Toate reformele româneşti post-comuniste nu au avut legătură cu schimbarea, fiind simple capcane într-o inerţie istorică permanent adaptată. Altceva le dictează în majoritatea cazurilor supravieţuirea sistemului ajuns în punctele sale critice. Atât de terifiantă este infernala maşinărie încât orice atitudine reformistă o vedem ajungând eşec şi autoculpabilizare. Atât de necesarul şi invocatul climat moral are nevoie de un efort permanent, fapt absolut iluzoriu într-un asemenea infern al contra-sensului. Speranţa unei integrări europene minime, standardele unei societăţi acceptabile se văd continuu spulberate de parvenitismul mult prea agresiv şi malefic instalat.
Presupusa reformă actuală, cu delaţiuni şi privări de libertate, înclină decisiv spre o dimensiune politicianistă. Averilor nu li schimbă proprietarul, în schimb, victimele reale sunt în continuare stigmatizate. O putere fără nicio perspectivă, situând tot exerciţiul acesta într-un circ deplorabil, se configurează din acelaşi material toxic. România se transformă tot mai mult într-o colonie, folosindu-se aşteptările sale contrare în tot felul de scenarii. Degradarea politicii interne prin folosirea pârghiilor statului în alte scopuri decât cele constituţionale, ale interesului general, impune neîntârziat o reformă a partidelor. Relaxarea, atât de necesară, este interesat înlocuită cu o mai sporită putere a incontrolabilei clase conducătoare. Confiscarea spiritului public prin venirea comuniştilor la putere se regăseşte integral astăzi în dinamica organizării politice. Aceleaşi lozinci ale reprezentării, fără acoperire, aceeaşi lipsă de responsabilizare. Aceiaşi specialişti ideologici aflaţi sub jurisdicţia unor încolonări mafiote. Aceleaşi spectaculoase şi mafiote conflicte interne.
România are nevoie de reforme, însă i se oferă continuu mici evaziuni prin care sistemul reorganizează, iar situaţia generală se prăbuşeşte continuu. Accentuarea anarhiei prin noua lege electorală în lucru, adâncind frustrări şi imposibilităţi, duce dincolo de limită o societate expusă dezintegrării pe toate planurile. Asistăm zilnic la anarhie, drept soluţie. Linia roşie, între societate şi clasa politică, a fost continuu încălcată în aceşti ani. Strategii politicii noastre interne nu sunt din societate, produşi de implicarea morală şi intelectuală de aici, ei sunt produsul unor interese de moment exterioare, ale unor grupuri pentru care puterea este sursa unui parvenitism endemic. Tocmai de aceea este necesară democratizarea, pentru transformarea societăţii în propriul său purtător de cuvânt. Sistemul mafiot lucrează, cum altfel?, prin interpuşi, conform unei tradiţii neîntrerupte. Deseori sunt scoşi la rampă simplii executanţi, centrele de comandă rămânând neatinse.
Descentralizarea şi noua Constituţie sunt obiective decisive, prin care România să poată fi cu adevărat accesibilă în orice punct. Românii vor trebui să aibă motive concrete să fie legaţi de ţara lor, nu doar prin clişeele patriotismului. Încetarea „războiului” româno-român, efect al politicii strategice de dezbinare şi umilinţă, va trebui să se regăsească în paragrafele Constituţiei. Excepţiile de la legea dreptului public vor trebui eliminate, acestea întreţinând o problematică falsă utilă politicianismului degradant. Reînscrierea României în contextul european şi internaţional, prin flexibilizarea şi responsabilizarea vieţii politice interne, este singura modalitate. Numai o ţară puternică prin democraţia ei, printr-o legislaţie care să-i protejeze standardele, poate fi un partener. Tendinţa multora de a percepe România drept o colonie poate fi schimbată prin realitatea din interior.
Angajarea politicienilor români în viaţa politică internaţională va trebui să aibă asentimentul public evident. Am asistat, asistăm cu o şi mai mare uimire, cum unii vorbesc în numele ţării de parcă aceasta ar fi onorată să-i aibă în frunte. Inerţia lăsată de dictatură permite încă acest nefast mod de exercitare a funcţiilor publice. Un grafic al problemelor interne se impune, numai acesta fiind determinarea. România este suprasaturată de şefi, are nevoie de oameni implicaţi. Politicianismul trebuie denunţat drept o monstruoasă plagă, care a permis ajungerea în acest punct.
Coborârea omului politic de pe soclul activistului din dictatură, caricatural şi deviant, centru al sistemului mafiot, este obligatorie, iminentă. Fără o politică strict socială, împotriva monopolurilor de orice tip, nu se poate mişca un fir de nisip.
Precizare:
Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.