Licitaţia “Epoca de Aur”, din colecţia familiei Ceauşescu

Covor din lână reprezentându-l pe Nicolae Ceauşescu, Erou al Neamului, cca 1975

Miercuri, 31 ianuarie, la ora 19.00, se desfăşoară Online only licitația Epoca de Aur. Nu vă speriați, e vorba de trecut!

Știați că unul dintre cele mai bine păzite secrete înainte de 1989 era și data reală a naşterii lui Nicolae Ceauşescu? Se pare că acesta s-ar fi născut de fapt în data de 23 ianuarie.

Tapiserie din lână reprezentându-i pe soţii Ceauşescu alături de părinţii lui Nicolae Ceauşescu, însoţită de certificat R.A.-A.P.P.S.

Licitația Epoca de Aur vă invită să vă amintiți de această perioadă din istoria recentă a României printr-o selecție de obiecte din colecția familiei Ceaușescu: lucruri personale, cadouri diplomatice, fotografii cu personalități ale vremii, dar și relicve ale traiului cotidian al omului de rând: de la cravata de „șoim al patriei”, jocuri și jucării, cărți de referință, afişe ale perioadei, curiozități tehnice și până la artă decorativă de epocă.

Lot format din busturile lui Marx, Engels şi Lenin, anii 1960

Licitația își propune să redea o imagine realistă a vieții cotidiene în perioada „Epocii de aur”. Selecția cuprinde atât piese din colecția familiei Ceaușescu (obiecte personale, cadouri diplomatice, fotografii), cât și relicve ale traiului cotidian al omului de rând: de la cravata de” șoim al patriei”, jocuri și jucării, cărți de referință, afişe de perioadă, curiozități tehnice și electrocasnice și până la artă decorativă de epocă.

Afiş cu mesajul Fii vigilent, Republica Populară Română

A fost ales să ne conducă în 1965, fiind unul dintre cei mai tineri conducători politici din lume. A atras simpatia liderilor vestici prin refuzul de a interveni în Cehoslovacia, dar a înfometat un popor întreg, dorind să plătească astfel datoriile externe.

A fost plimbat cu caleaşca de Regina Elisabeta a II-a a Marii Britanii și și-a dorit la rândul său un Palat impunător: Casa Poporului, cea mai grea clădire din lume.

Afiş de promovare a turismului, Participaţi la excursiile muncitoreşti organizate de sindicate, semnat Alexe, Confederaţia Generală a Muncii din R.P.R., Oradea, 1950

A fost pasionat de filmele poliţiste americane, dar a refuzat unei țări întregi accesul la informație.

A fost Doctor Honoris Causa la 7 universităţi internaționale și avea un cult exacerbat al personalității, comparabil cu cel al lui Mao Zedong.

Vorbim firește despre primul și singurul președinte al Republicii Socialiste România, Nicolae Ceaușescu.

Afiş militant Republica Federală Germană şi Piaţa Comună, de Cik Damadian, cca. 1960

În anul centenarului Ceaușescu (în 26 ianuarie se împlinesc 100 de ani de la nașterea “geniului din Carpați“), Casa de licitații Artmark vă invită să vă amintiți de istorii care… încă nu s-au încheiat.

Iliuţă Pronosport, mascota Loto-Prono, anii ’80

Licitația Epoca de Aur cuprinde o selecție de obiecte (cu prețuri care variază între 10 și 1500 de euro) din colecția familiei Ceaușescu (lucruri personale: Blană de tigru, cadou de protocol, preț de pornire 1200 de euro; Costum de vânătoare realizat de firma Eduard Kettner, ce a aparţinut lui Nicolae Ceaușescu, preț de pornire 200 de euro; Pălărie a Elenei Ceaușescu, tip melon, preț de pornire 80 de euro; Plic şi pantofi cu toc din piele de culoare verde, care au aparținut Elenei Ceauşescu, preț de pornire 200 de euro; cadouri diplomatice: două tomuri Las Bases, oferite de preşedintele Argentinei Juan Perón lui Nicolae Ceauşescu, piesă de colecţie, 1973, preț de pornire 350 de euro; Satin chinezesc, înfățișând scene rurale, cadou primit de familia Ceaușescu cu ocazia ultimei vizite în China în octombrie 1988, preț de pornire 100 de euro; fotografii cu personalități ale vremii), dar și relicve ale traiului cotidian al omului de rând: de la cravata de „șoim al patriei”, jocuri și jucării, cărți de referință, afişe ale perioadei, curiozități tehnice și până la artă decorativă de epocă.

Vază şi tavă cu monogramă
Abonează-te acum la canalul nostru de Telegram cotidianul.RO, pentru a fi mereu la curent cu cele mai recente știri și informații de actualitate. Fii cu un pas înaintea tuturor, află primul despre evenimentele importante, analize și povești captivante.
Recomanda 5
Magdalena Popa Buluc 7431 Articole
Author

2 Comentarii

  1. Posterul lui Cik Damadian de la 1960 este o incredibilă actualitate. Doamna Bundes Kancelar ducând coșul cu șefii de stat UE. Doamna Norica N. Cumpărați Posterul și afișați-l la Parlamentul European ci titlul “Nimic nou sub soare” și v-a avea un succes garantat.

  2. Pacat ca se distrug asemenea obiecte.Acestea ar trebui expuse intr-un muzeu al epocii respective sa cunoasca si urmasi aceasta istorie a tarii.Asa ajung pe mana nu stiu cui si cine stie ce se intampla cu ele.Intr-un muze cu plata cred ca ar aduce mai multe beneficii tarii.

Comentariile sunt închise.

Precizare:
Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.