Preşedinţia Poloniei propune darea în plată

În timp ce la Bucureşti, împrumutaţii în franci elveţieni au protestat vineri, în faţa BNR, pe motiv că banca centrală nu reprezintă interesele consumatorilor, Preşedinţia Poloniei a propus un proiect de lege pentru conversia în zloţi a unor credite ipotecare în valută echivalente cu 42 de miliarde de dolari.

Programul de conversie, care trebuie analizat de autoritatea de reglementare bancară înainte să fie trimis în Parlament, prevede obligarea băncilor să accepte plata ratelor la un curs valutar „corect”, dacă părţile nu se înţeleg pentru transformarea voluntară a acestora, conform declaraţiilor lui Maciej Lopinski, consilier al preşedintelui Andrzej Duda, potrivit Bursa.

Costul programului pentru bănci va fi evaluat de autoritatea de reglementare, a spus Lopinski, precizând că rata de schimb „corectă” va fi stabilită individual pentru fiecare împrumutat, în baza unei formule speciale, şi va fi calculată prin compararea costului împrumuturilor în zloţi cu cel al creditelor în valută, în vederea egalizării costurilor.

Totodată, Aneta Fran-Adamek, jurist la preşedinţia Poloniei, a menţionat că împrumutatul va putea să cedeze băncii proprietatea folosită drept garanţie pentru credit, pentru anularea ipotecii, fără costuri suplimentare.

Grupul de lobby polonez pentru conversia creditelor în franci şi-a exprimat nemulţumirea faţă de proiectul preşedinţiei, pe motiv că acesta „nu cuprinde un calcul al costului”. Maciej Pawlicki, reprezentantul grupului, a declarat: „Proiectul de lege include un algoritm complicat, care prezintă modul de calcul al conversiei la o rată echitabilă.
Conform acestei rate, nici debitorii în zloţi, nici cei în valută nu sunt privilegiaţi unul faţă de celălalt”.

Totodată, Pawlicki a subliniat că proiectul de lege nu include costul operaţiunii de conversie pentru bănci.
Prin noua propunere, Polonia urmează exemplul altor ţări din Europa de Est (Ungaria, Croaţia) care au convertit credite ipotecare în valută, inclusiv în franci elveţieni, după creşterea puternică a acestor împrumuturi, înainte de criza financiară din 2008. Deşi, iniţial, aceste credite au fost avantajoase datorită dobânzilor mici, ulterior au afectat puternic împrumutaţii, ca urmare a fluctuaţiilor cursului francului. Situaţia a explodat în ianuarie anul trecut, când Banca Elveţiei a decis, în mod cu totul neaşteptat, să elimine plafonul minim impus cursului (1,20 franci/euro), determinând aprecierea puternică a monedei elveţiene.

Legea referitoare la conversia creditelor din valută în moneda Poloniei va mări costurile băncilor, care vor fi afectate şi de o nouă taxă pe active, echivalentă cu 4,4 miliarde de zloţi (1,1 miliarde dolari), adoptată recent de Parlamentul de la Varşovia. În acest context, acţiunile „PKO Bank Polski”, cea mai mare bancă din Polonia, au scăzut cu 4,1% vineri, la 23,96 zloţi, iar cele ale „Bank Pekao”, a doua mare bancă din ţară, cu 3,1%, la 136,50 zoţi.

Guvernatorul băncii centrale poloneze, Marek Belka, a avertizat, săptămâna trecută, că această combinaţie între noua taxă şi conversia creditelor poate pune în pericol unele bănci şi, totodată, poate să afecteze economia Poloniei.

Abonează-te acum la canalul nostru de Telegram cotidianul.RO, pentru a fi mereu la curent cu cele mai recente știri și informații de actualitate. Fii cu un pas înaintea tuturor, află primul despre evenimentele importante, analize și povești captivante.
Recomanda
Eugenia Solomon 1416 Articole
Author

Precizare:
Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.