Cine controlează prezentul deține trecutul și
cine deține trecutul
controlează viitorul.
Prin prestigiul obținut în ultimele trei decenii grație Memorialului Victimelor Comunismului de la Sighet, unde este membru fondator, ca și președintele Fundaţiei Academia Civică și al Consiliului director, Ana Blandiana este una dintre persoanele care controlează discursul public românesc. Această poziție de forță i-a dat posibilitatea de a trece la rescrierea propriului trecut. În cartea recentă Mai-Mult-Ca-Trecutul. Jurnal. 31 august 1988-12 decembrie 1989 (Humanitas, 2023) portretul „rezistentei prin cultură”, așa cum a fost descris în multe rînduri de cărțile și jurnalele lui Paul Goma, dispare, înlocuit de figura opozantei anti-comuniste, pentru ca rumorile despre protecția puternicilor zilei sa fie discreditate.
Generația de scriitori a Anei Blandiana care a debutat între anii ’50 și ’60 ai secolului trecut a avut menirea de a înlocui generația interbelică de scriitori români cu una a tinerilor scriitori comuniști. Scriitorii vechiului regim trebuiau să piară: interziși, marginalizați, scoși din librării, fără drept de a publica cum au fost Lucian Blaga, Hortensia Papadat Bengescu, Ion Barbu, Petre Țuţea, Vasile Voiculescu etc. Spre deosebire de aceștia, Mihail Sadoveanu, Tudor Arghezi, Cezar Petrescu, George Călinescu au acceptat compromisul cu realismul socialist și li s-a permis să publice în continuare. Generația Anei Blandiana apărută grației revoluției culturale marxiste din anii `50 a înflorit și a fost protejată de reprezentanții nomenklaturii ca produs al comunismului. La debut, toți membrii marcanți ai generației, de la Labiș la Nichita Stănescu, Ioan Alexandru, A.E.Baconsky, poeta în discuție etc au scris o literatură angajată realist-socialistă. Ca răsplată, li s-au oferit toate privilegiile posibile de la cărți publicate în tiraje astronomice bine plătite, cronici laudative în toate revistele de cultură, traduceri in limbile europene, călătorii pe toate meridianele lumii, statutul de vedetă literară, premii substanțiale. Când cei în cauză au început să uite cui datorau gloria literară, șurubul s-a strâns puțin pentru a-i aduce la realitate.
Mai-Mult-Ca-Trecutul. Jurnal. 31 august 1988-12 decembrie 1989 (Humanitas, 2023) nu este un jurnal ci o carte de memorii care oferă versiunea suferințelor personale dintr-o perioadă de timp și care are menirea de a perpetua ideea ca Ana Blandiana a fost interzisă de regimul comunist, neadevăr intrat în manualele școlare. Deasemenea cartea are menirea de a contracara imaginea jalnică a rezistenței prin cultură cu una în care protipendada literară încearcă să se opună, în planuri pe hârtie, cenzurii și atmosferei irespirabile a ultimilor ani ai guvernării Ceaușescu. Piesa centrala a rezistenței va fi o scrisoare – care nu ni se oferă în text, dar probabil o rugăminte din care s-au redat doar fragmente la Europa liberă – adresată de poetă conducătorului suprem, comitetului central, conducătorilor culturali etc. care are drept urmare o audiență la cc al pcr și reasigurarea poetei că totul este în regulă. Ceea ce a și fost. Selecția de poeme intitulată Poezii insoțita de comentariul critic superlativ al lui Eugen Simion dar de prezentarea rece a lui Alexandru Philippide pe coperta a patra (ales probabil pentru nume) i-a fost publicată în 1989 în colecția BPT într-un tiraj impresionant.
Un jurnal înregistrează pe scurt experiențele și evenimentele zilnice pe măsură ce se întâmplă transcriind și reacția intimă a gândurilor, observațiilor, ideilor etc. O carte de memorii este o colecție de narațiuni în care autorul își amintește experiențe, emoții și evenimente dintr-o anumită perioadă sau reflectă asupra unui șir de evenimente tematice de-a lungul vieții prin prisma prezentului. Comentariile curajoase din cartea de față nu aparțin în mod evident timpului în care se spune că au fost scrise – timp marcat de frică, psihoza urmăririi, groaza de a nu i se citi jurnalul precum unei amice pedepsite de securitate că a scris ce a gândit în jurnal etc – ci timpului prezent. Mai izbește scrisul de dragul de a scrie, pentru că nimeni nu transcrie cu minuție halucinantă fiecare pas, gest al zilei. Scrisul pare o formă de terapie. În plus, mai mult ca trecutul este proto trecutul sau trecutul dinaintea trecutului, un trecut mitic neaparținînd istoriei. Titlul susține premiza că avem înainte o proză în cea mai mare parte de ficțiune.
Generația de azi nu știe mai nimic despre lumea comunismului românesc iar scriitorii care au trăit în acel timp nu scriu din discreție (nu este ușor să scrii despre situația mizeră dintr-un timp mizer) sau silă. Actiunile represive ale securității dejiste și ceaușiste împotriva scriitorilor și culturii române nu există în manuale ca și opera scriitorului Paul Goma de altfel care a scris mult despre securitate și scriitorii acelui timp ca și despre lașitatea scriitorilor români în comunism, incluzînd-o și pe Ana Blandiana. Contrazicînd realitatea istorico-literară, Ana Blandiana se prezintă în cărțile care rescriu povestea vieții ei din timpul comunismului și publicate în ultimele decenii, drept opresată de dictatură, sub supravegherea securității, dizidentă, în dizgrația puterii totalitare, pedepsită pentru scrisul curajos. Insistența are rolul de a acredita versiunea eroică personală versus realitatea istorică, de a deturna conversația de la valoarea operei, și de a o proiecta drept victimă vulnerabilă în posteritate. În 1984 au apărut în revista Amfiteatru patru poeme interpretate de cititori ca avînd un mesaj anticeauşist: Cruciada copiilor, Limite, Cred şi Totul. În 1980 publicase volumul pentru copii “Întâmplări din grădina mea” unde a inventat pe motanul Arpagic, urmat în 1988 de “Întâmplări de pe strada mea” având același personaj și care – se scrie chiar în aceste memorii – nu a avut niciodată o intenție anti putere, mesajul subversiv – ca și aluziile din celelalte poeme – fiind practic în mintea cititorilor. Poemul Cred citit azi este o insultă la adresa poporului român care a dat jertfe de sânge imense în lupta anticomunistă pe care bănuiesc că pe atunci când l-a scris poeta nu le cunoștea. Versurile: „Eu cred că suntem un popor vegetal,/ De unde altfel liniştea/ În care aşteptăm desfrunzirea?/ De unde curajul/ De-a ne da drumul pe toboganul somnului/ Până aproape de moarte,/ Cu siguranţa/ Că vom mai fi în stare să ne naştem/ Din nou?/ Eu cred că suntem un popor vegetal-/ Cine-a văzut vreodată/ Un copac revoltându-se?” – ar trebui să provoce remușcări membrei fondatoare a Memorialului Victimelor Comunismului.
Ana Blandiana nu a scris literatură anticomunista; nu a avut manuscrise ascunse în sertar. Nu a fost persecutată, închisă, torturată, otravită, cu domiciliu obligatoriu, interogată de securitate, trimisă la munca de jos, navetistă prin comunele patriei, obligată să părăsească România ca alți colegi ai ei. A publicat tot ce a scris. Cărțile i-au stat tot timpul în biblioteci și librării. Nu s-a atentat la viața ei, nu a încercat să se sinucidă și nici nu a cunoscut gulagul românesc. Nu a trăit în sărăcie și nu a fugit din România în care nu se mai putea respira, deși o putea face, pentru că era protejată, legaturile ei cu puterea fiind notorii. Știa că plecarea în occident ar fi lipsit-o de privilegiile comunismului românesc. Nu a suferit de boli îngrozitoare și nu a fost trădată sau părăsita de cei foarte apropiați, dimpotrivă. Cu toate acestea, o imensă frică de existență transpare din memorialistica ei. O frică patologică care poate fi psihanalizată însă nu acesta este scopul acestor pagini. Dar dacă luam frica de orice, chiar de propriul scris și de umbra ta drept criterii atunci înțelegem de ce ceea ce era „normal” în comunism pentru mai toți scriitorii, putea să apară catastrofic pentru o poetă care avea oricînd posibilitatea să meargă la vecinul din Comana, Gogu Radulescu, membru în CC al PCR și Comitetul Politic Executiv pentru a cere ajutor cînd vîntul părea că stîrnește o frunză din preajmă. Mai mult decît atît, acest neadevăr al dizidenței anticomuniste este susținut azi de establishmentul literar românesc, sau de cei care il conduc. Wikipedia în engleză sau română după caz prezintă profilele cosmetizate ale familiei (Romulus Rusan nu a lucrat ca redactor la revista departamentului de informații externe a securității numită Tribuna Romaniei, cartea de poeme semnata de Blandiana din BPT nu a apărut în 1989 ci în 1988 etc) iar online, academia.edu si scribd.com, ca și portalurile multor universități americane și europene conțin miriade de articole în engleză scrise de trolli anonimi în fraze aproape identice despre marea dizidentă anticomunistă.
Nu aș fi scris niciodată aceste rînduri, daca autoarei puțin i-ar păsa de colegii care au trăit în acel timp, e adevărat, tot mai puțini. Ceea ce deplînge că i s-a întâmplat a făcut parte din normalul vieții scriitorului român. Cine nu s-a bătut cu cenzura? Cui nu i s-au luat rubrici și cine nu a trăit zvonurile puse în circulație de mașina de zvonuri a securității? Cui nu i s-au amînat cărți în edituri? Vecinii cui nu au fost interogați de securitate? Dar figura de intangibilă a literelor române trebuia să o situeze deasupra oricăror posibile tracasări anodine. În cartea de față, ea se descrie pe sine nu doar ca idol al generațiilor de cititori din acea perioadă, dar ca un scriitor aflat la 46 de ani pe piedestalul incontestabil al posterității. Prezentată drept dizidentă, nu a negat niciodată acest lucru, a lăsat mașina de dezinformații să funcționeze în favoarea ei, prezentindu-se victimă interzisă. Formularea ilogică „Am fost cunoscută ca poet interzis, înainte de a fi cunoscută ca poet” – are în google peste șapte sute de mii de intrări. Desigur, un scriitor poate scrie oricîte cărți de memorii vrea. Ceea ce face însă autoarea este crearea unei narațiuni pe care o vrea intrată în spațiul culturii. Povestea scrisă de ea trebuie să înlocuiască orice alt fir narativ, cum ar fi faptul că a fost o privilegiată protejată a regimului comunist, niciodată dizidentă. Ce păcat că literatura română nu a avut o Anna Akhmatova, sau o Anna Szymborska!
Dramele Anei Blandiana din Mai mult ca trecutul apărută la zece ani dupa Fals tratat de manipulare (Humanitas, 2013) sunt banalități semimondene și psihologice comparate cu ceea ce trăiau unii din colegii ei scriitori și jurnaliști exact în același timp, în anul 1988 și 1989 – unii deportați, cu adevărat interziși, obligați să aleagă exilul și sărăcia. Discuția inutilă despre dacă a fost sau nu dizidentă mai are datoria de a împinge, dupa cum spuneam, în plan secund discutarea valorii estetice a poeziei. Critica a fost mai mult decît generoasă, culminând cu portretul angelic făcut de Alex. Ștefănescu, care prezintă o icoană a vremilor de prigoană, facînd din poetă o sfîntă, deci în afara oricaror dubii sau recitiri critice. Poezia Anei Blandiana, în ansamblul ei, este „o sugestie de sfinţenie” scrie Alex Ştefănescu. O sugestie de sfinţenie paralizează spiritul critic al cititorilor. (Alex Ştefănescu, „Istoria literaturii române contemporane”, Bucureşti, Editura Maşina de Scris, 2005). Ceea ce scria Paul Goma despre rezistenta prin cultură Blandiana a fost obliterat de un monopol literar funcționând azi precum cenzura în timpul lui Ceaușescu (vezi Paul Goma. Unde am gresit, 2019, p. 155. “De ce „biata Blandiana”? Fiindcă de un an n-a mai fost la Paris, de trei la Tokyo, de patru în America și nu i s-a publicat volumul antologic în BPT? Cu Arpagicul o să intrăm noi în Istoria Rezistenței Anticomuniste? … Dar Foarte Rezistenta Blandiana cunoaște și istoria țărilor din jurul României – iată ce este în stare să spună, în prezența unei comunități alfabetizate, fără a fi pusă la locul ei: „În România, cu excepția URSS-ului, represiunea a fost cea mai dură” Dar cine s-o pună la punct pe Blandiana? Rusan? Manolescu? Au poate protectoarea sa și a imposturii sale: Monica Lovinescu? Ce ne-rușine! [Textul inițial a apărut ca addenda la volumul III – Jurnal de noapte-lungă, din seria publicată de editura Nemira în 1996 și lansată în februarie 1997.]).
De la primele pagini ale cărții Mai-Mult-Ca-Trecutul se simte inautenticitatea notațiilor, mai întîi stilistică, apoi treptat inautenticitatea se arată existențială. Pare ca autoarea a trăit tot timpul într-o realitate paralelă, eul ei de scriitoare fiind, și el, paralel cu sinea persoanei sale.
Întîmplările cu care debutează cartea de memorii sunt definitorii pentru ce va urma. Prima are menirea de a prezenta adorația publică față de AB în acel timp: un tînăr sinucigaș vine în casa de vară din satul Comana, de lîngă Giurgiu, implorînd-o să îl asculte, îi cade la picioare, iar venerația celui tremurînd de emoție înaintea idolului absolut ar trebui să ni se transmită, memserizînd cititorul. A doua dramă de dimensiuni aproape cosmice este pierderea rubricii ținute timp de 14 ani (1974-1988) în revista “România literară”. Vreau să amintesc că rubricile nu aparțin colaboratorilor, că nu se dau pe viață și că ele sunt proprietatea revistei. A retrage o rubrică unui colaborator, indiferent de circumstanțe, este normal în orice timp și loc, mai ales cînd soțul colaboratoarei are și el rubrică permanentă în aceeași revistă. Nu știu care erau veniturile financiare ale familiei, oricum stabile pentru că autoarea se pensionase pe caz de boala (vezi Marian Popa, Istoria literaturii române de azi pe mâine, Editura Fundaţiei Luceafărul, 2001, vol II, p. 560), soțul Romulus Rusan publicase 5 cărți între 1980-1986 iar poeta mai mult de 12, plus stipendiile de la Fondul literar) dar este posibil ca drama sa fie totuși una financiara. Existau și alte reviste la care Blandiana în 1988 putea scrie și dacă banii pentru existență nu erau de ajuns, putea să își caute un loc de muncă pentru a se susține, ca atîți alți scriitori. Dar aceste alternative sunt prea joase pentru imaginea despre sine a poetei. Va accepta în cele din urmă să facă Poșta redactiei la revista Familia, dar nesemnată. Retragerea rubricii în septembrie 1988 de la Rl devine egală cu interdicția de a mai publica, zvon pe care autoarea îl împrăștie fără istov. Ce începe de aici descrie o psihoză: nimic nu este confirmat, clarificat, doar o confuzie în avantajul poetei. Exasperați de zvonistică, activiștii de la secția de presă a cc al pcr o asigura în martie 1989 că nu este interzisă.
Ceea ce scria în 1977 în proza Capela cu fluturi publicată în „Cele patru anotimpuri” (1977) se aplică și acestei cărți de digresiuni de un curaj inventat:”Mi-a lipsit întotdeauna ceea ce în mod curent se numeşte memorie, acea facultate de a înregistra fără discernământ totul, acea atenţie continuă care face să-ţi poţi aminti peste zece ani fraza, banală, pe care colegul de masă a spus-o între felul întâi şi felul al doilea… Ceea ce reţin din întâmplări este un anumit sentiment dominant al lor, o anumită stare de spirit, o anumită culoare care nu este întotdeauna adaptată la real, nu se potriveşte cu adevărat situaţiei decât rar, atunci când subiectivitatea mea se suprapune întâmplător realităţii obiective.”
Autoadularea narcisistică este permanentă în paginile protoistoriei personale. Oriunde apare, poeta este esențială și curajoasă deși niciodată nu ni se spune și nu înțelegem în ce a constat acel curaj. Cine o vede pe stradă, pare înmărmurit de apariția divină, numeroși îi poartă poemele în buzunarul de la piept (p.282), toți se retrag înficoșați înaintea zeiței care plutește în halouri de lumină fără să atingă pământul. Chiar și cei de la CC al PCR se vor conforma adorației. Grupul Băcanu de la România liberă, scrie ea că i-ar fi relatat cineva, a decis să tipărească o publicație anticeaușistă pentru că Băcanu și Uncu au fost tulburați auzind că a fost interzisă – „o femeie care luptă singură și nimeni nu o sprijină” – (p. 269) ar fi spus cei doi, un neadevăr, o invenție rizibilă, și o spun ca martor al acelor evenimente. Scrisul ei produce avalanșe de victime administrative (p.375). Când o amică va fi cu adevărat anchetată de securitate și aruncată la munca de jos, curajoasa anti-comunistă o va vedea pe ascuns pentru a nu-și atrage neplăceri. Cum ar fi scris poeta în jurnal în acel timp comentariile despre Doina Cornea și regimul Ceaușescu dacă îi era frică și de umbra ei (pp.226, 320)? Ori de câte ori mașina lui Gogu Rădulescu vine să ia perechea Blandiana și Rusan de acasă, la un party, reacția va fi de oroare în mintea autoarei dar invitația va fi întotdeauna onorată. Poeta va mînca din meniurile îmbelșugate din acele vremuri de foamete oferite „grupului de la Comana”, cu dezgust, se va împiedica în general să intre în conversații pentru a nu leza pe cei de față, de la Manolescu, la Dinescu, Buzura, Sorescu etc (ca o adevărată anti-comunistă curajoasă!) și va face un portret negru al acelui nemernic, membru în CPEX care nu știa cum să o protejeze, o brută necultivată și cu multe fețe! Va avea discuții enervante cu oportunistul (265, 273, 367, 369, 371, 527), schimb dur de cuvinte cînd i se reproșează că pleacă de la masă, va trece peste obligativitatea prezenței ei la acele petreceri acceptînd în final că ea era în fond punctul lor de atracție, musafirii veneau pentru ea, și dîndu-i o asemenea importanță lui Gogu Rădulescu, în toată cartea, își plătește datoria, impunîndu-l ca prezență istorică de mecena cultural în timpul lui Ceaușescu.
O altă problemă a acestei cărți este că numele proprii fie sunt abreviate (GR), scrise pe jumătate (Niki, Gusti etc), fie este transcris doar prenumele, dar nu și numele de familie. Cei care nu sunt scriitori din acel timp nu vor ști niciodată cine a fost Roger de la România literară, de pildă. Și dacă se poate vorbi de un personaj tragic al acestei cărți, el este – cred că efectul a fost nedorit – soțul Romulus Rusan, un exploatat sentimental perpetuu, în căutare de piese de schimb, benzină, reparator de garduri, bucătării șamd etc. În general, cînd poeta scrie, el culege fructe, fuge să facă rost de ceva etc. În legislația dreptului comun, există conceptul juridic de work-for-love pentru membrul de familie care iubește, îngrijește, este loial, face dezinteresat totul pentru familie fără să ceară nimic în schimb, dar dacă are loc un divorț va fi recompensat ca și cînd ar fi muncit o normă întreagă de-a lungul vieții.
Voi încerca să descifrez primele sute de pagini din cele peste 500 pentru ca cititorul să aibă o vedere ceva mai clară asupra cărții de amintiri care ar trebui să oficializeze dizidența – închipuită – a poetei interzise Ana Blandiana.
Scriitorul scrie o carte cînd are un proiect sau ceva de spus. Autoarea ne spune că scrie pentru că scrisul este pentru ea viața (p.24) Dar cine conduce viața? Ea sau scrisul? Scrisul de dragul scrisului are ceva de munca în colhoz. Mai scrie că scrie din obligație, dar față de ce și cine? (p49) Drama este că nu își vede numele tipărit în România literară și nu aceea de a scrie, pentru că nu o împiedica nimeni să scrie! Nu era arestată etc (p 54) Scrie că îi lipsește – normalitatea adaptării (p. 27). Cum adică? Tonul este fals, searbăd, se înaintează greu în pagini. Autoarea se acoperă cu fraze și cuvinte prețioase. Sinucigașul venit la Comana o alesese pentru că ea era – “anti”. Din ce anume rezultă asta nu ni se spune (p.27) dar ni se explică altceva, că îi repugnă să respingă ceva prin acțiune și moarte (p.27). Dar dacă refuză acțiunea, atunci cum stăm cu opoziția anti-comunistă? (p.28) Mai mult, se scrie că datoria ei este de a descrie lumea și nu a o schimba. Deci cum stăm cu dizidența? În general, în prima sută de pagini nu citim comentarii de idei ci numai lamentații. În timp ce lui Goma i se trimit bombe la Paris, fusese torturat și otrăvit în închisoare etc Blandianei i se ia rubrica din Rl în septembrie 1988 dar i se publică culegerea de poezii în BPT în 1989. Curînd (p. 55) ni se explică legătura cu GR –„prietenia lui silnică, schizofrenia relației”, „o intimitate silită cu puterea”! Și recunoaște că a fost protejată de putere. Vorbindu-ne de sursele curajului, nu înțelegem care curaj? Urmează deduceri, presupuneri, bănuieli întrerupte de cozi la cartofi, dar e liniștită pentru că numele ei are încărcătură magică (p.64), copiii îi scandează în delir numele, deci e adorată! Disprețul pentru cei care au părăsit țara luându-și lumea în cap este exprimat (p. 65) iar frica paroxistică de zvonuri că ar fi rămas în străinătate o disperă. Apare curînd o mare confuzie în pagini, nu știm când au fost scrise, atunci sau acum? Comentariile despre țărani (p. 70) observații interesante de epocă (p.74) sunt complet neîncadrate temporal. Alte întâlniri conspirative care vorbesc de nimic, zvonuri apar peste tot (p.86) dar poeta le va traversa eroică și se descrie cît de fenomenală este – “Ești unul dintre oamenii cei mai demni de invidie din țara asta” – îi spune un amic, dar nu știm dacă invidia este datorată gloriei literare sau protecției politice (p. 87). Cuvântul solidaritate este atît de des folosit încât devine gol. Solidară cu cine? Pentru că toți fug unii de alții. Nimeni nu e practic solidar cu nimeni. Aflăm că era inclusă în programa școlară în 1988 (p. 89). Psihoza urmăririi ia amploare, dar nu știm ce făcuse ca să fie urmărită, care era vina ei? Și era urmărită sau totul se afla în imaginație? (pp 95-104) Apar iar comentarii – îndrăznețe – și nu știm dacă au fost scrie atunci sau acum (p105) Știind că panica și groaza erau un mod normal de existență pentru autoare, marea chestiune a acestor pagini este când au fost scrise comentariile de critică socială. În mod evident acum, pentru că frica de tot, chiar și de cei apropiați exprimată în aceste pagini face curajul de atunci imposibil. Faptul că la Europa liberă se vorbește despre ea, fără să i se fi întâmplat nimic, o determină să se considere curajoasă – … „mă întreb de ce, când e vorba de curaj, mă gândesc mai mult la mama decât la tata (…) Probabil pentru că în curaj intră și o anumită doză de irațional și de temperament, pe care le-am moștenit de asemenea de la mama” – (p. 111) La o serată la Gogu Rădulescu, ea îl critică, dezgustată pe el și pe Elena Ceaușescu, de față fiind Manolescu, Zigu Ornea etc. (pp 121-125, 522) Ar fi interesant ca cei care au fost de față și mai sunt în viață să confirme. La p. 131 ar vrea să fie ca Saharov, se proiectează în imaginea dizidentului rus, și îl laudă pe Gorbaciov. Iară comentariile nu puteau fi scrise atunci! Se simte persecutată, halucinează, se întrevede și la închisoare (138-140). Bănuiesc că numai groaza de posteritate o face să reinventeze trecutul la o asemenea dimensiune. Motivarea lașității, dacă acceptă una, este Romi – el e cel care nu o lasă să fie curajoasă! (141-142) Și, probabil, că tot el este vinovat că se poartă prietenește cu cei pe care îi urăște – „.. a mă purta prietenește cu oameni pe care nu îi respect este pentru mine și pentru rigiditata mea morală un continuu efort și prilej de suferință”(p237). Oare cum se numește acest fel de a fi?
O mare parte a amintirilor descriu bucătării renovate, călătorii de plăcere, evenimente mondene, petreceri în lanț. La petrecerile din reședința sa, Gogu (desenat drept murdar, cinic, ramolit pp 265 – 273, 527) îi prevede viitorul care este exact acela care s-a întâmplat și întrebarea este daca nu cumva el l-a și proiectat/provocat după 1990? (p. 185) Oriunde apare AB, toți sunt fascinați, uluiți, paralizați de admirație, e un far luminos (p.271). E zeița căreia muritorii i se predau (p. 225) Cei care nu o recunosc vor fi aspru admonestați. Dar adoratorii apar de peste tot. Prevenită ca nu care cumva să devină dizidentă, ea se conformează disciplinată! Când turiști străini întreabă vecinii despre – madame disidente Ana Blandiana –va fi convinsă că sunt securiști care tatonează terenul (p.241). Este atât de populară încît un muritor, biet profesor universitar, plânge cînd își vede numele citat în biografia poetei din cartea apărută în BPT (p. 459). Atunci cînd aude transmisă la radio scrisoarea lui Gabriel Andreescu către “Conferința pentru Drepturile Omului” de la Paris în 30 mai 1989, poeta scrie negru pe alb: „… singura mea scuză că nu fac ceea ce face Gabriel Andreescu este scrisul (…) numai scrisul face ca viața mea să fie mai importantă decît jertfa.” (p. 377)
Viața se desfășoară cu neliniști și insomnii și mici dureri trupești descrise minuțios în adulația din interior și exterior. Miriade de întâlniri, conversații care vor să ne deschidă o fereastră spre intimitatea gândului poetei – se înlănțuie cu menirea parcă de la un punct de a face cartea cît mai voluminoasă. Bine ar fi fost ca balastul autolaudei și obsesivei dizidențe inexistente să nu fi existat. Am fi avut înainte jurnalul unei poete suferind de o infirmitate pe care o explică și care îi motivează în parte comportamentul obsesiv, groaza permanentă (p.472-473). Din această perspectivă este posibil ca numeroase vești auzite și care probabil nu era înțelese, doar presupuse în conținut, să fi fost o cauză a numeroaselor și persistentelor frici și panici. Asta ar mai explica și protecția fenomenală a soțului Romulus Rusan ca și a familiei. Insomniile, insecuritatea trăită de toți poeții care își transcriu anxietățile, neputințele, aspirațiile, fericirea totală trăită în natură, viața cu cercul de prieteni care falși, care adevărați, comentariile despre mamă și cum o vede prin prisma unor romane contemporane, impresiile despre cărțile citite și filmele văzute, șuetele și micile bîrfe dintr-un timp dement în care partidul și mâna acestuia, securitatea, îi urmărea pe toți scriitorii și ziariștii care ar fi putut avea o influență în rîndul poporului formează substanța reală a memoriilor care nu aveau nevoie să fie falsificate. În final, audiența la cc al pcr o liniștește pe Blandiana, cartea îi apare în tiraj de o sută de mii de exemplare (345) iar declanșarea Revoluției la Timișoara pune capăt imaginației care ar fi avut menirea de a corecta lașități în posteritate.
A fost o profitoare toata viata ei si a sotului securist, pe principiul’la vremuri noi,tot noi’ Imediat in 1990 a trecut la PNT cu tot cu anturaj,si a avut timp in 35 de ani sa-si confectioneze o aura de dizidenta.
Madam Mirela isi tradeaza sorgintea in finalul scriiturii cand aduce vorba de LOVITURA DE STAT KGB/GRU/Comintern pe care ca orice INTEGIMENTAT o numeste „revolutia de la Timisoara”, vezi Doamne, acolo s-au „revolutionat” ROMANII sa-l sustina pe IREDENTISTUL RASPOPIT Tökes, DUSMANUL ROMANIEI!!!
Degeaba o demasca pe CULTURNICA amanta de MONSTRU BOLSEVIC daca profita sa MISTIFICE REALITATEA ca CULTURNICII listati drept MARI OPORTUNISTI postbelici AU FOST ILEGALISTI, ba chiar unii COMINTERNISTI!!! Noua generatie de CULTURNICI BOLSEVICI a fost CLONATA de vechea generatie de CULTURNICI BOLSEVICI, acestia din urma CONTINUANDU-SI „opera” si NU „cedand tentatiilor bunastarii”!!! A-i considera „oportunisti” si nu ceea ce au fost de fapt E O MARSAVIE IMPARDONABILA!!! Ca si neabordarea REALITATII ca „Memorialul” a fost dat pe mainile unor CULTURNICI POLITRUCI pentru a REDUCE APROAPE LA ZERO GENOCIDUL BOLSEVIC!!!
Bravo, mai ales pentru amintirea lui Paul Goma,cel mai prolific scriitor roman care nu a avut loc in manuala școlară ce sa mai spunem in academia română….
Exceptional !!
PS: ” ‘telectualii” nu au nici o parere ?
Poetii postbelici sunt creatii Comuniste…Fara Comunism poezia murea, nu mai are rost…Poeti gen Mircea Dinescu, Ana Blandiana voiau sa traiasca o viata in belsug pentru niste carticele publicate de 25 de pagini. Cum Comunismul nu e sac fara fund, subventiile au scazut, iar dizidenta lor a crescut…Ei nu au inteles ca mari scriitori ca Eminescu, Caragiale desi truditori in Presa Puterii, nu o duceau bine cu banii. Sa fii redactor la Timpul e ca si cum ai fi redactor la Scanteia, numai ca la Scanteia castigai de 10 ori mai mult, plus post de ambasador la Londra, ca la Moscova era mizilic….In rest, Hortensia Papadat Bengescu era in librarii in 1960. Cine a avut valoare certa, gen G. Calinescu, a dus- o bine in Comunism…Comunismul l – a amplificat pe Eminescu, l – a facut geniu pe Caragiale, Caragiale care nu era mai deloc frecventabil in interbelic, nu era neam leghionaroid, a dat numele Teatrului National din Capitala. Comparativ cu cultura de bodega interbelica, cultura din socialism a fost superioara.
@ O fotografie care probabil arată că se ”masculinizează” , probabil ”repercusiuni” de la , ”lipsa de bărbăție” , a altora , ?
CE V-A FĂCUT AȘA DE GROZAV „OGARUL CENUȘIU AMERICAN” ? NU ERA MAI BINE SĂ FI TĂCUT ÎMPREUNĂ CU MIORLĂITUL ARPAGIC?
Ce-mi povestea un taximetrist care o ducea la Bistrita, pe ea si pe al ei Rusan: – Domnule ,s-au certat ca chiorii pe tot traseul pe chestii de bani de imi venea sa-i dau jos din masina. Astfel de personaje josnice nu mi-a fost dat sa vad.Astia chiar sunt intelectuali?”.Cine-si pierde timpul sa citeasca o astfel de mediocritate rasfatata de comunismul pe care il suduie si blesteama? Cand altii transpirau din greu pe santierele tarii aceasta edit si generatia ei de laureati de premii Nobel de non valori, musca de edit omunismul care i-a tinut la piept pe munca altora toata viata la lins ceasca de cafea si edit tigara la Capsa si Boema. Asta nu e in stare sa scoata o fraza cap coada din gura ei si se vrea poiata.Un cuvant un a,alt cuvant alt a,etc.precum peneleaua Ciuca.Florin Mugur pe care l-am avut la romana cand scoteam din gura ca ea ne spunea sa mergem edit. Eminescu la astia de valoarea ei le spunea epigonii.
Mirela Roznoveanu are completă dreptate. Analiză precisă, argumentată, fără cusur.Ana Blandiana pe frontul falsificărilor biografice și istorice. Păcat că nu spun și ceilalți scriitori despre ce este vorba cu poeta din Blandiana.Păcat că nu încep clujenii care mai știu cum a fost studența la Cluj. Păcat că încă nu s-a publicat ce a notat D.R.Popescu despre gesturile Blandiane cu familia Gogu Rădulescu. Păcat că nu spun țărăniștii și Emil Constantinescu ce s-a întîmplat. Scurt: confecție securistă de sezon, de valoarea arpagicului.
Sa vedem la ce ne ashteptam la aceshti „desidentzi” racolatzi din timp de securici, ca sa fiim pacalitzi din nou prin aceste unelte, atunci cand va apare manualu cu HO, in scoli, unde elevii chiar daca nu au habar, vor lua premii platite? Cred ca va fi o noua era, poate mai apare intre timp shi mult ashteptatul „Mesia” inca nesosit pentru ei, shi atunci istoria se va scrie cu inainte de…,shi dupa de…Deocamdata statul mamaligarilor noshtrii a dat money pentru muzeul de linga zoo Antipa (28 mil.euroi), a platit shi shcolizare, inclusiv personal deplasat la gazeta lor de perete de la Yad, conform poruncii lui rromica al nostru tov.Ylici Y. Va fi o schimbare de paradigma la noi, in contrast cu evenimentele de pe langa noi: ex.razboiul legionarului verde khazarul Zelea vs.legionarul roshu galbezitul khazarul Putin, ca sa nu vorbim de crimele din Orient, de unde se zice biblic ca va porni WW3=victoria solutzia finala. Ma ashteptam la aceasta fiica de legionar, sa arate macar opinia ei in ce priveshte legile antistatale, ex.discriminarea legala a proletcultistei Zoe Petre, pupila Tzapului, interzicand cultura interbelica pe criterii probabil tot de HO, facandu-se in acest sens ghttoul lor cultural mult iubit de ei, asta cand pana shi Hitler e publicat integral shi vandut la auctions internatzionale. Dar poate shi ami rascolitor este atentatul terorist bolshevic cu bombe in Parlamentul nostru, pe vremea chibutzului PCR, desfintzat legal de Rege. Colonia stat parale bune numai pentru unii, nici nu vrea sa aude de omagierea victimelor, ca adevaratzi pupincurishti ce sunt ai bazaconiilor khazare de astazi.Dupa acest laudatium sa vedem daca Mircea Dinescu inchina o poezie pentru nashica lui. Eu, pot declara sincer ca sunt totushi multzumit de articol, care ridica voalul, spre a arata adevarata fatza A.B
O zi buna.
Con
Daca romanii ar fi oameni de caracter, ar fi goale salile unde MINTE duduia asta. Numai ca, asta stie ca poate conta pe romani cand MINTE. Tinuta in puf de fostul regim, plimbata prin toata lumea, isi da ichii peste cap acuma si povesteste cat a suferit. Si cohorte de romani se uita la ea si o mai si apluda.
poate ar fi timpul sa ne gindim la viitor facind pace cu trecutul. aducerea in prezent in mod permanent a trecutului afecteaza capacitatea de concentrare pe ceea ce merita. trecutul e dus, nu mai poate fi schimbat. e vremea reconcilierii si atragera catre prezent a acelui viitor pe care il dorim sa se intimple si care ne este cel mai favoribil prin prisma evolutiei spirituale.
e vremea sa pasim in timpul in care cel mai favorabil viitor este posibil.
Aici are dreptate.
In rest a fost o actrita care a jucat rolul de opozanta.
Noroc cu motanul Arpagic care a fost barbat si nu s-a lasat influentat de teatrul stapana-si……[Rumburak]
O critica dura pentru Ana Blandiana.
Multe adevaruri dar amestecul vietii personale, este discutabil. Da, era o alintată intr-o vreme in care era moda tovaraselor masculinizate iar sotul ei, probabil, a fost fericit ca i-a dat voie sa o iubeasca. Avea acea personalitate feminina, apreciata se pare si de unii tovarasi. Daca vorbeste despre atmosfera de teroare, este foarte bine. Orice marturie din interior este de apreciat. Ca se simtea urmarita, avea dreptate, nu putea scapa. Ca s-a „descurcat”, ca a beneficiat alaturi de altii, a facut parte din politica „partidului” de a-si crea propriii intelectuali.
Ca dupa ’89, s-a ocupat de muzeul de la Sighet… este meritoriu.
Poate istoricii, dupa ce vor cerceta multime de documente din arhive, ii vor descoperi romanilor pe dizidentii autentici care au avut taria si curajul de a-si infrunta temerile, cu meritele lor.
O simplă creatură a serviciilor. Acum vrea premiul Nobel. Ca Johannis șefia nato. De ce nu? Doar e epoca a orice posibil. Vai de țară cu asemenea specimene.
In sfârșit, un eminent critic literar, Mirela Roznoveanu, scoate la lumină găunoșenia unei dizidente închipuite, exagerat gonflate, protejate de toate regimurile ultimelor decenii!! Un text de colecție, fără îndoială.
O societate bolnavă.
O societate bolnavă! Cum e națiunea ce o locuiește? Ar trebui urgentă revenire. Dați drumul oamenilor de valoare, nu creaturilor secu!
Cata rautate ….
Si o omisiune importanta ! Blandiana si-a petrecut adolescenta si tineretea ca fiica de detinut politic !
Situatie pe care cineva care nu a trait -o nu o poate (?) aprecia….. Eu unul am trait-o !
Si despre valoarea operei literare chiar nimic ?
Ar trebui precizat numele adevarat.
Plus modul in care si.a repudiat originile( moartea cumplia a tatalui detinut politic).
O femeie care a fost frumoasa dar acum nu.si intelege varsta: penibil!
Romania nu avea disidenti, conducerea Securitatii ii lichida imediat. In 1989, DUPA ce regimul a fost schimbat cu gorbaciovismul, Securitatea a fost nevoita sa inventeze „opozantii vechiului regim” si s-a inceput cu scriitorii care au avut voie sa publice de opozanti ce erau. Din pacate, aproape toti s-au complacut in aceasta farsa, ajungand sa creada si ei in ea. Securitatea a pus sa fie omorati pana si cei care scriau in jurnalele secrete din sertare, informatorii mult iubiti aici si-au facut datoria.
Cine a văzut ca o universitate ca ubb, să ajungă să numească, cu Ioan Aurel Pop ca rector, pe Ana Blandiana, ca și pe Vasile Dîncu și alte contrafaceri, dhc ai instituției? După ce acolo au fost distinși Papa, Patriarhi, Angela Merkel, vreo șase Nobel, vârfuri ale științei și culturii, încheind cu Varga Llosa dhc. Se sparie gîndul! Nivel de aiurel.
UBB si-a numit rectori turnatori ai securitatii ceausiste !
Sa vii cu texte rasuflate dupa aproape 40 de ani cand ai atat de multe de spus despre ceea ce se intampla (numai rau) in ziua de azi pare a fi o diversiune pe tipar securist nou. Chiar presupunand ca Romania a avut niste dizidenti (toata stima pentru curajul si faptele lor!) se pune acum firesc intrebarea pentru ce au carcotit ei, pentru ‘binefacerile’ aduse pe capul romanilor de un occident mafiot putred si decazut moral? De vina sunt smbriasii de atunci ai Europei Libere care prin propaganda lor dictata au manipulat mintile multor romani nemultumiti dar naivi. Ana Blandiana si cei ca ea si-au trait normal vietile intr-o societate ce parea atunci batuta in cuie, si-au folosit talentul si au creat in literatura, in muzica, in arta plastica, in teatru si film. Ce a fost rau in asta? Sa-i faci pe ei vinovati pentru ca nu au iesit in strada sa-si dea foc pentru a schimba ceva este o gogomanie daca nu cumva tine rusinos de niste rafuieli personale. Mai bine ne-am ocupa de cei din ziua de azi care prin cultura lor atenteaza grav la spiritul si traditia acestui popor.
si altii mult mai jalnici au fost dhc…
Chiar credeți că merită doamna Ana Blandiana așa o analiză fluviu? Mihai Beniuc cu tot proletcultismulul lui a fost un scriitor mult mai mare decât Ana Blandiana și nu prea e pomenit. Licențiat în psihologie, filozofie și sociologie al Universității din Cluj, în 1931. După o specializare la Hamburg cu J. von Uexkull în psihologia animalelor, a parcurs ierarhia universitară de la asistent la profesor universitar. După cel de-al Doilea Război Mondial, este conferențiar la Facultatea de Psihologie din Cluj (ca specialist în psihologia animalelor. După În 1965 este înlăturat din funcția de președinte al Uniunii Scriitorilor redevine profesor de zoopsihologie, de data aceasta la Universitatea din București. Asta în comunismul de tristă amintire. Mai există aceste specializări la facultățile post 1989. A fost nu numai scriitor dar și traducător. Traduceri remarcabile: “Sarbatoarea de neuitat/ Ernest Hemingway; București, Editura pentru Literatura Universala, 1966. Versek: kétnyelvü kiadás / József Attila; București, Editura pentru Literatura, 1967
Thérèse Desqueyroux – Cuibul de vipere: romane / François Mauriac ; în româneste de Emma si Mihai Beniuc si de Ion Mihaileanu ; pref. de Irina Bădescu; București, Editura pentru Literatură, 1968.
Poèmes/ Guillaume Apollinaire ; [în româneste de Mihai Beniuc] și cred tot de el reeditat Lucian Blaga cu Poemele luminii în editura Cele mai frumoase poezii au fost sărbătoare pentru cei a căror părinți în zilele de salariu cumpărau cărți. Și ce cărți deosebite se editau în multele edituri existente.
Ana Blandiana era respectată internațional pentru talentul poetic incontestabil, deci nu putea fi interzisă fără pierdere de imagine pentru PCR. Îi datorăm Memorialul de la Sighet și așteptăm să vedem cine va înființa pe cele de la Jilava, Canal, Pitești sau Aiud.
Mirela Roznoveanu bate campii cu gratie! Un amestec oribil si gretos intre viata privata si opera literara. Dar de Mihai Beniuc, Maria Banus, Zaharia Stancu, Eugen Barbu, Eugen Preda, Tiberiu Utan, etc. nimic, toti unul si unul aserviti comunismului.
Ghinionul meu ca la 12:47 si apoi la repostarea de la 17:29 m-am impiedicat de un bolovan pus in cale de Rasputin:
Biroul Operativ al Securitatii dislocate pe forum l-a CLONAT in mare graba pe cristian sorin predescu cu misiunea sa-l albeasca pe CULTURNICU pseudodizident Goma, AGENTUL MULTIPLU CLONAT de GENERALU SOVIETIC Pacepa, CLONAT la randul sau de MARESALU KGB/GRU/
Comintern Saharovski!!! Se stie, „Charta 77” a fost o OPERATIUNE SPECIALA combinata a Comintern pentru INLOCUIREA GENERATIILOR DE AGENTI SOVIETICI din Occident!!! Ma Rog DIVINITATII sa trec macar la a treia incercare…
Dpamna Mirela Roznoveanu traieste drama intelectualului care a ales sa vietuiasca printre straini desi in momentul parasirii tarii cei ca ea erau convinsi ca la Timisoara a fost o revolutie ( sa nu stie ca a fost revolutia securistilor cumparati de viitorii lor stapani din vest?). A ales America, tara campioana in democratie si libertati mai ales, democratia de vis pentru care cheltuie si acum sute de miliarde de dolari pentru a o exporta in capul altora chiar daca acestia nu o vor. Acum doamna constata ca a luat plasa, ca sa ma exprim pe romaneste. De ce nu le impartaseste tinerilor romani cate ceva despre ceea ce se intampla acum in patria ei de adoptie? Eventual prin comparatii ale (activistilor) din cultura americana a acestor ani si oamenii de cultura din tineretea sa. Oricine ar sfarsi prin a-i prefera pe romanii de atunci.
Un articol, in esenta lui, denigrator.
Am citit ceva, mai nimic, din articol! In „mai nimicul” citit, intr-un articol privind literatura, deci presupunand o anumita decenta a exprimarii, am gasit o gramada de agramatisme! Mai oameni buni, mai trimite-ti-va oamenii la scoala inainte de-a le da voie sa elucubreze pe-aici!
Se confundă lucrurile. Articolul foarte bine argumentat al Mirelei Roznoveanu nu este despre regimul – nici al lui Gheorghiu-Dej, nici al lui Ceaușescu, nici altul. Represiunea politică este cunoscută. Ar trebui scrisă istoria pe bază de documente de arhivă și date sigure, ca să se lămurească lucrurile. Așa, cum face și Ana Blandiana, tot felul de inși se pretind eroi, cînd au fost doar profitori. Mirela Roznoveanu reacționează pe drept la o impostură. Ar fi cazul însă ca și Anei Blandiana să i se trimită o oglindă. Se dau anticomuniști, antisecuriști tot felul de impostori. Nu se vede unde au dus țara? Fiind de fapt aproape de zero valoare, ei se pretind ceea ce nu sunt.Nu se poate trăi doar din pictarea în negru a altora. Se pot face memoriale, dar în România se petrec lucruri tot oribile. Aici se mai suge din neajunsurile trecutului ca să se justifice ierarhii de azi. Ana Blandiana=caz de impostură
Excelenta Disectie,
Doamna Mirela Roznovanu.
Am de invatat si Finisat Stilul meu POLEMIC, de la Domnia Voastra, Stil alterat si parazitat de Contactul VOIT, Sanitar intru Aruncare afara pe toti CaCaMacii care spurca pe Forum Poporul Roman.
Pe Persoana in Cauza am „VAZUT-O” in toata Gaunoseia Danshii imediat dupa Lovilutie, mai ales prin Rotirea maiastra, indeluuung exersata prin FAPTuirea deasa a Cuceririlor sale, a Ochilor InGenati cu mare Atentie zilnica SI prin Vocea Dulce invaluitoare, scazuta in Frecvente Hipnotice … 🙂
folosita SI in Public dupa Exersarea din FAPTuiri … … 😊😊😊
Dar, Masura PreFacatoriei maiestrit exersate o Viata intreaga mi-a fost data atunci cand, am prins-o la BNaR, cu Ocaziunea unei Sindrofii Culturale de Rutina, necesare SI Hranirii ‘Telectualilor, uitati de Danshii inshishi in Arderea Creatiei, la Masa lor de BRAD, desigur 😊
Era impeuna cu Sotuu’ si le-am expus plin de Speranta Situatiunea PERMANENT Tragica a BNaR …
NU credeam ca ASHA niste Intelectuali GREI, Legitimati ca atare sa NU sara frenetic, pe Loc si violent indignati, poate chiar folosind Prezenta SI a altor Greuceni din Cultura (Era SI Alex Stefanescu pe Acolo, Criticuu’ eufemistic vis a vis de Poeta…) in Rezolvarea Situatiunii BNaR., macarprin Punctarea Publica a Situatiunii BNaR
NIMIC ! Absolut nici o ReActie!
T R I V I A L !
Mai lasati-ne cu Ana Blandiana, acest agent dublu, femeia care a jucat la doua capete fiind totusi una dintre persoanele privilegiate ale regimului comunist. Lunga ei vacanta prin SUA alaturi de sotul mult iubit nu ar fi fost posibila daca nu era in gratiile securitatii ceausiste. Razultatul acelei foarte lungi calatorii de vacanta prin SUA a fost cartea intitulata America Ogarului Cenusiu. Cartea asta spune totul despre asa zisa dizidenta a pseudo-numitei Ana Blandiana si a familiei sale. Cercetati faptele, nu va lasati aburiti de minciunile acestei false dizidente care a pus umarul la raul Romaniei. Deceniul anilor 1980 a fost deceniul foamei, frigului si lipsurilor de tot felul datorita sanctiunilor pe care occidentul le-a aplicat Romaniei, pentru ca Ceausescu a refuzat sa mai faca imprumuturi si sa plateasca dobanzi impovaratoare la FMI sau Banca Mondiala. De asta s-a trait atat de rau in acel deceniu, nu datorita strict lui Ceausescu care desigur a avut si el partea lui de vina. Totusi sub Ceausescu pana in 1980 cand au inceput sanctiunile, Romania a cunoscut o perioada de dezvoltare si modernizare extrem de rapida, comparabila poate cu dezvoltare produsa de Regele Carol I. A fost perioada cea mai infloritoare si cu nivelul de trai cel mai ridicat din istoria Romaniei de pana atunci. Romania pana in 1980 ear la nivelul epocii acelor vremuri, satisfacea toate necesitatile fundamentale de viata, educatie si sanatate, mai putin luxul, nevoi care nici macar in UK nu erau satisfacute in intregime, pentru ca era multa saracie si in occident. Acum totul a devenit istorie si de aceea se cuvine sa vedem lucrurile asa cum au fost ele in realitate, impreuna cu toate cauzele lor.
Tinerica Mirela (76 de ani) face un efort considerabil pentru a o ataca pe Ana (82 de ani).
A trait toata viata cu ura in suflet, macar acum sa-si verse veninul.
A fost Mirela mai breaza, sa dea cu piatra ?
Din autobiografia pusa pe wikipedia n-a facut fapte de vitejie nici tanti Mirela.
Debutul în 1970 în Revista „Tomis” din Constanța. Devine redactor al aceleiași reviste în 1971.
În 1974 – 1975 lucrează la Biblioteca Județeană Constanța.
Între 1975 – 1978 colaborează la emisiunile culturale ale Televiziunii Române din București.
Între 1978 – 1989 lucrează ca redactor principal la revista „Magazin” editată de ziarul „România Liberă”.
Publică critică literară în revistele Luceafărul”, Contemporanul”, România Literară”, Convorbiri Literare” , Viața Românească”, etc.
Doar atat:
În aprilie 1989 este „transferată disciplinar” la Ziarul „Muncitorul Sanitar”, în urma așa-zisului “proces al ziariștilor” din “Grupul Băcanu”.
(SUFERINTA MARE !!!)
Din 1991 trăiește în New York City
(ALTA SUFERINTA !!)
Inainte de 89 ma duceam saptamanal la biblioteca sa citesc pastila de cativa centimetri patrati pe care Ana Blandiana o publica in Romania literara si care continea de fiecare data o critica discreta la ce se intampla in acele vremuri.
” Motanul Arpagic” si-a facut dizidenta in patul Gogului. Dizidenta de talia Limbricenilor , Pramatievicilor , Preshului , etc . Talentata ca si Nina Cassian.Adica atit cit a tinut partidul…..
Slab de tot, mă Mariane! Slab! Păi trebuie undeva să debuteze și să scrie și Mirela Roznoveanu, ca orice tînăr care avea ceva de spus. Cinste ei. Ceea ce a scris ca volume este premieră în cultura română. În mod sigur o valoare pe care tu o invidiezi și bîrfești. Dar asta nu-i cultură, nene. Pe lume oamenii au și libertăți. Răfuieli în vremuri de libertate cum faci și mai fac mai sus cîțiva, ieșiți vădit din sala de tratament, sunt semn de sărăcie și duc la sărăcie mai mare.
@TRANSHUMANU,
Ai zis TOT Esențialul.
IO am în Pregătire o Istorie Epocii 1945 -2024 a României.
A.Sunt născut în 1945, Frate cu Regimuu’…;
B. PreaDestulDeFoarteMUULTI CaCaMACKS au consumat Materie SIMILARA cu EI, ABOUT.
C. Chiar SI Apărătorii REALizarilor Comunismului NU mi s-au părut ca au „VAZUT” INTREG Adevărul ROMANESC al Epocii.
MA pot influenta ca am decedat Cestii NOI.
DE CE „VEDEREA” mea ar fi AltFEL?
PENTRU CA IMI POT PERMITE SANU MINT.
AM fost TOATA Viata un OM LIBER, absolut LIBER.
În PLUS Propensiunea NATURALA pentru CITIT CatDeMulte SI Despre TOATE, Timp de 60 de Ani MI-A permis ca, DUPA Uitarea A TOT, sa pot INTEGRA inDestul
Ați incurcat-o! :):):)
A.
Propaganda ceausista: din cauza capitalistilor de la FMI si Banca Mondiala Ceausescu…
Creditele de miliarde luate in conditii dezavantajoase au fost cheltuite pentru a construi o industrie grea anacronica si energofaga, in total contratimp cu momentul si directia in care se indrepta lumea. Politicile economice proaste au zdrobit Romania, care la sfarsitul anului 1981 a intrat in faliment pentru a doua oara in istorie (prima oara a fost in 1933)
1980-1989, Romania era in recesiune, penultima tara europeana. Ultima era Albania.
Pe 9 iulie 1971, Ceausescu anunta ca trebuie ca fraiele sa treaca iar din mainile specialistilor in cele ale activistilor de partid. Se pun astfel bazele totalei deprofesionalizari a tuturor institutiilor din Romania – inclusiv a economiei.
Planul lui Ceausescu: va ridica niste mari combinate cu o capacitate enorma de productie, rafinarii si uzine petrochimice, productia rezultata urmand sa fie vanduta pe pietele externe. Dar la inceputul lui 1979 are loc revolutia islamica care a dus prabusirea productiei de titei a Iranului si Romania a trebuit sa caute noi furnizori de titei, pe care sa-i plateasca la nivelurile foarte crescute ale preturilor mondiale. Importurile de titei ajung sa inghita aproape toate rezervele valutare ale Romaniei…la sfarsitul anului 1981, Romania intra in incapacitate de plata, faliment. Apare optiunea unor acorduri cu FMI si Banca Mondiala…
Istoricul Remus Opris: FMI e de acord sa inceapa negocierile pentru un acord stand-by cu Romania, pe 3 ani, in valoare de 1,5 miliarde de dolari. S-a evitat intrarea in incapacitate de plata. Banii FMI intra imediat in conturile Romaniei.
In paralel, se intreprind demersuri la Banca Mondiala, in perioada 1980-1981, pentru patru imprumuturi in valoare totala de 325 milioane de dolari.
La 28 iulie 1982, negociatorii «Clubului de la Paris» (care reprezentau 15 state creditoare ale Romaniei) au acceptat sa amane cu trei ani achitarea a 80% din ratele scadente, neplatite de Romania in 1981 si 1982 – circa 400 milioane de dolari.
Ceausescu ordona sa se taie brutal importurile si sa se faca economii masive. In februarie 1984, Ceausescu decide ca Romania sa nu mai primeasca ultima transa de imprumut din cadrul acordului stand-by incheiat cu FMI. Solutia gasita de Ceausescu este una „taraneasca”: „Strangem cureaua! Facem economie!”, sacrificarea totala a nivelului de trai al populatiei, care incepe sa fie supusa unor privatiuni aberante fara ca – asa cum constata expertii – economiile obtinute sa fie semnificative. Se taie pana si abonamentele la revistele tehnico-stiintifice…
(aktual24, Cum a bagat Ceusescu in faliment, Romania …)
A aparut textiera de serviciu psd Hmmm ( CORE , ASTA E ) , s-al ingroape pe Ceausescu . A doua oara . Mare ticalosie .
„O intimitatea silită cu puterea” a făcut-o pe Ana Blandiana să îi dedice lui Gogu Rădulescu numeroasele volume pe care i le-au publicat comuniștii. Obsedată de existența acestei „intimități”, i-a cerut fiului fostului ministru ceaușist volumele ca sa poată smulge paginile cu autografele incriminatoare. S-a strecurat în Academia Română împinsă cu putere pe sub ușă de Eugen Simion, secretarul de partid al organizației de bază PCR, care avea sarcina de a-i „păstori” pe românii aflați la studii la Paris, în 1972. Ana Blandiana nu este altceva decât o „martiră” sulemenită!
Ceausescu dintr-un orgoliu exacerbat, vrand sa le dovedeasca „tovarasilor” ce conducator maret este el, i-a bagat pe romani in lipsuri pana cand au ajuns sa-si dea foc de neputinta dar a infiintat gospodariile de partid pentru tovarasii de incredere pe care se baza. Acum, tovarasii privilegiati atunci, vin si spun, v-a fost greu, noua nu! Noi nu stateam cu gloata pentru o sticla de ulei, noi gaseam de toate! S-a vazut in ’87 si s-a vazut in’ 89!
un terchea o acuză pe autoare de agramatism, după care scrie „trimite-ți-vă” :)))
Dupa Plesu,Liiceanu,Patapievici,Cartarescu, iata ca veni si randul Dnei Blandiana in malaxorul inchizitiei.
@Transumanu
Cam asa stau lucrurile cum spuneti Dv. Mai aduc si eu un argument important. Toata lume stie astazi ca evenimentele din decembrie 1989 nu au fost ravolutie ci lovitura de stat orchestrata de fortele straine care doreau sa subordoneze Romania intereselor lor si asa cum bine ati subliniat, impusesera deja sanctiuni economice grele Romaniei. Unul dintre personajele CENTRALE ale evenimentelor din decembrie, personaj adulat de tot Occidentul care-i faceau reclama desantata, era chiar numita Ana Blandiana. In mod normal Occidentul habar nu are macar numele capitalei Romaniei. Culmea este insa ca ei cunoasteau marea opera literara a Anei Blandiana dedicata motanului Arpagic cere i se freca dumneaei printe pulpe? Privind prin perspectiva evenimentelor din decembrie 1989 este limpede ca asa zisa Ana Blandiana a fost agent de influenta si diversiune al unor forte dusmane Romaniei. Desi foarte tarziu, adevarul si-a facut loc la lumina. Asa zisele beneficii aduse de numita democratie care vedem ca nu exista in mod real nici in SUA sau UE, sunt doar momeala pe care noi am inghitit-o ca niste crapi lacomi si pentru care curand vom plati greu. Tot ce am primit ca membri ai UE ni se va lua cu varf si indesata, de fapt deja ni s-a luata totul plus ca am ajuns din nou datori vanduti dupa ce sub regimul Ceausescu Romania isi platise toate datoriile.
„MA pot influenta ca am decedat Cestii NOI.”
IATA CE se intampla CAND NU stai cu Ochii pe CORECTOR.
Am postat dn Oras si pe Mobil. CUM STIE ca NU e uti la Dansuu’, Corectouu’ SCRIE CE vrea el …
Ma pot INFLEITA ca am DECELAT Cestii NOI
„A se infleita”, inseamana a se lauda … 🙂
.:)
Coroborand SI cu brusca HEPATITA Virala dobandita de Marin Sorescu SI urmata de Deces PREMATUR,
cam SIMILAR cu Decesul TOT PREMATUR al lui Marin Preda,
IO d’AIA CREZ’ca a existat un Kommando SECRET de Eliminare a unor Scriitori AUTENTICI si ROMANI …
NU crez’ca Ana Blandana si Stefan Augistin Doinas ar fi participat ca Membri AVIZATI ai acelui Kommando …
Dar, CRED ca au fost PACALITI in Calitate de …:)CoLaboratori UTILI, ca sa zic ASHA, eufemistic-menajant …
Despre ticalosie:
Frig, foame, întuneric, frică, dar mai presus de toate umilință și neputință, necesitatea, obligativitatea anulării propriilor porniri, trăiri, idealuri, vise pentru supraviețuire.
După o lungă coabitare cu răul, „rezistența prin cultură” e mai degrabă o formă de lașitate josnică, de complicitate, de acceptare decât o desprindere superioară de vremurile cumplite cărora le aparții.
Gabriela Argintaru: Sunt atât de multe de spus. Ma gândesc la miile de femei moarte din cauza avorturilor. Am cunoscut un domn care a crescut singur 2 copii pentru ca soția (tânăra) murise din cauza unui avort. La servici te chemau la controale ginecologice. Stăteam de multe ori sub plapuma tremurând de frig și ma întrebam: „oare se va termina vreodată?” Și eram foarte tânăra. Nu voi uita niciodată acele timpuri…
Ciprian Pavel: În februarie 1987 l-am aşteptat pe cel mai iubit fiu al ţării cu flori, doar în cămaşă albă, la – 5 grade, la APACA. Învăţătorii şi profesorii, obedienţi ca cei ce nu îşi merită postul, cam ca acum, ne-au dezbrăcat cu mult timp înainte pentru că nu ştiau când vine împieliţatul. Acel frig şi tremurat m-a trezit, de atunci cred că am conştiinţă de sine…
Podul.ro Marturii din comunism.
Doamna Mirela Roznoveanu ce bine ca existati!Deja aruncasem prosopul in ring!
Ei uite ca nu este asa!Va felicit din suflet,pentru munca onorabila,pe care ati depus-o pentru a sc oate ADEVARUL la suprafata!
Din pacate,dupa 34 de ani,asemenea articole nu-si mai fac efectul scontat,dar merita aplaudate!
Am trait acele vremuri.Exact ca dupa 1948 cine s-a descurcat a supravietuit,cine era valoros,era cooptat de catre comunisti(deci supravietuia),iar restul erau marginalizati,
sau aruncati in puscarii,lucru care insa nu pute sa fie imputat celor care s-au alinit cu cerintele vremurilor,pentru a supravietui ei cat si familiile lor.
La fel s-a procedat in timpul lui Ceausesc.Cine manca cacat,inpresa,literatura arta(chiar daca nu-i placea gustul) sc ria,deoarece stia ca va avea avantaje financiare si va pterece ,avra
gratuit la Casa scriitorilor din Olimp,sau la munte…
Faptul ca din Ana Blandiana s-a facut o „asuprita” a vremurilor din comunism,este o mare marsavie!.
L-au dat pe Mihail Sadoveanu, la groapa uitarii,ca sa se instaurez in scaun aceste efemere gâze muritoare,pe care Istoria literaturii romane nu si le va mai aminti.Poate doatr la Literatura aagricola,cand va veni vorba de Arpagic..
„Statura” acestor „intelectuali”, ce-si disputa cu cerbicie locul in panteonul cultilor „revolutionari si cinstiti” romani post, este oglinda fidela a dezastrului din invatamant, cultura si imagine externa actuala. Parvenitismul si datul in mintea copiilor este eticheta corecta pentru acesti vesnici doritori de locuri in capul bucatelor.
ARISTARC
Doamna Mirela Roznoveanu (sau Roznowski, după cum dă mai bine în locuri diferite) îi face un lung rechizitoriu Anei Blandiana. Prea lung după mine și adesea nedrept. Să nu aibă oare Blandiana chiar niciun merit? Să-i fie toată opera chiar de disprețuit? Am mari îndoieli că ar fi așa. Am scris, în timp, și despre poezia ei și despre proză. Și am scris în mod elogios, apreciind talentul, sensibilitatea, stilul și originalitatea ei. N-am găsit nicăieri niciun fel de compromisuri. Dimpotrivă, e literatură pură. Virulența textului Mirelei Roznoveanu mă surprinde și nu pot să nu mă gândesc, fără a mă lămuri însă, la eventualele rațiuni mai ascunse ale acestei violențe. I-aș aminti, totuși Mirelei Roznoveanu cum a cochtetat în America cu ideea de a-și fabrica o identitate de disidentă (membră a grupului Băcanu de la România Liberă, din care nu a făcut parte, ea lucrând la Magazin) sau folosind alte argumente tot atât de futile. Eu am fost coleg de redacție, pe rând, și cu Blandiana și cu Romulus Rusan. I-am apreciat pe ambii drept oameni de mare decență și calitate. Fără a mă erija în judecător, mi-aș permite să o sfătuiesc pe Doamna Roznoveanu, după tipicul biblic, să nu dea atâta atenție paiului din ochiul celuilalt înainte de a vedea bârna din propru-i organ vizual.
Azi sunt obturati mai mult scriitori de valoare decat Blandiana in comunism. Fara relatii un scriitor f bun e, si intentionat, ignorat. Chiar de Ana Blandiana, domnnilor care ii cititi memoriile…