Râmniceanu și maeștrii

ramniceanu

Ștefan Râmniceanu șochează mereu. Chiar și cînd tace. Îți spune din privire că se îndoiește, că este de acord sau că protestează. Necum atunci cînd pictează sau cînd construiește lucrări de proporții. Râmniceanu a populat cu lucrările sale, în octombrie 2014, tot Complexul Palatelor Brâncoveanu de la Mogoșoaia cu una dintre cele mai impresionate expoziții dedicate tragicului domnitor. Ștefan Râmniceanu a șocat lumea artistică și atunci cînd a invitat-o la o expoziție personală în casa-muzeu pe care a construit-o în Pădurea Băneasa. Atunci făcea trimitere, poate chiar polemiza cu alte asemenea case-muzeu construite de mari artiști. Muzeul Dali din Figueres trebuie să fi fost un model, dacă nu chiar o replică într-un dialog interior peste timp. De data aceasta, Ștefan Râmniceanu șochează calendarul cultural românesc cu o mega-expoziţie personală deschisă în provincie.

Joi seară, în frumosul palat al familiei Ion lonescu-Quintus, devenit Muzeul Județean de Artă din Ploiești, a fost vernisată o altă expoziţie personală de pictură și sculptură care poate candida la evenimentul artistic al anului. Râmniceanu, laureat al Premiului Academiei Române, precum și al Premiului „Constantin Brâncoveanu“, revine cu o parte din lucrările sale de la Mogoșoaia (fiind unul dintre artiștii români cei mai fideli tragicului simbol generat de execuția Brâncovenilor), dar și cu un registru nou. Eu l-aș numi „Dialogul cu maeștri“.

În expoziția de la Ploiești, în mod programatic, Ștefan Râmniceanu a expus o serie de lucrări în compania cîtorva capodopere de Ion Andreescu, modelul său de o viață. Lucrările sale se vor un răspuns, un dialog respectuos, tăcut, dar și artistic, cu maniera de a picta a lui Andreescu. În același timp, expoziția de la Ploiești (un discret omagiu adus orașului în care s-a născut și a urmat Liceul de Arte) aduce un alt Râmniceanu, necunoscut pînă acum. Expoziția conține cîteva lucrări-surpriză, monumentale și la propriu și la figurat. Este vorba despre portretele lui Picasso, Van Gogh, Țuculescu, Andreescu, Gauguin, Giacometti, Leonardo da Vinci, Juan Miro și Brâncuși. Sunt lucrări de mari dimensiuni, unele aproape imposibil de introdus în sălile Muzeului de Artă din Ploiești și greu de expus într-o galerie obișnuită. Impactul este total. În fiecare tablou domină un maestru pictat și înțeles în maniera lui Ștefan Râmniceanu.

Ce se va întîmpla cu aceste pînze care nu încap într-o casă sau într-o galerie obișnuită? Dumnezeu știe. Râmniceanu nu pare preocupat de impedimentul dimensiunilor. Nici de destinația lucrărilor care ating și 15 metri pătrați. Fie se propun unor spații publice, instituții sau muzee, fie unor case pe cale de a se construi după dimensiunea lucrărilor. Sau, pur și simplu, rămîn la muzeul său din pădure.

Circulă o poveste. Râmniceanu, care a trăit mai bine de un sfert de veac la Paris, s-a prezentat la o mare expoziție anuală. Fiecare artist invitat a beneficiat de un spațiu limitat. Pe aceeași suprafață în care alții artiști au înghesuit zeci de tablouri, Râmniceanu a expus doar două lucrări enorme pe care le-a vîndut chiar din deschiderea expoziției. Succesul de atunci pare să-i fi rămas în minte și să fi fost punctul de plecare pentru mega-lucrările de acum. Ele seamănă și cu o polemică nerostită. Vrând-nevrând, portretele maeștrilor te invită la dialog, dar și la o naivă comparație.

Nu sunt critic de artă și nu mi-am propus să descifrez opera lui Ștefan Râmniceanu. Încerc doar să spun o poveste despre un om și o operă care nu seamănă cu a nimănui. Are identitate, are forță, are curaj și își caută un loc lîngă marii artiști ai României și ai lumii.

Editorialul complet în ziarul Cotidianul de vineri versiunea tipărită – disponibilă la toate chioşcurile – sau varianta digitală.

Abonează-te acum la canalul nostru de Telegram cotidianul.RO, pentru a fi mereu la curent cu cele mai recente știri și informații de actualitate. Fii cu un pas înaintea tuturor, află primul despre evenimentele importante, analize și povești captivante.
Recomanda 7

1 Comentariu

  1. Departamentul de stat al SUA a co-finanțat cu 9 milioane dolari activități ale fundațiilor Soros pentru amestec în politica internă a Albaniei. Schema – aplicată și în România, spune cel care a publicat datele. profit.ro
    Un nou episod din documentarul american despre „Fantomele lui Soroș în România”: Departamentul de Stat al SUA s-a coordonat cu ONG-urile finanțate de Soros într-o pseudo-luptă anticorupție care a trecut cu totul peste democrație
    ARTICOLE RELAȚIONATE
    Un think-tank american, condus de un fost asistent al președintelui George W. Bush, scrie pe larg despre „ARMATA loială de fantome românești ale lui Soroș” care „caută să transforme cultura creștină a României” și „să influențeze politica țării”
    Președintele României e membru în consiliul unui think-tank fondat de George Soros.
    Cum pregătesc think tank-urile lui Soros schimbările politice, invocând contracararea „capturării statului”
    Think Tank-ul american „Capital Research Center” a publicat joi episodul 7 din serialul despre influența lui George Soroș în România. Despre primele șase episoade, ActiveNews a scris aici.
    Acest capitol tratează influența pe care ambasada Statelor Unite ale Americii în viața politică a României și legătura dintre magnatul americano-maghiar și lupta anticorupție
    Textul începe cu o aducere aminte a vizitei pe care președintele Iohannis a efectuat-o în America și insistența cu care ziariștii români i-au cerut lui Donald Trump să susțină lupta anticorupție.
    Autorul consideră că prin întrebările adresate de șeful Hotnews, Cristian Pantazi și de redactorul TVR, Ramona Avramescu, aceștia îi cereau președintelui Trump să continue politica predecesorilor săi în Europa.

Comentariile sunt închise.

Precizare:
Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.