Italia: noi reguli pentru ONG-urile pro-migrație

Guvernul de dreapta al Italiei a aprobat măsuri de amendare a organizaţiilor caritabile care salvează migranţi pe mare şi de confiscare a navelor lor dacă încalcă un nou set de reguli mai dure – o măsură despre ONG-urile în misiuni umanitare afirmă că ar putea ameninţa vieţi, relatează joi Reuters, citată de Agerpres.

Potrivit unui decret aprobat miercuri noapte de cabinet şi văzut de Reuters, aceste nave ar trebui să solicite intrarea într-un port şi să navigheze spre el „fără întârziere” după operaţiunea de salvare, decât să rămână pe mare în căutarea altor bărci de migranţi în primejdie.

În prezent, misiunile umanitare ale ONG-urilor în zona centrală a Mediteranei durează de obicei câteva zile, în timp ce ambarcațiunile lor execută diferite operaţiuni de salvare şi adesea iau la bord sute de oameni.

De asemenea, navele ONG-urilor trebuie să-i informeze pe cei de la bord că ei pot cere protecţie internaţională oriunde în Uniunea Europeană, potrivit decretului.

Căpitanii care încalcă aceste reguli riscă amenzi de până la 50.000 de euro (53.175 USD), iar încălcările repetate pot duce la confiscarea vasului, adaugă textul.

De la instalarea în funcţie în octombrie, guvernul prim-ministrului Giorgia Meloni a vizat activităţile organizaţiilor de caritate de salvare pe mare, acuzându-le că facilitează activitatea traficanţilor de migranţi pe fondul creşterii sosirilor.

Organizaţiile de caritate resping acuzaţiile.

Riccardo Gatti, care se ocupă de o navă de salvare condusă de organizaţia de caritate Medici fără Frontiere, a declarat joi cotidianului La Repubblica că decretul face parte dintr-o strategie care „creşte riscul de moarte pentru mii de oameni”.

În luna noiembrie, între Italia şi Franţa a izbucnit o dispută diplomatică, după ce Roma a refuzat să lase să acosteze în porturile sale o navă umanitară transportând aproximativ 200 de persoane şi ambarcaţiunea în cele din urmă a navigat spre Franţa.

Abonează-te acum la canalul nostru de Telegram cotidianul.RO, pentru a fi mereu la curent cu cele mai recente știri și informații de actualitate. Fii cu un pas înaintea tuturor, află primul despre evenimentele importante, analize și povești captivante.
Recomanda 5
Author

4 Comentarii

  1. Cumparati-le barci mai mari, cu care sa poata ajunge pana in SUA, ca sa-i duca direct acolo pe migranti. Sa aiba grija lor cei care au destabilizat militar, economic, politic si social tarile din care migrantii provin. Apropos, cumparati mai multe vapoate, sa incapa si ukrainienii!

  2. ONG-urile se pare ca-s „stat in stat”. Si ca numai ele au dreptate.

  3. Signora Meloni ar trebui sa se ocupe cu vinarea traficantilor care organizeaza transporturile de emigranti, atit in tarile furnizoare (prin acorduri incheiate cu acestea), cit si in Italia.
    Ceea ce a propus dumneaiei pana acum este „o frectie la picior de lemn”.
    Ma tem ca sperantele italienilor care au votat-o vor cadea in fleosc.

  4. Priviți poza!
    Unei bărci i se dă consumul pe oră. Pt același motor una pneumatică, ca cea di poză, consumă mai mult decît una din lemn, fibră sau aluminiu, din pricina frecării cu apa mai mari.
    Aceste gonflabile fiind pline ochi unde țin benzina necesară nu traversării Mediteranei ci depărtării cît de cît de coastele Africii?
    Făcături! Totul, de la plecatul din nu știu ce sat din inima Africii, pînă la hotelul di Europa, e aranjat, plănuit. Să nu uităm că UE dă medalia Kalergy ce pe 2020, chiar înainte de arest la domiciliu, starea de urgență, a fost dată lui Iohannis.
    PS Dar poate greșesc, după cum se poate vedea mai atent în poză sînt doi oengiști în apă ce dau din labe. Posibil patru.

Comentariile sunt închise.

Precizare:
Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.