La mulți ani, Vasile Tonoiu!

La mulți ani, Vasile Tonoiu!

Cu certitudine, pe mulți dintre noi ne unește, din fericire -, știm, nu știm, vrem, nu vrem-, căutarea acelorași cărți și un grad de interes sau chiar de fascinație, pentru aceeași autori. Frumoasă în sine această frațietate din sufletul fiecăruia dintre numele autorului și titlul cărții scrise de un anume autor. Căutând să înțelegem lumea și sinele nostru avem această intuiție intelepta: că trebuie să avem sentimentul recunoștinței. Înainte de orice gândiri încărcate de calcule și strategii. Prin natură lor produse ale inteligenței pure, din care dispare sentimentul empatic, căldură iubirii, dezinteresul nobil, grijă față de cei care sunt în nevoie și în pericol. Și câte altele asemenea fapte care ne obligă să înțelegem diferența dintre inteligență și înțelepciune, atât de bine surprinsă în Pildele străvechi, de la Solomon, Aristotel, Teofrast, Epicur, Seneca, Marc Aurelian, Montaigne, La Bruyere, Emerson, Cioran s.a., până la proverbele sapientiale ale culturilor lumii, nu mai puțîn a culturii populare românești. Adică: stricto sensu, inteligență este, prin structura ei, personală, înțelepciunea, însă, nu poate fi decât publică.
În orice caz, în ceea ce mă privește, când întrăm în luna februarie, sentimentul recunoștinței mele admirative se îndreaptă spre un nume de gânditor autentic, de gânditor cu răspundere -cum știm de la Socrate încoace că trebuie să fie un filosof adevărat -Vasile Tonoiu. Acesta este numele. Cunoscut doar de puțini. În ultimii ani, doar de cei care sunt interesați de cărțile publicate sub egida Academiei Române. Înainte, din 1962 până în 2006, studenții de la universitatea bucureșteană, aveau privilegiul de a-l și vedea la cursuri și seminarii. De a-i asculta prelegerile pline de conținut, dense în idei și demonstrații, vorbite rar și clar, fără de retorism, de punere în valoare a propriului ego. Cum se întâmpla, știm prea bine, nu de puține ori, mai ales printre cei cuprinși de febre narcisice. Astăzi, adică, cam de patru decenii și ceva, când -după analiză unui etician de talia lui Alasdair MacIntyre -în climatul emotivist contemporan, avem neplăcută surpriză să constatăm că, în fond, dincolo de multiplele opțiuni care sunt deschise în față noastră,a tuturor, doar trei tipuri de personaje, domină spațiul public actual: managerul, estetul, terapeutul. Mai exact: doar managerul manipulativ, doar estetul bogat și numai terapeutul salvator sunt personajele spre care aspiră, ca scop al vieții lor, majoritatea netăcută și nemodestă a lumii. Pentru care, banii, puterea, succesul, averea și exhibiția continuă sunt alfa și omega vieții.

Vasile Tonoiu este un gânditor român de prima mărime. Este un filosof în adevăratul sens al cuvântului. Adică, orice ar fi fost un jur, orice s-a perindat pe scena mică sau mai cuprinzătoare a lumii, pe el, l-a interesat la nivelul de sus al înțelegerii dat de rațiunea umană. Astfel, a debutat cu Idoneismul -filosofia deschiderii la experiență, a continuat cu Dialectica și relativism, iar în 89 a publicat o carte fără egal în cultură românească: Ontologii arhaice în actualitate. A plecat de la Monod și Mircea Eliade și a elaborat o teorie sistematică despre straturile animiste, arhaice, preștiințifice, magice, mitice și religioase ale preistoriei, prelungite în structura omului actual, dominat de știință rece, obiectivă, cu sens neutral. Orientat spre dez-vrajire a lumii și a vieții. Care împinge societatea spre o dublă deschidere: spre un progres în scară libertății dar și spre o autodistrugere. Ipoteza a doua nu poate fi exclusă. Dar e posibilă. totuși, o revrajire a lumii? Gândul major al lui Vasile Tonoiu sună, simplificat, astfel: numai luarea în seama, deopotrivă, atât a tot ce știm despre ontologiile arhaice, cât și a tot ce reprezintă modul de a fi al omului în lumea de astăzi, ne poate da, nu numai șansă la explicații și înțelegere, ci, și, mai important, e sigur, șansa la salvare. Pentru noi și pentru generațiile viitoare. Nu credem că se cuvine în aceste rânduri să intrăm în detalii și analize proprii studiilor din revistele de filosofie. Un lucru, totuși, putem spune în contextul de față. Vasile Tonoiu, ca filosof deplin, departe, deci, de partizanate de orice fel, ia în seamă și dimensiunea universală și cea particulară a întregii teme a sacrului și profanului din istoria mare a lumii și din istoria culturală arhaică a poporului român. Deloc întâmplător, Vasile Tonoiu, care nu este numai epistemolog și filosof al științei ci și filosof al culturii, dar nu mai puțin, el însuși, un poet remarcabil, își alege drept Motto al Ontologiilor arhaice. ..Cuvântul către poeți al matematicianului -poet, Ion Barbu :”La temeliile sufletului omului de astăzi zac straturi de paganitate De ele fățarnicul se rușinează, le tăinuiește cu grijă îngropându-le și mai tare într-insul sau le sărăcește înadins. Nebună ispravă ! Aceste funduri sunt bogăția, demonia naturii noastre și greutatea e numai să le găsim adevăratul rost“.

A caută rostul, a întrezări sensul, a intui misterul vieții și al morții, iată problemele și mirările veșnic vii în opera lui Vasile Tonoiu. Am putea îndrăzni să zicem, inclusiv, în cărțile publicate în ultimul deceniu. I le semnalăm cititorului: Apropieri insolite. Schițe de idei, 2012; Trei eseuri asupra imaginarului, 2014; Moartea la persoană întâi, 2016; Căutare și naștere spirituală, 2017; Câștiguri povara, 2019.
În ultimul timp, aidoma lui Platon, Vasile Tonoiu folosește cu mult spor și talc, Dialogul filosofic ca metodă străveche și nouă de a accede la adevărurile ascunse, cu mai multă sau mai puțină grijă, în sufletul individual sau cuibărite în inconștientul colectiv. Dăm doar câteva exemple: discuția serioasă și specifică fiecăruia, dintre Mineralog, Doctor generalist și Folclorist; sau dialogul purtat între Iubitorul de limba și Cel care Evocă taină, sau între Specialistul în Istoria Religiilor și Amatorul de Retorică Biblică; sau între cel ce adopta stilul Solemn și Cercetătoarea științifică preocupată să elaboreze o teza de doctorat intitulată „un pic provocator”, Multiculturalism și fiziologie. ..Dar, poate, că cea mai neobișnuită confruntare în registrul dialogului filosofic este „apropierea insolită” dintre Creangă și Heidegger, dintre filosoful din Freiburg și tâlcuitorul- în grila umorului blând și înțelegător -, a povestitorului de geniu, Ion Creangă, din Humulești.
Nutrim convingerea că oricine este preocupat, dar și dornic să înțeleagă, în chip nefalsificat -cum se întâmplă în timpul pe care-l trăim al noii ignoranțe postștiințifice și postiluministe -teme cu adevărat importante pentru fiecare dintre noi, (orice statut existențial ar avea ), citirea cărților lui Vasile Tonoiu poate deschide tărâmul luminii cunoașterii autentice; dar, deopotrivă, și calea de acces cuvenită pentru interogații care unesc meditația metafizică, cu sensul etic al vieții. Cu siguranță, s-ar găși mai ușor cărarea potrivită pentru a întrevedea, cu mai multă claritate, sensul gravității etice a vieții noastre individuale, unice.
Pentru mine, nu a fost deloc o surpriză să găsesc în Moartea la persoană întâi trimiterea și la cel mai abominabil, mai înfricoșător eveniment al istoriei omenirii: Holocaustul. Prin trimiteri la Victor Frankl, Supraviețuitor al Auschwitzului, viitor psihiatru, întemeietor al Logoterapiei:”În lagăr am învățat că ceea ce contează cu adevărat este nu ceea ce așteptăm noi de la viață, ci, mai curând, ceea ce viață așteaptă de la noi“.

De unde, gânditorul Vasile Tonoiu, care nu avem nici un motiv să ne îndoim că nu am fi în acord cu domnia sa, va afirmă că această metodă trebuie înțeleasă ca înfrățită cu acest imperativ categoric, descoperit de Supraviețuitor; „Trăiește că și cum ai trăi a două oară, iar prima dată ai fi acționat la fel de greșit pe cât ești acum pe cale să o faci „.
Cum am putea încheia aceste rânduri, înainte da a-i ura lui Vasile Tonoiu să trăiască mulți ani pentru a se bucură de viață și de a ne oferi, generos și nobil cum îi este mintea și caracterul, cărțile sale înțelepte ?
Ca între noi și în societate să se găsească un antidot la sindromului imunodeficitar, de care este bântuită psihologia public: cel al tăcerii, că despre gânditori ca el, se tace. Se tace adânc, din păcate, se tace cu prea mulți, care nu au, sperăm, deocamdată, sensul etic al gravității etice a vieții. Pe care, Vasile Tonoiu îl are, cu prisosință, în unitatea vieții sale. A unei vieți de intelectual vertical, profund cinstit și demn. Cum se cuvine să fie un adevărat filosof. Care-și merită numele. De aici. Dintotdeauna și de pretutindeni. De aici, de asemenea, de unde-și are rădăcinile existențiale și spirituale

Vasile Tonoiu?

S-a născut la 3 februarie 1941, la Corbeni, judeţul Argeş. A devenit doctor în filosofie (1971), profesor (din 1990) la Universitatea din Bucureşti, unde a predat cursuri de filosofie generală, filosofia ştiinţei şi metafilosofie, potrivit dicţionarului „Membrii Academiei Române (1866-2003)” (Editura Enciclopedică/Editura Academiei Române, Bucureşti, 2003).

Dintre volumele apărute sub semnătura sa menţionăm: „Dialectică şi relativism” (1978), „Omul dialogal” (1995), „Dialog filosofic şi filosofie a dialogului” (1997), „Şapte zile gânditoare” (2002), „Măşti şi oglinzi” (2003), „O sută şi una de povestiri trăsnite” (2003), „Despre diferenţe, alteritate şi dialog intercultural” (2005), „Obstacolul limbii” (2006), „Înţelepciune versus filosofie” (2007), „Altfel de proze” (2011), „Laudă icoanei: Despre rugăciunea zugrăvită; Vizibilitate şi transcendenţă” (2011).
A tradus mai multe lucrări printre care: „Experienţa microfizică şi gândirea umană” de Ştefan Lupaşcu (1992), „De la lumea închisă a universului infinit” de Alexandre Koyre (1997), „Dialectica spiritului ştiinţific modern” de Gaston Bachelard (1986), „Eseuri de hermeneutică” de Paul Ricoeur (1995).

Membru fondator al Asociaţiei de Filosofie „F. Gonseth” (din 1970), membru titular al Academiei Române (din 2003), a fost distins cu Premiul „Vasile Conta” al Academiei Române (1972).

Abonează-te acum la canalul nostru de Telegram cotidianul.RO, pentru a fi mereu la curent cu cele mai recente știri și informații de actualitate. Fii cu un pas înaintea tuturor, află primul despre evenimentele importante, analize și povești captivante.
Recomanda 8
Vasile Morar 14 Articole
Author

5 Comentarii

  1. Daca nu a turnat la Securitate pana in 89 si nu a tradus numai si numai din Habermas si Ratzinger, sa ia si el o medalie acolo,ceva cat de marunta, nu a facut nimic!

  2. Brusli Ipsilante se bagă ca de obicei în ce nu cunoaște, ca să dea și el o lovitură cu oiștea în gard. Traduceri din Ricoeur și Kojeve sunt excelente. Alții au tradus, deja în anii optzeci, Popper, Heidegger, Habermas – corifei ai filosofiei contemporane. Aceiași au tradus și Husserl, Peirce, Wittgenstein mai târziu. Ratzinger nu a fost tradus de filosofi, ci de teologi și literați. Restul din ce spune Brusli Ipsilante este la fel de fals, ca șefii lui să vadă că e la serviciu.

  3. „aceeași autori” – domnu’ profesor, nu ne faceti de jena.

  4. Sunt editor, nu sunt profesor ca cei care încurcă datele, și știu cine și cum a tradus. Tot felul de proști, ca acest zis Filosofu, se bagă în discuție pe ceea ce-i depășește vizibil. Aceiași, la orice subiect.

  5. Chiar nu se poate o discuție serioasă la aniversarea unui important intelectual, ca vasile tonoiu? O discuție fără inși cu alte scopuri. Apar nu doar aici. Apar la multe articole aceiași, cum observa Demetrescu. Îi vezi ce le poate capul – tomlin, ziua de după, anti2024, brusli ipsilante, care-și schimbă numele, ei fiind vreo doi. Nici gînd de cunoștințe, de vreo opinie, dar vor să agațe oameni cu inepțiile lor. Minciuna, delațiunea, securismul, usrismul îi hrănește.

Comentariile sunt închise.

Precizare:
Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.