Patru întrebări pentru CSM despre protocolul cu SRI

Avocatul Toni Neacșu, fost membru CSM, a transmis Consiliului o solicitare prin care îi cere președintelui instituției să aducă lămuriri privind protocolul între instituție și SRI, recent desecretizat.

„Văzând o serie de afirmații vehiculate în spațiul public în contextul generat de declasificarea și publicarea de către CSM a protocolului încheiat între CSM si SRI în luna martie 2012, față de caracterul nereal al acestor afirmații și față de potențialul acestora de a induce o percepție publică eronată asupra modului în care CSM și-ar fi îndeplinit atribuțiile legale și constituționale anterior anului 2017, pentru corecta stabilire a situației de fapt și de drept, precum și pentru aflarea adevărului, vă adresăm solicitarea de a dispune în regim de urgentă, în considerarea prevederilor art. 24 din Legea 317/2004 privind Consiliul Superior al Magistraturii, verificările ce se impun în evidențele CSM si, ulterior, să ne comunicați următoarele informații de interes public:

1. Dacă din arhivele Comisiilor de specialiate ale CSM, ale Secțiilor pentru judecători respectiv pentru procurori ale CSM, ori ale Plenului CSM rezultă că a fost pus pe ordinea de zi ori discutat, în orice formă, proiectul de Protocol dintre CSM și SRI, înregistrat ulterior sub numărul 001/1154 din 7.08.2012.

2. Dacă din evidențele cabinetelor Președintelui CSM respectiv al Vicepreședintelui CSM rezultă că au fost trimise informări către membrii CSM în legătură cu încheierea și semnarea Protocolului dintre CSM și SRI numărul 001/1154 din 7.08.2012.

3. Dacă Protocolul numărul 001/1154 din 7.08.2012 dintre CSM și SRI a fost supus aprobării Plenului CSM, în condițiile Legii nr. 317/2004.

4. Dacă proiectul Protocolului numărul 001/1154 din 7.08.2012 dintre CSM și SRI a făcut obiectul unei analize de specialitate în cadrul direcțiile tehnice ale CSM (de ex. DLDC ori DRUO), în vederea analizării legalității și oportunității semnării acestuia”, se arată în solicitarea lui Adrian Toni Neacșu, transmisă CSM.

CSM a publicat, recent, al doilea protocol pe care instituţia îl avea cu Serviciul Român de Informaţii, încheiat în 2012. Conform uneia dintre prevederi, Protocolul a transformat CSM în informator al serviciului.

În capitolul al III-lea al documentului- REGULILE COOPERĂRII, se precizează printre altele:

Cooperarea se realizează prin „ informarea reciprocă cu datele şi informaţiile pe care fiecare Parte le deţine şi care sunt utile în vederea îndeplinirii atribuţiilor specifice celeilalte Părţi“

DOCUMENTUL INTEGRAL PE https://www.cotidianul.ro/wp-content/uploads/2018/05/04/media-152542847885511500.pdf

media-152542847885511500

Abonează-te acum la canalul nostru de Telegram cotidianul.RO, pentru a fi mereu la curent cu cele mai recente știri și informații de actualitate. Fii cu un pas înaintea tuturor, află primul despre evenimentele importante, analize și povești captivante.
Recomanda 8
Ioana Radu 8519 Articole
Author

4 Comentarii

  1. Din ciclul „Ïntre-bări și între-buci fără răspuns”acum și Toni Neacșu, avocatul Bombonicăi Prodan!Realizați legătura,firul roșu?

  2. toate institutiile ce au semnat protocoale incalcand constitutia si drepturile omului, desfiintate , raport catre parlament si reformate de la zero. cine ne conduce???

    • În orice țară, lupta antimafia se desfășoară după metode speciale, căci interesele celor implicați sînt foarte puternice, și de multe ori se ajunge la asasinat politic sau război civil Vezi cazurile Aldo Moro și Giovanni Falcone din Italia sau Pablo Escobar în Columbia. Clasa politică este peste tot cea care întreține mafia și mafia finanțează obligatoriu clasa politică, altfel pot apărea legi antimafia eficiente.
      Și în România legile antimafia și anticorupție ,dar și măsurile concrete luate împotriva corupților mari și ai mafioților trebuie să respecte reguli care e obicei depășesc sfera legalității sau constituționalității, căci altfel, marii corupți vor interveni în defavoarea legalității schimbînd legi care îi condamnă, cum e și cazul cu ordonanța 13, cea care anulează răspunderea pentru abuz. Deci, fără probe dovedite cu înregistrări, nu se poate pune problema unor condamnări eficiente.
      Nu uitați că atunci cînd corupția depășește un anumit nivel, se poate aplica principiul interesului de stat, și utilizate chiar și forme extreme de luptă, chiar dacă constituțiile sau codurile penale le interzic!

  3. Va rog frumos, fara intrebari ca treziti slujirea din somn! Dupa 28 ani de „democratie” cat romanii de rand au fost paraditi la temelie si arsi ca pe soareci, s-a trezit si CSM-ul din somnul cel de moarte si a inceput sa faca controale cu rezulatate asteptate. Adicatelea, condamnatul e vinovat, sau mortu-i vinovat dupa ce magistratii i-au aplicat metode de cercetare gen Guantanamo. Felicitari! Niciodata nu e prea tarziua!

Comentariile sunt închise.

Precizare:
Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.