Preşedintele român al Consiliului European, în Polonia

Sunt foarte mândru și fericit că voi conduce, împreună cu dumneavoastră, afacerile noastre europene comune în acest semestru al primei președinții poloneze a Consiliului Uniunii Europene. Sunt convins că, în aceste șase luni, veți interpreta cu energie și înțelepciune o adevărată Poloneză în La bemol major. Sunt sigur că președinția dumneavoastră va fi la fel de energică, de poloneză și de europeană ca muzica lui Frederic Chopin. Și nu o spun doar pentru că ne aflăm la Teatrul Mare din Varşovia în această seară. O spun pentru că știu cât de rezistentă și de creativă este națiunea poloneză. Cred că, sub bagheta dumneavoastră, orchestra va găsi sunetul potrivit și că veți face tot ce vă stă în putință pentru a lucra ca o echipă pentru apărarea intereselor Europei.

Veți fi gazdele Europei și sunt convins că veți acționa în spiritul proverbului „Omul sfințește locul”. Am încredere, de asemenea, că veți acorda importanța necesară respectării regulilor. În această lume în transformare rapidă, în care viitorul ne va surprinde zi de zi, respectarea regulilor și atașamentul față de principii vor juca un rol esențial. După cum spunea Adam Mickiewicz într-o frumoasă poezie: „Se sparg precum gheţuri lipsite de viaţa,/ Vechi prejudecăţi ce luminii-i sînt nor:/ Salut libertaţii şi-a ei dimineaţă/ Vestind noul soare, de lumi salvator!”.

În mare măsură, depinde acum de Polonia dacă și în ce fel Europa va depăși provocările viitorului. Depinde numai de dumneavoastră dacă politica poloneză va fi pentru Europa un exemplu bun sau un avertisment sever. La reuniunea informală de la Cracovia a Consiliului European va fi în joc concepția noastră comună în privința viitorului Europei. Celor care își imaginează că în Uniunea Europeană e un semn de putere să acționezi în afara regulilor convenite și să găsești scurtături le spun că se înșală. Este un semn de slăbiciune. Celor care fac eforturi pentru a apăra valorile europene, libertatea și drepturile noastre, le spun: continuați lupta! Nu uitați că provocări vor exista întotdeauna și că uneori, după cum spunea Papa Ioan Paul al II-lea: „Adevărul ne face liberi şi ne permite să ne trăim libertatea pentru a putea atinge scopul ei, fericirea”.
Polonia are puterea de a fascina și de a încânta.

În familia mea, prima mașină a fost un Fiat 126p, versiunea poloneză a Fiat-ului 126e, a socrului meu. Întîmplarea face că, astăzi, socrul fiului meu conduce și el o maşină produsă în Polonia. Totuși, mai mult decât mașinile poloneze mă fascinează intelectualii și sportivii polonezi. Papa Ioan Paul al II-lea, pe care l-am citat mai devreme, Wisława Szymborska, Isaac Bashevis Singer, Czesław Miłosz sunt toți eroi ai imaginației mele. La fel ca sportivii de seamă Agnieszka Radwańska şi Adam Małysz, care încântă publicul din întreaga lume.

Dar episodul care mi s-a întipărit cel mai bine în memorie a fost meciul din campionatul Germaniei din 22 septembrie 2015 dintre Bayern Munchen şi VfL Wolfsburg, atunci cînd Robert Lewandowski a intrat la pauză şi a înscris 5 goluri în 9 minute. Și aș vrea să fac un apel la toți polonezii, să apere, în Polonia și în Europa, fundamentele civilizației noastre politice: libertatea, integritatea, respectarea adevărului în viața publică, statul de drept și constituția. Să le apere cu aceeași hotărâre cu care Robet Lewandowski a apărat de-a lungul carierei culorile clubului Bayern Munchen şi pe cele ale naţionalei Poloniei. El a reușit. Și voi veți reuși. Pe această cale, vă asigur de tot sprijinul meu.

P.S. Mulţumesc domnului Donald Tusk şi domnului Google.

Abonează-te acum la canalul nostru de Telegram cotidianul.RO, pentru a fi mereu la curent cu cele mai recente știri și informații de actualitate. Fii cu un pas înaintea tuturor, află primul despre evenimentele importante, analize și povești captivante.
Recomanda 5
Sorin Avram 757 Articole
Author

20 de Comentarii

  1. Mai terminati cu telenovela cu polaku. Ca aceleasi vrajeli le-a bagat si la fraierii ceilalti care cica au condus prin rotatie Kolhozul pompos numit UE. Astia de conduc UERSS-ul daca n-ar fi strans bani negri ca harciogii, nu ar sti sa faca nimic altceva in viata. Ca ei au muncit numai cu gura!

    • Ce-i prostia asta? Ăsta care a scris-o o să se găsească în curînd rudă cu pan Wolodyowski la vrun spital de odihnă din stațiunea Bălăceanca. Și nu mai mulțumiți atîta lu Google. Google spionează, nu știe mai mult. Îți oferă un serbviciu și își ia înapoi de 10 ori.

  2. Felicitari domnule Tusk, un roman adevarat! Mai roman decat Macovei, Soros si Cretu.Cat priveste pe Johannis, nu se pune!Polonia nu uita si nu iarta! Nu a uitat cand a fost cotropita in 1939 de Germania. Iar USA nu a uita ca Polonia a fost buturuga mica care a rsturnat comunismul impus de marele URS in Europa. Felicitari ca sunteti de partea poporului roman nu de partea conducatorilor vremelnici desemnati de Germania!

    • Polonia este buturuga care a zdruncinat zdravan si UE.Si e si meritul lui Tusk despre care conationalii lui nu sunt asa de incantati precum suntem noi.E adevarat ca discursul a fost bun (are consilieri care stiu cu ce se mananca politica )iar faptul ca l-a rostit in limba romana a fost in avantajul lui pt. ca engleza pe care o vorbeste este asemanatoare cu cea vorbita de domnul Iliescu. Oricum, a fost cel mai interesant moment al serii.
      Poate in discursul imaginar al domnului Avram ar fi trebuit sa fie amintit si sublimul gest al cavaleriei poloneze iesita in fata tancurilor nemtesti.

    • Mai nou, tara mama a dumneavoastra va organiza summit-ul pentru Orientul Mijlociu desi este mult mai departe de Orientul Mijlociu decat Romania lui Johannis. Multumim pentru vibratia sufletesca pe aceiasi frecventa cu poporul roman!

    • Cum adică e mai romîn decît soros? Îl insulți pe bătrînul senil. Soros e internaționalist, ca Marx. Iar una ca Monik Macovei are naționalitatea și sexul incerte. Cine dracu e Crețu?

    • @Ileanu,Suceava: si tie postac PSD,spre stiinta: „Imaginea cavalerilor polonezi, cu sabia scoasa din teaca si care ataca in forta tancurile germane, la inceputul celui de-al Doilea Razboi Mondial, un simbol al polonezilor disperati si idealisti luptand impotriva invadatorilor nazisti extrem de puternici, este un mit, sustin expertii, citati de AFP. Mai mult, perpetuarea acestei imagini inseamna perpetuarea propagandei naziste. Ca numeroase alte legende, si aceasta a fost construita pe baza unor fapte reale, a declarat istoricul Christoph Mick, din cadrul Universitatii britanice din Warwick. La 1 septembrie 1939, prima zi a ofensivei naziste impotriva Poloniei, circa 250 cavaleri polonezi au atacat infanteria germana la Krojanty (nord). Dar dupa ce au reusit sa disperseze ianmicul, au fost surprinsi de blindate germane, care ieseau dintr-o padure. Cateva zeci de militari si de cai au fost ucisi atunci. „Ajunsi la scurt timp pe campul de lupta, jurnalisti germani si italieni au inregistrat imaginea trupurilor cavalerilor si cailor ucisi, in fata a doua tancuri germane”, a precizat Mick. „Acest episod a fost folosit de propaganda germana ca dovada a slabiciunii armatei poloneze si a incapacitatii polonezilor de a face fata fortei Wermacht-ului. Cavaleria poloneza nu a atacat niciodata tancurile germane”, subliniaza acesta, alti numerosi experti afirmand acelasi lucru. Mitul a servit, astfel, unor obiective ale propagandei germane”:)))Fara gafe pe viitor,da?

  3. Domnul Tusk nu are nicio treaba cu natiunea poloneza, e un internationalist neomarxist renegat de actuala conducere a Poloniei!

  4. Mai au si polonezii de alde Avrami,nu au reusit 100%.Faci schimb de impresii cu Tusk,poate,poate? Cu articole tip Tămâioasă de Husi,chiar nu mai va opriti din a-l pupa in tuhas ?De Tariceanu,nimic?a aratat ca stapaneste engleza…

  5. Nea Sorinache, nu prea ti-a reusit! Dar ai incercat! Ai crezut ca ne pacalesti? Nici vorba! Niciun roman n-ar fi fost in stare sa presteze la Varsovia, cum a prestat Tusk la Bucuresti!

    • Asta pentru ca niciun roman nu si-a petrecut vacantele pe litoralul polonez …. Simplu, nu ? 🙂

  6. Cică… Donald Tusk ar fi livrat aceeași sforăială-trombonistă și în limba bulgară, în 2018, la Sofia. A schimbat doar fotbaliștii: „Cred că președinția bulgară a Consiliului UE va fi la fel de eficientă cum a fost Hristo Stoicikov la Campionatul Mondial de Fotbal”. Căutați pe net și veți afla că așa e!

  7. Dle Avram – cu cu părere de rău – parcă aveaţi mai mult haz! Compilarea asta „creativă” nu este demnă nici de dvs şi nici de Cotidianul- mai bine zis, este penibilă rău! Când intraţi în criză de idei şi de scris (se întâmpla la case mult, mult mai mari!) mai bine vă luaţi o pauză în loc să vă compromiteţi… 🙁

  8. Asta arata cat de bine se potrivesc romanii cu polonezii, cate similitudini au! Atata doar ca polonezii sunt mai patrioti, mai muncitori si mai putin corupti. Daca avem atatea similitudini, ar fi mai usor sa urmam exemplul polonez si sa fim si noi patrioti, cinstiti si muncitori, doar atat ne lipseste pentru a fi aproape la fel ca polonezi. Vedeti cat este de simplu? De altfel, dupa ce polonia a fost invadata de Wehrmacht, singurul stat care a ajutat refugiatii polonezi si au transportat tezaurul polonez la adapost a fost Romania. Mai amintesc de proiectul lui Józef Piłsudski de constiture a unui mare regat constituit din Polonia, Ungaria si Romania sub conducere dinastica a monarhiei Romaniei. Proiectul a esuat, dar demonstreaza afinitatile dintre polonezi si romani.

    • @Smarandache
      Ai inceput sa visezi cu ochii deschisi. Auzi la el, sub conducerea dinastica a monarhiei Romaniei. Ia bre niste pastile, cat nu e prea tarziu! Cat despre afinitatile cu polakii, vezi ca te lamureste istoria. Era un nene Stefan cel Mare care avea mare afinitate cu lesii. Da numai cu sabia, ca altfel nu mergea afinitatea. Bai nene, singura afinitate cu polonezii era aia cu polonezele de la nudism la sampon,costume de baie si tigari Kent.

    • @cib
      Mai necajitule, nu inventez eu, chestia cu regatul comun, este scris in magazinul istoric. Ia colectia si citeste, nu te infumura ca prostul ca le stii pe toate.

    • Eu sunt de acord cu similitudinile. Acelasi discurs nu putea fi citit la Atena de pilda, in Mmalta sau bulgaria de exemplu. Nimic nu s-ar fi potrivit.

    • @Smarandache
      Bai nene, tu chiar pui botul la toate vrajelile din magazinul istoric? Pai la cat sunt polonezii de nationalisti, catolici si cu nasul pe sus, ungurii nu mai vorbesc, crezi ca ar fi acceptat astia sa fie condusi de monarhia romana? Bai, mai gandim si noi cu propriu bostan? Daca Pilsudski a batut campii (eu nu sunt convins ca ala chiar a gandit tampenia asta), acum noi chiar trebuie s-o inghitim precum cormoranii?

    • @Theodorescu-Falciu
      Bre, vrei si un desen. Discursul a fost la fel de lacrimogen peste tot, polaku a schimbat doar fotbalistii si pe alti neni care erau mai reprezentativi pentru fiecare gugustiuc dispus sa-i inghita vrajelile.

  9. Asta -mi aminteste de ilici dupa 89 cand lumea era numai bale la gura ca il auzea vorbind engleza dar aia de balta .Uau ragea lumea ce destept stie limbi straine…..Asa acum.MA si bulgariilor le-a bagat acelasi discurs in bulgareste .

Comentariile sunt închise.

Precizare:
Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.