Întâlnirea Putin-Merkel, fără progrese

Preşedintele rus Vladimir Putin şi cancelarul Angela Merkel au discutat despre conflictele din Ucraina şi din Siria, precum şi despre Iran şi despre gazoductul Nord Stream 2, în cadrul convorbirilor avute în apropiere de Berlin, în urma cărora, însă, nu s-a înregistrat niciun progres, transmite Reuters.

Purtătorul de cuvânt al Kremlinului Dimitry Peskov le-a declarat jurnaliştilor că nu s-a ajuns la niciun acord, dar că nici nu a fost acesta scopul întâlnirii . Cei doi consideră proiectul gazoductului Nord Stream 2 ca fiind pur comercial în pofida criticilor exprimate de Guvernele SUA şi Ucrainei, a precizat Peskov.

„Tocmai de aceea sunt necesare măsuri împotriva unor atacuri necompetititve şi ilegale din partea unor terţe ţări, pentru a putea finaliza proiectul”, a adăugat purtătorul de cuvânt al Kremlinului, la puţin timp după ce Vladimir Putin a refenit în Rusia, fară a preciza însă despre ce măsuri ar putea fi vorba. Peskov a precizat că risul unor sancţiuni ale SUA împotriva companiilor implicate în acest proiescrt nu a fost discutat la întâlnirea de sâmbătă, potrivit

În conferinţa de presă susţinută înaintea întâlnirii, Merkel şi Putin au anunţat că vor discuta despre crizele din Siria şi Ucraina, precum şi despre gazoductul Nord Stream 2, relaţiile bilaterale şi acordul nuclear cu Iranul.

Putin a subliniat importanţa Germaniei în relaţiile comerciale cu Rusia: „Germania este unul dintre cei mai importanţi aliaţi ai Rusiei în ceea ce priveşte comerţul. În mod deosebit, cooperăm în sectorul energiei. Germania este unul dintre cei mai importanţi importatori de energie şi resurse din Rusia. Consumul de gaze ruseşti creşte constant în Germania”.

Liderul rus a ţinut să sublinieze că gazoductul Nord Stream 2 este strict un proiect economic, după ce Ucraina s-a arătat îngrijorată că ar putea fi izolată economic. „Vreau să subliniez că Nord Stream 2 este un proiect strict economic. Nu înseamnă că tranzitul de gaz prin Ucraina se va opri. Ştiu care este poziţia cancelarului în această privinţă. Tot ce contează pentru noi este ca acest proiect să fie fezabil din punct de vedere economic”, a afirmat Putin, potrivit news.ro.

Merkel şi-a exprimat susţinerea pentru Ucraina în această privinţă: „Vom vorbi şi despre tranzitul de gaz. Cred că Ucraina ar trebui să continue să facă parte din tranzitul de gaz din Europa şi după ce proiectul Nord Stream 2 este lansat”.

În ceea ce priveşte tensiunile din estul Ucrainei, cancelarul german a declarat: „Sper să putem discuta despre un armistiţiu de lungă durată în Ucraina şi să înfiinţăm o comisie care ar putea contribui la procesul de pace. Germania este pregătită să se implice în această privinţă”.

Abonează-te acum la canalul nostru de Telegram cotidianul.RO, pentru a fi mereu la curent cu cele mai recente știri și informații de actualitate. Fii cu un pas înaintea tuturor, află primul despre evenimentele importante, analize și povești captivante.
Recomanda 1
Author

3 Comentarii

  1. Diplomatia este prima din cele 4 arme strategice ale Rusiei!spiritul rusesc este impregnat de civilizatia orientala( mongola), adica de a croi lucrurile pe o perspectiva pe termen lung!poate ce proiectul este acum doar economic, dar nu se stie pe viitor ce valente va avea!

  2. Nu era nevoie de „progrese”, Cotidianul. Reuters face figura de chibitz neinvitat la festin. 1. Privind Ucraina: atât Putin, cât si Merkel subscriu de ani de zile la acordurile de la Minsk, sabotate, pâna acuma, de SUA neo-con-ilor lui Obama (vezi Mc Cain, Nuland, Clinton …) si Poroscenko. 2. Siria: Germania, desi Merkel si Putin au abordat subiectul, n-a fost parte a coalitiei care-a invadat-o. Putin, care participa la reconstructia unei tari devastate de Obama, fostul presedinte francez, Hollande, si Arabia Saudita, i-a propus, cu siguranta, si Angelei Merkel sa participe. Ramâne de vazut daca nemtii nu sunt deja-n Siria, lucru de care Reuters nu pare interesata. 3. Iranul: nici Rusia, nici Geramania, UE, în general, nu subscriu la sanctiunile americane împotriva Iranului. Asa ca nu era nevoie de-alt „acord” Putin-Merkel. 4. North Stream 2: cele doua tari, în ciuda lobby-ingului SUA, îl construiesc. Plus ca, daca n-ar fi fost vorba de un schimb pozitiv, cu Merkel, Putin nu si-ar fi dat osteneala de-a veni gratuit, inutil, din Austria, de la nunta ministrei de externe, pâna-n Germania. Reuters chibitzeaza, produce fake news, mai ales în contextul strategic fundamental ca SUA-si pierd, si nu le convine, suprematia mondiala.

  3. Construirea gazoductului Nord Stream 2 care să ocolească Ucraina este strict necesară, pentru că din gazoductul care traversează teritoriul Ucrainei, această țară fură gaz.

Comentariile sunt închise.

Precizare:
Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.