Primul eșec pentru Răzvan Lucescu, din octombrie 2023 încoace

Răzvan Lucescu era pe val la începutul anului 2024 și presa elenă anunța că pentru PAOK Salonic Moș Crăciun a venit cu vestea bună că tehnicianul român va continua la gruparea din Salonic pentru alte trei sezoane, urmând a fi pe bancă în 2026, în anul centenarului clubului. Și pentru Răvan Lucescu noul înțelegere este foarte avantajoasă, pentru că salariul său în noua versiune urcă de la 1,7 milioane dolari la puțin peste 2 milioane. Fanii lui PAOK au trecut în nou an de pe primui loc în campionat, calificați în optimile Conference League de pe primul loc din grupă și calificați în sferturile de finală ale Cupei Greciei.

Alb-negrii nu mai pierduseră vreun meci din 23 octombrie 2023. Însă basmul s-a rupt brusc, aproape brutal duminică, 7 ianuarie, chiar în derbyul de Salonic. Toată lumea o vedea pe Aris fără șanse iar PAOK urma să își păstreze lideratul. Dar nu totdeauna socoteala de acasă se potrivește cu cea de pe teren și la final tabera a arătat 2-1 pentru Aris. Rezultat care coboară pe PAOK pe locul 3, la egalitate de puncte cu AEK și la 2 puncte de noul lider, Panathinaikos, pe a cărui bancă se află acum Fatih Terim, care a fost principalul rival al tatălui lui Răzvan. Mircea, pe vremea când acesta antrena în Turcia.
„Greșeala pe care am făcut-o a fost că am intrat prost în repriza secundă și am primit golul. Acolo ne-am pierdut capul, am pierdut mingile secunde și asta a creat spații de care Aris a profitat.
Dacă am fi evitat golul de la începutul reprizei secunde cred că s-ar fi terminat 0-0. Dacă mă întorc în timp și văd cum am jucat împotriva lui Olympiakos și a lui Eintracht, care au fost meciuri la fel de importante, am folosit aceiași jucători. Toți s-au arătat capabili să facă față situației.
Trebuie să coborâm capul, să ne întoarcem la muncă și să trecem rapid peste această situație. Repet, avem în față un sezon lung, va fi multă presiune și jocuri importante. Vor fi vremuri bune și vremuri mai puțin bune. Toate echipele vor trece prin asemenea situații”.
Și presa greacă a comentat eșecul lui PAOK, considerându-l un semn de alarmă. Cotidianul Gazzetta.gr a comentat la rându-i pe marginea eșecului suferit de PAOK în derby-ul Salonicului și i-a atras atenția lui Răzvan: „Ceea ce ar trebui să-l îngrijoreze este faptul că echipa intră rău în repriza secundă, aproape mereu.
Iar uneori plătește pentru acest comportament, cum s-a întâmplat și cu Aris. Și mai îngrijorător este modul cum a pierdut, fără să joace nimic. Jucătorii n-au avut energie, intensitate”.

Abonează-te acum la canalul nostru de Telegram cotidianul.RO, pentru a fi mereu la curent cu cele mai recente știri și informații de actualitate. Fii cu un pas înaintea tuturor, află primul despre evenimentele importante, analize și povești captivante.
Recomanda

Precizare:
Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.