Pacienți disperați: Trăim un coşmar

Preşedinta Asociaţiei Pacienţilor cu Afecţiuni Autoimune (APAA), Rozalina Lăpădatu, a declarat miercuri că începând din luna septembrie a început „un coşmar”, după ce mai mulţi pacienţi au anunţat că „au fost trimişi acasă fără să li se administreze medicaţia”.

Prezentă la dezbaterea „Sănătatea românilor între speranţe, provocări, investiţii şi inovaţie: o viziune europeană”, organizată de Asociaţia Română a Producătorilor Internaţionali de Medicamente, Lăpădatu a opinat că organizaţiile de pacienţi nu reprezintă parteneri de discuţii pentru autorităţi.

„Şi acum am făcut o cerere la Guvern, sunt două săptămâni, prin care am cerut să ne întâlnim cu domnul prim-ministru şi cu preşedintele Casei de Asigurări de Sănătate, să înţelegem ce se întâmplă şi ce urmează să se întâmple, pentru că din septembrie până acum trăim un coşmar. În septembrie au venit primele telefoane de la pacienţi care ne-au spus că au fost trimişi acasă fără să li se administreze medicaţia. Am făcut un protest. Am fost în contact cu preşedintele Casei, care a încercat să ne ţină cât de cât informaţi vizavi de ce bani vin şi cum sunt ei alocaţi şi unde sunt alocaţi. Situaţia este tragică”, a precizat ea.

Rozalina Lăpădatu a cerut o „transparentizare” a cheltuielilor din bani publici şi respectarea legii bugetului, acuzând Ministerul de Finanţe că face alocări „într-un mod absolut ciudat”, în loc ca Guvernul să efectueze o rectificare bugetară.

„Mi se pare ciudat ca un minister sau o instituţie să facă cerere la ministrul de Finanţe să îi dea bani pentru salarii, cum s-a întâmplat în perioada asta, când exista, clar, o alocare financiară. (…) Domnul ministru de Finanţe a spus că au fost creşteri de la an la an. Anul trecut, bugetul CNAS a fost de 55 de miliarde şi un pic. Anul acesta este tot de 55 de miliarde şi un pic, iar dacă pentru luna noiembrie trebuiau alocaţi către Casă 4,5 – 4,6 miliarde de lei, Casa a cerut 4,2 şi a primit 1,7. Eu nu ştiu unde e creşterea, că n-o prea văd. Dar ca antreprenor (…) pot să vă spun că am concedii medicale neîncasate de mai bine de doi ani”, a afirmat Rozalina Lăpădatu.

Ea a mai spus că statul român construieşte doar „pe munca şi susţinerea antreprenorilor şi populaţiei”, încercând „tot timpul să fenteze şi să spună, filosofic, că totul e bine”, dar că acest „bine” nu este resimţit de oameni.

„Zilele trecute, medicii de familie au anunţat că au primit cam 60 – 70% din banii alocaţi pentru octombrie. Asta înseamnă că, dacă lucrurile nu se reglementează, o să rămânem fără asistenţă medicală primară. Nu vreau să vă spun ce înseamnă lucrul acesta. (…) Ne aşteaptă un an electoral cu promisiuni foarte multe, fără nicio bază solidă. Şi nu vreau să mă gândesc ce urmează, pentru că ceea ce ştim este că multe cheltuieli au fost aruncate de anul acesta la anul, iar la anul o să vină termenele scadente. Mai facem şi diverse promisiuni şi, pe seama faptului că nu o să fim capabili să colectăm mai mult de 30%, o să creştem taxarea pe spatele persoanelor fizice şi al firmelor mici”, a spus preşedinta APAA.

Totodată, ea a apreciat că Europa a făcut „o greşeală foarte mare” atunci când a externalizat producerea de materii prime în India şi China, în contextul în care au apărut ulterior probleme „de contaminare pe materii prime” sau „blocaje” la nivel european.

„Nu am văzut în România o decizie, cu toate că m-am dus cu soluţii. M-am dus la Ministerul Sănătăţii cu soluţii de producere realiste a materiei prime în România, care să acopere piaţa din România, dar asta venea şi cu faptul că trebuiau mărite costurile. Costurile de producere a materiei prime în România erau mult mai mari decât cele din India şi China, logic. Şi caşerarea şi acoperirea unei producţii mici la nivel naţional veneau cu nişte costuri mai mari. Eu nu văd o viziune şi nu văd o strategie. Văd o strategie pusă pe hârtie, pentru că a trebuit să o bifăm, după ce ne-a cerut-o UE, pentru dezvoltarea următoarei perioade, dar nu văd cum o să fie pusă în practică”, a susţinut ea.

Rozalina Lăpădatu a adăugat că lipsa de acces la terapii nu face decât să agraveze bolile şi să genereze mai multe dizabilităţi şi decese. În acest sens, ea a precizat că România se află pe primul loc la nivel european în ce priveşte decesele evitabile.

Abonează-te acum la canalul nostru de Telegram cotidianul.RO, pentru a fi mereu la curent cu cele mai recente știri și informații de actualitate. Fii cu un pas înaintea tuturor, află primul despre evenimentele importante, analize și povești captivante.
Recomanda 2

6 Comentarii

  1. ,,S-a raportat că aproape toate tipurile de vaccinuri sunt asociate cu apariția ASIA sau tradus, a Sindromului Autoimun/inflamator Indus de Adjuvanți” Prof. Yehuda Shoenfeld, MD, FRCP. e kosher

  2. nu ii vad pe nici unul in strada. nu vad pe nici unul sa se revolte impotriva otravurilor denumite fals vaccin la care au achiesat cuminti si plecati. „planul” depopularii este in curs… nazistii, bolsevicii, toti au procedat la fel. istoria se repeta, iar dictatura mao va fi globala. ori esti sclavul perfect ori nu vei mai exista. societatea maoista a noii oranduiri s a ta nice nu are nevoie de batrani si de bolnavi, iar omenirea este prea numeroasa sa fie controlata acum…se lucreaza prin toate mijloacele la decimarea speciei umane. doar la sfarsit va veni salvarea sufletelor noastre chinuite.

  3. in MAXIM 2 ani, desteptii si progresistii nostrii politicieni/tradatori de tzara o sa aduca ultima descoperire in materie de tratament, care face „furori” prin tari „civilizate” gen Canada, Belgia, etc… programele de sinucidere asistata. Daca initia erau benevole, in tari ca Truedeaustan, statul poate decide ca un bolnav mintal poate fi „sinucis”

  4. „Europa… a externalizat producerea de materii prime în India şi China,”

    -a externalizat TOT,tot,tot:
    veti fi fericiti si nu veti avea NIMIC!

    (probabil ca SUA isi va reveni
    si va ataca decisiv China
    -atunci sa vezi ce inseamna „dependentza”
    de ex. „lumina eco” de la lumanare)

  5. Nu va mai plingeti! Bucurati-va ca turistul romaniei se plimba cu avion de lux prin Africa si cheltuie banii vostri!!!!!

Comentariile sunt închise.

Precizare:
Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.