România are o resursă importantă de apă, atât de suprafață, cât și subterană, dar gestionarea ei lasă de dorit. Conform unui raport al Curții de Conturi, se alocă resurse din ce în ce mai puține pentru monitorizarea calității apei, datele cu privire la poluanți sunt adesea incomplete, avem tot mai multă apă în stare ecologică proastă, iar instituțiile care trebuie să se ocupe de managementul acestei resurse s-au tot reorganizat, oamenii au fost schimbați și din această cauză s-a renunțat la multe proiecte.
Din situația sumelor prevăzute și cheltuite din bugetele de venituri și cheltuieli al Administrația Națională Apele Române, pentru
monitorizarea calității apei, a reieșit tendința de diminuare a resurselor financiare alocate desfășurării activității de monitorizare a calității apei, pentru perioada auditată, dar și a resursele financiare aferente materialelor de laborator și a reactivilor necesari activității de monitorizare a calității apei din România. S-a constatat că dotarea tehnică depășită nu permite monitorizarea tuturor substanțelor prioritare/prioritar periculoase și, mai mult decât atât, resursa umană la nivelul laboratoarelor înregistrează un deficit semnificativ având drept consecință nemonitorizarea unor indicatori, supraîncărcarea și întârzierea în raportarea rezultatelor, se arată în raport.
În ceea ce privește realizarea activităților de inspecție și control în domeniul gospodăririi apelor efectuate de autoritatea publică centrală în domeniul apelor, prin Legea apelor 107/1996 a fost constituită Inspecția de Stat a Apelor dar această structură nu a fost funcțională. Din perspectiva responsabilităților și atribuțiilor stabilite prin legea apelor în sarcina autorităților publice locale cu privire la obligația asigurării canalizării și epurării apelor uzate prin realizarea infrastructurii de canalizare și a stațiilor de epurare la termenele legale, echipa de audit a constatat că deși Ministerul Apelor și Pădurilor are responsabilitatea implementării directivei
europene privind epurarea apelor uzate urbane, nu are nici o atribuție în ceea ce privește finanțarea, coordonarea și/sau prioritizarea finanțării asigurate în cadrul unor programe derulate de alte instituții publice pentru realizarea infrastructurii de canalizare și stații de epurare și nici nu finanțează vreun program având ca obiect realizarea unor astfel de investiții.
Din analiza aspectelor referitoare la gospodărirea apelor din România, identificarea strategiilor și politicilor entității formulate cu privire la domeniul auditat, au reieșit aspecte ce indică vulnerabilități. Astfel, este de menționat riscul semnificativ al lipsei de relevanță a datelor cu privire la cantitățile de poluanți deversați, urmare procedurilor de autocontrol și plata de către poluator a furnizorilor de servicii de analiză a calității apei. Un alt aspect cu privire la vulnerabilitățile modului de gospodărire a apelor reiese din faptul că valoarea veniturilor încasate de către ANAR din contribuţiile specifice de gospodărire a apelor nu contribuie la finanțarea în od direct a activităților de depoluare a apelor uzate.
Potrivit situațiilor financiare întocmite de ANAR la data de 31.05.2018 valoarea clienților (incerți și în litigiu) era 180.133.739 lei, din care suma de 16.246.764 lei reprezintă valoarea creanțelor ANAR privind contribuția pentru primirea apelor uzate în resursele de apă. În timpul efectuării prezentei misiuni de audit de performanță a fost aprobată Metodologia privind executarea creanțelor reprezentând venituri proprii ale Administrației Naționale ”Apele Române”. Ultima reactualizare a cuantumului contribuţiilor pentru primirea apelor uzate în resursele de apă şi a penalităţilor aferente a fost efectuată în anul 2010, astfel că sursele financiare necesare gospodăririi apelor au fost diminuate prin constituirea unor venituri subdimensionate.
Din datele obținute cu privire la starea apelor de suprafață, a reieșit că numărul apelor cu stare ecologică Foarte Bună și Bună a avut o tendință descendentă iar numărul apelor cu stare ecologică Moderată și a celor cu stare Slabă și Proastă a cunoscut o evoluție ascendentă.Prin aplicarea meto dologiei şi a criteriilor de evaluare a corpurilor de apă subterană la nivelul anului 2017, s-a constatat că din cele 141 de corpuri de apă subterană monitorizate, 113 corpuri se află în stare chimică bună (80,14%) iar 28 de corpuri de apă subterană se află în stare chimică slabă (19,86%). Cele mai multe depăşiri se înregistrează la următorii indicatori: Azotaţi, Amoniu, Cloruri, Sulfaţi, Plumb, Ortofosfați, Fenoli, Arsen.
Cauzele poluării acviferului freatic cu azotaţi sunt multiple şi au un caracter cumulativ, sursele principale ale poluării acestuia cu azotaţi sunt fie spălarea permanentă a solului impregnat cu compuşi cu azot proveniţi din aplicarea îngrăşămintelor chimice pe unele categorii de terenuri arabile, prin precipitaţiile atmosferice şi apa de la irigaţii, fie lipsa sistemelor de colectare a apelor
uzate în special la aglomerările umane din mediul rural. Poluarea freaticului este cel mai adesea un fenomen aproape ireversibil având consecinţe importante asupra folosirii rezervei subterane la alimentarea cu apă în scop potabil, depoluarea surselor de apă din pânza freatică fiind un proces foarte anevoios.
Urmare investițiilor realizate în vederea implementării și conformării cu prevederile Directivei nr. 91/271/CEE privind apele uzate orășenești, deși s-au înregistrat progrese semnificative, gradul de racordare a locuitorilor la reţelele de canalizare crescând de la 48,6% în 2004 la 66,32% în 2017, respectiv gradul de racordare la staţiile de epurare ajungând de la 31,84% în 2004 până la 63,73% în 2017, România nu a reușit să respecte țintele prevăzute în Planul national de implementare, fapt pentru care în data de 7 iunie 2018, Comisia Europeană a transmis ”Scrisoarea de punere în întârziere – cauza 2018/2109” având ca obiect incorecta aplicare a Directivei 91/271/CEE a Consiliului privind tratarea apelor urbane reziduale.
Analizând rapoartele periodice oficiale privind stadiul implementării Directivei nr. 91/271/CEE, s-a observat că cele mai multe dificultăți în implementarea cerințelor directivei le-au întâmpinat autoritățile publice locale, urmare capacității reduse/limitate din punct de vedere administrativ și instituțional în raport cu importanța și complexitatea obiectivelor tehnice propuse spre realizare. Astfel, dacă problematicile de reglementare, monitorizare, control și finanțare au fost date în responsabilitatea unor instituții publice centrale, posesoare a unor structuri organizatorice de anvergură, eficiente din punct de vedere administrativ și funcțional, atribuțiile de reabilitare, modernizare și construcție efectivă a capacităților tehnice, au fost încredințate exclusiv în responsabilitatea autorităților publice locale (primării comune), instituții cu posibilități tehnice, administrative și umane mai mult decât limitate.
Referitor la realizarea programului Colectarea, prelucrarea și crearea de mecanisme și instrumente de promovare a datelor și informațiilor necesare întocmirii rapoartelor către Comisia Europeană, Agenția Europeană de Mediu și Secretariatele Convențiilor internaționale din domeniul protecției mediului”, echipa de audit a Curții de Conturi a constatat că activitățile derulate au fost influențate de numeroasele reorganizări și schimbări de conducere la nivelul autorității centrale în domeniul apelor, a imprimat un ritm de implementare lent și neadecvat. În aceste condiții, atât renunțarea la realizarea unor studii cât și finalizarea altora fără respectarea termenelor inițiale și implicit a termenelor limită de raportare către Comisia Europeană și a termenului de aprobare a Planului național de management actualizat (2016) în cuprinsul căruia trebuiau introduse și o parte din rezultatele acestor studii, pune sub semnul întrebării necesitatea și modul de valorificare a rezultatelor acestor studii și creează, de asemenea, premisele apariției riscului de neîndeplinire a obiectivelor programului și utilizare ineficientă a resurselor financiare. Pentru realizarea studiilor în domeniul calității apelor în cadrul acestui program, nu au fost stabiliți indicatori de performanță în vederea evaluării eficienței cheltuielilor publice prin prisma eforturilor și a efectelor acestora. Echipa de auditori a formulat măsuri în vederea remedierii acestor deficiențe precum și măsura constituirii unei comisii de specialiști în domeniu care să procedeze la reanalizarea rezultatelor și a modului de valorificare a acestora în cazul studiilor privind calitatea apei din cadrul acestui program, urmând a se dispune măsurile legale care se impun, inclusiv recuperarea eventualelor sume plătite nejustificat.
Resursele de apă de suprafață ale României provin fie din râurile interioare (inclusiv lacurile naturale formate din acestea), fie din fluviul Dunărea. Pentru utilizatorii din România ponderea semnificativă în asigurarea resursei necesare o au râurile interioare. Resursa considerabilă pe care o reprezintă fluviul Dunărea este însă puțin accesibilă din cauza poluării apelor fluviului și a poziției sale față de utilizatorii potențiali din România, singura utilizare a resursei de apă oferită de Dunăre până în prezent fiind pentru irigarea terenurilor agricole.
Resursa naturală de apă a anului 2017 provenită din râurile interioare a reprezentat un volum scurs de 29,2 miliarde m3, sub nivelul volumului mediu multianual calculat pentru o perioadă îndelungată (1950 – 2017), respectiv 40 miliarde m3. Comparativ cu ultimii 5 ani (2012 – 2016), volumul scurs în anul 2017 a reprezentat 81,8 % din media multianuală a stocului anual scurs în
intervalul amintit. Din punct de vedere al suprafeței, resursa medie de apă la nivelul României este de circa 123.000 m3
/km2 iar raportat la numărul de locuitori, România a avut la nivelul anului 2017 o resursă specifică din râurile interioare de 1.489 m3 /locuitor/an , în contextul unei populații de 19,63 milioane locuitori (populația României la 1 ianuarie 2017). Resursele totale de apă subterană din România reprezintă circa 25% din apa de suprafață și au fost estimate la 9,68 mld. m3/an, din care 4,74 mld. m3 /an sunt ape freatice și 4,94 mld. m3 /an sunt ape subterane de adâncime. Astfel, în România au fost identificate, delimitate şi caracterizate un număr de 143 de corpuri de apă subterană. Dintre acestea, un număr de 115 reprezintă corpuri de apă subterană freatică, iar 28 sunt corpuri de apă subterană de adâncime. Ca urmare a analizei de risc efectuate în cadrul Planului de management, a rezultat că toate cele 143 corpuri de apă subterană din România sunt în stare cantitativă bună. În general, apa freatică este utilizată pentru irigaţii şi industrie, pentru alimentarea populaţiei fiind utilizată apa captată din izvoare. Calitatea apei subterane este determinată de alcătuirea mineralogică şi implicit chimică a suportului mineral în care este localizată apa subterană, dar şi de evoluţia geologică şi tectonică a fiecărei regiuni. Astfel, există ape subterane de adâncime cu un grad ridicat de mineralizare, cum sunt cele din partea nordică a Moldovei (unde depozitele sunt alcătuite preponderent din argile nisipoase şi nisipuri fine, acviferele având capacitate redusă de debitare şi grosime mică), partea central-nordică a Depresiunii Transilvaniei sau ȋn zona de curbură a Carpaţilor datorită acumulărilor de sare aflate la adâncime mică. Aceste aspecte calitative fac ca apa subterană să nu poată fi utilizată pentru alimentarea populaţiei. In Depresiunea Transilvaniei, Câmpia de Vest, vestul Olteniei, apele de adâncime au local, în mod natural, conţinuturi ridicate de amoniu, ceea determină caracterul nepotabil al apelor şi aplicarea unor măsuri de tratare.
La nivelul anului 2017 se remarcă o scădere a nivelurilor freatice în forajele situate în câmpiile Teleormanului, Moviliţei, Gherghiţei, Săratei, Urziceniului, Amara, Ştefan Vodă, Siretului, în zona Subcarpaţilor de curbură şi Orientali, în zonele de luncă ale râului Prut şi afluenţilor şi în partea sudică a Depresiunii Transilvaniei (Depresiunea Făgăraş). În Câmpia de Vest şi în Dealurile Crişanei şi Banatului se constată, în general, o tendinţă de creştere a nivelurilor freatice, datorată alimentării din precipitaţii, mai ales în Dealurile şi Carpaţii Banatului. Raportat la reperul multianual, scăderile cele mai frecvente s-au manifestat în continuare în întreg Podişul Moldovei şi pe zone însemnate în Câmpia de Vest şi în Câmpia Bărăganului.
Romania nu mai are resurse de apă.. Vizibil au dispărut zeci de mii de izvoare și păriele aferente prin dispariția pădurilor, prin construcții aiurea, pe unde-l duce amețeala pe român,..Apele curgătoare existente sunt puternic poluate, nu doar de gropile de gunoi dese, cu infiltrații in râu ori direct ori prin apele freatice, Toate fac mizerabilă apa, in care nu mai există nici o viețuitoare acvatică,..și tradițional se continuă poluarea in mod patriotic se ingroașă mizeria. Gărzile de mediu, primarii, dorm in cizmele statului,..autorizațiile de construcție nu se mai caută, iar gospodarul român nu produce decât gunoaie,..cel mai ușro de ascums nu in pădure, unde mai o fi ceva, ci in apa râului. Deci pe lângă nitriții și nitrații din ingrășămintele prost administrate, din folosirea abuzivă a ierbicidelor și altor otrăvuri in mod nepermis in UE, uite ce apă faină are românu,..patriot. Astea la un moment dat ajung categoric in paharul fiecărui român,,. Să-i fie de bine.
Comparativ cu Romania, majoritatea francezior beau apa potabila de la Poiana Ţevii.
Marele Urs mare dreptate aveti, sa mai adaugati si dejectiile solide si lichide de la fermele de pasari si animale.
Corect dejectiile solide si lichide ale animalelor din vilele din zona Snagovului care se varsa direct in lac. Dar animalelor le place.
„Cu 2.500 de izvoare şi 60% din apele minerale din Europa, România este unul dintre statele cu cele mai bogate resurse subterane de apă”(articol presa 02 ianuarie 2019)
Un raspuns baschirului (Marele Cur-s)care scrie de neam prost ce este si traieste in tara in care secuii,(stranepotii nomazilor dezertori din haitele lui Attila) nu au alta ocupatie decat distrugerea padurilor romanilor!