Continuă serialul Ceauşescu. Fiecare vine cu ce are şi cu ce poate. Ies de prin sertare lucruri vechi, circulate sau ignorate la vremea lor. Unele, chiar noi. Culmea este că nu schimbă nimic din ce ştiam. Dacă rămâneau unde au fost găzduite era mai bine. Cineva se putea gândi că la un moment dat ar putea însemna cine ştie ce. Acum nu mai există nici speranţa asta. Aşa-numitul interviu al lui Adrian Păunescu cu Nicu Ceauşescu s-a dezumflat şi el. Nici întrebările şi nici răspunsurile nu aduc cine ştie ce noutăţi. Bunăoară, dacă Nicu Ceauşescu a luat bătaie când a fost mic. Întrebarea poetului era bună de ziarul „Libertatea”, nu de o personalitate literară şi jurnalistică de pretenţiile sale. Chiar dacă amândouă personajele dialogului nu mai sunt printre noi, aşa-zisul interviu nu le luminează cu nimic. Dimpotrivă, aş zice că le defavorizează. Adică le şifonează memoria. Adrian Păunescu încearcă să-l salveze pe fostul său protector de la CC UTC, sub auspiciile căruia îşi desfăşura Cenaclul Flacăra al tineretului revoluţionar. La începutul discuţiei, Adrian Păunescu încearcă să-i întindă o mână. Se oferă ca martor al împrejurărilor în care Nicu Ceauşescu nu era în relaţii bune cu mama sa. Cu alte cuvinte, îi deschide o mică poartă spre un început de disidenţă. Impresionant este faptul că mezinul familiei Ceauşescu refuză. Preferă să îşi respecte părinţii. Asta în 1991, când România încă era dominată de o ură cumplită faţă de Nicolae şi Elena Ceauşescu. Pentru portretul său marcat de atâtea semne de întrebare, precauţia cu care îşi aprecia părinţii poate fi trecută la bile albe.
Aşa-zisul interviu cu Nicu Ceauşescu nu ne spune absolut nimic despre comunism. În schimb se constituie într-un formidabil document psihologic. Şi în privinţa lui Păunescu, şi a lui Nicu Ceauşescu. Acesta din urmă, încă marcat de aroganţa-i proverbială (pare că şi elemente fiziologice i-o subliniază!), vorbeşte cu o precauţie neobişnuită. Îşi cântăreşte cuvintele ca la farmacie. Parcă s-ar teme de gardieni, de activişti, de mulţime, de serviciile secrete. Un om care mai înainte afişa o siguranţă dezarmantă se arată în captivitate clătinat de teamă şi îndoieli. Dacă alor săi, invincibilii, lăudaţii şi preaiubiţii, li s-a întâmplat ce li s-a întâmplat, lui ar putea să-i fie şi mai rău. Partea difuzată de Antena 3 este dovada unui infern psihologic traversat de un personaj care a cunoscut toate faţetele puterii şi care, imediat după aceea, a fost hăituit ca un iepure înconjurat de copoi. Discuţia cu Adrian Păunescu are loc în captivitate. De aceea nu spune nimic despre comunism şi nici despre România. Nici măcar despre familia Ceauşescu. Doar despre frică. Frica de după prăbuşirea puterii. Faptul că Nicu Ceauşescu îşi struneşte acest sentiment devastator este mai mult decât onorabil. Dar nu-l salvează câtuşi de puţin. Nu-l face nici erou. Din păcate, lipsa de ideal, de curaj, de repere corecte şi limbajul sărac, vizibil arogant, nu l-au salvat de la condiţia sa elementară. Aceea de fiu al lui Nicolae Ceauşescu.
Precizare:
Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.