Nou șef la OMV, austriecii virează spre chimie și petrochimie

Consiliul de supraveghere al OMV, proprietarul Petrom,  l-a nominalizat pe Alfred Stern (56 de ani) în funcția de președinte al Comitetului executiv și CEO al OMV. Alfred Stern a acceptat numirea, potrivit unui comunicat OMV. El va prelua funcția efectiv de la 1 septembrie 2021 pentru o perioadă de trei ani, cu opțiune de prelungire pentru încă doi ani, sub rezerva acordului reciproc. Alfred Stern este în prezent membru al Comitetului executiv OMV pentru Chimice și Materiale și vine din poziția de șef al companiei ce reunește activitățile din chimie ale asutriecilor, inclusiv producția de îngrășăminte și polioli. De altfel, către acest segment de piață va orientaOMV(implicit Petrom) noul șef al austriecilor. Actualul președinte al Comitetului executiv și CEO al OMV Rainer Seele va demisiona din funcția sa în Comitetul executiv la 31 august 2021.  „OMV se află la baza unei transformări majore în direcția substanțelor chimice și a unei economii circulare. O transformare în care un portofoliu mare va trebui gestionat de-a lungul unui lanț valoric de anvergură – de la sursă la rafinărie și stație de alimentare până la produse chimice și materiale de ultimă generație și reciclare. Mă bucur că, în această fază decisivă pentru companie, am reușit să-l aducem la conducere pe Alfred Stern în calitate de CEO. Experiența sa de specialitate, precum și experiența sa de management internațional și CEO în industria chimică îl fac candidatul ideal pentru a conduce această transformare. În ultimii ani, Alfred Stern și echipa sa nu numai că au asigurat o poziție excelentă pe piață pentru afacerea cu poliolefine a Borealis, dar au supravegheat și evoluția companiei către o economie circulară ”, a declarat președintele Consiliului de supraveghere al OMV, Mark Garrett.
Alfred Stern s-a născut în Stiria (Austria) în 1965, este căsătorit și tată a doi copii. Din 2021: lucrează la OMV, membru al Comitetului executiv pentru produse chimice și materiale. Între 2018 – 2021, a fost Director executiv Borealis AG, între 2012 – 2018: Borealis, vicepreședinte executiv poliolefine, inovație și tehnologie, 2008 – 2012: Borealis, Senior Vice President Innovation & Technology, 1996 – 2008: E.I. DuPont de Nemours International, mai multe funcții de conducere în Elveția, Germania și Statele Unite.
Are doctorat la Universitatea din Leoben, Ingineria polimerilor și master în Știința materialelor la Universitatea din Leoben.
Petrom a renunțat la chimia și petrochimia din România
Borealis este o companie europeană de top în domeniul chimiei care a fost preluată de către OMV în toamna anului trecut pentru 4,7 miliarde de dolari. Anterior, OMV era un acționar important al companiei, alături de un fond de investiții din lumea arabă, Mubadala Abu Dhabi, care deținea pachetul majoritar. Același fond de investiții este acționar major în OMV, alaături de statul austriac. Reamintim că, în România, OMV a preluat, la cumpărarea Petrom, petrochimie – Arpechim Pitești și chimie – combinatul de îngrășăminte Doljchim. A închis tot, facilitățile au fost tăiate la fier vechi , ba, mai mult, statul român a fost nevoit să suporte cheltueile de ecologizare a terenurilor aferente – sute de milioane de euro, pentru că această condiție a fost pusă în contractul de privatizare semnat de Guvernul PSD Adrian Năstase. Într-un interviu pentru ECONOMICA.NET,omul de afaceri Ioan Niculae, acum în închisoare,  spune că, acum 10 ani, a negociat îndelung cu OMV cumpărarea combinatului Doljchim, se ajunsese și la un acord, dar pe ultima sută de metri OMV s-a răzgândit și a preferat să vândă la fier vechi combinatul deși omul de afaceri spune că oferise triplu pentru preluare. Iar austriecii au cerut imperios să fie tăiate toate utilajele care ar fi putut fi ulterior folosit de alte fabrici chimice din România, ca piese de schimb. El a oferit multe alte detalii asupra acestei afaceri nereușite Ioan Niculae: OMV a vândut combinatul Doljchim la fier vechi și a tăiat tot, ca să nu mai poată folosi cineva vreun utilaj. Le oferisem triplu
Petrom are controlul asupra majorității zăcămintelor de petrol ale României și asupra circa jumătate din cele de gaz. Este implicată și în proeictul extracției resurselor Mării Negre și are cea mai mare rețea locală de benzinării.
Abonează-te acum la canalul nostru de Telegram cotidianul.RO, pentru a fi mereu la curent cu cele mai recente știri și informații de actualitate. Fii cu un pas înaintea tuturor, află primul despre evenimentele importante, analize și povești captivante.
Recomanda 5
Mihai Soare 1073 Articole
Author

4 Comentarii

  1. Viața bate filmul.
    Mai sînteți dintre aceia ce nu văd că totul e plănuit iar politica e joc politic, praf în ochii noștri?
    Alfred Stern a lucrat numai director; 100% e dintre „aleși”.

  2. Din păcate, falimentarea prin căpușare a Petrom urmată de privatizarea sa către compania austriacă OMV, este cea mai proastă politică și decizie economică de după 1989. Adoptarea de către România a modelului sud-american de „dezvoltare” ne-a plasat în contrasens cu restul vecinilor noștri din Europa Centrală, care și-au conservat și dezvoltat firmele de stat. Cum altfel te poți dezvolta, pentru a nu pierde contactul cu plutonul de țări europene? Rugându-ne de unii cu gușa plină, ca OMV-Petrom, să nu taie la fier vechi industrii întregi din România, după ce însuși statul român i-a făcut pe cei de la firma de buzunar OMV mari jupâni în România? Cum, cedând grosul profiturilor către asemenea companii multinaționale?
    Acum dați Romgaz, Hidroelectrica, Transelectrica, Nuclearelectrica MILIARDE DE EURO și un management cu adevărat performant! Scurt, fără discuție. Dați temă Romgaz să construiască odată 4, 5, 6 noi mari centrale pe gaz (deocamdată avem doar fantomaticele proiecte de centrale pe gaz de la Iernut, Mintia și din Mehedinți). Dați Hidroelectrica bani peșin, cum fac toți în lumea dezvoltată, ca să-și creeze uzine mari de hidrogen verde. Dați MILIARDE DE EURO Transgaz să creeze cel mai mare HUB GAZIER din Europa de Est și Centrală aici, în țara românească! Este rușinos ca Romania, cel mai bogat stat din Europa în resurse energetice, să importe 5% din energie, de fapt, este incredibil! Asta este ceva de genul: ori suntem proști, ori suntem proști. Altă explicație nu există.

  3. Nu Petromul a renunțat la chimie și petrochimie ci OMVul a inchis si desființat orice concurență din ro in petrochimie…nu deformati istoria ca trădătorii si lingușitorii de dosuri austriece, asa cum au fost aleși si numiți toti șefii romani din Petrom..vai mama lor de parveniti !

  4. Ceea ce fac politicienii nostrii,poate sa faca oricine .Nu trebuie sa ai prea multa carte sau minte,doar sa accepti ceea ce ti se propune din afara,stiu ei foarte bine ce trebuie sa faca si accepti in schimbul unor comisioane.Unii accepta din slugarnicie,altii din interes,altii santajatisi cativa din prostie.Singurul lucru esta clar ca nici nu clipesc,cand fac rau poporului si viitorului copiilor nostri .Ceea ce se intampla la noi s-a intamplat acum zeci de ani si in alte tari cu asasini economice.Ti-a aratat ca poti sa te plimbi in toata lumea ,poti sa ai haine,mancare importata,ti-a aratat democratia in schimbul bogatiilor tarii,acum iti arata parte neagra a democratiei.Vrei lumina in casa platesti cat cuprinde si co2 ,vrei gaze pentru caldura platesti Co2 ,ca acum sunt toate ale noastre sau faci economie sau folosesti deseurile noastre pentru incalzit[ca nici carnuni nu mai sunt ],vrei sa te plimbi platesti vaccinuri si teste.Nu ai industrie ,dar ai mare nevoie de 5G.Lemne nu avem,carbune nu avem,gazele sunt scumpe,curentul este scump.,asa ca pana la urma romanii o sa-si faca toti centrale pe deseuri si ulei rezidual?Avem ce meritam.Toti sun bucurosi
    ca avem vile,vile,masini,masini,dar pentru un moment,pe viitor nu se stie.

Comentariile sunt închise.

Precizare:
Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.