Judecătorii își arată portofelul

Secția de judecători a Consiliului Superior al Magistraturii a reacționat la declarațiile ministrului demis Cătălin Predoiu, care a spus că Ministerul Justiției trebuie să plătească magistraților aproximativ 390 de milioane de euro. „Atacul (…) este lipsit de orice substanță”, spun judecătorii.

Potrivit unui comunicat transmis de secția de judecători a CSM, „în ultima perioadă de timp asistăm la o adevărată campanie concertată derulată împotriva corpului profesional al judecătorilor de către celelalte două puteri, legislativă şi executivă, cu referire la veniturile acestora, respectiv pensii, salarii şi alte drepturi bănești”.

Potrivit acestora, veniturile judecătorilor decurg din lege şi reprezintă reflectarea rolului pe care îl îndeplinesc prin raportarea la îndatoririle şi restricțiile impuse de-a lungul întregii cariere, cât şi la importanța activității desfășurate pentru echilibrul puterilor în stat şi respectarea drepturilor şi libertăților tuturor cetățenilor.

Astfel, judecătorii afirmă că sumele de bani reprezentând restanțe salariale cuvenite judecătorilor sunt „consecința directă a sancționării prin hotărâri judecătorești definitive a încălcărilor repetate ale legislației în domeniul salarizării de către Ministrul Justiţiei – în calitate de ordonator principal de credite – şi a eșalonărilor pe perioade foarte mari de timp a plății acestora”.

„În condițiile în care problemele grave de personal şi de infrastructură cu care se confruntă instanțele de la toate gradele de jurisdicție din țară sunt constant ignorate de către cei care au atât obligația, cât şi mijloacele de a le rezolva, considerăm că atacul la adresa judecătorilor este lipsit de orice substanță şi are ca unic scop antagonizarea societății faţă de aceştia. Acest lucru reprezintă un adevărat atentat la independența justiției. În aceste circumstanțe, Secția reține că declarațiile ministrului Justiției din data de 18 februarie 2020, formulate cu ocazia audierilor derulate în cadrul comisiilor reunite de specialitate ale Parlamentului, sunt nejustificate și regretabile”, se arată în comunicatul citat.

Astfel, Secția pentru judecători a Consiliului Superior al Magistraturii solicită atât Ministrului Justiției, cât și celorlalte două puteri legislativă şi executivă, „prudență și reținere în discursul public” atunci când vorbesc despre corpului profesional al judecătorilor și să găsească soluții pentru rezolvarea problemelor care afectează sistemul de justiție şi, în mod direct, pe toți justițiabilii.

Cătălin Predoiu a declarat, marți, la audierea în comisiile juridice reunite ale Parlamentului, că Ministerul Justiției trebuie să plătească magistraților aproximativ 390 de milioane euro, pentru drepturile salariale ale magistraților care și-au recuperat în instanță sporurile.

Suma trebuie achitată în perioada 2020 – 2024.

Potrivit lui Predoiu, Ministerul Justiției ar fi cheltuit în anii trecuți peste 250 de milioane de euro pentru astfel de decizii.

Abonează-te acum la canalul nostru de Telegram cotidianul.RO, pentru a fi mereu la curent cu cele mai recente știri și informații de actualitate. Fii cu un pas înaintea tuturor, află primul despre evenimentele importante, analize și povești captivante.
Recomanda
Author

8 Comentarii

  1. Asa se procedeaza. Acum sunt magistratii scosi in fata ca au venituri prea mari, prostimea se revolta ca de ce castiga atat, in loc sa se revolte de ce castiga ei , prostii asa putin. Desigur raspunsul e pentru ca sunt prosti, marea majoritate intelectuali.

  2. pentru conformitate cam ce anume înseamnă aceste „sume restante obținute prin hotărâri judecătorești:
    sursă informație publică:
    site-ul csm1909
    secțiunea informații publice, declarații de avere:
    nume: Corbu Corina Alina
    funcția: președinte al ÎCCJ
    VII 1.1. venituri salariale realizate în 2018: 172.351 ron

    și mai jos, la rubrica 8. 1 apare scris NEGRU PE ALB:
    venituri din alte surse,
    drepturi salariale pentru perioada 2014-2018 – 725.722 Ron
    drepturi salariale stabilite prin hotărâri judecătorești: 40.731 Ron
    drepturi salariale restante stabilite prin hot, jud: 1,832 Ron

    Eeeeeeee?
    ÎN AFARA SALARIULUI NESIMȚIT, nu0i așa că e frumos ÎNCĂ un MORMAN de peste 750 de mii de lei?

  3. Și ar mai fi timpul să se înceteze cu această prosteală„ independența justiției!
    Cum se ia careva de aceste rozătoare de magistratură, că sunt Nelegiuiți – se afectează independența justiției.
    Cum vrea careva să le taie pensiile NEMERITATE – se afectează independența.
    Cum le socotește careva PAGUBA ce-o produc vistieriei publice aceste rozătoare ce hăpăie caviarul Petrosiian mânuind simultan 10 polonice și beau șampania Moet și Dom Perignon cu bărdaca – hop! se … AFECTEAZĂ INDEPENDENȚA JUSTIȚIEI.

    Băi, mai terminați draaqului cu mangleala asta ieftină!

    INDEPENDENȚA justiției a ajuns un fel de factotum argumentativ de fiecare dată când le sunt etalate public impertinențele acestor Semizei autoîndumnezeiți de nu știu ce „misiune divină” scornită în mințișoarele lor depravate, psihopate, sociopate și nevropate.

  4. Iar pentru cei ce nu știu, trebui de afirmat fără echivoc faptul că majorarea scârbos de nesimțită a salariilor magistraților în anii 2012-2013 a avut drept consecință creșterea D EȘASE ORI A RATEI INFRACÂIONALITĂȚII în domeniul ocupațional „justiție de stabor și paradeală.
    Anterior, în perioada anilor 2006 – 2012 au fost condamnați un număr total de 25 de magistrați.
    O statistică informală, realizată de mine sub titlul „Mic îndreptar de ticăloșie judiciară”, corespunzătoare anilor 2013-2015 prezintă niște realități fără pic de echivoc:
    total pedepse în 59 de cazuri rămase definitive: 202 de ani și 9 luni de închisoare cu executare sau cu suspendare.
    Și m-am oprit cu statistica undeva la începutul anului 2016.
    Deci concluzia este simplă:
    Într-un interval de timp înjumătățit ( 3 ani – 2013 – 2015 față de perioada anterioară 2006-2012), numărul cazurilor de infractori magistrați a crescut de 3 ori.
    În valoare absolută rotunjită se poate spune că MORMANELE date în prostie și neștire magistraților a crescut cu coeficientul 6 numărul nelegiuiților din sistem
    Mormanele au deschis apetitul spre nelegiuire al „slujbașilor Adevărului” și le-a dat frâu liber tendințelor instinctuale de Harpagoni. (în jumătate de timp de trei ori mai multe cazuri)

    Ca să nu mai pomenim de cele 200 de ani de temniță adunate pe răboj de cei condamnați. Parcă am asista la o parafrazare a unui roman celebru al lui Garcia Marquez ( ”Un veac de singurătate”), rescris de ticăloșii cu robe: „Două Veacuri de Pârnaie”

  5. „2 VEACURI DE PÂRNAIE”
    – roman de prost gust, scis de Nelegiuiții cu robe din pseudo-magistratura română. Cei care se smiorcăie că vor să le fie păstrat privilegiul hăpăirii caviarului Petrossian mânuind 10 polonice simultan, răstimp în care plozii Țării, desculți și mucoși, n-au nici măcar o linguriță bortilită cu care să-și amăgească iluziile:

    1. 11 feb. 2013 ion ciofu – 3 ani exe
    2. 13 feb 2013 david maria – 4 ani exe
    3. 25 mar. 2013 zamfirescu ciprian – 4 ani susp.
    4. 22 apr. 2013 costiniu florin – 4 ani susp.
    5. 7 iun 2013 bălășescu maximilian – 5 ani exe.
    6. 18 iun 2013 șerban nicolae cătălin – 5 ani exe.
    7. 20 mai 2013 mladen carmen – 3 ani 6 luni susp.
    8. 27 mai 2013 rebegea dumitru – 5 ani 6 luni exe.
    9. 25 aug. 2013 constantinescu aur a lora – 3 ani exe.
    10. 19 sept 2013 niță marin – 4 ani exe.
    11.11 nov. 2013 niculăiță iacob – 3 ani exe.
    12. 23 dec. 2013 boloș florița – 4 ani exe
    13. 30 ian. 2014 diaconescu marius bogdan – 4 ani 6 luni exe.
    14. 30 ian. 2014 anghel laurențiu – 4 ani 6 luni exe.
    15. 10 mar. 2014 ghiță gabriela – 2 ani exe.
    16. 10 mar. 2014 cojocaru eugen – 3 ani exe.
    17. 10 mar. 2014 gheorghe dumitru – 3 ani exe.
    18. 10 mar. 2014 cerbeanu gheorghe – 2 ani 6 luni exe.
    19. 10 mar. 2014 guli sterian – 2 ani exe.
    20. 10 iun 2014 carpen nelu – 6 ani exe.
    21. 10 iun 2014 sterea aurică – 1 an susp.
    22. 17 iun. 2014 tripa aurel stefan – 2 ani 6 luni exe.
    23. 10 nov. 2015 puscaș mircea – 2 ani 6 luni exe.
    24. 23 iunie 2014 cismaru dumitru – 1 an susp.
    25. 22 sept. 2014 cristudor dumitru – 3 ani exe.
    26. 22 sept. 2014 cerăceanu dragoș cristian – 2 ani susp.
    27. 23 sept. 2014 acrâșmăriței camelia – 1 an 6 luni susp.
    28. 2 oct. 2014 aldea horațiu virgiliu – 3 luni susp.
    29. 13 nov. 2014 moisescu radu eugen – 2 ani susp.
    30. 20 nov. 2014 betelie mihai – 6 luni susp.

  6. 31. 22 nov. 2014 ciobanu ghenadie – 4 ani exe.
    32. 22. Nov. 2014 podea petre adrian – 3 ani exe.
    33. 12 dec. 2014 țifrea nicolae – 1 an 8 luni exe.
    34. 27 mai 2016 moldovan mircea – 12 ani 2 luni exe.
    35. 27 mai 2016 rovența elena – 4 ani 6 luni exe.
    36. 27 mai 2016 viziru sorin – 4 ani 6 luni exe.
    37. 27 mai 2016 stanciu ion – 3 ani 4 luni exe.
    38. 14 martie 2015 moldovan adriana veturia – 2 ani
    39. 14 martie 2015 rus petru – 6 luni susp.
    40. 23 martie 2015 neacșu toni – 1 ani susp.
    41. 2 iun. 2016 cîrstoiu veronica – 7 ani exe.
    42. 11 apr. mustață stan – 8 ani 6 luni exe.
    43. 23 aprilie 2015 dragoste dănuț grigore – 6 ani exe
    44. 5 mai 2015 mihalcea florica – 3 ani exe.
    45. 7 mai 2015 mărgărit george – 3 ani 6 luni exe.
    46. 4 mai 2015 miloșoiu ion – 3 ani exe.
    47. 5 iun. 2015 neagu tomiță ionuț– 5 ani exe.
    48. 5 iunie 2015 vlad cătălin dumitru – 3 ani exe.
    49. 9 iunie 2015 trancă teodor – 2 ani susp.
    50. 17 iunie 2015 nicolae angela – 4 ani exe.
    51. 22 iun 2015 barbălată – 4 ani exe.
    52. 22 iun. 2015 sâmpetru – 2 ani susp.
    53. 23 iunie 2015 danis – 2 ani susp.
    54.12 feb 2016 tomuș – 2 ani susp.
    55. 25 iunie 2015 olaru dan – 1 an susp.
    56. 11 iunie 2015 grigoraș victor – 3 ani 4 luni exe.
    57. 14 apr. 2016 diaconescu again – 7 ani 6 luni exe.
    58. 24 sept 2015 budescu aurica – 2 ani susp.
    59. 9 feb 2016 poiană elena – 3 ani exe.

  7. Și astea sunt doar datele statistice din perioada anilor feb. 2013 – feb 2016, centralizate doar în baza caracterului de finitiv al condamnărilor.
    N-am cuprins în această statistică pe cei care erau în faza de fond sau apel și ale căror condamnări au venit după feb 2016 pana prin 2019.
    dinu viorica – 6 ani exe.
    costache antonela – 7 ani exe.
    fieraru ștefan – 3 ani susp.
    hristesci cristian – 4 ani exe.
    majeczi izabella – 3 ani susp.
    balaican vasile – 3 ani susp.
    mureșan ioan – 7 ani exe.
    cean nicolaie – 2 ani exe.
    șelaru vasile – 5 ani 11 luni 10 zile exe.
    tărniceru radu dumitru – 3 ani susp.
    cârstea valentin – 3 ani susp.
    sârboiu carmen – 2 ani auap.
    popa vasile constantin – 6 ani exe.
    putura ovidiu – 5 ani exe.
    marinescu eugenia carmen – 8 ani exe
    iacob corina 2 ani 8 luni susp.
    crișu ștefan – 3 ani susp.
    eva emilian 2 ani 11 luni susp.
    anton dan – 2 ani 9 luni susp.
    vlădoianu marius radfu – 3 ani exe.

    Și câți mai sunt cu acțiunile incerte, stagnate într-o dulce și profitabilă nelucrare!
    Câți sunt de asemenea trimiși în judecată după feb 2016, data la care statistica de mai sus a fost abandonată!
    vaileu, mamică!
    MULȚI CÂTĂ FRUNZĂ ȘI IARBĂ acești INFRACTORI CU ROBE, care vor bănet mult de la vistieria țării și se smiorcăie pe trepte la Briusel precum că „infracționalitatea” nu constituie un fenomen definitoriu al domeniului ocupațional justiție!

Comentariile sunt închise.

Precizare:
Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.