Într-o discuţie televizată, o doamnă stimabilă povestea cum în campania electorală a oferit unei femei modeste un pix şi un caiet. Respectiva femeie a privit-o lung şi a refuzat-o politicos, spunând: „Doamnă, mie îmi trebuie un kilogram de zahăr!”.
Probabil că acea femeie avea în casă câţiva copii şi nepoţi şi nu avea cu ce să le îndulcească un ceai. Iar de la politică nu aştepta decât acest kilogram de zahăr, cea mai dureroasă nevoie din acel moment. Scena, simplă, banală, spunea extrem de multe. Şi semnificaţia mesajului depinde şi de cine încearcă să-l descifreze. Pentru politicianul ofensiv şi rapace, nevoia femeii arată că în vremuri de sărăcie preţul votului a scăzut extrem de mult. Nu un milion sau două, ci un kilogram de zahăr şi, eventual, încă unul de ulei. Pentru alţi politicieni, semnalul este unul de inadecvare. A oferi un pix şi un caiet e ca şi cum ai da ciorbă de lobodă pentru dezinfectarea unor răni. În acelaşi timp, nevoia femeii, dincolo de trimitere la sărăcia ei, ne mai arată un lucru. Că s-a obişnuit să primească diverse cadouri, mai ales gastronomice. Adică a mai luat. Nu doar găleţi şi mopuri, ci şi carne, ulei, zahăr şi făină.
Ce-i de făcut? Marius Nistor, cunoscutul lider sindicalist din educaţie, vorbea şi el de schimbarea de mentalitate a profesorilor. Preferă să se aleagă cu ceva decât să protesteze. Sau să tacă şi să înghită decât să-şi piardă postul.
Abia de aici lucrurile devin din ce în ce mai complicate. Frica anulează pornirile civice şi politice ale cetăţeanului. Îl transformă fie într-un fricos, fie într-o fiinţă vicleană, preocupată să profite câte puţin de la fiecare. Tehnicile de supravieţuire sunt nenumărate. Iar comportamentul omului aflat în dificultate ia forme dintre cele mai ciudate. Uneori chiar groteşti.
Are cineva dreptul să acuze aceste scăpări? Răspunsul meu este unul simplu. Categoric nu. Numai politicienii imbecili se plâng de calitatea poporului pe care-l conduc. Dacă ar avea între alegători numai profesori şi academicieni, ei ar fi mult mai deştepţi şi munca lor ar fi cu adevărat roditoare. Fals, de o sută de ori fals! România de acum este în primul rând ce au putut să proiecteze elitele, intelectualii şi politicienii. Eşecurile României de azi sunt eşecurile tuturor celor care n-au înţeles să se implice într-un proiect de societate. Şi nu şi-au făcut o cauză din ridicarea celor dependenţi de un kilogram de zahăr!
Oricât de ciudate, pitoreşti sau revoltătoare sunt gesturile celor aflaţi în dificultate, răspunderea ultimă tot pe umerii noştri apasă.
Precizare:
Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.