În acest spațiu, puteți citi fragmente din opera lui Gheorghe Schwartz – Insula Zu, apărută la Editura Tracus Arte în 2016
Într-o zi – tot într-o sâmbătă după-amiaza -, Andreea a organizat o mică petrecere cu ocazia împlinirii a 65 ani a tatălui ei. Cu aceeaşi ocazie, s-a toastat şi pentru Cristi, ginerele lui Radu şi pentru unul dintre nepoţi: toţi trei s-au născut la distanţă de doar patru zile unul de celălalt. Radu a fost luat prin surprindere, el nu şi-a sărbătorit, de copil, ziua de maştere, iar ziua onomastică (Sfântul Radu) nu e comemorată decât cel mult în biserica ortodoxă, atunci când este pomenit un fiu al lui Constantin Brâncoveanu. De fapt, în vila de la numărul 72b. s-au adunat trei grupuri distincte de invitaţi: copiii, generaţia Andreei şi cea a lui Radu. Ca de obicei, maestrul de ceremonii a fost Pavel. El a adus ţuica făcută de fratele său, iar Patricia prăjiturile de casă. De fapt, toată lumea a venit cu câte ceva şi în afară de cadouri. Părinţii lui Cristi s-au arătat copleşiţi că au parte de o seară cu atâtea personalităţi. („Unde s-o fi ascuns la oamenii aceştia, mereu atât de umili, voinţa de putere? Or fi având şi ei, fiecare separat, desigur, un tărâm unde să stea cu capul sus? se întreba Radu. Sigur că au şi ei un asemenea tărâm şi sunt foarte curios cum se poartă măcar acolo!”) Profesorul universitar doctor Victor Schneider a venit cu ultima sa cucerire. (Victor era „un avar secret”: cărpănos doar cu sine însuşi şi având grijă să nu-i surprindă nimeni zgârcenia. După cum se purta în relaţiile cu prietenele sale, ai fi putut crede că e chiar risipitor.) Doar Gusti nu a fost prezent, fiind totuşi reprezentat de copiii şi nepoţii săi.
Petrecerea a durat mult, iar copiii trebuiau culcaţi. Aşa că au fost duşi pe jumătate adormiţi în dormitor, cuscra lui Radu s-a oferă să stea cu ei, dar a fost refuzată, iar ea n-a avut curajul nici să insiste, nici să protesteze, părinţii se duceau din când în când să vadă dacă totul este în regulă. „Dorm!” Păi, era normal să doarmă la ora aia, mai ales după cât s-au tot zbenguit.
Când voia, Radu putea fi şarmant, povestind tot felul de întâmplări de pe unde a fost. Victor i-a ţinut isonul. Dom’ profesor a istorisit experienţe celebre ale alchimiştilor şi cum se regăsesc unele dintre acestea în ştiinţa modernă, „acolo unde te-ai aştepta cel mai puţin!”. Era un domeniu unde Schneider putea scoate dintr-un sac fără fund anecdote, fapte atestate, amănunte preluate din literatură. Victor, farmacoenciclopedistul, „Victor cel cult ca un psihiatru sau ca un arhitect!”. Aşa că Radu putea tăcea din nou, fiindu-i recunoscător lui Victor că a preluat iniţiativa. Aşa că a putut pleca pe Insula Zu.
Dar, mai înainte, a trecut să vadă cum dorm copiii. Printre ei şi micul Marc, cel care nu mai era decât cu trupul pe Strada Constituţiei. „Ciudat, gândeşte Robin, privindu-l pe Marc dormind senin într-unul dintre dormitoarele Palatului. Acolo, fiind doar un singur timp, ACUM, unde nu există nici progres şi nici regres, copilul se află în aceeaşi stare ca atunci când a fost adus pe Insulă. Ciudat cum Insula nu vine doar din programarea lui Radu Robin Roby Boy, ci există şi se manifestă şi după propriile-i reguli. Ceea ce înseamnă că Radu nu a inventat acest tărâm, ci doar l-a descoperit.” Micul Marc dormea şi printre ceilalţi copii pe Strada Constituţiei şi nimeni de acolo nu bănuia că el, de fapt, nu mai este de mult acolo. Ducându-l pe Insula Zu, Robin i-a oferit viaţă veşnică, „dar mai este aceasta viaţă?” se întreba Radu.
Radu a revenit când Pavel povestea bancuri cu Bulă. Pavel avea un repertoriu nesfârşit de bancuri. Atmosfera era asigurată. Radu fiind unul dintre sărbătoriţi, chiar sărbătoritul principal, plus că era şi gazdă, nu se cădea să plece tocmai el. Dar lumea se simţea bine, cine să mai stea să numere cine este prezent şi cine nu, Radu s-a întors pe Insula Zu.
Pe Strada Constituţiei era seara târziu, iar, în acelaşi timp, pe Insula Zu soarele străluceşte ca întotdeauna. (Pe Insula Zu nu plouă decât noaptea, în fiecare noapte, aşa cum a fost programat.) Robin stă pe chelia palatului, terasa asemenea cheliei domnului Ister – sau Istode? -, Radu nu mai ţinea minte numele exact al vecinul nesuferit din copilărie, terasa neterminată, doar cu donjonul stingher, donjonul observator astronomic. Robin stă pe terasă cu caietul şcolăresc pe genunchi. Poate că e totuşi bătrân: a început să-i placă mult mai mult să contemple decât să facă. Şi chiar dacă ştie că i-a încântat cu poveştile sale pe oaspeţii de pe Strada Constituţiei 72b., agitaţia de acolo l-a obosit. Robin stă de o veşnicie pe „chelia palatului”, terasa neterminată, doar cu donjonul stingher, aluna lui Ister (sau Istode). Păi stă de o veşnicie acolo, fiindcă acolo nu există decât ACUM. ACUM este cheia fericirii, îşi repetă Robin, ACUM nu este alterat de grijile viitorului şi de tarele trecutului şi, totuşi, în clipele astea Robin nu este chiar fericit: să stai o veşnicie singur, chiar dacă ai câinele credincios tolănit alături, chiar dacă dispui de priveliştea cea mai minunată cu verdeaţa cea mai verde ce se oglindeşte în apa cea mai albastră, un peisaj cu un curcubeu cum doar pe peliculele cele mai performante poate fi văzut, să stai aşa de la începutul şi până la sfârşitul lumii, sfârşit şi început contopite în ACUM, să stai singur, mereu singur… Îşi aduce iar aminte, desigur vag, aşa cum sunt toate amintirile strivite de ACUM, îşi aduce iar aminte că într-o discuţie dintr-o seară de sâmbătă, când se mai întâlneau cu toţii, după ce parcă Victor şi Gusti s-au tot lamentat pentru te miri ce, i-a întrebat dacă ar fi dispuşi să se mute pe o insulă pustie, dar cu o climă foarte prietenoasă, unde să aibă la dispoziţie tot confortul, inclusiv un frigider care să se autoalimenteze permanent, trebuind doar să accepte să stea singuri. Nici unul dintre ei, nici soţiile nu ar fi fost dispuse la o asemenea viaţă. Ceea ce era de demonstrat, a spus atunci Radu triumfător. Acum se întreabă ce a fost demonstrat, când el însuşi asta a ales: să stea singur cu tot confortul pe o insulă pustie. Cu toate astea, Robin nu vrea să se întoarcă în societatea rudelor şi prietenilor. Singurătatea sa nu poate fi percepută decât de el, de Robin, care, la rândul său, nu este decât „un construct mintal al stării de conştienţă”. Nu vrea să se întoarcă, acum nu vrea să se întoarcă: în schimb, îşi aminteşte şi de altceva – desigur tot vag – îşi aminteşte de buna mătuşă Fany, care l-a iubit ca pe ochii din cap. Amintirea aceasta atrage după ea şi celelalte amintiri, şi pe părinţi, şi pe fraţi, şi pe bunici. Şi pe câţiva vecini în curţile cărora s-a jucat cu copiii lor. Şi pe Elvira. Cum de a rămas Elvira la urmă? Până şi după nişte vecini pe care nici nu mai ştie cum i-a chemat?! Pe Insula Zu se poate orice, trebuie doar să ştii exact ceea ce-ţi doreşti. Aşa că Robin vrea s-o aducă aici pe mătuşa Fany, care niciodată nu a râs de el, şi vrea să-i aducă pe toţi cei pe care tocmai şi i-a amintit. Dar nu poate!
Precizare:
Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.