Putin, despre un subiect sensibil

Preşedintele rus, Vladimir Putin, a declarat, miercuri, că este „foarte important” să fie stabilizată piaţa gazului natural şi a criticat din nou abordarea Uniunii Europene, susținând că Rusia este un partener de încredere care aşteaptă continuarea cooperării.

„Trebuie implementat un mecanism pe termen lung de stabilizare a pieţei energiei, un lucru foarte important în actuala situaţie dificilă”, a declarat Vladimir Putin, cu ocazia participării la forumul „Săptămâna rusă a energiei”, desfăşurat la Moscova.

Vladimir Putin a reiterat, conform Agenţiei France-Presse, că ţările europene „au făcut greşeala de a se lasa pe mâna invizibilă a pieţei”, fără a mai prelungi contractele pe termen lung cu Rusia, care, potrivit liderului de la Kremlin, rămâne un partener „fiabil” şi îşi respectă „obligaţiile contractuale”.

Administraţia de la Moscova a semnalat intenţia de a creşte livrările de gaze spre Uniunea Europeană, dar doar în baza unor contracte pe termen lung. „Dacă există cerere suplimentară de gaz, acest lucru se poate rezolva doar prin noi condiţii contractuale”, a afirmat miercuri ministrul rus al Energiei, Nikolai Şulghinov.

Săptămâna trecută, Vladimir Putin a respins criticile Uniunii Europene privind aprovizionarea cu gaz, afirmând că liderii Uniunii Europene sunt responsabili pentru actuala criză, deoarece au vrut diversificarea surselor de aprovizionare. „Toate politicile lor au fost în sensul renunţării la contracte pe termen lung, iar aceste politici s-au dovedit eronate. Au făcut greşeli”, a declarat Vladimir Putin în urmă cu o săptămână. Uniunea Europeană îşi asigură aproximativ o treime din necesarul de gaze naturale din Rusia, dar în ultimii ani a semnalat că vrea diversificarea surselor de energie.

Comisia Europeană a anunţat că verifică informaţii potrivit cărora compania rusă Gazprom profită de poziţia dominantă pe piaţă pentru a favoriza majorarea tarifelor la gaz natural. „Verificăm aceste informaţii, împreună cu vicepreşedintele executiv al Comisiei Europene, Margrethe Vestager, responsabil de reglementările privind concurenţa; în mod evident, este o chestiune gravă”, a declarat acum o săptămână comisarul european al Energiei, Kadri Simson.

Administraţia Joseph Biden a denunţat presiunile energetice exercitate de Rusia asupra Uniunii Europene, avertizând că va colabora cu Bruxellesul pentru identificarea de soluţii. Pe fondul criticilor, Moscova a anunţat disponibilitatea de a ajuta Europa, cerând însă reciprocitate. „Compania Gazprom îşi îndeplineşte toate obligaţiile faţă de ţările europene, ba chiar furnizează în exces. Suntem pregătiţi să ajutăm Europa să depăşească această criză, dar Europa trebuie să recunoască necesitatea acţiunilor reciproce. Şi noi suntem dependenţi de cei care cumpără gaz de la noi”, a declarat vineri Serghei Lavrov, ministrul rus de Externe.

Serghei Lavrov a acuzat Washingtonul că vrea să saboteze cooperarea energetică dintre UE şi Rusia. „Statele Unite afirmă sec că a coopera cu Rusia este contrar intereselor europene în materie de securitate energetică. Vor să traseze limite între noi şi să distrugă interdependenţa”, a subliniat ministrul de Externe de la Moscova.

Abonează-te acum la canalul nostru de Telegram cotidianul.RO, pentru a fi mereu la curent cu cele mai recente știri și informații de actualitate. Fii cu un pas înaintea tuturor, află primul despre evenimentele importante, analize și povești captivante.
Recomanda 5
Author

6 Comentarii

  1. Daca americanii chiar spun adevarul – ar trebui sa faca ceva astfel incit Energia din Europa sa scada macar la jumatate de Pret .
    Insa , desigur , nu pot si nici nu doresc – e doar vrajeala de sec IXI – de care rid si copiii , doar geostrategii globalisti mai cred in astfel de baliverne . ” strategice ” ….

  2. Nu intrati in capcanele aruncate intentionat! Gazul e o parte la rusica, ceea ce este normal pentru ca au resurse uriase si pot face ce vor cu el, si, pe de alta parte, nemturia +austria si ungaria care nu au resursa de gaze in subsolul tarii lor, au captat prin ue din Romania ca sa revanda celor nevoiasi! Romania care are resursa in casa ei, cumpara de la cei care nu au pic de resursa in tara lor, cu aprobarea ue si a vanzarii javrelor din Romania! Acum, dupa ce au aruncat ura spre est, gazul e dat de pomana pe ceva valuta minuscula, nu cumva trebuie sa cumparam de la rusica, rusica pe care o urau toti si induceau actiunea si cetatenilor din Romania?!

  3. Și totul se rezumă la 2 întrebări la care Ursulovna ar trebui să răspundă „corect”:
    1. Ia, a cui e Crimea?;
    2. Zi, cine a câșligat al doilea război mondial, de unul singur?

  4. Nu ne trebuie gaz de la ruși decât prin conducta care traversează Ukraina. La orice preț. Din altă parte nu vrem. Gaz de la ruși nu ne trebuie, foc cu cărbuni sau cu lemne am semnat că nu ne trebuie în ruptul capului, a mai rămas varianta românului extrem de sărac și anume focul cu balegă uscată de vită sau de cal adunată de pe pășune, ca în vremuri de restriște. Nu știu dacă șeptelul românesc poate produce cantitatea necesară pentru a traversa întreaga iarnă dar putem să importăm fără limite pentru că focul cu balegă uscată nu a fost interzis prin nici un acord. Încă nu și sperăm ca Unssula von der Leyer să nu afle de asta. E și bio și ecologic.

  5. @trotsky; Se stie ca Crimeea a fost parte a Ucrainei de pe vremea dinozaurilor iar WW2 a fost castigat de USA,singura si neajutata de nimeni ! In privinta mizeriei energetice europene,Putin are dreptate:ei respecta obligatiile din contracte si iar sunt tapii ispasitori.Europa inchide mai toate centralele electrice pe gaz,carbune,nuclear si asteapta sa rasare soarele sau sa bata vantul sa aiba ceva curent.Totul a fost creat de politicienii europeni care acum pun vina pe Putin sa-si ascunda incompetenta.Daca primesti gaz conform contractelor cine este de vina ca moare lumea de frig? rusii sau tu ? Amerika se scalda in petrol si gaz dar preturile cresc vertiginos si iar vor murii oamenii de frig ca nu pot platii facturile.Nu este nici un ziarist roman capabil sa explice corect situatia?

  6. Eu nu sunt de acord cu respingerea politică a unui parteneriat economic și energetic cu Rusia, ideee care ni se induce din Vest. Ar putea Rusia să vină cu o ofertă, dar nu o face. Problema, de partea română, este lipsa de credibilitate a statului care nu-și mai controlează domeniul energiei din propria țară, domeniu strategic de altfel. Deci, de ce ar discuta rușii cu statul român când toată resursa de petrol a României și jumătate din cea de gaz, au fost vândute „până la epuizare” (citat din Lega de privatizare a Petrom) corporației multinaționale OMV? Primul pas înainte să-i deranjăm cu telefoanele pe ruși este să ne RECÂȘTIGĂM controlul stategic asupra exploatării resurselor patriei, control care, momentan, este scăpat din mâna statului român. Eu nu spun să-i tăiem din poză pe OMV-iști, contractul semnat cu ei trebuie respectat, este o chestiune de onoare și de fair play, DAR, de acum înainte, concesiile României pe parea de energie TREBUIE SĂ FIE 0. Am tot repetat pe acest forum: RUSIA NU ESTE URSS. Trebuie să ieșim și noi și rușii din optica belicoasă care ne-a adus în conflict, în trecut. Și poporul rus și cel român au suferit ENORM din cauza sovieticilor, poate că ei chiar mai rău decât noi. Rușii pot ieși din conflictul istoric, surd, cu România, renunțând la porcăriile sovietice, de genul „poporul moldovenesc”, „limba moldovenească”, politica de intervenție în Rep. Moldova împotriva curentului firesc și legitim de reunificare cu Patria-Mamă, România etc. Iar noi, foarte simplu, să nu mai punem botu’ la șmecheria unor gușați din SUA sau din alte zone, la agențiile de rating care nu este clar ce sunt de fapt și cine le ghidonează și să ne vedem de interesul nostru ca țară și popor liber. Bucureștiul trebuie să-și pregătească terenul pentru a întinde o mână frățescă de împăcare către Rusia. Spre asta merge viața și viitorul.

Comentariile sunt închise.

Precizare:
Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.