JOCURILE TRECERII, Vocalize în Sol Major (11)

În acest spațiu, puteți citi fragmente din opera lui Gheorghe Schwartz – JOCURILE TRECERII, Vocalize în Sol Major (Alegro ma non tropo) Editura Junimea Iaşi 2018

2.c4 – spiritul de echipă

După unii autori (psihanalişti ca Friedrich Hacker), spiritul gregar reprezintă unul dintre motoarele principale ale comportamentului, însă şi ale agresivităţii. Exemplul reprezentativ dat de Hacker: la un meci de fotbal al echipei Bayern München, ultraşii bavarezi se încaieră încă în afara stadionului cu fanii echipei adverse din campionatul intern. Dar când echipa reprezentativă a Germaniei dispută un meci cu reprezentativa Angliei, huliganii britanici se vor confrunta cu fanii din München aliaţi cu ceilalţi fani nemţi, indiferent din ce parte a ţării, chiar şi cu cei cu care s-au bătut ca rivali ai lui Bayern. În acest exemplu clasic este vorba despre comportamentul susţinătorilor unor echipe de fotbal, spectatori, chibiţi implicaţi. „Individul om păstrează în mod permanent cele două tendinţe: de a se autoconserva şi de a se dizolva în colectivitatea semenilor săi[1]”. Lucru valabil pentru adultul de orice vârstă! În cadrul activităţii, fie că o numim „joc”, ca meciul de fotbal amintit, fie că o plasăm drept o acţiune „mult mai serioasă”, „impulsul gregar tinde să se manifeste ca un instinct: de cele mai multe ori el are prea puţine tangenţe cu raţiunea[2]”. Mai mult: în tradiţia pedepsei se află tocmai eliminarea din colectivitate: Ionică nu mai are voie timp de trei zile să coboare în curte şi să se joace cu prietenii; Alexandru Popescu este condamnat la închisoare, adică la scoaterea din mediul său; Vasili Vasilievici este trimis în Siberia, fiind, adică, de asemenea scos din mediul său; banditul Raul Sancez este condamnat la moarte, adică eliminat definitiv şi ireversibil din colectivitate.    

Copilul mic se joacă singur, dar la vârsta grupei mijlocii de grădiniţă începe să coopereze tot mai mult cu ceilalţi, să simtă nevoia de a se integra într-un grup.

– Bubu, 4 ani şi 5 luni, pentru a se putea juca de-a tata şi de-a mama, are nevoie de un partener. Iar pentru a juca fotbal în curte, de mai mulţi parteneri. E vârsta când, coborând din bloc şi negăsind acolo nici un alt copil, resimte o mare dezamăgire.

Când se stabilesc echipele, uneori, Bubu face parte dintr-una dintre ele, alteori din cealaltă. Această alternanţă nu-i provoacă nici o problemă, fiind la fel de implicat în joc şi de o parte, şi de cealaltă, deşi are o relaţie mai specială cu Pusi, 4 ani şi 8 luni, vecinul său de apartament. Cu Pusi petrece o mare parte din timp, schimbă confidenţe şi descoperă împreună lumea. De Pusi rămâne foarte apropiat până ce viaţa îi va despărţi, dar şi atunci îi vor mai lega duioase amintiri. Ca şi de Kevin, colegul său de bancă din clasa a III-a până la bacalaureat. Dar când se nimeresc în echipe adverse, Bubu nu se împiedică de prietenia ce-i leagă în afara jocului.

Augusta, sora lui Bibi şi a lui Bubu, elevă în clasa a VI-a, după ce s-a jucat multă vreme cu copiii indiferent băieţi sau fete, îşi caută acum partenerele doar dintre fete. Au subiecte de conversaţie comune, îşi fac confidenţe, jocurile fetelor nu mai sunt aceleaşi cu jocurile băieţilor.

În schimb, Julia Zimberlan, fiica marelui Julius Zimberlan Jr., a înţeles de mică rolul important al echipei. (În multe limbi, a cânta la un instrument se spune „a juca la instrumentul respectiv”.) Încă de la vârsta de zece ani, copila precoce a fost plasată la primul pupitru al partitei violoncelelor. Puţin mai târziu, când a devenit vizibil că Julia arăta tot mai mult ca o domnişoară apetisantă, lucru imposibil de trecut cu vederea de colegi şi nu numai de colegi, ea a rămas fidelă doar echipei, adică orchestrei. Ori de câte avansuri a avut parte – nu puţine! – Julia nu se simţea bine decât cu violoncelul între picioare, violoncelul care îi dădea satisfacţii mult mai mari decât apropierea oricărui mascul flămând. (Chiar şi peste ani, când va cunoaşte în intimitate bărbatul, nici un iubit nu-i va putea oferi plăceri mai intense decât contactul atingerii lemnului violoncelului strâns între picioare în mijlocul orchestrei, adică al echipei. Pe lângă acele senzaţii, bărbaţii nu reuşeau să-i ofere decât vagi amintiri ale profundelor plăceri.) Când a devenit celebra solistă, cunoscută în cercurile muzicale de pe tot globul, Julia Zimberlan, în calitate de protagonist, de asemenea nu s-a dezis de grup, de diferitele orchestre cu care a cântat, fără de care nu ar fi putut deveni protagonist.

– domnul inginer Gheorghe Romaşanu, 42 ani, tatăl lui Bibi, Bubu şi al Augustei, pretinde că este un om de echipă. Şi aşa şi este, chiar dacă nu se dezminte nici o clipă drept protagonist! Nu-i place singurătatea şi îi face mare plăcere să întârzie cu colegii la o bere. Atunci, de cele mai multe ori, izbuteşte să fie centrul grupului. Fără a fi ostentativ, domnul inginer Gheorghe Romaşanu, Ghiţă pentru apropiaţi, este simpatic, are umor, ştie să-i asculte şi pe ceilalţi. Înscris în Partidul Social Conservator (P.S.C) la doar 26 de ani, a devenit şeful Tineretului P.S.C., iar la 28 de ani a pătruns în Consiliul Local Popular. Pentru cetăţeni, Ghiţă s-a făcut remarcat şi pe micile ecrane, combătând cu aplomb chestiunile zilei. Legea Impozitului Alternativ a fost adoptată la propunerea sa cu titlul experimental în regiune. Faptul acesta n-a putut trece neobservat, aşa că la 29 de ani, inginerul Gheorghe Romaşanu a fost ales deputat. Bineînţeles pe listele P.S.C.. Doar că P.S.C. se afla în opoziţie, iar Ghiţă, dovedit ca o mare promisiune, a devenit unul dintre cei mai apreciaţi adversari ai P.L.C. (Partidul Liberal Conservator). Chipeş, mereu cu o ţinută impecabilă, cu o voce gravă – cu care, în paranteză fie spus, a sucit şi minţile femeilor -, cu un discurs logic şi extrem de acid, G.R. a obţinut numeroase victorii în disputele televizate, dar şi prin intervenţiile sale în presa scrisă. Iniţiativa-i legislativă privind Impozitul Alternativ a ţinut capul de afiş timp de mai multe luni şi, până la urmă, a fost votată la mare luptă. Partidul era mândru de G. R., însă, din păcate, P.S.C. nu trecea deloc printr-o perioadă foarte bună, unul dintre vicepreşedinţi a fost principalul acuzat în cazul GROPAC, un altul a fost implicat într-un scandal sexual, iar la următoarele alegeri, P.S.C. avea toate şansele să nici nu mai pătrundă în Parlament. Şi chiar dacă s-a ajuns ca, atunci când se pronunţa P.S.C., lumea să se gândească în primul rând la Gheorghe Romaşanu, acestuia, cu toată aprecierea de care se bucura, calea spre funcţiile de conducere centrală i-a fost oprită. „E un tânăr de un excepţional potenţial, dar mai trebuie să înveţe, să se maturizeze”, spuneau seniorii istorici ai formaţiunii. „Câteodată, în entuziasmul său atât de convingător, dovedeşte o lipsă de diplomaţie specifică vârstei”, spuneau şi alţii. Gheorghe Romaşanu, „un simbol al vitalităţii P.S.C”, s-a dovedit extrem de fidel partidului, însă „individul om păstrează în mod permanent cele două tendinţe: de a se autoconserva şi de a se dizolva în colectivitatea semenilor săi”. Aşa că, după ce „s-a dizolvat suficient în colectivitatea tovarăşilor săi”, a decis că e timpul să se şi autoconserve. La 30 de ani, Gheorghe Romaşanu a trecut la P. L. C., unde i s-a oferit – de la început! – un fotoliu de vicepreşedinte. Ocazie cu care Ghiţă şi-a adus aminte de extraordinarele bătălii duse pentru impunerea Legii Impozitului Alternativ. Studiind stenogramele disputelor, a descoperit numeroase aspecte prost folosite de către foştii săi oponenţi. Aşa că, într-un acces de sinceritate, a declarat în faţa microfoanelor mai multor televiziuni că adoptarea Legii Impozitului Alternativ a fost o mare greşeală şi a adus argumente suficiente pentru revizuirea ei. Declaraţia atât de onestă a ajuns pe prima pagină a publicaţiilor şi a constituit un vast program de dezbateri în media electronică. „Să ai curajul, dar şi demnitatea, de a denunţa propria ta iniţiativă, să-ţi recunoşti o greşeală atât de veche încât nimeni nu ar mai fi sesizat-o, iată un exemplu de mare caracter!” s-a remarcat la televizor, dar şi în media scrisă. Şi, într-adevăr, Gheorghe Romaşanu, „părintele Legii Impozitului Alternativ”, cel ce a născut-o a fost şi cel ce a omorât-o. Inginerul Doctor Gheorghe Romaşanu a ajuns ministru. Însă nu susţinut de P. L. C., ci de Partidul Umanist Conservator (P.U.C.). Întrebat, într-un interviu, de ce a schimbat atâtea formaţiuni politice, volubilul Ghiţă a spus că nici unul dintre partidele al cărui membru a fost nu se poate plânge de fidelitatea şi de performanţele sale întotdeauna în numele acelor partide, dar că jocul politic cere o mare elasticitate, atunci când vrei cu adevărat să-ţi slujeşti patria. „Îmi place la nebunie jocul politic” a adăugat inocent cu vocea sa inimitabilă, cu care – în paranteză fie spus – a sucit şi gâtul atâtor femei. Ghiţă rămâne mereu şarmant, mai ales că ştie să se adreseze cu o anume candoare oricărui interlocutor. Iată ce a afirmat textual la capătul convorbirii: „Dacă m-am gândit să trec de la un partid la altul? Ce m-a făcut să aleg acest traseu? V-am spus: mie-mi place la nebunie jocul politic, lucru ce nu se poate face fără să ai în spate o echipă eficace, iar eu, trebuie să recunosc, am avut mereu parte de o asemenea echipă; acum acesta este un bun prilej de a le mulţumi din inimă tuturor celor ce au crezut în mine, indiferent de culoarea lor politică. Dar să ştiţi, impulsul gregar tinde să se manifeste ca un instinct: de cele mai multe ori el are prea puţine tangenţe cu raţiunea. Un jucător adevărat trebuie să ştie şi să aplice acest lucru.”

Cheia succesului inginerului doctor Gheorghe Romaşanu? Ca şi în cazul lui Bubu, această alternanţă nu-i provoacă nici o problemă, fiind la fel de implicat în joc şi de o parte, şi de cealaltă, deşi are o relaţie mai specială şi cu foştii săi colegi.

Pentru ca nu cumva bunul cititor să rămână cu impresia că un asemenea comportament este valabil numai în jocul politic, vom nota şi modul cum se manifestă spiritul de echipă la „adulţii de rând”.

Domnul Jasper Blok, 42 de ani, (nici o legătură cu vedeta Romuald Blok!), este asistent medical la spitalul de pediatrie din Born şi fost coleg de şcoală cu mult mai cunoscutul inginer doctor Gheorghe Romaşanu, (Ghiţă), deputat şi chiar ministru. Domnul Jasper Blok este un om normal: are o soţie infirmieră în acelaşi spital şi doi copii elevi nici premianţi, dar nici să pună probleme speciale. Măcar acest lucru ar trebui să-i facă fericiţi pe soţii Blok, care prin specificul locului lor de muncă asistă zilnic la disperarea unor părinţi în faţa bolilor odraslelor lor. Dar domnul Jasper nu poate fi fericit întru totul:

– pe de o parte, este un suporter îndârjit al echipei de hochei VICTORIA, unde a fost prezent la fiecare meci împreună cu cei mai buni doi prieteni, Kevin Lund şi Josua Braun. Spre disperarea soţiei sale, Jasper îşi cheltuia mai tot timpul cu deplasările echipei şi cu discuţiile nesfârşite de la barul clubului. (Unde nu-şi cheltuia doar timpul, ci şi mare parte din bani.) Necazurile au început atunci când finanţatorul principal al echipei de hochei VICTORIA, domnul doctor Abşalom Smith, a fost grav afectat de criza economică (şi de prostul management, cum îl criticau fără jenă angajaţii[3]). Pierzându-şi sponsorul principal, echipa VICTORIA a căzut din poziţia de pretendentă la titlu în coada clasamentului şi, apoi, în divizia a doua. Unde, după decenii de glorie, a dat ortul popii. Dar tradiţia hocheistică a oraşului şi a regiunii a fost prea puternică, aşa că a luat fiinţă un alt team, DINAMO. Kevin Lund şi Josua Braun, împătimiţi ai sportului atât de popular în tot ţinutul, au trecut în Comitetul de Sprijin al noii echipe. Ceea ce Jasper Blok nici n-a putut concepe, părându-i-se o trădare impardonabilă a unui trecut atât de glorios cum era/este palmaresul VICTORIEI. Aşa că a devenit inima şi creierul Comitetului de Iniţiativă al Renaşterii Măreţei Echipe de Hochei VICTORIA (CIRMEHV). În calitate de preşedinte al CIRMEHV, îşi cheltuieşte mai tot timpul cu strategia „scoaterii echipei din moartea-i trecătoare” şi cu discuţiile nesfârşite de la fostul bar al clubului. (Unde nu-şi cheltuieşte doar timpul şi energia, ci şi mare parte din bani.) Deocamdată, tot ce a izbutit a fost ca CIRMEHV să fie acceptată drept persoană juridică, dar sponsori suficient de potenţi n-a găsit. Încă! Şi ceea ce-i este mai greu de suportat îl reprezintă ascensiunea fulminantă a lui DINAMO, o echipă fără tradiţie, cu nişte finanţatori „cel puţin dubioşi”, o echipă „uzurpatoare”. Cu foştii săi buni prieteni Kevin Lund şi Josua Braun, Jasper Blok a întrerupt orice contact.

– însă, pe de altă parte, chiar dacă nu pentru un joc sportiv, domnul Jasper Blok n-are cum să fie cu totul fericit întrucât, deşi n-are nici un fel de veleităţi pentru cariera sa, îi vine greu să se obişnuiască atunci când se schimbă medicul şef de secţie. (În spitalul lor, şefii se schimbă extrem de des…) Nu că l-ar lovi pe el în vreun fel intrigile ariviştilor, el având o poziţie suficient de umilă pentru a nu da loc la dispute, dar întotdeauna, odată cu şeful, se produc modificări mai mult sau mai puţin oficiale, însă semnificative, în ierarhia secţiei. Chiar şi transferări ale unora dintre angajaţi la o altă secţie. Asta aduce după sine nevoia de a te obişnui cu toanele nu numai ale noilor şefi, ci şi cu noii colegi. Lui Jasper pur şi simplu nu-i mai vine să se împrietenească vreodată cu un nou colectiv, fie că au venit alţi angajaţi, fie că a fost el însuşi mutat. Jasper are un puternic simţ al camaraderiei şi vede în orice modificare o trădare. Aşa că din coleg serviabil şi „de gaşcă”, Jasper Blok a devenit retras, rece, chiar ursuz. Aşa cum, încetul cu încetul, a devenit şi acasă.

Spre deosebire de fostul său coleg de şcoală, Gheorghe Romaşanu, Jasper Blok nu reuşeşte să revină la capacitatea lui Bubu de a „se autoconserve şi în acelaşi timp să se dizolve în colectivitatea semenilor săi”. Totuşi, pentru că „impulsul gregar tinde să se manifeste ca un instinct,  de cele mai multe ori având  prea puţine tangenţe cu raţiunea, nu-l putem învinui pe bietul Jasper pentru că a uitat să fie copil. Ăsta este felul său de a trăi, de a participa la jocul colectiv. De aceea nici nu poate fi pe deplin mulţumit cu soarta sa, deşi nu e nici din cale afară de ambiţios şi nici nu are parte de mari necazuri concrete.

– Domnul judecător pensionar Basil B. Romoşanu, bunicul copiilor Bibi, Bubu şi Augusta şi tatăl inginerului Gheorghe Romaşanu, nu numai că a cultivat spiritul de echipă, dar a fost şi cel ce a creat atmosfera de solidaritate din Tribunal în toată perioada cât a fost în fruntea instituţiei. (Desigur, cei ce nu s-au pliat întocmai pe atmosfera de mare solidaritate impusă de şef au tras ponoasele…) De când a fost pensionat, Basil B. Romaşanu nu mai conduce echipa şi nici măcar nu mai face parte din ea. Degeaba a mai acostat unul sau altul dintre foştii săi subalterni, degeaba a „întâlnit întâmplător” pe alţii, un zid tot mai opac s-a înălţat între el şi cei ce au susţinut „atmosfera de solidaritate din Tribunal toată perioada cât a fost în fruntea instituţiei”. Desigur, faptul că era tatăl lui Ghiţă – atât de influentul inginer Gheorghe Romaşanu – nu era trecut cu vederea, însă, aşa cum fiul şi-a clădit cariera fără a se folosi prea mult de trecutul, prestigiul şi puterea tatălui (?), aşa nici tatăl nu voia să fie respectat datorită actualului prestigiu şi putere a fiului. (Chestiune ereditară? Poate, deşi unii tot şopteau că Ghiţă n-ar fi ajuns niciodată ceea ce a ajuns dacă nu era fiul Preşedintelui Tribunalului, iar orgoliul seniorului Bazil chiar nu suporta să fie acceptat doar de pe locul al doilea. Aşa că povestea cu „chestiunea ereditară” putem să n-o luăm în seamă.)

Toată lumea simte nevoia sentimentului de securitate dat de apartenenţa la un grup. Când acesta nu se află la îndemână, astăzi există telefoanele mobile, invenţia genială cu un profit uriaş: niciodată nu s-a vorbit atât, niciodată nu a existat o firmă care să câştige atât de pe urma nevoii oamenilor de a socializa, de a-şi conserva locul în echipă.

Dar, deşi toată lumea are o nevoie vitală de echipă, de grupul „în care să se autoconserve şi în acelaşi timp să se dizolve în colectivitatea semenilor”, dovada fiind că pedepsele, aşa cum am amintit, chiar la eliminarea din grup se referă – numeroşi indivizi nu mai reuşesc să găsească partenerii printre care să se autoconserve.

[1] Gheorghe Schwartz, Psihologia transversală…, p. 110.

[2] Idem, p. 121.

[3] Una dintre acuze era tocmai aceea că s-au investit mult prea mulţi bani în hochei, în loc să fie retehnologizată linia de producţie.

Abonează-te acum la canalul nostru de Telegram cotidianul.RO, pentru a fi mereu la curent cu cele mai recente știri și informații de actualitate. Fii cu un pas înaintea tuturor, află primul despre evenimentele importante, analize și povești captivante.