Majestatea Sa Margareta, despre aniversare și COVID 19

Zi specială în Familia Regală a României. Majestatea sa, Margareta, Custodele Coroanei, și-a aniversat ziua de naștere. Cu ocazia sărbătoririi zilei sale de naștere, Majestatea Sa a trimis românilor pe pagina de socializare, un mesaj in care a vorbit despre noul coronavirus Covid-19 și mulțumind tuturor pentru felicitări și urări.

Ziua de naștere a Majestății Sale Margareta

Cu ocazia sărbătoririi zilei sale de naștere, Majestatea Sa Margareta trimite românilor primul său vlog, vorbind despre noul coronavirus Covid-19 și mulțumind tuturor pentru felicitări și urări.

Publicată de Familia Regala a Romaniei pe Miercuri, 25 martie 2020

Majestatea Sa Margareta Custodele Coroanei române este șeful Familiei Regale a României și suveranul Casei de România, începând cu ziua de 5 decembrie 2017, când a succedat tatălui său, Regele Mihai I. Titlul său dinastic este “Majestatea Sa Regina”, dar Majestatea Sa a decis ca pentru moment să continue să poarte titlul de “Custode al Coroanei” în împrejurările oficiale, se arată pe site-ul oficial al Familiei Regale.

Actualul șef al Familiei Regale s-a născut la Lausanne, în Elveţia, pe 26 martie 1949. Majestatea Sa Margareta este prima fiica a Regelui Mihai I şi a Reginei Ana ai României. A fost oficial desemnată Principesă Moștenitoare în anul 1997 și numită Custodele Coroanei române în anul 2007.

Majestatea Sa este licenţiată în Sociologie, Ştiinţe Politice şi Drept Internaţional a Universităţii din Edinburgh, Scoţia.

Margareta, Custodele Coroanei a fost angajată, înainte de 1989, în proiecte ale Organizaţiei pentru Alimentaţie şi Agricultură din cadrul Naţiunilor Unite şi ale Fondului Internaţional pentru Dezvoltarea Agriculturii (IFAD).

În august 1989, când devenea evident că ceva avea să se schimbe în sfarşit în Europa de Est, Majestatea Sa părăseşte Organizaţia Naţiunilor Unite pentru a se dărui cauzei României.

Sosește în țară pe 18 ianuarie 1990. În acelaşi an înfiinţează, împreună cu tatăl său, Regele Mihai I, Fundaţia Principesa Margareta a României, dedicată sprijinirii bătrânilor şi tinerilor aflaţi în dificultăţi fizice sau materiale.

Majestatea Sa Margareta şi ASR Principele Radu s-au căsătorit la 21 septembrie 1996. Din mai 2001, cuplul regal locuiește la Palatul Elisabeta din Bucureşti, iar angajamentele lor publice se desfăşoară în capitală, în ţară şi în străinătate.

Majestatea Sa Margareta este președintele Societății Naționale de Cruce Roșie din România, președintele Fundației Regale Margareta a României, președintele de onoare al Fundației Atletismului Românesc și preşedintele “Asociaţiei pentru Dezvoltare Durabilă Săvârşin”.

 

Abonează-te acum la canalul nostru de Telegram cotidianul.RO, pentru a fi mereu la curent cu cele mai recente știri și informații de actualitate. Fii cu un pas înaintea tuturor, află primul despre evenimentele importante, analize și povești captivante.
Recomanda 1
Author

13 Comentarii

  1. Am putea, totuși, să devenim normali după ce ne-a zguduit COVID? Cu toată consideratia, as numi MAJESTATE pe oricare doamnă din sistemul sanitar românesc. Dar n-am sa inteleg niciodată care-i ideea adularii unei… tanti ultraprofitoare, care are legatura cu romanii ca mâncarea cu mancarimea.

  2. La multi ani doamnei Margareta si felicitari pentru efortul domniei sale de a se exprima in limba romana.

  3. La multi ani cu sanatate Alteta Voastra Regala! Cu mult respect si dragoste pentru tot cea ce faceti pentru Tara, adevaratii romani recunoscatori!!!!

  4. La multi ani si viata lunga celei ce tine aprinsa flacara monarhiei romane pana la venirea unor vremuri oportune renasterii acesteia!

  5. Poate o donatie, din partea familiei atat de incercate,personal Prins Duda,catre un spital(consumabile anti-virus)era mai indicata decat manifestarea de bucurie copilaroasa, ca a mai trecut un an in „trai nineaca, pe banii babachii romane”!

    Dedicatie:
    Vânjos Bogănici târnăcopul ridică

    Curăță din tavan ce piatră mai pică

    Lopețile apoi prind să joace dibace:

    Cărbune mai mult pentru lupta de Pace!
    (Al. Toma, Silvester Andrei salvează abatajul)

  6. cui ii pasa de „majestatea sa”?
    mai lasati joaca asta de copii ipocriti, e buna pentru gabi firea.

  7. Cat a costat reclama asta desantata pentru madam Duda ? Ma duc sa iau o muratura (nu fac nici o aluzie !), ca m-a apucat o greata janpolsartriana !

  8. Doar o singura intrebare: cati bani a donat „majestatea sa” statului roman (care a facut-o bogata, dintr-o sarantoaca!) sau administratiei locale, contributie a „casei regale” pentru depasirea acestei crize? ASTA sa ne spuna „custodele”, restul sunt aiureli de pe vremea lu’ nea Nicu si ‘coana Leana (si ei isi „aniversau” ziua de nastere)!!

  9. Notoriu … nici in situatia crizei CORONAVIRUSULUI, jurnalisti nu-si ascund prostia. COTIDIANUL.RO, unde a citit jurnalistul vostru DEX-ul ?, in care tara ???, nu vreau sa insult pe nimeni dar in Romania „orice prost poate citi D>EX-ul unde scrie „negru pe alb” ca titlul de „majestate” se acorda unei persoane incoronate – rege sau imparat !!!, Romania NU are asa ceva. In rest, „La multi ani doamna Margareta Duda !”. In Romania, titlurile bombastice sunt cunoscute ca si democratia, adica … de anbalfabeti care le interpreteaza spre si pentru prospriile avantaje si interese fara nici o legatura cu dreptul excplicat.

  10. hai sictir cu trantorii astia ! le-a adus pe toate proastele de surori sa traiasca din banii dati de la bugetul tarii…

  11. Doamna Margareta DUDA, va cheama Tariceanu la o ciorba de burta …..

  12. BAI NEFERICITULE ,sau nefericit-o ,de unde pana unde MAJESTATE ??,unde si cine a incoronat-o pe Margareta ??,pune mana pe carte ,citeste ,in 49 Mihai abdicase pentru el si urmasi ,vezi documentul .Terminati odata cu pupincureala .

Comentariile sunt închise.

Precizare:
Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.