Politicienii au luat-o razna rău de tot, să vezi ce tevatură cosmică malefică au stârnit ei. Uite cum, chiar acum! Pe-o bancă, la intrarea-n cimitir, soilea un cerşetor. Se visa undeva, pe Coasta de Azur. Nu-i păsa de nimic. Era îmbrăcat în pantaloni scurţi şi-avea pe el un tricou de marinar cumpărat de la un magazin de lux. Buzunarele-i erau doldora de bani. In port îl aştepta un iaht. O mulţime de fete răpitoare se ţineau de capul lui. I se agăţau de gât. Îi pipăiau daravera. Pofticioasele! Sigur că-şi notase numerele lor de telefon. Sigur că le invitase pe toate la restaurant. Ba chiar să-l însoţească toate într-o croazieră pe Mediterană. Erau şi blonde. Şi brunete. Şi roşcate. Scunde. Înalte. Grase. Subţiri. Cu sânii mici, mici de tot, cât o tabacheră sau, dimpotrivă, cu sfârcuri uriaşe, cât un cap de copil. Ce nebunie! Ah, viaţă tihnită şi lipsită de griji! Cât de departe erau foamea, setea şi frigul! Puturoasele celule ale puşcăriei! Bătăile de la poliţie! Şi păduchii de la azilul săracilor! Şi cât de plăcut era parfumul năbădăioaselor fetişcane care-l acopereau de sărutări înfocate şi neruşinate! Parfum?! Aiurea! Ce era cu duhoarea aceea cumplită?! Şi care-i tulbura frumosul vis zgâindu– se la el cum râdea fericit prin somn?! Un cadavru! Două cadavre! Trei! Patru! O sută! O mieeeee! Cerşetorul se dezmetici. Se ridică de pe bancă înspăimântat. Încercă să fugă. Unul dintre morţi îi rânji drept în nas, tuşi nestăpânit şi-i umplu faţa de sânge. Un altul îi atinse obrazul privindu-l plin de interes. Alte două cadavre încercară să-l dezbrace. Cerşetorul începu să ţipe îngrozit. Prinse un cadavru de braţ încercând să se elibereze din încercuire. Rămase cu braţul în mână. Urlând ca ieşit din minţi, o luă la fugă spre stradă. Cadavrele se năpustiră pe urmele lui gemând. O parte încercară să-i taie cerşetorului calea. Se rostogoliră pe-un povârniş umplând iarba de sânge. Cerşetorul le ocoli sărind peste ele şi porni valvârtej la vale. Preţ de o clipă, furtuna cosmică se potoli. Apoi se-auzi un vuiet asurzitor. Mii de fulgere împunseră întunericul. Cadavrele căzură-n genunchi. Inele luminoase începură să vâjâie prin văzduh purtând chipurile lor. O mare de sânge se revărsă peste gardul ruginit al cimitirului, ducând cu ea sute de cruci arzând. Cerşetorul zări în noapte o cabină telefonică şi se îndreptă spre ea împleticindu-se şi ţipând ca din gură de şarpe.
– Alo! Aloo! Poliţia?
– Care eşti acolo?! Mormăi o voce fără chef.
– Eu sunt, dom’ comisar, Lăscărică!
– Lăscărică?! Se miră vocea de la capătul firului căscând zgomotos.
– Cerşetoru’!
– Aha! Care-i şpilu’, băiatule?! întrebă comisarul plictisit.
– Sunt în mare pericol! țipă Lăscărică izbucnind în plâns.
– Ţine-ţi firea, mă băiatule! De când cu furtuna asta cosmică, totu’ s-a întors cu fundu-n sus, zău așa! mormăi comisarul.
– Dom’ comisar, or să-mi bea sângele! Și politicienilor vor să le bea sângele! Îi lasă fără sânge pe toți parlamentarii!
– Asta-i bună!
– Zău aşa! O mie se ţin după mine! Uite-i acolo-n vârfu’ dealului! Vin încoace! Or să-mi sară-n gât, ia uită-te ce sar pe mine! Nici nu ştiţi cât de periculoşi sunt! Partidele politice din România sunt în mare pericol!
– Nu spune!
– Pe cuvântu’ meu, dom’ comisar!
– Dă-i gaz, mă, băiatule! Ia-o de la început! Avem timp berechet! Trupa-i prin oraş. Hai, ţine-mi de urât, Lăscărică! Cine vrea să-i belească pe nenorociții ăștia de politicieni?!
– Nu-i timp, dom’ comisar! În curând ăştia năvălesc peste mine! se plânse cerşetorul bătând din picioare. Dar nu le-am făcut nici un rău! Nimic! Dormeam şi eu pe banca aia…
– Aha! Strigă comisarul. De câte ori ţi-am zis să nu te mai prind umblând teleleu prin oraş?! Ai, aud?! Zi, Lăscărică! Am pus o vorbă bună pentru tine la doamna Elisabeta de la azilu’ săracilor, astă-primăvară?! Am puuuuus…
– Acolo-s păduchi!
– Nu-i frumos s-o torni pe doamna Elisabeta. De câte ori nu ţi-a dat ea să mănânci, nerecunoscătorule!
– Supa aia-i ca o leşie, dom’ comisar! Lături, nu altceva! O cucoană de la PSD s-a ocupat de asta, împreună cu una de la PNL și cu una de la USR!
– Da, da, Lăscărică! Eşti un băiat rău. Ţi-am spus-o întotdeauna! Nu vrei s-apuci pe calea cea bună, zău așa! Nimic nu te mulţumeşte, nimic nu-ţi place. Faci pe domnişorul cu mine! Zi drept, câţi ai uşurat de portofel săptămâna asta?
– Dom’ comisar, vorbiţi cu păcat! Eu trăiesc din mila publică! Unu’ dă mai mult, altu’ mai puţin, ce credeți! Doar ştiţi cum e! se burică Lăscărică.
– Lasă, lasă… Nu mă duci tu pe mine! urlă comisarul. Hai, zi care-i şpilu’! Te-am mirosit eu! Ai făcut o porcărie, ceva…
– Să mor că nu!
– Da, da! Ce mai încoace şi-ncolo! Te simt! Parcă-ţi văd ochişorii! O să le strâng mâna tipilor care vor să-ţi pună pielea-n băţ!
– Nu închideţi, dom’ comisar! Nu mă lăsaaaaţi…
– Ia mai taci!
– Vor să mă încercuiască! Le curg bale însângerate din gurile alea împuţite! Dumnezeule! se jelui Lăscărică acoperindu-şi ochii.
– Hai că mi se rupe inima! strigă comisarul bătând cu unghia-n receptor. Ia-o de la capăt. Uite, îţi fac hatârul!
– Dom’ comisar, puneţi-vă-n mişcare! E groasă rău în cimitir! strigă Lăscărică tremurând ca varga.
– Lasă-mă să ghicesc, mă, băiatule! Pun pariu că-i vorba de-un viol! țipă comisarul entuziasmat.
– Mai rău! urlă cerşetorul bulbucându-şi ochii de spaimă.
– Aşa zici? Se miră comisarul răsuflând înciudat. Te joci cu mine de-a şoarecele şi pisica, bagi la plezneală despre nenorociții ăștia de politicieni?! Las’ că pun eu mâna pe tine, ai să vezi! Dacă stau bine şi mă gândesc… Da, e clar! Nişte golani au spart pietrele funerare şi-au scris cu spray tot felul scârboşenii pe zidul capelei! Zi că nu-i aşa!
– Nuuuu! Ţipă disperat Lăscărică. Capela s-a năruit! A lovit-o un glob de foc! Totul arde-n jur! Prin văzduh zboară coşciuge fumegând… Dacă politicienii din România ar fi lucrat pentru binele nației nu s-ar întâmplă acest fenomen îngrozitor…
– Cum ai spus?!
– Coşciuge! Drumul e plin de valuri de sânge pe care plutesc o mie de cruci în flăcări!
– Visezi, băiete?! Ia uită-te cu ce tâmpenii îmi pierd eu vremea! răbufni comisarul furios. O să-ţi trag o bătaie soră cu moartea!
– Vai, vai, vai! se tângui Lăscărică, plângând în hohote.
– Da, da, tre’ să fie nişte golănoi…
– Nuu! Treaba e şi mai nasoală, dom’ comisar!
– Ce poate fi mai rău, mă, băiatule?!
– S-au deschis mormintele! Iadu’ pe Pământ! Morţii au ieşit din coşciuge! Au prins viaţă, zău așa! Umblă de acolo, acolo! Or să năvălească în oraş! Vin la Parlament României!
– Lăscărică, îţi arde de glume! rânji comisarul.
– Pe onoarea mea că nu, dom’ comisar! Doar ştiţi! Sunt om de onoare! N-am minţit în viaţa mea, mă jur pe ce am mai sfânt! Când vă spun c-au înviat morţii…
– Te ţii de şotii!
– L-am văzut pe avocatul Luigi! Ăla demonizatu’! Acu’ a ţâşnit din groapă, uite-l! urlă ca un apucat. În loc de ochi are nişte luminiţe verzui!
– Mi-aduc aminte de avocat! strigă comisarul. Îmi făceam stagiul când a crăpat! N-a murit de inimă, derbedeule?!
– Nuuu! Au pus demonii laba pe el într-o noapte! A scris şi la gazetă! țipă Lăscărică bocind.
– Bine, bine! Oftă comisarul. Şi cine zici că-şi mai face mendrele pe-acolo?!
– Păi am zărit-o şi pe curva aia de Fifi Baston! Pe care-a ars-o maniacu’ ăla de Romică Spintecătoru’!
– Cum adică a ars-o, măgarule?!
– Aşa cum zic, dom’ comisar. Cu aparatu’ de sudură a ars-o, biata de ea! Nu mai avea faţă, zău dacă vă mint! Nici acu’ n-are! Îi spânzură limba din gură! N-are ochi! N-are nas! I se vede creieru’! E putred!
– Lăscărică, mă trec toate apele!
– Vorbesc serios. Pe vremea aia încă nu eraţi comisar! Iar eu încă mai furam găini în Ferentari, zău dacă mint!
– Mi se rupe inima! Îmi dau lacrimile, derbedeule!
– Uite-o şi pe madam Elefterescu! E cu nepoată-sa, Elvira!
– Aha!
– Îl văd şi pe judecătorul Leon!
– N-a murit în ’68?!
– Ba da! Ba da! I-a supt sângele un vampir! Ce panaramă a fost! Întreg tribunalu’ s-a cutremurat de groază!
– Mi-aduc aminte eu ceva! Parcă l-a călcat un automobil…
– Nu, l-a muşcat vampiru’!
– Lăscărică, te-ai prostit?!
– Dom’ comisar! Îl văd şi pe Balthazar Balthazarian, comis-voiajorul! Ăla care-a fost otrăvit de-o vrăjitoare, săracu’! Stă călare pe-o cruce şi-şi tot scoate din nas câte un vierme roşiatic!
– Mă umpli de scârbă, derbedeule!
– Doamne! O văd şi pe domnişoara Margareta! strigă Lăscărică înspăimântat. Are nişte colţi! Îi curge sânge pe nas! Nu se poate să nu fi auzit de ea!
– Domnişoara Margareta? se miră comisarul. Nu-i aia de la PNL?!
– N-aţi citit povestea ei! Şi-a tăiat singură gâtu’ c-un cuţit de bucătărie! A lăsat şi-un bilet de adio, îmi aduc aminte bine. Era supărată pe toată lumea! De când i-a tras clapa tipul pe care-l iubea nu mai vorbea cu nimeni! Stătea singură, singurică-n casă şi bocea. Ţin minte că-ntr-o vreme îşi cumpărase o carabină şi trăgea cu ea-n trecători! Se ţicnise!
– Eşti beat! Răcni comisarul. Iar eu sunt cel puţin tâmpit că stau şi-ţi ascult toate bazaconiile despre politicienii ăștia ticăloșiți, ai noștri ca brazii! Ia zi-mi, pe unde te afli?!
– Nu glumesc, dom’ comisar! E mare panaramă aici! Chiar acu’ şi-a făcut apariţia o arătare! O fi Diavolu’? E tare şucărit, tipu’! Rău de tot!
– Diavolul?
– Cam aşa ceva! Zice că morţii ăştia s-au trezit mai devreme cu şapte ani!
– Mă dai gata!
– Vai, vai, vai! Acuşica o să mă zărească! Ăsta îmi face felul! E pornit! Salvaţi-mă, dom’ comisar! Zice c-o să-i bage la loc în groapă pe toţi morţii! C-o să-i dezactiveze!
– Pehlivanule!
– Dom’ comisar, mă jur pe cruce! Arătarea se scălâmbăie urât de tot! Cică are nevoie de nu ştiu câtă energie ca s-o facă! C-o să-l coste o avere!
– În regulă! Strigă comisarul scos din sărite. O să ne ocupăm noi de chestia asta! Stai acolo, aduc echipajele mobile, toate le aduc! Nu te mişca! De unde spui că dai telefon?!
Lăscărică n-apucă să-i mai răspundă. Nici n-avu timp să-şi tragă sufletul. Muri de frică. O uriaşă bulă luminoasă trecu vâjâind pe deasupra cabinei telefonice şi-i absorbi cadavrul.
pentru ca impreuna cu zionistii ( aia cu tronul Domnului la ierusalim ),
impreuna cu spitzele de neo-pagani ( aia cu Apocalipsa in gura ),
mass-media necinstita face poruncile Satanei
(pe care-l asculta in capul lor cum doar unii schizofreni aud vocile….).
politicieni patriarhi de parada,
satane slute in suflet.
La margine de cimitirul vieții politice sta îngândurat un cadavru politic. Doamne ce am fost și ce am ajuns! își zicea sărmanul, non stop, pana ce stopul s-a defecta și a fost inlocuit cu un semafor care-i permitea și scurte ragazuri de meditații transcedentale cu lichid vezicular de cea mai buna calitate, obținut de la Cooperativă Agricola de Reproductie: Scroafa și porcul transgen. Când timpul o punea de inserat, adică de sere cu producții intensive de roșii verzi și castraveți multifunctionali, epava se deplasa la malul cu moll și își începea analiza sintetica a sincretismului politicianului urcat pe spatele tarii cu ajutorul unei franghi care-i strangula cu bună bună știință dorința de viata și de viitor. După ședința de meditații, epava trecea la examinarea, în detai, a pagubelor cauzate de trecerea domnișoarelor cu interții vadit filosofice asupra fizicului lui de rapandula. Spre uimirea lui și a mediului social în care-și ducea existenta de viitor cadavrul prezent, nu reuși ca să descifreze adevărată sa cădere libera și puse totul pe seama intrigilor confraților sai fără caractere gotice și fără cifre arabe, ci numai cu diacritice de cea mai proasta proveniență, adică de marfa de cobtrabanda adusa la margine de tarn esuati cu barca navetistului de profesie. Și uite asa un Or și un Ban avea ca sa se definească prin însăși esență lasitatii acumulatoare. Când fusese tânăr sarea pe verticala 2.34 m ca să primească medalia și ca să fie felicitat de una numita pompos Cruduta, când de fapt toată lumea știa ca tot ce a avut și ea crud in fizicul conștiinței sale de lupitoare la ordin, a fost consumat de către vegetarienii ayurvedici și de către cei care consuma carne proaspătă cu verdețuri crude, cu
inteligenta aflata la limita infecioara a melcului cu toaleta publica la vedere.
Ii trecu, apoi, prin fata privitorilor imaginea generalului care mergea la lupta înțesat cu securiști în buzunare și cu antinationalisti neomarxisti liberali în suflet și fu mândru nevoie mica și mare fără hârtie igienica, de inspirația care l-a cuprins, de braul Oltenesc, în acele momente de ciutura cu găleată de 20 L, care i-a udat cu satisfacție viitorul sau de viitor eșuat politic. În fine, ce rost are ca s-o mai lungim când unda lunga e scurta și lungimea unui cap patrat este egala cu lățimea lui de cerc pedagogic fără nicio finalitate practica. Deci sărmanul Dionis fu trecut pe linie moarta, aflata în putrefacție și se îmbibat cu mirosul morții politice pana-n măduva spinării coloanei vertebrale și ca atare concluziona: indiferent de statut, navetistul tot la cimitir ajunge cu hoția, mârlănia, lipsa de responsabilitate și genocidul la care am fost partas, ca și mine” închei citatul din marginalizatul liberalismului cu vanzatori de copii și hoți de case. La aceasta scurta, dar eșuată apariție, as mai adaugă sloganul liberalilor: sa fim sclavi e o onoare. Sa lingem dosuri o raza de soare. Sa mergem în patru labe e visul care ne înaltă și gura care ne răsfață. Stați alături de noi, dacă vreți foametea, vaccinuri și război. Noi ne onoram cuvântul și ne facem frate cu starvul. Trauiaca păduchii tarii și leprosii degradării. Suficient cu insuficientii.
E bună, dar nu tine de vremurile prezente … Lascărică la cabina telefonică ? Păi n-are și el mobil ca toată lumea bună ??☎