Minune: Deficitul a scăzut

Deficitul de cont curent, indicatorul care arată cât de bolnavă este economie, a fost în primele două luni de 2,612 miliarde de euro, în scădere față de perioada similară a lui 2022, când s-a raportat un deficit de 3,155 miliarde de euro, conform datelor prezentate de Banca Națională a României.  În structura acestuia, balanţa bunurilor a consemnat un deficit mai mic cu 130 milioane euro, balanța serviciilor a înregistrat un excedent mai mare cu 641 milioane euro, balanța veniturilor primare a înregistrat un deficit mai mare cu 206 milioane euro, iar balanța veniturilor secundare a înregistrat un excedent mai mic cu 24 milioane euro.

Deficitul de cont curent ne arată cât de incapabilă e economia românească să satisfacă cererea internă. Pentru că nu găsim marfă sau servicii interior, apelăm la importuri.

BNR a anunțat că investiţiile directe ale nerezidenţilor în România au însumat 1,98 miliarde de euro comparativ cu 1,9 miliarde de euro în perioada ianuarie – februarie 2022), din care participațiile la capital (inclusiv profitul reinvestit net estimat) au însumat valoarea netă de 1,575 miliarde de euro, iar creditele intragrup au înregistrat valoarea netă de 405 milioane euro.

A venit însă și o veste mai puțin bună.  În perioada ianuarie – februarie 2023, datoria externă totală a crescut cu 9,874 miliarde de euro. Datoria totală este de 154,435 miliarde de euro.

Abonează-te acum la canalul nostru de Telegram cotidianul.RO, pentru a fi mereu la curent cu cele mai recente știri și informații de actualitate. Fii cu un pas înaintea tuturor, află primul despre evenimentele importante, analize și povești captivante.
Recomanda
Cosmin Pam Matei 4595 Articole
Author

10 Comentarii

  1. Doar ceauasescu cu 3 clase platea datoriile, toti oamenii cu scoala le „rostogolesc”. Poate invata asta si gazetarii.

  2. @Tomlin, diploma e un carton. rezultatele vorbesc despre om.De asta, canadienii cănd fac mișto de un român îl fac”inginer”, titulatură considerată atât de nobiliară de toți mocofanii încât și-o pun și pe cruce, ca s-o care cu ei în Iad, probabil. Și pentru că tot ai dat un exemplu, vin și du cu unul, unul care a mișcat Istoria: Iisus Hristos, de meserie dulgher.

  3. Tu și familia ta trăiți din datorii … rostogolite ?
    Ce dobânzi plătești lunar ?
    Până la ce nivel de îndatorare fata de venituri, crezi că te vor tot împrumuta băncile sau cămătarii cu care colaborezi ?
    Întrebări identice pentru … Romania !
    Aștept răspunsuri, cu date concrete.

  4. Eu incasez dobanzi, nu platesc, pentru ca nu sunt prima generatie in opinci, eu imprumut statele, nu le platesc datoriile ! Cine nu stie asta, sa stea acasa, tara te vrea prost.

    „unul care a mișcat Istoria: Iisus Hristos, de meserie dulgher.” Pupati icoane, ca-i gratis si cumparati lumanari, ca-s fara TVA !

  5. Dobanda teoretic la creditul ipotecar pt unii care o au pe ROBOR a scazut de la sa zicem 2,5%+8,5%/an la 2,5%+6,8% deci pe luna imparti la 12. a crescut pt dobanda calculata pe IRCC de la 2,5%+2% la 2,5%+5,98%/an. Romania cu 50% sau 60% din PIB se ”incadreaza” in limita indatoririi impuse de UE, dar e bine sa fim prudenti. Grecia avea si are ca si multe tari europene, precum Germania datorii de peste 100%. Asa ca vaita-te cat doresti, nu suntem intr-o situatie dificila asa cum spun analistii. Totusi ar fi bine ca sa avem o politica in care macar painea s-o facem in Romania si sa nu ne mai decimam zootehnia dupa ideile futuriste din UE…ba chiar sa incurajam cresterea animalelor…

  6. Raportul e același , a scăzut consumul , Romania a intrat în cea mai neagră temere a economiei, scăderea consumului datorita lui Virgil care a umflat preturile in energie și a dus spre dezastru economia

  7. a scazut ca a inceput economia sa „duduie”, la ce inflatie e, s-a redus consumul si se resimte, sa vezi cum o sa fie cand o sa inceapa sa se resimta lipsa investitiilor private, si in final cele pubice cand nu o sa mai aiba bani

  8. Daca nu esti dator esti un nimeni si poti sa dispari din …scena politica

Comentariile sunt închise.

Precizare:
Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.