Luptă cruntă pentru banii unei Uniuni mai sărace

Jean-Claude Juncker încearcă imposibilul - un buget mai mare al UE în perioada 2021-2027

Președintele Comisiei Europene dorește ca UE să aibă un buget mai mare în perioada 2021-2027, chiar dacă va pierde un contributor bogat (Marea Britanie), însă tot mai multe voci spun că singura soluție pentru supraviețuirea Uniunii este un buget redus.

Lupta pentru banii europeni în noul cadru bugetar a început. Jean-Claude Juncker susține că bugetul actual al UE, de 1% din bugetele combinate ale țărilor membre, este insuficient. Comisarul pentru Buget, germanul Gunther Oettinger, sugerează că o majorare va fi imposibilă: ieșirea britanicilor din UE va produce o gaură de 15 miliarde de euro în buget, la care se adaugă cheltuieli noi legate de paza frontierelor, migrație, în valoare de 10 miliarde de euro. De unde vor veni acești bani? Oettinger are o soluție: noi taxe europene, mutarea politicii certificatelor pentru emisii de carbon de la state în portofoliul birocraților de la Bruxelles și contribuții mai mari ale țărilor membre. Are în vedere o „taxă pe plastic“, care va duce la o creștere a prețurilor. „Este în interesul oceanelor lumii, trebuie să reducem cantitatea folosită în Europa“, spune Oettinger.

În realitate, Bruxelles-ul se gândește nu doar la oceane, ci și la China, care refuză, începând din 2018, să mai importe deșeuri plastice și maculatură nesortată din UE.  Banii europeni vor fi mai puțini, avertizează Euractiv. Încercarea de uniformizare a nivelurilor de dezvoltare a țărilor membre prin injecția de fonduri va trece în plan secund. Prioritatea va fi sustenabilitatea și competitivitatea, deseori sinonime cu auste­ritatea pentru statele mai puțin dezvoltate. Pentru că banii vor fi puțini, fondurile nerambursabile se vor reduce și se vor înmulți împrumuturile pentru proiecte riguros evaluate, iar marea întrebare este de cine și cât de imparțial.

Un răspuns tot mai vehiculat este introducerea criteriului statului de drept și al normelor democratice, cu restrângerea accesului „elevilor neascultători“ la fondurile UE. Este o armă cu două tăișuri, deoarece, conștiente de reducerea inerentă a banilor europeni, țările din Grupul Visegrad se pot orienta către alte resurse, extracomunitare. „Este ca un simultan de șah, unde Comisia este mare maestru, iar unele țări au făcut deja prima mutare. Cine nu acționează acum își pierde mutarea și chiar întregul proces de negociere“, scrie Euractiv.

Abonează-te acum la canalul nostru de Telegram cotidianul.RO, pentru a fi mereu la curent cu cele mai recente știri și informații de actualitate. Fii cu un pas înaintea tuturor, află primul despre evenimentele importante, analize și povești captivante.
Recomanda 3

9 Comentarii

  1. Ce vrajeala sovietica ! Cica prin Brexit mafia de la Bruxelles pierde 15 miliarde ! Au „uitat” pur si simplu sa ne spuna ca inglisii vor trebui sa plateasca penalizari de minimum 40-50 de miliarde de euro (la cea mai joasa estimare !), si sa nu credeti ca le pling de mila ! In realitate normal ca nu mai sint bani, ii bea pe toti iuncheru’ !

    • Vad ca ti-e „dor” de sovromurile lu’davai ceas, care insemna, davai instalatzii, utilaje, proiecte, documentatie, etc.

  2. Dobitocii ăștia stângaci, de stânga liberală, incă nu realizează cum au sfeclit-o. Incă se războiesc prostește cu Ungaria și Polonia pe lucruri elementare. Nu realizează că sunt deja istorie. La inițiativa maghiară deja se inființează banca comună a țărior de la Visegrad, unde cu siguranță vor adera și Austria , Croația și Bavaria,. unde vor fi finațări , adică bani chiezi. deci mica europa se conturează, iar boii ăștia incă rumegă pe teme false.

  3. Nu numai Romania duce lipsa adevaratelor personalitati.
    Din pacate, lumea este condusa de mediocritati, iar consecintele nu vor intazia sa apara.

  4. Bine, cu cât contribuia Marea Britanie și câte fonduri europene folosea/absorbea, față de noi, românii? Față de cât am contribuit, noi am absorbit măcar 1/3 din fondurile alocate?

  5. Brexit e doar turnesolul care arata ca in UE cascavalul s-a impartit mereu in vest, estul ramanand mereu doar cu mirosul. Ah, sfanta ipocrizie!

  6. De cind s-a schimbat pagina WEB la Cotidianul, au aparut postaci Editat, care aduc un mare prejudiciu ziarului.
    Lipsa voturilor date pt comentarii atrage slaba participare online. Nea Cornel o ia la vale. Pacat, ziarul are citiva ziaristi de virf, onesti si relativ echidistanti! Distrugerea ROMANIEI continua!TRAIASCA ROMANIA LIBERA!

    • @LILI HANDICAP Eliminarea voturilor pentru comentarii este o catastrofa. Nu toti au timp sa comenteze sau sa dea replici dar puteau acorda un vot. In ceea ce priveste postacii, fii convinsa ca redactia ziarului ii cunoaste dar masurile se lasa asteptate pentru eliminarea lor deoarece creaza rating. Poate ca Domnul Nistorescu ar trebui sa analizeze situatia.

Comentariile sunt închise.

Precizare:
Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.