Președintele întoarce o lege la Parlament

Preşedintele României, Klaus Iohannis, a trimis vineri, 3 noiembrie 2023, Parlamentului, spre reexaminare, Legea pentru modificarea art. 1 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 41/2016 privind stabilirea unor măsuri de simplificare la nivelul administraţiei publice centrale şi pentru modificarea şi completarea unor acte normative.

In cererea sa, președintele scrie:

La data de 21 octombrie 2023, Parlamentul României a transmis Preşedintelui României, în vederea promulgării, Legea pentru modificarea art. 1 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 41/2016 privind stabilirea unor măsuri de simplificare la nivelul administraţiei publice centrale şi pentru modificarea şi completarea unor acte normative (PL-x nr. 689/2022).

Legea transmisă la promulgare modifică art. 1 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 41/2016, instituind obligaţia instituţiilor publice şi organelor de specialitate ale administraţiei publice centrale de a publica, din oficiu, pe pagina proprie de internet şi în punctul de contact unic electronic informaţii cu privire la taxe, tarife sau comisioane, în cazul în care furnizarea serviciilor publice se realizează cu perceperea acestora.

Prin Legea nr. 179/2017, Parlamentul a aprobat cu modificări O.U.G. nr. 41/2016. În forma iniţială, finalitatea ordonanţei a fost aceea de a răspunde atât unei cerinţe exprese a societăţii, cea de debirocratizare şi simplificare administrativă, cât şi unei obligaţii de aplicare a Regulamentului (UE) nr. 910/2014 al Parlamentului European şi al Consiliului din 23 iulie 2014 privind identificarea electronică şi serviciile de încredere pentru tranzacţiile electronice pe piaţa internă şi de abrogare a Directivei 1999/93/CE de la data de 1 iulie 2016.

Aşadar, O.U.G. nr. 41/2016 a stabilit un cadru de reglementare care facilita accesul beneficiarilor la serviciile publice prin instituirea unor obligaţii în sarcina instituţiilor publice şi a organelor de specialitate ale administraţiei publice centrale, precum: cea de a publica, în format electronic, informaţii şi modele de formulare sau cereri aferente tuturor serviciilor publice furnizate; de a accepta copii în format electronic după cartea de identitate; de a elimina cerinţa privind depunerea copiilor legalizate după documente, precum şi de a accepta documente în format electronic care au o semnătură electronică calificată sau avansată.

Ordonanţa de urgenţă a fost modificată ulterior prin Legea nr. 1/2017, Legea nr. 179/2017, Legea nr. 267/2021 şi Legea nr. 9/2023.

Prin Legea nr. 9/2023 pentru modificarea şi completarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 41/2016 privind stabilirea unor măsuri de simplificare la nivelul administraţiei publice centrale şi pentru modificarea şi completarea unor acte normative, O.U.G. nr. 41/2016 a fost modificată în sensul extinderii obligaţiilor anterior menţionate şi la organele de specialitate ale administraţiei publice locale, precum şi la persoanele juridice de drept privat care, potrivit legii, au obţinut statut de utilitate publică sau sunt autorizate să presteze un serviciu public, în regim de putere publică.

Potrivit art. IV din Legea nr. 9/2023, legea a intrat în vigoare în termen de 180 de zile de la publicare, respectiv în data de 4 iulie 2023. Ca urmare a acestor modificări, titlul ordonanţei a devenit O.U.G. nr. 41/2016 privind stabilirea unor măsuri de simplificare la nivelul administraţiei publice centrale, administraţiei publice locale şi a instituţiilor publice şi pentru modificarea şi completarea unor acte normative.

Având în vedere modul de adoptare şi conţinutul normativ al legii transmise la promulgare, apreciem că se impune reanalizarea acesteia de către Parlament, pentru motivele dezvoltate în cele ce urmează.

1. În prezent, ca efect al modificărilor aduse prin Legea nr. 9/2023, O.U.G. nr. 41/2016 vizează atât instituţiile publice şi organele de specialitate ale administraţiei publice centrale, cât şi instituţiile publice şi organele de specialitate ale administraţiei publice locale, precum şi persoanele juridice de drept privat care au statut de utilitate publică sau sunt autorizate să presteze un serviciu public.

În forma transmisă la promulgare, legea instituie obligaţia de a publica informaţii cu privire la taxe, tarife sau comisioane, în cazul în care furnizarea serviciilor publice se realizează cu perceperea acestora doar pentru administraţia publică centrală.

Prin modificările aduse, este restrâns domeniul de aplicare al art. 1 din O.U.G. nr. 41/2016, întrucât nu mai face trimitere şi la instituţiile publice şi organele de specialitate ale administraţiei publice locale, precum şi la persoanele juridice de drept privat care au statut de utilitate publică sau sunt autorizate să presteze un serviciu public. Aşadar, organele de specialitate ale administraţiei publice locale şi persoanele juridice de drept privat anterior menţionate nu vor mai fi ţinute de obligaţia de publicare în format electronic a informaţiilor şi modelelor de formulare sau cererilor aferente tuturor serviciilor publice furnizate, atât pe pagina de internet proprie, cât şi pe punctul de contact unic electronic, în varianta actualizată şi într-un format tehnic care să permită descărcarea şi editarea lor în scopul completării pe calculator de către beneficiar. Prin eliminarea acestei obligaţii se realizează un regres în materia standardelor de prestare a unor servicii publice de calitate în centrul cărora se află interesul cetăţenilor.

De-a lungul timpului, politica legislativă a statului a fost aceea de a da valenţe efective principiilor constituţionale ale descentralizării şi deconcentrării serviciilor publice, prevăzute de art. 120 din Legea fundamentală. În acest context, ca o consecinţă firească a acestei politici, cea mai mare parte a nevoilor cetăţenilor a fost concentrată spre a fi soluţionată de către autorităţile publice de la nivel local. Prestarea serviciilor publice la un nivel proxim faţă de cetăţeni reprezintă o nevoie stringentă a acestora, în particular, dar şi a societăţii, în general.

În lumina tendinţelor actuale de digitalizare a serviciilor publice, cetăţenii apelează din ce în ce mai mult la instrumente digitale pentru accesarea diferitelor servicii, iar administraţia publică centrală şi locală este necesar să se adapteze noilor realităţi şi să contribuie la reducerea birocraţiei.

În acest context, considerăm că menţinerea sferei actuale de aplicare a art. 1 din O.U.G. nr. 41/2016 ce include autorităţile locale şi persoanele juridice de drept privat care au statut de utilitate publică sau sunt autorizate să presteze un serviciu public, asigură respectarea principiilor specifice de funcţionare a administraţiei publice prevăzute de art. 580 din Codul administrativ.

Potrivit principiului accesibilităţii serviciului public, este necesară asigurarea accesului la serviciile publice pentru toţi beneficiarii, în special la acele servicii care răspund unor nevoi de bază ale acestora, iar, potrivit principiului transparenţei, autorităţile administraţiei publice au obligaţia de a informa cetăţenii cu privire la modul de stabilire a activităţilor componente şi a obiectivelor, la modul de reglementare, organizare, funcţionare, finanţare, prestare şi evaluare a serviciilor publice, precum şi la măsurile de protecţie a utilizatorilor şi la mecanismele de soluţionare a reclamaţiilor şi litigiilor.

Totodată, o astfel de soluţie legislativă contribuie la fluidizarea prestării serviciului public şi, implicit, la eficientizarea activităţii. Digitalizarea serviciilor publice bazată pe eficacitate şi transparenţă trebuie să reprezinte un deziderat asumat la nivelul întregii administraţii publice, motiv pentru care consacrarea unei obligaţii de a furniza informaţii în format electronic despre serviciile publice prestate doar la nivel central este în contradicţie cu acest deziderat.

2. Dintr-o altă perspectivă, legea transmisă la promulgare nu respectă normele de tehnică legislativă. Astfel, proiectul de Lege pentru modificarea art. 1 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 41/2016 privind stabilirea unor măsuri de simplificare la nivelul administraţiei publice centrale şi pentru modificarea şi completarea unor acte normative a fost adoptat de Guvern în data de 29 septembrie 2022, fiind votat de Senat în data de 24 octombrie 2022 şi de Camera Deputaţilor, Cameră decizională, în data de 11 octombrie 2023.

La data adoptării legii supuse reexaminării, sfera de reglementare şi titlul O.U.G. nr. 41/2016 fuseseră deja extinse prin Legea nr. 9/2023, adoptată la data 7 decembrie 2022, care a intrat în vigoare la 180 de zile de la publicarea în Monitorul Oficial, respectiv la data de 4 iulie 2023.

Potrivit art. 62 teza I din Legea nr. 24/2000 privind normele de tehnică legislativă pentru elaborarea actelor normative: „Dispoziţiile de modificare şi de completare se încorporează, de la data intrării lor în vigoare, în actul de bază, identificându-se cu acesta”. Din această perspectivă, menţionarea titlului anterior al O.U.G. nr. 41/2016 în cuprinsul legii supuse reexaminării intră în contradicţie cu art. 41 alin. (5) din Legea nr. 24/2000, potrivit căruia: „(5) În cazul actelor normative prin care se modifică ori se completează un alt act normativ, titlul actului va exprima operaţiunea de modificare sau de completare a actului normativ avut în vedere”. Aşadar, în aplicarea acestor dispoziţii legale, era necesar ca titlul şi dispoziţiile legii supuse reexaminării să corespundă cu titlul actualizat al ordonanţei.

În concluzie, introducerea unor obligaţii în sarcina autorităţilor publice de a publica, acolo unde este cazul, informaţii privind taxele, tarifele sau comisioanele percepute pentru prestarea unor servicii publice este o măsură benefică. În acelaşi timp, dat fiind faptul că măsurile prevăzute de actul normativ de bază reprezintă un ansamblu unitar care are ca scop degrevarea cetăţeanului de sarcini administrative în relaţia cu autorităţile publice, atingerea scopului legii se poate realiza numai în măsura în care sfera entităţilor vizate este una cât mai largă, în beneficiul cetăţenilor.

Faţă de argumentele expuse mai sus şi având în vedere competenţa legislativă exclusivă a Parlamentului, vă solicităm reexaminarea Legii pentru modificarea art. 1 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 41/2016 privind stabilirea unor măsuri de simplificare la nivelul administraţiei publice centrale şi pentru modificarea şi completarea unor acte normative“

Abonează-te acum la canalul nostru de Telegram cotidianul.RO, pentru a fi mereu la curent cu cele mai recente știri și informații de actualitate. Fii cu un pas înaintea tuturor, află primul despre evenimentele importante, analize și povești captivante.
Recomanda

2 Comentarii

  1. Sigur azi a trimis-o?…nu de alta, dar el e deja la sibiu!…Poate femeia de serviciu a trimis-o!…
    Săracul muncește de dimineața până seara de curge cafeaua pe el…
    Oricum nu pricepe nimic din ce se întâmplă în românia…

  2. Si credeti ca a citit-o? El nu citeste pentru ca nu pricepe. I-a spus un consilier ca legea nu e buna si a lasat cu limba de plecare sa fie retrimisa in Parlament. Asta ar trebui inchis intr-o odaie, cu olita langa el si lasat acolo sa citeasca ce i se da pana pricepe.

Comentariile sunt închise.

Precizare:
Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.