Marilena Preda Sânc: „Pictura mea este libertatea mea de-a fi”

Marilena Preda Sânc, invitata de azi a rubricii Salonul Cotidianul.ro, este un nume de referinţă pentru arta plastică românească din ultimii 30-35 de ani. Ne vom strădui, în rândurile de mai jos, să configurăm un portret aparte pentru un artist plastic aparte. Dată fiind diversitatea artei sale, drept pentru care se autodefineşte ca artist vizual, ne-a fost dificil să selectăm, dintr-o sumedenie de autoreferinţe şi eseuri semnate de numeroşi critici de artă, pe cele care-i conturează opera, inclusiv personalitatea. Dacă am izbutit sau nu, rămâne de văzut. Important este că iubitorilor de artă le facem cunoştinţă cu un om şi o artistă de excepţie, acesta fiind, de fapt, scopul acestei rubrici.

Umbra roşie, 1986

Date biografice

Marilena Preda Sânc se naşte la 17 aprilie, 1955, în Bucureşti.
În adolescenţă practică atletismul, studiază pianul şi urmează cursurile Liceului ”N. Bălcescu”, de unde se transferă la Liceul de Artă ”N.Tonitza”, clasa profesorului Gheorghe I. Anghel.
1979 – absolvă Institutul de Arte Plastice ”N. Grigorescu”, secţia Artă Monumentală şi Restaurare, clasa profesorului Costin Ioanid şi aprofundează studiul desenului cu pictorul şi graficianul Ion Stendl.
1984 – membru UAP.
2002 – Doctor în arte vizuale.
2008 – Profesor Universitatea Naţională de Arte.
2008 – Preşedinta Filialei UAP Bucureşti, Departamentul pictură.
Redactor-şef – Revista Contrapunct.
Membră AICA (Asociaţia Internaţională a Criticilor de Artă).
Membră fondatoare a ARFA (Asociaţia Română a Femeilor de Artă).

Cap în flăcări, 1995

Carte de vizită

Expoziţii personale (selecţie), premii, distincţii

1980 – Pictură/Desen – Galeria ”Amfiteatru” – Bucureşti.
1981 – Modul – Reconfigurări de peisaj – Galeria ”Atelier 35”.
1983 – Spaţiu construit, Galeria ”Teatrul Foarte Mic”.
1985 – Corp-Peisaj – Centrul Cultural Român – New York.
1986 – Corp-Peisaj – Muzeul de Istorie al PCR şi Galeria ”Simeza”.
1992 – Hoinărind în spaţiu – Muzeul gravurii din Bistriţa, şi Stări cosmice. Suflete zburătoare – Galeria ”Etaj 3/4”/ Bucureşti.
1995 – Înlăuntrul visului – Muzeul Naţional de Artă. Despre bătrâneţe – Galeria GAD – Bucureşti.
1997 – Screening – Kultur Kontakt – Viena.
2000 – Globul – Galeria ”Simeza”.
2006 – Peisaj urban/Suflete zburătoare/ Globalizare / Institutul Cultural Român – Paris.
2011 – Utopii/ Cotidiene – retrospectivă – Muzeul Naţional de Artă Contemporană.
Bursa ”Ion Andreescu” (1978), Diploma de merit a Institutului de Arte Plastice ”N. Grigorescu” (1980), Premiul pentru pictură ”Atelier 35” (1982), Ordinul Naţional ”Meritul Cultural” (2004), Premiul pentru pictură al UAP Moldova, Diploma de excelenţă a Facultăţii de Arte şi Design – Timişoara (2010).

Glob, 1999

Flash interviu

Care din expoziţiile personale (cele de grup, din ţară şi străinătate, sunt atât de numeroase că ne-ar lua câteva pagini pentru a le consemna!) vă este cea mai dragă?

Consider expoziţia intermedia Utopii. Cotidiene. Crossing Self History 1981-2011, deschisă la Muzeul Naţional de Artă Contemporană din Bucureşti, curatoare Olivia Niţiş, ca fiind reprezentativă pentru toate etapele pe care le-am parcurs de la pictură la video. A fost o expoziţie retrospectivă, necosmetizată, un atelier deschis cu sinceritate. Totodată, ca experiment artistic reuşit, nu pot să nu menţionez poematicul live Netcast performance Brief Autobiography, din cadrul programului The Future of The Present al Fundaţiei Franklin Furnace din New York, care mi-a solicitat o intensă şi spontană trăire emoţională.

Care au fost oamenii sau artiştii care au contribuit decisiv la devenirea Dvs. artistică?

Profesorii artişti care m-au ajutat la început de drum sunt: în liceu, Gheorghe I. Anghel m-a făcut să înţeleg culoarea ca limbaj, în facultate, Costin Ioanid, zugrav de subţire, mi-a dat încredere în mine ca artist, iar prin Ion Stendl am cunoscut desenul conceptual. La formarea mea ca artist au contribuit cărţile, lecturile din filozofi, esteticieni, romancieri, poezia şi muzica clasică. Am vizitat şi am învăţat din: expoziţia Americană de la Dalles în anii ’70 şi expoziţia Germană cu transavangardişti de la Muzeul Colecţiilor din anii ’80, ca şi din expoziţiile importante ale artiştilor români consacraţi sau colegi de an de la At.35.
Avem artişti şi artă foarte valoroasă înte anii 1960- 1990 care din păcate nu au beneficiat de sprijin şi promovare după 1990 dintr-o stupidă atitudine politică care-şi propunea să desconsidere tot ce s-a produs înainte de revoluţie. Mă bucur că noile generaţii de critici şi teoreticieni de artă alături de cei din generaţia 80 (care au făcut eforturi în acest sens, exemplu catalogul Experimentul 60-90, sau scrierile semnate de Alexandra Titu, Magda Cârneci şi Adrian Guţă) în ultimii ani cercetează sistematic perioada respectivă pentru o necesară inserţie într-o istorie a artei europene/universale.

Aţi trăit şi oareşce descumpăniri în viaţa şi arta Dvs.?

Nu. Iau întâmplările vieţii, ale creaţiei ca fapte ale căror mecanisme trebuie înţelese. Nu caut vină celorlalţi, mai degrabă am încercat tot timpul să mă perfecţionez şi să construiesc pentru mine şi ceilalţi.

Cum aţi defini, pe scurt, propria profesiune de credinţă, acel Ars Poetica al artei Dvs.?

Pictura mea este libertatea mea de-a fi. Alfel spus, principiul libertăţii asumate este crezul meu artistic. Să gândesc şi să lucrez ce simt, în mai multemedium-uri artistice, să exprim în imagini un gând, un sentiment, o atitudine despre contextul în care exist, reprezintă pentru mine un mod de a fi artist.

Marilena Preda Sânc: ”Pictura mea este libertatea mea de-a fi”

Trecerea/Passing

La capătul unui prelungit dialog presărat cu amintiri de tot felul, dar şi cu pertinente opinii despre arta sa, opinii formulate de ea însăşi, am găsit de cuviinţă să consemnăm câteva date lămuritoare pentru crochiul unei artiste pentru care pictura este, conform spuselor sale, ”libertatea mea de-a fi”. Marilena Preda Sânc a împrumutat ceva din spiritul aparte, greu de definit, al Giuleştiului în care s-a născut. A practicat, în adolescenţă, la nivel de performanţă, atletismul, excelând în probele de sprint şi la săritura în lungime. A ”îndurat”, concomitent, cu stoicism şi plăcere, câţiva ani la rând, şi disciplina severă a unor lecţii de pian. Mai mult decât atât, după o primă clasă a 9-a la Liceul ”Nicolae Bălcescu”, un liceu de renume al Bucureştiului şi unde se intra la fel de greu ca la o facultate, s-a transferat, brusc, la Liceul de Artă Plastică ”Nicolae Tonitza”!!! Pe scurt: tenacitate, spirit competitiv, rigoare matematică şi excesivă curiozitate.

Se adaugă acestor date preliminare şi altele, extrem de importante, ce vor ieşi la iveală de-a lungul prodigioasei sale prestaţii artistice: o curiozitate acaparantă, un discurs multidisciplinar, o lectură profesională şi un studiu prelungit, nici astăzi încheiat, şi o prezenţă activă, catalizatoare, în mai toate experimentele artelor plastice din ultima vreme. Lista expoziţiilor de grup la care participă, adeseori chiar le organizează, tematic şi vizionar, este una deosebit de bogată şi este încă un argument, cantitativ şi calitativ, cu privire la diversitatea şi efervescenţa artei sale. În fine, ca să încheiem întrucâtva crochiul plurivalent al acestei artiste de excepţie, să mai notăm că Marilena Preda Sânc nu pregetă a apela şi la metafora şi simbolurile limbajului poetic, completând, explicitând, dar şi încifrând mărturisirea de sine a discursului său plastic.

Iată, dintr-o suită de aşa-zise poeme, un text ce-şi poate avea locul său într-un eventual volum de poeme: ”Ne-am despărţit de noi când s-a-nceput./ Valuri de sunet mă absorb în vârtejul lumii./ Priviri de suflete mângâietor mă-nvăluie./ Devin Spaţiu Timp prelins în lumi paralele,/ Picături din Fântâna Cosmică./ Cu mâinile îmi despic ochii,/ Strecor degetele-n visuri desperate./ Dâra colorată a minţii desenează Frica./ Vulcanii de sânge acoperă ridurile materiei./Flăcări de carne. Urme de timp./ Energii captive-n echilibru de piatră,/ Cântec de cer sculptat pentru/ Spaţiul meu de carne şi sânge./ Sunetul tău se pierde-n pâcla Tristeţii/ Gându-mi Trup se ascunde-n val/ Ocean de spirite – Recif de cunoaştere/ Eşuez în Frica-Viaţă.” Sunt versuri în toată puterea cuvântului, deşi autoarea le numeşte ”cuvinte” într-un text la un ciclu de pictură-desene Passing: ”Passing este un poem vizual, o succesiune de imagini – piatră, apă, vulcani, fragmente de chipuri de bătrâne, mulaje după chipul meu, imagerie biologică, peisaje interioare/exterioare care conferă noi sensuri metaforei vieţii şi morţii. Cuvintele din fondul muzical sunt scrise de mine în 1986”.

Îmbrăţişând lumina/Embracing the Light 2014

Ceea ce-i lipseşte acestui crochiu – sumar, totuşi – ar fi pragmatismul şi frenezia cu care Marilena Preda Sânc şi-a construit opera, perseverenţa cu care s-a racordat la orientările de ultimă oră ale artei occidentale, la tehnologiile media şi digitale care au invadat şi au diversificat discursul plastic, inclusiv contribuţia sa, strict personală, la o nouă imagine a artei plastice româneşti. Asupra acestor date definitorii pentru profilul de ansamblu al operei sale s-au pronunţat deja numeroşi comentatori, iluştri critici de artă care, cu prilejul amplei expoziţii retrospective, cea din 2011, de la Muzeul Naţional de Artă Contemporană, au subliniat coerenţa, anvergura şi soliditatea unui demers artistic început în 1980, la Galeria ”Atelier 35”, şi continuat cu aplomb şi vigoare până-n zilele nostre, în ţară şi străinătate.

Binemeritând o sumedenie de opinii şi aprecieri, veritabile eseuri dedicate numeroaselor sale expoziţii, inovaţiilor în planul expresiei plastice, al compoziţiilor şi al diversităţii tematice, Marilena Preda Sânc, într-o autoanaliză a propriei sale opere, sintetizează: ”Formată ca muralistă, mă consider o pictoriţă de imagini fixe şi dinamice concentrate pe reprezentări ale Realităţii. Mintea, corpul şi sentimentele mele înregistrează experienţe trăite pe care le vizualizez în lucrări. Între 1981 şi 2011 am realizat o operă care implică cercetarea problematicilor private/sociale/politice/ecologice/feministe. Această artă în permanentă evoluţie se dezvoltă pe un fond concret şi efemer într-o viziune abstractă sau figurativă. Sunt constant preocupată de mesaj”.

Dacă artiştii plastici sunt, îndeobşte, rezervaţi în ceea ce priveşte substanţa intimă a operei lor, Marilena Preda Sânc îşi autodefineşte cu nonşalanţă şi maximă sinceritate ”preocuparea sa constantă pentru mesaj”: ”Ciclurile de lucrări Glob/Globalizare/ Recartografierea lumii/ Algoritmii Puterii includ pictură, digigrafie, obiect, instalaţie, video, performance, carte de artist axate pe conceptul de identitate locală/globală, pe conceptul de Putere, spaţiu abstract/intim şi probleme de gen… Câteodată viaţa noastră, viaţa oamenilor obişnuiţi şi destinul unei naţiuni sau al unei comunităţi mici sunt modificate de voinţa unei Puteri cinice şi arogante care îşi arogă dreptul să intervină… Instrumentele tehnologice sunt frecvent utilizate de Putere pentru manipulare, supraveghere, cenzură şi distrugere…”.

Peisaj cosmic, 2002

Se poate vorbi, aşadar, despre o acută conştiinţă socio-politică – impresionantă prin actualitate şi oportunitate, mai puţin obişnuită la un artist plastic – şi este greu de cântărit în condiţiile date relaţia emoţie/raţiune, afectivul fiind întrucâtva obturat de opiniile reci şi categorice pe care le presupune o dezbatere plastică modernă şi eminamente novatoare asupra realităţilor din societatea civilă. Dar, dotată cu un impresionant apetit senzorial, imagistic şi vizionar, Marilena Preda Sânc se revanşează faţă de sine cu alte cicluri cum ar fi fabuloasa suită de compoziţii intitulată ”Stări cosmice”, pe care criticul de artă Magda Cârneci le apreciază ca fiind ”o fisiune nucleară a imaginii”: ”Cosmomorfismul ameţitor al imaginilor de acum ale Marilenei Preda Sânc nu ilustrează vreun apetit SF al artistei. Subiectul lor, ca de altfel al întregii arte moderne, e de fapt inimaginabil. Aceste imagini de fapt sunt abstracte, pentru că ele vor să vizualizeze eliptic o realitate abstractă, acea realitate «unică», non-obiectuală, trans-naţională, postulată de fizica şi psihologia moderne. Ele vor să aproximeze, să fixeze gestual şi cromatic, pentru sinele artistic şi pentru sinele celorlalţi, aceeaşi obsesie care a bântuit insistent conştiinţa vizionară a multor artişti ai modernităţii…”.

Stranie, şocantă, extravagantă, incisivă, şi mai ales acut contemporană, creaţia Marilenei Preda Sânc este o provocare şi totodată o invitaţie răvăşitoarte la o reflecţie privind rostul social-politic al artei. Angajarea sa pe tărâmul globalizării, ecologismului sau feminismului, zone predilecte pentru creaţia sa, este sinonimă cu implicarea artistului în treburile urgente şi de zi cu zi ale cetăţii. O artă militantă, în sensul cel mai profund al cuvântului, în care ”pictura sa este libertatea sa de-a fi”.

Abonează-te acum la canalul nostru de Telegram cotidianul.RO, pentru a fi mereu la curent cu cele mai recente știri și informații de actualitate. Fii cu un pas înaintea tuturor, află primul despre evenimentele importante, analize și povești captivante.