Revoluția costurilor dă peste cap marii producători de țiței din Golf

Cele mai rele temeri ale cartelului petrolului, OPEC, devin reale. La 20 de luni de când Arabia Saudită a luat decizia fatidică de a inunda piețele mondiale cu petrol, renunțând la bine cunoscutele cote de producție alocate fiecărui stat membru, industria gazelor de șișt din SUA nu numai că nu a fost lovită, dar a și răspuns pe măsură, cu tăieri uriașe de costuri. Singura satisfacție a saudiților rămâne blocarea unor investiții în proiecte gigant în explorarea apelor adânci. Conform consultanților HIS, au fost oprite investiții în valoare de 1.800 miliarde de dolari pentru perioada 2014-2020.

În schimb, în America de Nord, industria gazelor de șist și-a redus costurile atât de repede încât poate să producă acum la niveluri mai scăzute decât o face Arabia Saudită pentru petrolul său. Scott Sheffield, șeful de Pioneer Natural Resources, a aruncat mănușa săptămâna trecută, pretinzând că în bazinul Permian West Texas costurile sale de producție au scăzut până la 2,25 de dolari pe baril înainte de impozitare.

“Cu siguranță, putem concura cu oricine din Arabia Saudită”, a spus acesta. În ultima perioadă au avut loc îmbunătățiri revoluționare în tehnologia de foraj și în analiza datelor, ceea ce a dus la modificarea rapidă a costurilor. Rata declinului unui zăcământ era de 90% în deceniul trecut pentru gazele de șist din America. Aceasta a scăzut la 31% în 2012 iar acum este 18%. Sondorii au învățat să extragă mai mult, scrie The Telegraph. Sheffield a declarat că Permian este la fel de darnic ca și domeniul gigant Ghawar din Arabia Saudită și că de acolo se poate extinde producția de la 2 milioane de barili pe zi la 5 milioane, chiar dacă prețul petrolului rămâne sub 55 de dolari pe baril pentru mulți ani. Compania lui Sheffield a redus costurile de producție cu 26% în ultimul an. Pionier este acum atât de eficientă încât aceasta a adăugat instalații noi în ciuda prețurilor deprimante de azi, de sub 40 de dolari pe baril. Și nu este singura în această ipostază.

Platformele petroliere ale The Baker Hughes au crescut cu șapte în ultimele săptâmâni, ajungând la 374. Productivitatea a crescut de cinci ori la Permian de la începutul lui 2012. Consultanții Wood Mackenzie au estimat într-un raport recent că întreg ciclul de costuri a scăzut la 37 de dolari la Wolfcamp și Spring Bone în Permian și la 35 de dolari în South Central Oklahoma Oil Province Oil. Majoritatea câmpurilor de șist din SUA sunt acum viabile la 60 dolari pe baril. Aceasta nu este o veste care să bucure OPEC. Mult timp, țările din Golf au crezut că firmele americane au reușit să stea în viață doar pentru că au încheiat contracte de hedging prin care s-au pus la adăpost de prețul scăzut al țițeiului și că după o anumită vreme aceste societăți vor fi nevoite să suporte prețul real. Unele grupuri private nu au rezistat, dar companii de investiții, precum Blackstone sau Carlyle, stau la pândă și vânează preluarea activelor aflate în dificultate.

Dar, cum multe companii au reușit să treacă peste recesiune, așa s-a trecut și peste prețul scăzut al țițeiului. Azi, industria gazelor de șist poate face față lejer unei cotații ce poate varia între 40 și 50 de dolari pe baril pentru o perioadă mai îndelungată. În aceste condiții se pune problema dacă OPEC poate duce un război de uzură. În plus, stocurile globale de țiței rămân aproape de maximele din toate timpurile, fapt ce ține cotațiile la actualele niveluri. Incendiile forestiere recente din Canada, atacurile rebelilor din Nigeria, precum și alte tulburări ce au loc în diverse locuri ale lumii au ținut producția mondială de țiței la 4 milioane de barili pe zi, mascând în felul acesta supra-abundența. Prețurile din SUA au scăzut în ultimele șase săptămâni cu 20% ajungând la 41 de dolari pe baril.

Comparativ, consultanții Ryastad Energy susțin că 90% din cele 3.900 din puțuri forate în Arabia Saudită nu sunt profitabile dacă prețul barilului se menține la 50 de dolari. Să revenim la domnul Sheffield. Acesta a declarat că Pioneer poate să scoată gaze de șist după doar 135 de zile de săpat în sol. E o diferență enormă față de investițiile în apele adânci, acolo unde mega-proiectele pot dura de la șapte la zece ani. Această agilitate poate schimba industria petrolieră iar țările OPEC se pot confrunta cu o situație fără precedent în ceea ce privește costurile de producție. Cele mai lovite vor fi proiectele din largul coastelor Nigeriei și Angolei, din Arctica sau nisipurile de petrol din Canada și bazinul Orinoco din Venezuela.

Dacă va reuși să supraviețuiască OPEC pe termen lung, vom vedea. Cele mai multe state au nevoie de un preț de 100 de dolari pe baril pentru a-și finanța regimurile. Venezeuela, de exemplu, este déjà băgată în strânsoarea hiperinflației iar lipsa de alimente de pe piața naște revolte brutale. Moneda Nigeriei a fost distrusă luna trecută, atunci când a pierdut 60%, iar Angola a apelat la sprijinul FMI și Azerbaidjan la cel al Băncii Mondiale. Deocamdată Arabia Saudită are buzunarele adânci, însă rezervele sale nete au scăzut de la 737 miliarde de dolari la 562 miliarde de dolari. A început să se împrumute pentru a încetini pierderea iar luna trecută a ars 11 miliarde de dolari. Riyadh-ul a început să umble la cultura tradițională a subvențiilor, însă se lovește de probleme interne. De exemplu, a fost nevoit să renunțe la creșterea cu 500% a prețului apei după declanșarea unui protest.

FMI susține că deficitul bugetar va fi de 13% din PIB în 2016, dar nimeni nu poate spune acum cum se va termina anul pentru că nu se cunosc adevăratele cheltuieli militare și subvențiile pentru Egipt și pentru diverși clienți ai Arabiei Saudite.

Abonează-te acum la canalul nostru de Telegram cotidianul.RO, pentru a fi mereu la curent cu cele mai recente știri și informații de actualitate. Fii cu un pas înaintea tuturor, află primul despre evenimentele importante, analize și povești captivante.