Ioan Vieru: „Tentativa de excludere a mea din Uniunea Scriitorilor aruncă organizaţia în derizoriu”

Într-un interviu acordat site-ului cotidianul.ro, directorul revistei „Contrapunct”, scriitorul Ioan Vieru, vorbeşte despre excluderea sa din Uniunea Scriitorilor, fără să fi fost invitat măcar la discuţii, şi cum apărarea revistei „Contrapunct” şi a sediului acesteia s-a trasnformat într-o culpă.

Domnule Ioan Vieru, se pare că aţi fost exclus, deocamdată, din Uniunea Scriitorilor. Ce spune poetul „crinului regal”, „coloanei oficiale” şi „intervalului răbdării” despre această situaţie, fără doar şi poate bulversantă? Aţi făcut contestaţie?

Se pare că am fost executat în stil mafiot, însă viaţa poate continua mult mai interesant de aici. Cei care au participat la aşa ceva s-au aruncat în marele gol, lăsându-mă, câteva secunde, foarte singur, perplex. Nu-i credeam în stare chiar de aşa ceva. Nici eu, nici majoritatea scriitorilor. Poate ar trebui să fiu fericit pentru această excludere, deşi nu este aşa. Când se întâmplă asemenea grozăvii, asistăm la un sfârşit de domnie sângeroasă. Sper să mă ferească bunul Dumnezeu să mă folosesc vreodată de vreo calitate de membru undeva. Dacă Dimitrie Stelaru şi-a regizat anunţul morţii, în cazul meu, de o asemenea înscenare s-au ocupat alţii. Probabil e prima dată când vorbesc subliniat de calitatea de membru al Uniunii Scriitorilor, revendicându-o. Însă e o chestiune de principiu, de moralitate care nu poate fi trecută cu vederea, această excludere. Toute proportion gardée, este un asasinat în toată regula, care arată câtă valoare morală au unii şi care este prestaţia lor colegială. Îi înţeleg, nu au altceva mai bun de făcut. Am făcut contestaţie, sunt în aşteptare. Consiliul Uniunii, dezinformat, inerţial, are acum toate datele problemei. Am încredere în restabilirea situaţiei, aşa ar fi normal.

Care este cauza acestei excluderi?

În mod şocant, au spus, pe site-ul USR, că am adus „prejudicii grave” USR! Lucru absolut aiuritor, calomnios, incredibil. O minciună. Le-am cerut să retragă imediat această mizerie. Nici nu aveam cum să aduc prejudicii USR. Nu am administrat fonduri, pe care să le fi deturnat. Acuzatorii au această problemă în bagajul lor de profitori, recunoscuţi ca atare. Alături de alţii am participat la prestigiul Uniunii Scriitorilor în ultimii douăzeci de ani, deşi nu prea sunt de acord cu formula „prestigiul…”. Apărarea revistei „Contrapunct”, a sediului acesteia, mai exact, care este o mică încăpere dobândită cu peste 20 de ani în urmă, a fost transformată într-o culpă. Trebuia să stau cu mâna la chipiu în faţa locotenţilor conducerii USR! Trebuia să încurajez şi să cedez tendinţei lor de-a acapara grobian totul pentru intersele lor.

Incredibil!

Până una alta, mă felicit că nu m-am lăsat la cheremul acestor maşinaţiuni sinistre. Este limpede cum arată criteriile morale ale unor cetăţeni care s-au folosit de fondurile breslei literare, făcându-şi un confort financiar şi literar, puţin spus, abuziv. Hotărând într-un conclav dezinformat demiterea mea, fără să fiu invitat personal, vreodată, pentru o discuţie măcar, ceea ce eu nu aş fi făcut pentru niciunul dintre colegii mei de breaslă, preşedintele USR s-a situat în afara legii, acţionând utopic în blocarea justiţiei în privinţa diferendului cu fundaţia pe care o reprezint. Una-i una, alta-i alta. Eu, ca persoană, Ioan Vieru, nu am avut niciun diferend cu USR. Fără să ţină cont de solicitarea mea, de bun-simţ, ca neînţelegerea dintre dintre Uniunea Scriitorilor şi Fundaţia „Contrapunct” să fie rezolvat în justiţie, Nicolae Manolescu, preşedintele Uniunii Scriitorilor, a girat spargerea sediului redacţiei şi aruncarea arhivei, bibliotecii şi materialelor logistice în stradă, fapt care nu mai necesită niciun comentariu. După reintroducerea în acel spaţiu, prin intermediul Justiţiei, evident, acum suntem într-un proces, poate procese, care nu au legătură cu tinicheaua de membru al Uniunii. Dacă mi-ar fi fost şef la UNESCO, mă dădea afară de acolo, garantat. Un asemenea profil moral, în alte vremuri, cred că ar fi dat dispoziţii mult mai grave. E vremea ca toate formele instituţionale să intre în zona parteneriatului… civil, acesta este mesajul atitudinii mele decise.

Domnule Ioan Vieru, ce părere aveţi despre Uniunea Scriitorilor?

Grea întrebare, în condiţiile în care ceva, Uniunea, nu poate fi comparată cu altceva, altă societate literară. Mai nou, declarându-se, cu jumătate de gură, continuatoarea fostei Societăţi a Scriitorilor Români, care l-a avut ultim preşedinte pe Liviu Rebreanu, teoretic, ar trebui ca totul să fie în regulă. Una-i să te declari continuator, alta-i să fii în mod real. E greu pentru unii să iasă din paranoia pe care o induce tembelismul social. Până una alta, sistemul sovietic a fost revigorat în toată amploarea lui. Recalibrarea normalităţii în România nu se poate întâmpla prin clonarea de care suntem invadaţi. Uniunea Scriitorilor a fost cu totul altceva decât multele lucruri importante care s-au întâmplat sub acoperişul ei, lucru trecut sub tăcere. A fost o oază de control şi îndrumare care a funcţionat după standardele sistemului, anexată la gospodăria de partid, pentru unii.

Totuşi a rezistat vremurilor.

A rezistat şi nu prea. A fost concurentul uşor obedient ASPRO, dar după dispariţia lui Mircea Nedelciu s-a cuminţit de tot. O anume concurenţă ar fi reglat automat lucrurile. Este nevoie de mai mulţi actori. În toate ţările foste comuniste au apărut alternative, făcând loc unei atmosfere utile, potrivită democraţiei. USR, după 1990, s-a dovedit continuu un loc privilegiat al scriitorilor din perioada anterioară, ceilalţi fiind oarecum nişte… toleraţi. Organizaţia este imensă, asemeni unui mamut încă dormind, tezaurizând statutul social de scriitor. Din păcate, din fericire, în acest moment, ea nu mai poate legitima nimic, nu mai are cum. Structura ei sindicală lipseşte cu desăvârşire, membrii fiind expuşi celor mai grave subminări din interior. Voila! Unora le place această atmosferă concentraţionară, o confundă cu legitimitatea publică, altfel nu-mi explic lipsa reacţiilor spre reformare majoră. Sindicat nu e, grup de afinităţi nu prea, structură civică nici vorbă. Nu e nici măcar ceva care să caute o identitate reală satisfăcătoare pentru toţi. Aş fi putut „promova” cu mulţi ani în urmă în ierarhiile Uniunii, însă am considerat că am alte priorităţi, şi bine am făcut. Am libertatea de a spune ceea ce consider, fiind mult mai util colegilor mei. România avansează vrând-nevrând, spiritul vremii e altul, însă unii se încăpăţânează, aidoma nostalgicilor vietnamezi anti-americani, să funcţioneze în vechile clişee, cu pretenţii iluministe desigur, impunând şi altora opţiunile lor de accentuare a controlului minţii şi opţiunilor. Acest fond a permis, a făcut posibilă ticluirea acestei excluderi.

În aceste condiţii, v-aţi propus să ieşiţi din Uniune?

Nu. Am sperat, sper, că lucrurile se vor ameliora, cum este firesc. De la N. Manolescu aveam nişte aşteptări care văd că au expirat dramatic. El poate fi performant, eficient, în alte lucruri, nu la un asemenea tip de organizaţie. Are schema sa pe care vrea s-o implanteze birocratic producând un dezastru, situându-se în plină impostură a reprezentării instituţionale. Dacă am rămas în aceşti ani în Uniunea Scriitorilor, am făcut-o din preţuirea pe care o am pentru mulţi dintre colegii noştri, mai vârstnici sau mai tineri. Telefoanele, mesajele de încurajare în aceste zile, umanitatea mi-au fost un balsam venit de la zei. Uniunea Scriitorilor trebuie să redevină a scriitorilor, aşa cum este normal. Momentan, Uniunea este proprietatea unor „colegi” din organismele de reprezentare.

Au membrii Uniunii avantaje pentru faptul că fac parte din această organizaţie?

Din capul locul trebuie precizat, există o lege organică referitoare la scriitori, artişti, nu la Uniunea Scriitorilor, adevăr ţinut în umbră interesat, care face mai mult rău decât bine. Uniunea Scriitorilor nu este MINISTERUL SCRIITORILOR DIN ROMÂNIA, nu are cum să fie aşa ceva. Dacă ar fi aşa nici nu aş vrea să fac parte dintr-un asemenea organism, ar fi neinteresant. Ştim bine că monopolul nu mai poate fi susţinut, oriunde s-ar manifesta, fiind toxic. Avantajele pe care le au scriitorii sunt meritate, vin ca o minimă recompensă. Prozatorul Eugen Uricaru, care pare să fi fost un foarte bun preşedinte al organizaţiei, a croit o lege în acest sens. Elementele discriminatorii sunt prezente, încă, peste tot în România, şi trebuie discutate punctual, spre a fi eliminate cât mai rapid.

Este cineva interesat de aceste reforme?

Există un spirit al timpului de care nu putem face abstracţie. Deseori ceva ne salvează chiar împotriva voinţei noastre. În fapt, Uniunea, în acest moment, este utilă unui grup restrâns, care o frecventează electoral, a ajuns un mic ONG vorbind în numele unei bresle excluse din peisaj. Proiectul actualei conduceri este unul de absorbţie a fondurilor sub masca interesului general. Caracterul ei de utilitate publică e mult prea palid, aş spune inexistent. Scriitorii români sunt în aceeaşi barcă, ameninţaţi continuu că li se vor suspenda pensiile dacă nu se supun ca nişte umili debutanţi. Un regim de teroare, pe care exluderea mea îl ilustrează fără dubiu. Personaje care orchestreză par să o fi luat razna, bazându-se pe inerţia în care trăim! Scriitorii pot pleca din Uniunea Scriitorilor când vor ei, nu că pot fi daţi descalificant afară de nu ştiu ce interesat pus acolo pentru alte treburi. Se ştie bine, lumea artistică dospeşte de rivalităţi, fantasmagorii, având nevoie de o temperare a extremelor, nu de o activare administrativă a acestora.

Au mai fost exluderi? Ce-i formula aceasta”monitorizare şi excluderi”?

Excluderea este ameninţarea aflată la ordinea zilei, cum spuneam, forma de păstrare a puterii, altceva conducerea actuală nu poate oferi. Monitorizare şi excluderi, formulă stalinistă de anvergură, prezentă, spun unii justificat, în partidele politice. Nu are ce căuta la Uniunea Scriitorilor, este o reminiscenţă securistă de cea mai proastă extracţie. Ar trebui retrasă imediat. Sper că nu a fost votată în plen.

Ce părere aveţi de recentele alegeri ale conducerii?

Ilegale. Avem un Preşedinte ilegal. Aşa cum este, dacă trece o dată pe lună pe la birou, e mult. Delir! Trecerea la noul Statut s-a făcut fără acordul Conferinţei Naţionale. Acest şiretlic, procedeu incorect, fraudulos, curmă legitimitatea juridică a noii conduceri.

Cum aşa?

Organizatorii alegerilor s-au situat în plin proletcultism. Cred că ajungeau două mandate, cum era prevăzut în Statut. Şi aşa prea mult, când a face naveta la Ploieşti este dificil, darămite până la Paris, deşi distanţa se parcurge relativ cam în acelaşi timp! Eliminarea Conferinţei Naţionale a scriitorilor a deschis cale liberă unei mascarade monstruoase. Nu întâmplător, iniţial, după 1990, au fost fixate două mandate, pentru eliminarea dictaturii, nu din alt motiv. Însă N. Manolescu a mai introdus posibilitatea unui al treilea mandat, mărit de la patru la cinci ani. Felicitări, tovarăşi! Martirajul turistic Bucureşti-Paris pare să-i acutizeze partea întunecată, când ne-am fi aşteptat la altceva. Însă trebuie să i se spună fără menajamente că Uniunea Scriitorilor nu este proprietatea dumisale, iar literatura contemporană, de asemenea. N. Manolescu ar trebui să demisioneze. Noi, scriitorii, am obosit observându-l, indirect enervându-l, el n-o fi obosit implicându-se în atâtea scandaluri? Trăieşte, efectiv, din tot felul de intrigi.

Cum s-a ajuns aici, la această degradare incredibilă, recunoscută de foarte mulţi scriitori?

Atentând grav la spiritul democratic, transparent, al organizaţiei scriitorilor, sau ce ar trebui să fie aceasta, ocupând maladiv-tentacular toate funcţiile cheie, abuzând de notorietatea de critic literar la vârful-vârfului căpătată în perioada comunistă, N. Manolescu se comportă ca un dictator veritabil. Relativizările şi panseurile sale asupra moralei mă obligă să îl consider o persoană de un dualism patologic. Un om făcut exclusiv din lecturi, fără nimic sfânt, care ratează această vârstă a patriarhilor, a recuperării morale, ancestrale. Astfel, încet-încet, a transformat Uniunea Scriitorilor într-o organizaţie personală cu maşini de lux, deplasări mai ceva decât la Parlamentul României, secretari şi servitoare, recompense substanţiale pentru cei devotaţi, festivaluri ale anturajului, până a golit de tot visteria. Deseori, în mod şocant, ca într-un cataclism al literaturii, aceste relaţii s-au lăsat cu câte un capitol în istoria literaturii! Deşi poate să pară teribilă afirmaţia, vremea lui N. Manolescu a apus cu claritate în decembrie 1989. O dovedeşte el însuşi, nu-mi face deloc plăcere să spun asta.

Au fost destule atitudini opozante.

Şi ce dacă. Caravana merge mai departe în dispreţul evident al tururor. Fenomenul pe care îl reprezintă aparţine comunismului dur, nici măcar celui post-decembrist. Nimeni nu mai poate fi deasupra tuturor, asta nu înţeleg unii. Una-i conducerea unei publicaţii, cu totul şi cu totul altcveva Uniunea Scriitorilor. Aflat în rândul doi, unde ar trebui să ne regăsim cumva toţi, rândul unu fiind al unor standarde, pe vremuri N. Manolescu a fost redutabil. Acum e un personaj fără inimă, cu raţionamente total inflexibile. Se pare că principala sa vocaţie este aceea de manipulator, care l-a acaparat total. Personajul este complex, încărcat de un imprevizibil tenebros tipic societăţii româneşti. Prepararea celui de-al treilea mandat la Uniunea Scriitorilor reprezintă un fapt de-a dreptul grotesc pentru atmosfera acestui for cultural. Aş spune, ca mulţi alţii, mulţumesc pentru tot, şi la pensie, N. Manolescu! Vremea mandatelor trece chiar dacă nu le onorezi decât prin avantaje şi autoritarismul de-a dreptul stupid…

Afectează această situaţie Uniunea, viaţa literară?

Profund, ca exemplu de contextualizare, de „concurenţă neloială”. Deja cele două mandate ale actualului preşedinte au produs marginalizări, blocaj instituţional, tensiuni inacceptabile. Scandaluri peste scandaluri. Personal, sunt şocat de aceste malversaţiuni caracteristice totalitarismului. S-a ajuns deja în punctul ridicol al teoriei lansate pe tot felul de căi de intimidare că actualul preşedinte nu are contracandidat, restul sunt nesemnificativi. Contracaditatul său aud că este vitriolat non-stop şi după victoria ilegală care l-a readus la comandă. Nu prea ştiu ce-a scris contracandidatul, însă mi se pare un om destul de inteligent şi onest, implicat. E OK! După peste 50 de ani de viaţă literară, N. Manolescu, personaj redutabil cândva, se pune de-a lungul drumului, devenind aidoma celor pe care i-a contestat o viaţă întreagă. Nu se mai poate face nimic, avem un respect şi multe lucruri pe care i le datorăm, însă omul a luat-o într-o direcţie alarmantă, pe care, personal, nu sunt dispus să o accept sub nicio formă. Uniunea Scriitorilor nu este proprietatea Domniei Sale, şi nici a ciracilor săi mizerabili.

Revista „Contrapunct”, ca multe altele, are probleme financiare. Ce puteţi spune despre ele?

Revista „Contrapunct” şi-a păstrat o independenţă sinucigaşă, însă obligatorie în context democratic, neafiliindu-se revenirii Uniunii la o structură totalitară, prin care s-a ilustrat politica dlui Manolescu. Ni s-au tăiat telefonul, accesul în sediu la un anume moment. Este incredibil că am trecut prin aşa ceva! Redacţia a fost somată să părăsească spaţiul pe care îl ocupă în mod legal, cum spuneam, ulterior spărgându-se uşa de către funcţionarii plătiţi din banii noştri. Nu cred că aşa se comportă un reprezentant la UNESCO, chiar dacă ar fi din Africa piraţilor. Nu ştiu ce s-ar fi întâmplat dacă dădea o asemenea dispoziţie în capitala Franţei. Având aliat un fost înalt oficial în Guvernul României, care i-a asigurat logistica, interfaţa, a dus greul şi bagajul de iluzii, asigurând distracţia şi autoritarismul, preşedintele scriitorilor a arătat faţa acestei instituţii care era ascunsă undeva prin subsoluri. Nu numai că a greşit adresa, în cazul meu, dar actul în sine este mai mult decât scandalos. Cel care a votat demiterea din Uniunea Scriitorilor a lui Paul Goma, deşi putea să-şi pună mâna în ghips, pare să nu mai aibă nicio scuză că a făcut acel gest. E un expert în marginalizări şi măriri, însă epoca i s-a dus. Această animaţie pe care o propune e un teatru mult prea riscant.

Vedeţi o soluţie pentru viaţa culturală, literară?

Democraţia. Numai democraţia, care nu-i mai place deloc dlui Manolescu şi unora dintre cei care îl urmează. Are tot mai acut oroare de ea, fiindcă pierde măreţia în care l-a aşezat dirijismul vremurilor noi şi vechi, uitând că puterea în cultură nu poate fi suplinită de pumn. Eliberarea din formele trecutului totalitar mi se pare, pe moment, mai importantă decât orice scriere, fiindcă a nu vedea mizeria în care suntem împinşi să trăim reprezintă o absenţă a vocaţiei, în orice domeniu s-ar pretinde aceasta. Îndepărtarea tuturor ministerelor adevărului în tenebrele de unde au reapărut precum ciupercile atomice mi se pare o acţiune de luat foarte în serios. Lumea funcţionează de la sine, nu are nevoie de fumigenele domnului Manolescu. Îndrumarea şi controlul nu mai pot fi invocate decât în seminarii despre dictatură. Uniunea Scriitorilor trebuie să fie un sindicat, nimic altceva. Arivismul care face ravagii a produs deja victime, amplificând teroarea din societate. Ce legătură au acestea cu literatura, cu scriitorii? Cei care încă le acceptă inerţial ar face bine să se delimiteze, pentru a grăbi ajungerea Europei unite şi pe teritoriul nostru. M-am săturat de aceste mizerii până peste cap, vreau o viaţă literară normală, atrăgătoare, fără genii de carton. E o viaţă literară paralelă care îşi construieşte spaţiul său, însă ruperea de comunism nu a început nicăieri în România.

Mai exact, ce ar trebui făcut?

Convocarea Conferinţei Naţionale şi restabilirea normalităţii. Scoaterea Uniunii Scriitorilor din capcanele concentraţionare, situaţie în care se află foarte multe instituţii şi formule organizatorice. Fiecare membru al Uniunii Scriitorilor ar trebui să primească anual un raport detaliat asupra activităţilor, o balanţă a cheltuielilor, să fie implicat în decizii. Nu cred că scriitorii au propus ca onorata conducere să aibă la dispoziţie parc de maşini de lux, şoferi, premii oferite unii altora, editură, clanuri care să paraziteze relaţia cu instituţia, plângând acum că nu mai există fonduri. Păi, s-au dus pe apa sâmbetei cu un calcul bine ţintit. De posibilul faliment al Uniunii Scriitorilor trebuie să răspundă cei care au avut pe mână banii, şi au adus „prejudicii grave”, după propria formulă a „criticilor” mei. Gura păcătosului Manolescu adevăr grăieşte .

Vedeţi o ieşire din această situaţie?

Alegeri, noi alegeri, anterioarele fiind lovite de nulitate, păstrarea doar a două mandate. Propun scriitorilor români din ţară şi străinătate, valorilor literaturii române, celor în formare, să reflecteze la demiterea imediată a lui Nicolae Manolescu din fruntea Uniunii Scriitorilor, să vină un scriitor în fruntea breslei care să reprezinte interesele generale, nu numai ale unora. Relansarea Uniunii Scriitorilor nu se poate face decât în alte albii, cu o altă mentalitate europeană, nu securistă cu pretenţii europene, contradictorii. Scriitorii au început să fie de-a dreptul înspăimântaţi de metodele perfide ale lui N. Manolescu, cum nu au fost nici în comunism. E prea mult, e prea de tot! Demiterea neîntârziată a actualului preşedinte a devenit o necesitate din toate punctele de vedere. E prea mare, prea-prea, prea impozant pentru a mai ocupa o poziţie. Nu mai are loc de el însuşi. E trist.

Ce intenţionaţi să întreprindeţi pentru restabilirea situaţiei?

Cum spuneam, am contestat aberanta şi pripita decizie luată pe fondul unor tensiuni colaterale. Gestionarea acesteia va arăta substanţa care animă reprezentanţii breslei din care fac parte. Tentativa de excludere a mea din Uniunea Scriitorilor reprezintă un caz fără precedent. Dacă aş trece peste ea, ar fi o lipsă de solidarizare cu toţi cei care au avut de suferit, plus o mie de alte lucruri importante de natură morală care mă obligă să nu cedez. Toute proportion gardée, această excludere este echivalentă unei tentative de asasinat, manifestată într-o organizaţie confiscată, sub presiuni reprobabile. Concluzia ar fi, obiectiv vorbind, un braţ înarmat cu gesturi totalitare, intimidante, s-a apropiat nepermis de un scriitor.

Alina Rusu

Iulian Elenescu

Abonează-te acum la canalul nostru de Telegram cotidianul.RO, pentru a fi mereu la curent cu cele mai recente știri și informații de actualitate. Fii cu un pas înaintea tuturor, află primul despre evenimentele importante, analize și povești captivante.