Propaganda rusă îşi îndreaptă atenția spre Găgăuzia

Brigada cu destinaţie specială ‘Fulger’ a poliţiei moldovene a demarat joi la Comrat, centrul administrativ al regiunii autonome Găgăuzia din sudul Republicii Moldova, o serie de exerciţii tactice.

Autorităţile moldovene spun că astfel de exerciții se organizează cu regularitate în zonă, dar evenimentul a fost imediat speculat de propaganda Kremlinului.

Propagandistul nr.1 al Moscovei, Vladimir Soloviov, a difuzat joi pe canalul său de Telegram că autorităţile de la Chişinău au trimis brigada cu destinaţie specială ‘Fulger’ în regiunea autonomă Găgăuzia ‘pentru a înăbuşi proteste antiguvernamentale’.

În postarea sa, Soloviov susţine, citând canale Telegram din Găgăuzia, că ‘serviciul de presă al Ministerului de Interne moldovean nu a comunicat’ despre planificarea unor astfel de exerciţii în Găgăuzia. Mai departe, el afirmă, referindu-se la aceleaşi surse găgăuze, că de fapt ar fi vorba despre ‘înăbuşirea unor proteste antiguvernamentale care au loc în regiune de câteva săptămâni’. În acest sens, Soloviov citează un canal de Telegram din Găgăuzia care sprijină agresiunea rusă în Ucraina şi aşteaptă ca forţele ruse să ajungă cât mai repede la graniţele Republicii Moldova, notează Deschide.md.

Printre sursele ‘de încredere’ la care se referă propagandistul Kremlinului figurează Pridnestrovie online, publicaţie din Transnistria, şi Gagauznews, care a fost blocată de Serviciul de Informaţii şi Securitate (SIS) de la Chişinău după declanşarea invaziei ruse în Ucraina pentru răspândirea de informaţii ce incită la ură şi război.

În acest context, Pridnestrovie online scrie că ‘conducerea (moldoveană) se teme că situaţia va scăpa de sub control, aşa că a luat decizia să trimită trupe speciale în regiune’.

Pe fondul manipulărilor diseminate de unele media regionale, dar şi direct de canale de la Moscova, poliţia Republicii Moldova a ţinut să vină cu o precizare despre prezenţa brigadei ‘Fulger’ la Comrat.

‘Cu referire la informaţiile care circulă în mediul online despre aplicaţiile efectuate de Brigada de poliţie cu destinaţie specială ‘Fulger’ a IGP la Comrat, precizăm că este vorba despre nişte exerciţii tactice care au fost organizate cu regularitate pentru a verifica capacitatea de reacţie şi de intervenţie a angajaţilor’, menţionează poliţia moldoveană într-un comunicat postat pe contul său Telegram.

‘Acest tip de exerciţii vor avea loc pe întreg teritoriul ţării. Rugăm cetăţenii să se informeze din surse sigure şi să-şi păstreze calmul, fiind vorba despre antrenamente ale subdiviziunii noastre cu statut special, care au loc în permanenţă’, potrivit textului, citat de Radio Chişinău.

Moscova a fost deranjată de măsurile luate de Chişinău după 24 februarie pentru limitarea propagării dezinformării ruse în media din Republica Moldova pe fondul campaniei sale militare în Ucraina. Cel mai recent, la 13 august, Ministerul rus de Externe a denunţat ‘degradarea’ situaţiei presei în Republica Moldova şi a cerut autorităţilor moldovene să-şi revizuiască politica în raport cu drepturile şi libertăţile populaţiei, conform Deschide.md.

Regiunea autonomă Găgăuzia menţine relaţii strânse cu Rusia. La un referendum controversat din 2014, 98,47% dintre participanţi s-au pronunţat pentru aderarea Republicii Moldova la fosta Uniune vamală între Rusia, Belarus şi Kazahstan. În 2008, Adunarea Populară (parlamentul local) a sprijinit decizia Rusiei de a recunoaşte Abhazia şi Osetia de Sud – două provincii secesioniste ale Georgiei – ca republici independente, potrivit media de peste Prut.

Abonează-te acum la canalul nostru de Telegram cotidianul.RO, pentru a fi mereu la curent cu cele mai recente știri și informații de actualitate. Fii cu un pas înaintea tuturor, află primul despre evenimentele importante, analize și povești captivante.
Recomanda 1
Author

9 Comentarii

  1. Distragerea si mutarea atentiei de la focarul intens unde au interese ruscaii.

  2. Nu inteleg dece ne freaca pe noi grija de Gagauzia. Nu avem nicio legatura cu provincia asta, n-a fost niciodata a Romaniei si nici nu ne trebuie. Asa cum nu ne trebuie nici Basarabia, ai carei locuitori sunt rusificati si gandesc ruseste. Ca se agita ” unionistii „, asta o fac doar pentru a obtine si cetatenie romana, ca sa poata bantui in voie prin Europa. Nici ei nu ne vor, nici noi nu-i vrem.

  3. Dar de ce rusnacii nu ii muta pe iubitzii lor gagutzi in Cavoul lor imperial Rusia,ca aia le-au cerut rusnacilor inca dupa 2014 ca sa ii ia din Basarabia si sa-i mute pe toti in Crimeea iubita si cu vedere la mare ca astfel sa-i scape de „asupritorii romani” din Basarabia care nu le dau nimic d’a moca pentru ca nu au,de fapt,nicio treaba moldovenii cu ei,gagautzii fiind in regiune autonoma si tot de aia protestele lor anti-guvernului de la Chisinau sunt niste inventii ca sa-si bage si pe acolo sharpele Putina coada dezbinarii.Iar rusnacii.oricat s-ar da ei grijulii cu pretenarii lor gagautzi,nici prin capatana nu le trece ca sa-i ia de acolo pe gagautzi care sunt acolo precum cuiul lui Pepelea in casa romanilor.Iar unii pupin-putinisti din Romania si Hungaria viseaza ca vine rusnacu Putina si le da lor teritorii din Ucraina inapoi unde sa-si faca ei locuri de veci,mai degraba,cand nazistul Putina si ciracii lui au sarit gardul in Ucraina ca sa ia ei tot si nu sa dea ceva la altii d’a moca,ca nu sunt fraieri precum cred fatalaii admiratori ai lui Putina,aia care se udau pe ei de drag cand Putina se dadea mascul feroce calare pe urs si pe martzoaga.

  4. Taci mă și vorbește în numele tau! Bineînțeles că ne trebuie! Cred tu nu le!

  5. Se repeta scenariul crearii ‘Republicii Moldovenesti Nistrene’.

  6. Gagauzii sunt turci crestinati, adoptati si mutati de Imperiul Rus din Bulgaria in Basarabia pe la 1880,dupa care s-au asezat colsca pe pamantul moldovenilor!
    Facerea de bine..nu ma mir ca se cer in Crimeea ,pentru ei nu conteaza unde mai pun de o tarisoara ,exact sistemul rusesc

  7. @ Paulian Ionescu 18:57
    Nu s-au așezat pe pamantul moldovenilor ci pe pamantul tătarilor nogai care au fost forțați sa plece din Imperiul Rus dupa 1812.
    Ca urmare a războaielor duse de ruși impotriva otomanilor. La 1812, Moldova și Muntenia erau sub suzeranitate otomană.

  8. Cand Erdogan a fost la gagauti, autoritatile locale l-au primit ca pe presedintele lor nebagandu-l de loc in seama pe Dodon care il insotea.

Comentariile sunt închise.

Precizare:
Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.