Obligațiile României la construcția Reactoarele 3 și 4 de la Cernavodă

Statul român va sprjini Nuclearelectrica, în realizarea investiției (circa 12 miliarde de euro – n.r.) în reactoarele 3 și 4 ale Centralei Nucleare de la Cernavodă, potrivit unui proiect – draft de dezbatere publică afișat pe site-ul ministerului Energiei.
 Guvernul dă mai multe garanții companiei de proiect EnergoNuclear care să permită finalizarea reactoarelor, la orizontul anului 2031. Legea, într-o formă finală, trebuie să intre însă la vot în Parlament. Scopul este de a stabili modalitățile efective de cooperare între stat și compania de proiect prin stabilirea unor angajamente și obligații ale statului român privind asigurarea măsurilor necesare finanțării proiectului, implementarea și adoptarea măsurilor de sprijin, inclusiv măsuri de ordin legislativ.
În proiectul de construcție a U3  și 4 de la Cernavodă care vor fi tot de tehnologie canadiană CANDU, statul român este într-un parteneriat strategic cu EximBank SUA și cu Orano Franța pe consultanță de specialitate.
Statul român prin Ministerul Finanțelor (MF) va realiza demersurile necesare pentru finanțarea proiectului inclusiv prin acordarea de garanții de stat finanțatorilor. Astfel, societatea de proiect Energonuclear se va împrumuta direct, de la finanțatori internaționali, urmând ca MF să acorde acestor finanțatori garanții de stat pentru 100% din valoarea împrumutului. De asemenea, Finanțele garantează că, până când vor fi finalizate cele două reactore, statul și ceilalți acționari nu vor lua de la Nuclearelectrica mai mult de 50% din profit sub formă de dividende.
Statul român, prin Ministerul Energiei (ME), este responsabil de implementarea mecanismului de sprijin de tip ”Contracte pentru Diferenţă” (CfD), mecanism de sprijin esențial pentru fezabilitatea și implementarea proiectului. De asemenea, ME susţine includerea energiei nucleare în programele cheie de investiţii şi asigură suportul necesar pentru utilizarea Fondului de Modernizare în vederea dezvoltării, construcţiei şi punerii în funcţiune a Proiectului Unităţile 3 şi 4 CNE Cernavodă.
Statul român va contribui cu aport în natură la capitalul social al EnergoNuclear, în calitate de investitor, aportul acesta fiind reprezentat de cantitatea de apă grea şi de octoxidul de uraniu aferente primei încărcături de combustibil nuclear, convenindu-se că valoarea acestor active – apă grea şi octoxid de uraniu – va fi valoarea de piață, determinată de un evaluator autorizat.
Statul român va întreprinde demersurile necesare în vederea dezvoltării de rețele electrice de transport cu o capacitate suplimentară de cel puțin 1,5 TW, în scopul racordării la Sistemul Electroenergetic Național a Unităţii 3 și a Unităţii 4 CNE Cernavodă precum și pentru rezervarea de capacitate aferentă acestui proiect. De asemenea, statul român prin Ministerul Energiei va sprijini demersurile Nuclearelectrica (SNN) în vederea încredințării operării și mentenanței Unităților 3 și 4 de la CNE Cernavodă către SNN.
Statul român prin Ministerul Transporturilor și Infrastructurii va întreprinde demersurile necesare în vederea asigurării apei de răcire pentru funcţionarea a 4 unităţi nuclearoelectrice pe amplasamentul de la Cernavodă, prin finalizarea etapei II a Proiectului derulat de Ministerul Transporturilor și Infrastructurii și denumit ”Îmbunătăţirea condiţiilor de navigaţie pe Dunăre între Călăraşi şi Brăila (km 375 – km 170)”
Statul român va întreprinde diligențele necesare pentru adoptarea unor acte normative și/sau administrative și/sau normative specifice care să faciliteze emiterea autorizaţiilor şi aprobărilor necesare finalizării Proiectului.
Programul
Proiectul de lege amintește și care sunt cele trei etape ale calendarului de finalizare a rectoarelor. Astfel:
Etapa I – Etapa Pregătitoare, având o durată estimată de 24 de luni (2021-2023) şi un buget estimat de 15 milioane EUR, are ca obiective principale reoperaționalizarea societății de proiect EnergoNuclear, actualizarea documentaţiei specifice pentru iniţierea proiectului etc (este finzalizată).
Etapa II – Lucrări Preliminare, având o durată estimată de 30 de luni (2023-2025), având un buget estimate de 185 milioane EUR, are ca obiective principale elaborarea ingineriei critice pentru definirea proiectului, structurarea și contractarea finanțării și agrearea unei arhitecturi contractuale adecvate pentru implementarea Proiectului, obținerea Opiniei favorabile a Comisiei Europene în urma notificării Proiectului, respectiv a unei decizii pozitive în conformitate cu dispozițiile europene relevante în materia ajutorului de stat, obținerea Autorizației de Securitate Nucleară pentru etapa de Construcție și luarea Deciziei Finale de Investiție, pentru trecerea în Etapa III (Construcție);
Etapa III – Construcție: Perioada: 2026-2030/2031 (finalizare U3-2030 / finalizare U4 – 2031).
Abonează-te acum la canalul nostru de Telegram cotidianul.RO, pentru a fi mereu la curent cu cele mai recente știri și informații de actualitate. Fii cu un pas înaintea tuturor, află primul despre evenimentele importante, analize și povești captivante.
Recomanda 2
Mihai Soare 1073 Articole
Author

18 Comentarii

  1. În loc de fiarele vechi (armament si muniții) din america terminam reactoarele si mai rămânem cu ceva bani…
    Si culmea intram in schengen!…

  2. avem nevoie de „sprijin si asistenta”. din nou. wow. Romania is game…..

  3. Acum doi ani reactoarele 3 si 4 costau 5 mld euro.acum costa 12!!!! Multumim guvernului!
    Vor sa faca lege speciala ca sa fie hotia legala.asa au procedat si cu Petrom.

  4. IONUȚ ai sesizat corect. Hoții fac legi hoațe, legi pt JAF.
    Dupa 33 de ANI de jaf , ani in care Romania a fost devalizata promit ca vor face reactoarele 3 si 4 la preturi tot de jaf.
    Sunt atatea si atatea motive ca parte din decidentii de ieri si parte din cei de azi sa fie arestati si trimiși la tribunal.
    Nerealizarea reactoarelor 3 si 4 e unul din zecile de motive.

  5. —ȘI IAR VERDE DE SECARĂ /GATA-OR FI-LA ——VARĂ !!!POATE CÂND VA ZBURA PORCUL/Ș-A PORNI UZINI CU BOTUL// PRIN 2031 /VEI GĂSI „URANIU/ DÂND CU „TUNUL”//

  6. Ma intreb cind o sa vina timpul ca sa ne facem noi singuri in tara tot ce avem nevoe, fara sa mai apelam la firme straine care sa ne jupoae de bani, asa cum se procedeaza la ora actuala ? Chiar nu sintem in stare de asa ceva ,sau exista la mijloc alte interese ?

  7. Toate ca toate , dar vom plati apa grea la „pretul evaluatorului „???? da ce s-a intimplat cu fabrica de apa grea din Romania? Ca era printr primele in lume ? Aaaaa ,am „nasit-o”si pe asta …

  8. era o melodie,
    „reactore rad in soare!”
    -nu se va produce nimic,
    mai bine spuneti „adio mama!”

    hai cu „energia verde”‘
    ” cu o capacitate suplimentară de cel puțin 1,5 TW, ”
    -de la dobitocu author mihai soare;rau a mai facut Decretu……….

  9. Cu chinezii costa 6 miliarde si astazi…..erau deja la jumatatea executiei ! Da, dar am repurtat o mare victorie: L-am bagat pe Dragnea la puscarie pentru ca a vrut sa o faca cu chinezii si a vrut sa aseze-n banca sa O.M.V.-ul !

  10. Cu Ceausescu nu costa nimic. El a facut reactoarele 1 si 2. Apa grea produsa la Drobeta Turnu Severin, expertiza era a noastra. Mana de lucru era toata clasa asta politica de incompetenti ce ii vedeti acum. Ii incolonau comunistii si ii foloseau ca forta de munca: Iohanis daca nu cerea sa emigreze, Ciuca in pufoaica si bocanci la diribau, Catzu sef brigada artistica, Ciolacu la cazan la bucatarie. Si uite asa aveam noi reactoarele 3 si 4 de mult in functiune.

  11. @01364
    „Cu Ceausescu nu costa nimic. El a facut reactoarele 1 si 2”

    Ceausescu a facut dreptul
    si mai avea 2 cuie de batut la papucu stang
    cand s-a inhatzat (in poponeatza lui de pionieer)
    cu jidovu bolshevicu pantofar la care fusese bagat ucenic;
    a luat sifilis proletar direct in creier.

    -inca unu care TREBUIA avortat!
    (in retrospectiva e simplu:
    din embrion s-a dezvoltat o loaza,
    specimenul 01364).

    (ceausescu-o satana distrusa in ziua de Craciun,
    nu e cu pacat!)

  12. @Maxtor…intra in coloana si spre Cernavoda cu tine! Vezi ca te asteapta Arahat pt controlul medical. Esti repartizat pe o basculanta fara frane. Incepem cu tine reactorul 5 si 6.

  13. Ne iau si pielea de pe noi cu aceste 2 reactoare!! Oare apa grea va fi aia din rezerva de la Tr. Severin sau ne dau acanadienii una mai „proaspata”?

  14. ???cu slugile astea trădătoare, in veci nu vor fi construite cele două reactoare

  15. Chinezii le faceau la un sfert de pret de aia au fost luati la goana ,stricau piata .Lamentarile cu politicienii tradatori si slugi sunt inutile.Noi,poporul,suntem asijderea.

  16. Nuclearelectrica importa uraniul din canada si kazastan. Minele din Romania au fost inchise. Zic ca deschid alta de trei ani dar este ca la inceput.

  17. Corect Alex! Este vrajeala liberala care se preteaza emotional conjuncturii actuale. Nu vor finaliza nimic asa cum se lauda.

Comentariile sunt închise.

Precizare:
Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.