Momentul Estului

La Sofia, preşedinţia bulgară a UE a adus astuparea gropilor şi interzicerea circulaţiei căruţelor pe străzile "capitalei" semestriale a UE

Anul 2018 a început cu o premieră pentru Uniunea Europeană: pentru prima dată, președinția Consiliului UE va reveni unei țări aflate sub supravegherea specială a Mecanismului de Cooperare și Verificare, adică unei țări care nu a îndeplinit integral condițiile de aderare.

Știrile despre preluarea președinției rotative a UE de către Bulgaria vorbesc despre cum se astupă gropile din Sofia și despre cum căruțele nu vor mai putea circula șase luni pe străzile „capitalei UE“, dar nu fac referire în mod special la MCV, pentru că guvernul de la Sofia a fost un partener comod pentru Vest. O analiză publicată de Die Welt arată că „Bulgaria a văzut UE ca pe o vacă de muls și de aceea nu a acționat politic, ci a căutat mereu să fie în armonie cu Bruxellesul și, înainte de toate, cu Berlinul.“

Veto pe legea „DNA-ului“ bulgăresc

Parcă pentru a contrazice această idee, președintele Rumen Radev a marcat începutul președinției bulgare a UE cu o decizie deloc pe placul Bruxellesului. Radev a refuzat promulgarea legii care unifică agențiile anticorupție din țară. Președintele consideră că legea se abate de la scopul declarat de a lupta împotriva corupției și, în plus, „se abate de la prevederile constituției și ale tratatelor internaționale la care Bulgaria este parte“. În viziunea lui, unificarea mulțimii de agenții anticorupție este imposibilă, iar legea nu oferă „garanții convingătoare privind imparțialitatea, independența și responsabilitatea membrilor noului organism“. Vetoul lui Radev a fost o lovitură pentru Bruxelles. Președintele este susținut de Partidul Socialist, în timp ce majoritatea parlamentară este a coaliției dintre partidul premierului Boiko Borisov și o alianță a partidelor naționaliste. Această coaliție a adoptat amintita lege și se așteaptă să anuleze și vetoul președintelui. Lupta anticorupție din Bulgaria pare o glumă față de ceea ce se întâmplă la nord de Dunăre, și un banc bulgăresc spunea că, „dacă fiecare stat are mafia lui, în Bulgaria mafia are un stat“. În această lumină, noua lege pare să fi fost adoptată pentru a fi folosită ca arma politică: ea obligă la dezvăluirea identității celor ce reclamă fapte de corupție (care ar putea fi apoi amenințați sau acuzați de calomnie) și oferă noului „DNA“ bulgăresc dreptul de a recurge la interceptări (o unealtă puternică în disputele politice).

Front comun Polonia – Ungaria

Anul nu are semne bune pentru coeziunea UE. Abia a început președinția bulgară și premierul Poloniei, Mateusz Morawiecki, a sosit într-o vizită la Budapesta, miercuri, vrând să arate că Ungaria este mai importantă decât Germania sau Bruxellesul. Premierul ungar Viktor Orban a declarat deja că activarea Articolului 7 din Tratatul UE împotriva Poloniei, pentru suspendarea dreptului de vot în Consiliul UE pe motivul adoptării unor legi ale justiției ce ar încălca valorile UE, este o măsură „incredibilă“ și că Ungaria se va opune. Iar Polonia sprijină Ungaria în procesul care i-a fost intentat de Comisia Europeană pentru o lege îndreptată împotriva ONG-urilor cu finanțare străină și a Universității Central Europene create de George Soros. „Este o întâlnire simbolică între doi lideri care se susțin reciproc pentru a menține un front comun împotriva democrației liberale în UE“, spune pentru Bloomberg Daniel Bartha de la Centrul pentru Integrare Euroatlantică și Democrație din Budapesta.

Cehia contra OLAF

Nici veștile care vin din Cehia nu sunt bune pentru eurocrații de la Bruxelles. Dacă anunțul făcut de OLAF privind implicarea agenției antifraudă a UE în dosarul TelDrum a alimentat puternic agitația politică din România, la Praga, un anunț similar a dus la o reacție foarte fermă a premierului Andrej Babis. OLAF a investigat cazul unei fraude cu bani europeni comisă de compania Agrofert (deținută de Babis, al doilea cel mai bogat ceh), iar marți, premierul a declarat, nici mai mult, nici mai puțin, că a depus o plângere împotriva OLAF la Curtea Europeană de Justiție, pe motiv că investigația nu a fost făcută corect. În plus, acest caz a apărut în plină campanie electorală, și premierul, liderul Partidului ANO, antisistem, a considerat că a fost instrumentalizat politic, în favoarea adversarilor liberali.

România și Austria, mai aproape de Visegrad

Ce se va întâmpla sub președinția „ascultătoarei“ Bulgarii? Dar ulterior? Motive de discordie Est – Vest sunt multe: refuzul cotelor de imigranți, lupta pentru fondurile europene din noul cadru bugetar ce va începe în 2020, dorința unor state vestice de a reduce fondurile de coeziune pentru „elevii neascultători“, dorința Ungariei și a Poloniei de a bloca activarea Articolului 7 împotriva Varșoviei, pentru a-l face nefuncțional pe viitor.

Îngrijorare mare și în privința Austriei, vârful de lance al Berlinului și Bruxellesului în Europa Centrala și de Est, însă care, după alegerile din noiembrie și instalarea guvernului de coaliție cu extrema dreaptă al lui Sebastian Kurz, pare să devină o parteneră a Grupului de la Visegrad. Or șefia Consiliului UE va reveni în al doilea semestru Austriei și apoi României (care, în viziunea Die Welt, „caută într-o anumită măsură o apropiere de Grupul de la Visegrad“, alături de Slovenia și Croația), iar presa occidentală este îngrijorată de posibile sincope la Bruxelles generate de aceste țări.

Abonează-te acum la canalul nostru de Telegram cotidianul.RO, pentru a fi mereu la curent cu cele mai recente știri și informații de actualitate. Fii cu un pas înaintea tuturor, află primul despre evenimentele importante, analize și povești captivante.
Recomanda 5

4 Comentarii

  1. Încă o dată se vede ce caractere au românii ce ne conduc, ne reprezintă ca să apere interesele românilor și României în țară, în Parlamentul European sau în ambasade. Ungurii au de viza și o pun în practică “orice maghiar contează”, iar când un oficial de la Washington a declarat un ministru din guvernul Orbán are probleme de corupție l-au dat în judecată cerând extrădarea spre a fi judecat în Ungaria. Poloneziii-au garantat în Polonia lui R. Polanski protecție absolută față de cererile justiției americane, Cehii dacă OLAF s-a legat de un investitor ceh premierul fiind a Cehiei deci a cehilor a sărit în apărarea cehului depunând plângere în contra OLAF. La români nimicirea prin DNA, vezi cazul Adrian Severin a cărui eliminare, cu opinteală românească, am pierdut singura voce asculată și infuentă a României la Bruxelles, mai nou vezi turnător român la OLAF în cazul TelDrum, vezi Președintele vorbindu-și,plin de sine, de rău Guvernul ales în Capitala Europei!

  2. Asta cu presedentia UE e un fel de na-ti-o tie, da-mi-o mie pentru retardati, cand se stie ca jocurile in UE sunt facute la Berlin. Hai sa-i prostim pe prosti ca cica UE e mare familie democratica!

  3. Nu văd Austria în cadrul grupului de la Visegrad, în nicio variantă. După ce Orban a oprit BRUA pe teritoriul Ungariei, transformând-o în BRU, orgoliul austriac a fost grav afectat. Indiferent de cine ajunge la butoane în Austria, aceasta nu va da vrabia din mână pe cioara de pe gard!

  4. Uraaa ! Cu castraveciorii de la Sofia la butoane, in sfirsit o sansa reala ca mafia de la Bruxelles, aflata de ani buni in moarte clinica dar inca activa in porcarii si furtisaguri, sa-si dea obstescul sfirsit ! Pai astia din Bulgaria cred ca in maximum doua saptamini vind pe o mie de euro sediul de la Bruxelles si pe inca o mie lipesc UE la Congo si Zair !

Comentariile sunt închise.

Precizare:
Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.