cu ce? Calculatorul este Insula sa Zu?). Toată lumea se simte bine doar dacă face un anumit lucru, probabil că şi cel mai prăpădit vagabond abia aşteaptă să ajungă în văgăuna sa unde să facă… să facă… ce să facă?

Iniţial, Radu a fost sigur că Robin va fi la fel de eficient ca el şi că va termina Palatul în cel mult un anotimp. Sau, mă rog, că-l va termina măcar în mare, că de terminat ştia de la început că nu-l va termina definitiv niciodată. Acum, Robin stând în hamac pe terasa fără balustradă, cu ochii închişi, nu are nici un chef să lucreze. Azi nu! (Radu nu şi-a putut imagina aşa ceva, ca Robin „să n-aibă chef să lucreze”!) Palatul a devenit locuibil, are toate facilităţile lumii contemporane – şi chiar mai mult decât atât! -, dar ar mai fi multe de făcut, totul nu este decât un imens şantier. Câinele Rudy stă şi el tolănit pe terasă şi pare să privească şi el la marea cea albastră, în care se oglindeşte verdeaţa Insulei. O vreme, Robin s-a speriat că Rudy, aşa neastâmpărat cum e, ar putea alerga spre marginea terasei şi să cadă în gol, sfărâmându-se de stânci. Pe urmă, Robin şi-a dat seama că Rudy nu face decât ceea ce gândeşte el, Robin, iar el, Robin, nici vorbă să gândească la un Rudy căzând de pe terasă! Deocamdată asta îl linişteşte. Cu toate că… cu toate că faptul că Rudy face exact şi ceea ce aşteaptă Roby Boy să facă transformă câinele într-o jucărie. Asta în vreme ce Robin îşi doreşte un dulău adevărat, care să latre din proprie iniţiativă, care să te şi enerveze din când în când. Stând în hamac cu ochii închişi şi văzând la fel ca şi cum ar privi şi cu ochii deschişi marea cea albastră în care se oglindeşte verdeaţa Insulei, astăzi, pentru prima oară, Robin este nemulţumit şi n-are chef de nimic. Aşa că se analizează de ce este nemulţumit şi de ce n-are chef de nimic. „Probabil fiindcă totul este aici atât de facil, probabil pentru că înaintez aici în viaţă fără să mă lovesc de nici o rezistenţă, probabil pentru că în lipsa unei rezistenţe nici nu câştigi vreo bătălie.” Iar altădată, stând în hamac cu ochii închişi şi văzând la fel ca şi cum ar privi cu ochii deschişi marea cea albastră, în care se oglindeşte verdeaţa Insulei, altădată în asemenea momente îşi spune că doar singurătatea îi fură fericirea[1]. Aşa că şi l-a luat pe câinele Rudy, un dulău cum a visat toată viaţa să aibă. (Dincolo, pe Strada Constituţiei nr. 72b., nu are dulăul visat pentru că Elvira, pe când a fost fetiţă, a fost muşcată rău de o potaie şi a rămas cu o frică teribilă de câini. Şi astfel, dincolo, pe Strada Constituţiei nr. 72b., nu are decât două pisici siameze. De fapt, le are Elvira, pe Radu felinele nu-l încântă defel. Chiar dimpotrivă. Poate pentru că, de mult, şi Maria iubea pisicile.) Aşa că şi l-a luat pe câinele Rudy pe Insula Zu, pe Rudy, un dulău cum a visat toată viaţa să aibă, numai că Rudy parcă ar fi din pluş, nu se opune la nimic, nu face prostii, nu latră când n-ar trebui să latre. Totuşi, probabil că ar apăra straşnic Palatul, dar de cine să-l apere? Câinele Rudy stă şi el tolănit pe terasă şi pare să privească şi el la marea cea albastră, în care se oglindeşte verdeaţa Insulei. „Probabil că, aducându-l aici pe Rudy, n-am făcut decât să fim două fiinţe singure” gândeşte Robin: eu şi Rudy.

Câinele Rudy stă şi el tolănit pe terasă şi pare să privească şi el la marea cea albastră, în care se oglindeşte verdeaţa Insulei. Marea cea vie, departe, abia vizibil la orizont, o mişcare difuză. Departe… Imposibil de văzut ce se mişcă acolo.

Fără să-şi schimbe poziţia, Robin mângâie câinele.

[1] În acelaşi timp, Robin îşi dă seama că nu face decât să gândească: pe Insula Zu neexistând decât ACUM, „la început” sau „altădată” nu sunt decât simple amintiri inconştiente.

Abonează-te acum la canalul nostru de Telegram cotidianul.RO, pentru a fi mereu la curent cu cele mai recente știri și informații de actualitate. Fii cu un pas înaintea tuturor, află primul despre evenimentele importante, analize și povești captivante.