Probleme mari pentru OMV Petrom

Acţiunile celei mai mari companii energetice din România, OMV Petrom, au atins azi cel mai redus nivel de la finele anului 2009 încoace pe fondul unui declin continuu al Bursei de Valori Bucureşti. Conform Economica.net, la ora 12:27, titlurile Petrom se tranzacţionau la 0,2475 lei, în coborâre cu 4% faţă de nivelul de la sfârşitul săptămânii trecute, de 0,2580 lei/acţiune. Titlurile OMV Petrom au pierdut 14,6% din valoare de la începutul acestui an şi aproape 50% de la începutul lui 2014, când se tranzacţionau aproape de 0,5 lei. Scăderea aceasta continuă este corelată cu declinul abrupt al cotaţiilor barilului de ţiţei.

Azi dimineaţă, pe pieţele asiatice, preţul petrolului Brent a coborât sub 28 de dolari pe baril pentru prima dată în ultimii 12 ani, după ce comunitatea internaţională a ridicat sancţiunile economice împotriva Iranului, care a anunţat imediat creşterea exporturilor de ţiţei. Directorul general al OMV, Rainer Seele, a afirmat că la un preţ al petrolului de 30 de dolari pe baril nu sunt excluse restructurări de personal. „Am început anul 2014 cu un program de austeritate semnificativ denumit Fit for Fifty.

Însă acesta nu este suficient în condiţiile în care preţul petrolului este de 30 de dolari per baril”, a declarat şeful OMV într-un interviu pentru mai multe publicaţii din Austria. „De acea, în prezent nu sunt interesat în principal de subiectul Rusia ci de reducerea costurilor”, a declarat Rainer Seele, adăugând că detaliile cu privire la noul program de reducere a costurilor.

Compania austriacă OMV deţine în acest moment 51% din acţiunile Petrom. Ministerul Economiei deţine 20,64% din acţiunile OMV Petrom, Fondul Proprietatea deţine 20,11%, Banca Europeană pentru Reconstrucţie şi Dezvoltare 2,03% iar 6,21% se tranzacţionează liber la Bursa de Valori Bucureşti. Petrom este cea mai mare companie românească de petrol şi gaze, cu activităţi în sectoarele Explorare şi Producţie, Rafinare şi Produse Petrochimice, Marketing, Gaze Naturale şi Energie.

Bursa de la Bucureşti a scăzut cu aproape 4% după primele ore de tranzacţii ale şedinţei de luni, iar faţă de începutul anului declinul a trecut peste 10%. Scăderile au fost mai accentuate în sectorul energetic, cu un minus de 3,9% pentru OMV Petrom (SNP), de 3,7% în cazul Nuclearelectrica (SNN), 3,3% în cel al Romgaz (SNG) şi 4,2% pentru Electrica (EL), în timp ce Transgaz (TGN) a coborât cu 5,8%. În sectorul bancar, Banca Transilvania (TLV) a scăzut cu 4,1%, iar BRD – Societe Generale (BRD) cu 3%, scrie Ziarul Financiar.

„Continuă scăderea. Pe afară sunt turbulenţe, China, petrolul. Toată lumea vinde, vând şi străinii, vând şi ai noştri, după ce săptămâna trecută au vândut mai mult străinii. Cine vinde se protejează, iar cine cumpără va lua dividende bune. Companiile nu vor avea rezultate foarte proaste, profiturile fiind mai mici faţă de 2014, dar nu foarte mult. Iar asta în condiţiile în care se pot da dividende mai mari anul acesta, după reducerea impozitului pe dividend”, a declarat pentru Mediafax Octavian Dragolea, directorul sucursalei din Bucureşti a firmei de brokeraj IFB Finwest Arad. Pe piaţa autohtonă, scăderea abrupt a preţului petrolului s-a observat la pompă, acolo unde un litru de motorină sau de benzină se vând chiar cu 4,33 lei şi respectiv 4,64 lei. OMV Petrom, compania care deţine monopolul extracţiei de petrol şi care asigură aproape jumătate din producţia internă de gaze naturale, va sista orice investiţie dacă preţul petrolului va ajunge la 25 de dolari/baril. Costul de extracţie a petrolului se situează undeva în jurul a 13 dolari/baril.

Pentru acest an, OMV Petrom, companie controlată a austriecii de la OMV, a bugetat investiţii de 5,3 miliarde de lei, cu 20% sub cele de anul trecut, tocmai din cauza scăderii preţului la ţiţei. Cea mai mare parte din aceşti bani este îndraptată către sectorul de explorare şi exploatare. OMV Petrom este angrenată, alături de americanii de la ExxonMobil, în căutarea şi eventual exploatarea resurselor de hidrocarburi din Marea Neagră, în apele adânci. În ultimii 10 ani, investiţiile pentru modernizarea şi consolidarea OMV Petrom au trecut de 11 miliarde de euro.

Abonează-te acum la canalul nostru de Telegram cotidianul.RO, pentru a fi mereu la curent cu cele mai recente știri și informații de actualitate. Fii cu un pas înaintea tuturor, află primul despre evenimentele importante, analize și povești captivante.
Recomanda
Cristian Cretu 866 Articole
Author

Precizare:
Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.