Protest al polițiștilor: „Hoții”

Peste 1.200 de poliţişti protestează, joi, la sediile Ministerului de Interne şi Ministerului Muncii, cerând majorarea salariilor şi a sporurilor.

Update: Poliţiştii au încheiat protestul din Capitală şi spun că vor ieşi din nou în stradă, nemulţumiţi de majorările salariale propuse de Ministerul de Interne, în condiţiile în care în discuţiile anterioare li s-au promis creşteri salariale de peste 800 de lei.

Update: Nemulţumiţi de propunerea ministrului Afacerilor Interne ca de la 1 aprilie poliţiştii să primească un bonus la salariu între 100 şi 300 de lei, sindicaliştii au plecat în marş spre Guvern.

Liderii de sindicat sunt nemulţumiţi şi de faptul că au fost eliminate sporurile de dispozitiv şi de pericol.

Potrivit lui Emil Păscuţ, liderul Sindicatului Diamant, în cadrul discuţiei de la Ministerul Afacerilor Interne au fost neînţelegeri şi certuri, întrucât unul dintre liderii de sindicat a fost de acord cu ministrul.

Pe gardul din faţa Ministerului de Interne, poliţiştii au pus bancnote de un leu şi covrigi, spunând că asta este hrana unui poliţist.

Protestatarii au suflat din vuvuzele și au purtat pancarte cu mesaje precum „Polițist, nu cerșetor”, „Poliţist, caut slujbă de şofer la Ambulanţă”, „La bani mereu ne-aţi amânat, dar astăzi noi ne-am săturat”, „Puneţi în aplicare HG 1/2017”, „Respectaţi-vă propriile hotărâri de Guvern”, „Ca să vă fie clar: astăzi protestează poliţiştii, nu sindicatele”, „Doamna Carmen, de 8 ani pentru poliţie nu-s bani”. Polițiștii au scandat totodată „Hoții” și au cântat imnul național.

Protestul Sindicatului Naţional al Agenţilor de Poliţie a început la ora 10.00 în faţa sediului Ministerului de Interne, cu poliţişti din Bucureşti şi din mai multe judeţe. Alţi aproximativ 200 de manifestanţi de la Sindicatului Poliţiştilor Europeni Europol protestează la sediul Ministerului Muncii.

Și polițiști din mai multe județe ale Transilvaniei protestează joi în fața Prefecturii Cluj.

Liderii Sindicatului Naţional al Agenţilor de Poliţie (SNAP), organizatorul protestului, susţin că prin această acţiune vor să atragă atenţia Ministerului Afacerilor Interne şi Ministerului Finanţelor Publice că poliţiştii nu sunt plătiţi corespunzător şi că o parte dintre prevederile legale privind salarizarea lor sunt încălcate.

Preşedintele SNAP, Adrian Diugu, a declarat anterior acțiunii de protest, pentru News.ro, că agenţii de poliţie solicită în primul rând plata sporurilor în raport cu salariul de 1.450 de lei, şi nu cu cel din 2009. Diugu a explicat că în calcularea sporurilor tuturor poliţiştilor trebui să fie luat în calcul ca bază de referinţă salariul minim brut pe ţară prevăzut în HG 1/2017, respectiv 1.450 de lei.

Preşedintele SNAP a mai spus că alte revendicări vizează eliminarea diferenţelor mari de salarizare dintre agenţi şi ofiteri, problemă ce poate fi corectată prin adoptarea noii Legi a alarizării unitare, precum şi încheierea unui nou Acord Colectiv de Muncă, în condiţiile în care vechiul acord a încetat în mai 2016.

Protestatarii mai cer modificarea Statutului poliţistului şi a unor prevederi dintr-un ordin din 2008 al Ministerului Afacerilor Interne privind programul de lucru şi repausul săptămânal al poliţiştilor.

Liderul sindical a precizat că Ordinul din 2008 trebuie modificat pentru ca acel timp în care poliţistul stă acasă, dar ştie că poate fi chemat oricând la muncă, să fie considerat timp de muncă şi să fie plătit corespunzător.

Citeşte şi Carmen Dan: Îmi doresc să existe proporţionalitate între munca prestată şi salariu

Abonează-te acum la canalul nostru de Telegram cotidianul.RO, pentru a fi mereu la curent cu cele mai recente știri și informații de actualitate. Fii cu un pas înaintea tuturor, află primul despre evenimentele importante, analize și povești captivante.
Recomanda
Author

Precizare:
Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.