România de azi: situația și soluția

În cursul verii 2023, un Grup reunit la Azuga a propus, ca soluție la dificultățile României actuale, conceptul „România cetățenilor”. Interesul a fost considerabil, încât a face un pas înainte este rațional.

Avantajul formulei „România cetățenilor”, față de orice alternativă, este acela că ea se adresează fiecărui cetățean – de oriunde, indiferent de generație, profesie, ocupație și afinități politice. Orice țară își folosește energiile și valorile în competiții deschise, iar segregarea de orice fel, așa cum realitatea de azi atestă dramatic, duce la pierderi irecuperabile de competențe și de rezolvări. Cu „România cetățenilor”, fiecare cetățean este prețuit pentru gândurile, brațele și capacitatea lui.
Partidele, cum știm, sunt indispensabile unei democrații efective. Dar, la noi, cele ajunse la guvernare s-au dovedit a fi o materie formatabilă de inși și servicii și rupte de nevoile societății. Cu starea acestor partide, devenite, din păcate, mai mult adunări de interese mărunte, cetățenii sunt constrânși la pasivitate, iar țara se adâncește în crize. De la o zi la alta, explodează noi și noi cazuri de abuzuri, furturi și nedreptăți, iar soluția de fond nu este decât instituțională. De aceea, o urgență a României este ieșirea din sterilele politici disciplinate de interese de parvenire, spre vocea liber exprimată a cetățenilor – temelia societății democratice și europene.
O reuniune precum „Un pas spre România cetățenilor” nu are cum să înceapă, logic, decât consemnând lucid starea de lucruri. Pentru a continua apoi cu evidențierea chestiunilor cheie și a soluțiilor și a încheia cu ceea ce este de făcut.

Cum am putea prinde în cuvinte puține starea de lucruri din România actuală? Nu este bază mai realistă decât analizele făcute de cunoscători reali – istorici și economiști. Indicatorii sunt, de altfel, publici.
PIB-ul este, firește, mai mare decât înainte și se raportează creștere economică. Dar, să nu ne înșelăm, aceasta a rămas relativă la slaba dezvoltare. În România se fac alegeri, dar actualii guvernanți au fost aleși cu în jur de o treime din voturile electoratului, încât rezultatul a stârnit nemulțumiri vaste. Mulți oameni se simt în confort, dar sărăcia este cea mai întinsă proporțional dintr-o țară din Europa. România este în uniuni și alianțe asiguratoare, dar rămâne continuu în urmă. România a rămas cu redusă productivitate a muncii, corupție la tot pasul, abandonul școlar cel mai ridicat din Uniunea Europeană, consumul de carte cel mai scăzut și analfabetismul funcțional cel mai extins. Învechirea infrastructurii și scăderea profesionalismului duc la explozii cotidiene de orice fel.
Nu este loc în țară în care cetățenii să nu acuze incompetența și hoția și să nu arate cu degetul spre decidenți pe cât de nepregătiți, pe atât de abuzivi. România s-a fixat la coada Europei, iar crizele ei o țin acolo.

Ca cetățeni cu capul pe umeri, nu putem să nu observăm delegitimarea din instituțiile statului. Criza de legitimare are acum un aspect dintre cele mai oribile ale istoriei: fiecare scrutin recent a fost acuzat de măsluire. O altă criză vine din răsturnarea de valori din societate care face ca unii slab calificați să decidă soarta țării. Se poate adăuga împrejurarea că la decizii au ajuns slab calificați, dar prădători.
În aceste condiții, s-a și petrecut un fenomen răscolitor: decidenții actuali au oficializat conduita de slugă. Istoricii de prim plan ai contemporaneității românești (Florin Constantiniu, Ioan Scurtu) au arătat pe documente că niciodată în istoria României nu a fost o prăbușire în timp scurt precum în ultimele decenii. Un istoric de peste Ocean arăta că jaful bunurilor naționale întrece până și epoca fanariotă. Declinul este acuzat în multe domenii – economie, instituții, îngrijirea sănătății, educație, sport.
Mai nou, nu numai că se trăiește pe datorie, dar, la orice calcul, cu deciziile în curs, doar se amână împotmolirea. Într-o lume concurențială, decidenții, vizibil diletanți, se acoperă cu ideologii care le depășesc priceperea, în vreme ce periclitează până și oxigenul democrației, care este pluralismul politic. Ei angajează țara în aventuri al căror rezultat nu-l conștientizează și care vor amaneta viața generațiilor.
La orice examinare, valoarea decidenților de azi se dovedește joasă. De la președinte începând, nu se vede capacitate pe măsura funcției. Fiecare citește texte insipide scrise de alții și improvizează decizii, adesea dăunătoare. Se minte iarăși – nu întâmplător diagnoza „societății minciunii” a fost pusă, internațional, de un vestit psihiatru emigrat la New York. Această diagnoză este mai nou prelungită cu „înșelarea de sine”. Acum se vrea perpetuarea prin alegeri făcute oricum a celor care au dus România în situația de „stat mafiot”, cum spunea un președinte, de „stat eșuat”, cum spune actualul, oricum, de „stat avariat” și „fără busolă”, cum se poate spune.

Care sunt chestiunile cheie? În bilanțul ultimelor decenii, nu se poate ocoli înțelegerea greșită a istoriei. Capitalismul este înțeles ca ocazie de înșfăcare, privatizarea ca devalizare, morala ca ciocoism, politica externă ca excursie. Un istoric european arată că, nici azi, România nu a lămurit rolul Securități într-un stat democratic și este în continuare victimă a diversiunilor.
Din confuzii, fraude și minciună nu poate ieși altceva. Nu poți arunca vina pe străini, câtă vreme reprezentanții României au luat deciziile păguboase. Propaganda nu este antidot la neajunsuri, cum se încearcă din nou. Nu ajung nici doar soluțiile „tehnice”. În fapt, nicio țară nu a ieșit la liman fără democratizare.
Nu o pot scoate la liman inși vizibil nepregătiți, nimeriți în viața publică prin proptele și acționați din umbră. Din nefericire, din opțiunea „democrației curate” de la Alba Iulia, din 1918, a rămas doar amintirea. Autoritățile au trivializat până și Centenarul țării. Iar efervescenta dezbatere interbelică asupra statului a fost zăvorâtă în muzeu. A sosit și în România timpul deciziilor cu cetățenii și pentru cetățeni!
Agenda României este inevitabil încărcată căci, peste toate, s-au înregistrat trei distrugeri: distrugerea democrației prin convertirea ei într-un autoritarism incult, costisitor și ridicol; distrugerea interesului public prin confundarea lui cu interesul unor grupuri ce se dau fals drept public; distrugerea meritocrației prin răsturnarea ierarhiei valorilor în favoarea nepotismului, slugărniciei și șpăgilor. Ca urmare, a restabili democrația, interesul public și meritocrația este condiție sine qua non a normalizării.

Care este soluția? Nu există rezolvări la dificultățile unei societăți fără ca aceasta să-și dea soluții și să le promoveze. Nicio țară nu s-a lansat fără angajarea minților și brațelor ei. Soluțiile sunt acasă, chiar și când înveți de la alții. Dumnezeu îi ajută pe cei care lucrează la schimbarea condițiilor propriei vieți. Istoria atestă că societatea care nu se angajează pentru a-și rezolva problemele, ajunge în dificultăți majore.
Mulți întreabă: mai are vreo șansă România? Sunt de părere că nu este totul pierdut. Este însă esențial ca fiecare cetățean să-și ia viața în propria comunitate ca punct de plecare, să compare și să învețe din experiențele oricui, să conlucreze cu ceilalți. „Asumarea de sine”, ne spune consilierul președintelui Franței actuale, este cheia – pentru cetățeni și națiuni.

Prima mare problemă a României este și azi ceea ce aș numi „individualismul sterp” al celor care ajung la „reușite” și al decidenților. Vezi inși înstăriți, cu funcții, dar incapabili să lucreze pentru cauze publice. Vezi mulți preocupați „să moară capra vecinului, dacă se poate cu vecin cu tot”. S-a umplut în jur cu cârpaci, șmecherași și delatori care se bagă în treburile publice. Nicio țară nu a progresat cu aceștia!
A doua mare problemă este sărăcia. Nu se știe ataca „fondul” – care este mereu mai slaba dezvoltare decât este nevoie și decât se poate, cum spunea Virgil Bărbat infirmând „teoria formelor fără fond”. Primul pas indispensabil este continuarea democratizării.
România – am spus-o și în guvernele țării – are nevoie de „reconstrucție”. Orice altceva este prea puțin. Legile actuale au lacune ținând înainte de orice de orientarea de bază și de elaborarea profesională. Ele au nevoie acum de ceea ce aș numi „metalegi”, adică legi ale reconstruirii.

Ar fi de început cu legea abordării bunurilor naționale, care să pună capăt jafului și să restaureze controlul statului asupra resurselor proprii în condițiile democrației. Acest demers nu înseamnă nici etatizare, nici socializare a proprietății, nici izolare de piața internațională, ci soluție pe care o practică democrațiile avansate de azi. Ar fi de continuat cu legea interesului public. Prea multe legi în România actuală favorizează încălecarea interesului public de către interesele unor grupuri ce se dau drept public. Ar fi de mers mai departe cu legea meritocrației și a concursurilor, în care să conteze pregătirea și meritul persoanei. Cetățenia democratică, interesul public și meritocrația merg doar mână în mână. Ar fi de înaintat cu legea protecției naturii. În domeniile latifundiar și imobiliar, România a fost și este abuzată fără precedent, încât trebuie reglementări dincolo de interesele unora sau altora. Ar fi de încheiat acest prim pachet cu legea valorificării, în interesul cetățenilor, a poziției României ca parte a Uniunii Europene și a alianței Nord-Atlantice și a parteneriatelor.
Apartenența la Uniunea Europeană și la Alianță sunt realizări istorice ale României. Ea se cere, însă, valorificată competent. În acest moment, cum spunea cineva, datorită nepriceperii autorităților, România este mereu pe bancheta din spate și încasează pierderi.

Aceste legi ar fi începutul plecând de la care vor putea fi reactualizate celelalte legi, în cadrul Constituției, și vor putea fi adoptate legile de lărgire a libertăților și drepturilor fiecărui cetățean. Dezbaterile – ale specialiștilor, cetățenilor, organizațiilor lor – ar fi cazul să devină și în România cadrul modernizării.
Pierd țările care nu observă schimbarea lumii, căci nu poate fi dezvoltare fără cunoaștere. România actuală plătește nestăpânirea de către decidenți a corelațiilor economiei și lumii actuale cu sărăcia vieții și slăbirea instituțiilor.
Soluțiile se cuvin discutate public și, după ce au, desigur, sprijinul cetățenilor, puse în aplicare. În treacăt fie spus, ceea ce se face în pregătirea anului 2024 nu va scoate România din crize. Să privim datele strict obiective: niciun candidat la președinție, dintre cei în discuție, nu a fost, profesional, în fruntea generației sale, niciunul nu are contribuții proprii. Unii nu au fost aleși vreodată, ci numiți, pe liste sau direct. Unii au fraudat. Unii au subminat democrația. Niciunul nu are reușite individuale certe.

Cum se vede pe fapte, politica se înțelege mai departe ca șansă de căpătuială, nu ca realizare a unui proiect în interes public. Este oripilantă mărimea furtului în și din România de astăzi! Acesta nu se poate curma fără o schimbare a decidenților, a politicii și a culturii politice.
Dacă te iei după sondajele de opinie indigene, în România este puțin de făcut. Oamenii ar fi mulțumiți cu ceea ce este, doar că-și împart opțiunile pe partide.
Nu este vorba de a contrazice sondajele. Dar nu cumva ele pleacă de la îngustarea alternativelor? În fapt, cetățenii răspund și în funcție de alternativele ce li se prezintă. Așa a fost totdeauna în istorie – schimbarea ar fi fost imposibilă fără alternative ce inovau.
În orice caz, rădăcina dificultăților a rămas mai adâncă decât captează sondajele. De aceea, datoria de cetățean, aflat în fața abuzurilor și neajunsurilor, este să spui lucrurilor pe nume. Ceea ce se face în rest nu este doar treaba acelui cetățean.
Nu sunt de invidiat cei care-și asumă răspunderea pentru o societate cu dificultățile României actuale. Țara și-a oprit democratizarea începută în 1989 și a pierdut adesea – industrie proprie, bogății naturale, încrederea în sine, a pierdut populație, devenind campioană a emigrării pe timp de pace. Pe spinarea ei, unii decidenți fac calcule meschine. Este esențial acum să nu se mai repete ceea ce este și să urce la decizii oameni capabili să conceapă și să asigure dezvoltarea.

Ce poate face „România cetățenilor”? România a fost adusă de decidenți în maladia „whateverism”-ului („întâmplă-se ce s-o întâmpla!”). Dar prin coaliția unor concetățeni, respectați și prestigioși datorită realizărilor lor în interes public, care se pun umăr la umăr și argumentează pentru o redresare chibzuită, cetățenii se pun în mișcare și reconstruiesc România. În definitiv, există și o plasticitate a românismului, pe care se poate miza.
Desigur, acțiuni civice s-au mai încercat, dar mișcările civice de până acum au fost pe interese mărginite și nu aveau decât soluții ghicite în atmosfera din jur. Or, „România cetățenilor” aduce o înțelegere precisă a democrației, care o scoate din prizonieratul ideologiilor curente.
Nu este cazul să creăm mișcări pentru persoana cuiva. Urgența este de a cultiva soluții și rezolvări ce vin de la cetățeni. Este timpul să se încerce și în România modificarea „fondului” tocmai la baza care sunt cetățenii. Inițiativa „România cetățenilor” va putea avea și lideri și program detaliat, de care are, firește, nevoie. Acestea vor rezulta însă din deliberările și voința cetățenilor.
Sunt esențiale acum, după părerea mea, intrarea în dezbaterea publică cu o inițiativă de profil nou, detalierea ei operațională, organizarea de dezbateri în diferite locuri din țară, publicarea de materiale de analiză și proiectare. Cetățenii vor spune ce doresc și cum vor să fie organizările într-o democrație reprezentativă, funcțională în beneficiul lor și al țării. Abia deciziile cetățenilor vor putea pune capăt pasivității induse și diversiunilor de azi.
Nemulțumirea în societatea României actuale sporește. Finalitatea reuniunii de la Cotidianul, din 29 septembrie 2023, este de a contura perspectiva ieșirii din situație prin democratizare și de a lărgi cercul sprijinitorilor ei.
Se știe că la noi coalizarea este mereu anevoioasă. De aceea, întrebarea ridicată de domnul Octavian Știreanu, privind șansele de a pune în mișcare cugetele spre a servi interesul public, este cum nu se poate mai oportună. Aș spune că nu vin, poate, alături de „România cetățenilor” toți care ar putea veni, dar, în orice caz, vin mai mulți decât dacă nu luăm inițiativa. E o chestiune de motivație, de conștiință, în care fiecare se verifică pe sine. Domnul Știreanu mai amintea, pe bună dreptate, că populația din coloniile americane s-a pus în mișcare și a dat una dintre operele instituționale majore ale istoriei. Doar un exemplu, dintre multele ce se pot discuta!
La orice inițiativă în viața publică de la noi, piedicile nu sunt mici. Nu este loc de iluzii, căci vor fi, ca de obicei, distorsiuni și falsificări – spre a descuraja și împiedica cetățenii să se manifeste ca cetățeni. Numai că nu se poate trăi la nesfârșit din minciună și în înșelare de sine. Pe deasupra, când a fost ușor? Sacrificiile de azi vor fi însă mai mici decât degradarea care amenință viața fiecărui cetățean în anii ce vin.

INVITAȚIE LA DEZBATEREA PUBLICĂ „Un pas spre România cetățenilor”

Abonează-te acum la canalul nostru de Telegram cotidianul.RO, pentru a fi mereu la curent cu cele mai recente știri și informații de actualitate. Fii cu un pas înaintea tuturor, află primul despre evenimentele importante, analize și povești captivante.
Recomanda 13
Andrei Marga 589 Articole
Author

61 de Comentarii

  1. „Bunurili” intregului popor se doresc a fi reinventate de domnul Marga .O astfel de zicere, ce este practic total impotriva dorintelor cetatenilor neamului romanesc carora numai de Ceausescu reinventat nu le mai pasa ,naste ,asemenea desenelor (gravuri )lui Goya monstruozitati de felul violurilor atribuite altor seminationalisti sau de felul recentelor evenimente soldate cu interventia DNA. dezbaterea publica are loc zi de zi ceas de ceas si o data la patru ani ea cuprinde dezbaterea suprema numita participare la vot .Pentru cine inca nu stie Romania este parte a unui sistem numit UE si apartine din punct de vedere militar NATO.Ce naiba pot face ciitiva asa zisi formatori de opinie , daca se intilnesc si asa cum deja stim , se vor certa unii cu ceilalti ? Pierdere de vreme .Drumul Romaniei nu mai poate fi schimbat .Cei ce doresc sa aiba sprijinul cetatenilor sa isi faca Partid si sa mearga in alegeri .Acolo vor afla care le este succesul si nicidecum pe la vreo adunare cu bufet gratis .Suntem satui de Comunism pina peste cap .Parintii nostri si noi am suferit imens atunci cind „ bunurili ”intregului popor erau de fapt bunurile unuia singur .Ati vazut ce se dorea recent atunci cind Iliberalismul era cit pe ce sa reusesca in Romania .O noua enclava era gata gata sa apara .Noroc cu Presedintele Iohannis ce a oprit din fasa totul .

  2. Esop draghe, ești complet în afară. Nici nu ai citit, nici nu poți pricepe, pe cum se vede, nici nu pricepi și falsifici, cum bine anticipa articolul. Articolul nu are legătură cu prostiile din capul tău, se vede dus doar la câteva clase primare. Arată, needucatule, o formulare greșită! Vezi că nu poți? Dar vorbești și tu ca să raportezi la unitate. Ia-ți în brațe Dulapul și lasă oamenii să judece cu capul lor. Că al tău a arătat că duce la rîpă.

  3. In opinia mea reuniunea organizata de Cotidianul, din 29 septembrie 2023 trebuie sa tina seama de scrierea excetionala „Trecerea la prostocrație” (Ed.Cotidianul, București, 2021 )si iata de ce:

    1.Prostocratia este IREVERSIBILA,lipsa educatiei,a scolii, lipsa meritocratiei in structurile sociale,lasa urme pe cateva generatii

    2.Ignoranta- este ignoranța să vorbeşti când tu nu ai citit în viaţa ta un rând despre subiect. Când te documentezi, abia atunci câştigi dreptul de a-ţi exprima o părere. Sunt oameni care şi-au dedicat întreaga carieră şi viaţă cercetării unui domeniu şi vine un ignorant şi aruncă cu rahat din ventilatorul- gură asupra muncii unor pasionați şi dedicaţi.

    3.Lenea ,ca stigmat social Să fii un om leneş sau un parazit este o altă dovadă de prostie in cadrul prostocratiei. Preferi să freci menta şi să laşi zilele să treacă una după alta lăsând tot potenţialul tău să se irosească? De ce să înveţi dezvoltare personală, să faci sport, să mănânci sănătos, de ce să înveţi să faci bani şi să îţi câştigi independenţa financiară?Pentru toate astea trebuie muncă şi tu nu ai chef, eşti o persoană leneşă. Şi implicit, proastă. Îţi meriţi soarta şi saracia.

    4.IQ scăzut- În principiu IQ-ul rămâne constant de la naştere și până la moarte. Aşa că dacă îl ai scăzut, ghinion. Aparent, multă lume se referă la IQ scăzut ca prostie şi la cel crescut ca inteligenţă. Dar s-a dovedit că ai nevoie de un IQ de măcar 90 ca să poţi obţine rezultate în orice domeniu al vieţii

    5.Lipsa caracter -dacă a murit capra ta şi vrei să moară şi capra vecinului, dacă îţi place să bârfeşti în loc să îţi vezi de existenţa ta, dacă îţi moare sufletul de invidie faţă de realizările altora în loc să te bucuri de realizările tale chiar dacă sunt mai mici, esti un rebut social
    Etc,etc
    PS succes Romaniei Cetatenilor!

  4. @esop….Romania este o Colonie, ocupata militar de NATO si economic ocupata de UE. Tu esti un sklavete fericit, ai apucat loc in fata la pomana….Ce zic gravurile lui Goya despre sklavetii fericiti? …Un violator AUR, un hotz de la PSD mai pot fi prinsi si bagati la puscarie, dar un sklavete fericit nu are leac nici in gravurile lui Goya, nici la puscarie, un sklavete fericit nu se salveaza moral nici daca curatza toate haznalele continentului.

  5. România oamenilor sau România românilor.
    Cuvîntul cetățean, chiar dacă vine din cetate, cv ce pare românesc, este o scorneală nouă, acesta nu se găsește în nici o creație românească. Chiar în engleză prima oară fost folosit pe la anul 1300.
    Iar cetățean/orășean(civis în latină) este opusul oamenilor/sătenilor(păgânilor/paganus în latină).

  6. Acest Esop trădează nivelul jalnic al culturii politice oficiale din România actuală. Proiectul prezentat de domnul Marga are dreptate, că acest nivel trebuie eradicat, dacă vrem normalitate. Insul, johannist cunoscut, crede că dacă respecți cetățenii, cu voința lor, este comunism. Nici Nicolae Ceaușescu sau alți comuniști nu au pretins așa ceva. Johanniștii sunt ca stăpânul, mărginiți și dăunători. Pînă se va termina cu episodul lor de abuzuri și prostie organizată! Ce-i rău, mocofanilor, în faptul că cetățenii decid? Doar nu o să decidă esopii, cu incultura lor de cavernă.

  7. Care Românie, maestre? Cea a celor fara dinți în gura rămași la vatra sau a sparanghelistilor? O țară divizată (mai mult de 22 de naționalități conlocuitoare) și fără de Dumnezeu deși bisericile sunt pline de bunici! Lasă
    maica să-i fie bine ficiorului afara că de noi in tara are grija statul român, adicătelea Buzatu!

  8. Toate bune si frumi. Ce nu iau in seama initiatorii sunt doua maruntishuri. Unu, teorema lui Stalin si doi, ca si corolar tableta STS. Acum continuati joaca cu galetusele in nisp. Succes la cozonaci!

  9. Romania s-a terminat ! Populatia gandeste cu capul politicienilor, nu cu capul ei, iar politicienii se pare ca au ceva in cap, egal daca bun sau rau. Sistemul e prost si trebuie schimbat, poate incercat macar 33 de ani ceva de tip Elvetia, sigur educatie nu mai exista, dar instinctul s-ar putea sa fie salvator. Cu nostalgie….. !

  10. Dacă cetățenii României se lasă mîncați de STS și de stalinii de azi atunci nu e șansă. Dar articolul profesorului Andrei Marga are dreptate: ce vrem? Vrem o Românie a oamenilor, cetățenilor, românilor sau o Românie a unor eșecuri precum Băsescu, Johannis și propaganda lor vulgară, esopiană? Cetățenii României au a decide. Soarta lor intră în mîna lor, totuși. Programul României cetățenilor este util și bine gîndit. Dumnezeu să ne ajute!

  11. Romania este deja a cetatenilor! Romanii voteaza bine si oamenii cinstiti, educati si incoruptibili ne conduc.
    Romania este asa cum vor romanii.

  12. Romania cetatenilor exista deja . Romaniei cetatenilor nu ii trebuie iliberalismul sovietic ca forma mascata a comunismului .

  13. Axon. Sa mori tu ca NATO a ocupat militar Ro? Au năvălit cu tancurile? Au bombardat clădiri,au ucis ,au ocupat zone ca apoi sa atace spitale ,scoli sau maternități asa cum fac rusii? Cum poți trai asa în nesimțire?

  14. Siragul MISTIFICARILOR e lungit pana in faza de a PLESNI…Cand a existat „legitimitate” intr-o societate creata prin LOVITURA DE STAT KGB/GRU/Comintern cu 60.000(SAIZECI DE MII DE VICTIME) ASASINATE LA INTAMPLARE pentru A UZURPA PUTEREA LEGITIMA CONSFINTITA
    la mai putin de o luna in urma prin REALEGEREA TRIUMFALA a DICTATORULUI Ceausescu? In 1989 S-A ASIGURAT CONTINUITATEA si daca ILEGITIMITATEA PCR si a lui Ceausescu ar fi valabila, DATORITA TOCMAI CONTINUITATII A FOST RELEGITIMATA!!! Ce ne propune din nou PROFI Marga fara jena si pic de respect pentru ADEVAR? Declara PARTIDELE PARLAMENTARE ALESE PRIN VOT POPULAR „ilegitime” fara sa-si dea seama in RAUSCHUL „revolutionar” ca pentru a le declara ILEGITIME avea obligatia MORALA, nu mai spun de aceea legala, DE A DOVEDI ca TOATE ALEGERILE incepand cu mai 1990 AU FOST FALSIFICATE si pe cale de consecinta SA DEMASTE FALSIFICATORUL IN FORMA… CONTINUATA!!! Reiterez, ni se propune SUSPENDAREA Constitutiei care in mod logic A PERMIS DEZASTRUL? DEZASTRU care in Decembrie 2023 implineste varsta de 34 de ani!!! Cele mai cumplite CRIME CONTRA POPORULUI ROMAN si a ROMANIEI s-au COMIS din dec 1989 pana in 2004, perioada tabu pentru PROFI Marga, CRIMELE de dupa 2004 fiind FACILITATE de epoca anterioara care A TRASAT TRAIECTORIA URMATA DE ROMANIA pana azi!!! ADULATORUL cinic al „democratiei” romanesti recunoaste dintr-o data ca din 2004 DEMOCRATIA A FOST SUSPENDATA si prin aceasta se descalifica intrucat SUSPENDAREA DEMOCRATIEI a avut loc in ordine-in dec 1989 democratia socialista si din mai 1990 „pretinsa democratie capitalista”!!! De ce PROFI Marga nu a sunat goarna in 2019 dupa 15 ani de „avarie”? Nu avea
    inainte spatele asigurat? Era in 2019 totul OK in Europa si in SUA, iar POPORUL ROMAN plesnea de bunastare?

  15. Cine este asa-zisul esop?
    Cel mai probabil un consilier de la curtea nimicului absolut.
    Argumentele esopului sunt cuvinte ,expresii care arata slugarniia si
    golul din capul lui.
    Cu asemenea indivizi țara se scufunda zi de zi!

  16. Culmea CONFUZIEI e atinsa de atacurile prost-tracilor pretorieni la DIVERSIONISTUL „esop” care e un PROVOCATOR ordinar care chiar
    ii depaseste!!! Doar un astfel de PROVOCATOR poate avea TUPEUL ca dupa ADEVARURILE prezentate in legatura cu APARTENENTA Romaniei
    la NATO, UE si ONU, in general la Lumea Libera, sa-l IDOL LATRAizeze pe unul din LGENDATII SEkuku in Deal incepand din 1990!!!
    Daca pana si batranul DIVERSIONIST basoid Nastratin/Nas’ty/darius/Jagardeanul Calos Tica-Editat tomlin/marius da cu esop de podea
    cand sekuku, fost de „dreapta”, Nastratin cu ZECE ANI IN URMA inalta ODE UE, NATO si SUA si ma facea pe mine „kopeicar mancator de stevie murata la Tiraspol”, percepem CONFUZIA pe fondul careia PROFI Marga isi lanseaza CRUCIADA!!! Deci, HAIDAMACU sekuku ma acuza ca apar interesele URSS-Rasputin!!!Ca de obicei nu putea lipsi un RASPOPIT EVANGHELIST stranepot al lui Vespsian Alatrinei!

  17. …pt toti comentatorii…esop este un experiment, este ai…in orice postare puteti distinge tiparul, limbajul de lemn, imbinare de informatii care nu sunt legate logic…nu o mai bagati in seama…haideti sa va spun, dar o parte deja o stiti…unele articole sunt doar teste de stres, sunt concepute de servicii pt a lua masuri-a se intelege a dirija discursul-pt ca lucrurile sa se apropie-cel putin la nivel de perceptie-de ce se va intampla…ma ROG!…revenind la subiect, este o utopie…nicaieri in lume tara nu este a cetatenilor!… este adevarat ce va spun, in interior nu exista politica, doar administrare…politica este doar externa…presupune viziune-de fapt intelegerea fenomenelor, gen sua versus brics-si determinare….oarecum, politica descrisa de zicala capul plecat sabia nu-l taie ne-a ajutat sa rezistam ca natie…dar cei care au aplicat aceasta politica chiar au fost oameni de stat…stiti, daca un fir de barba mi-ar citi gandurile, l-as smulge!…ghici cine a spus aceste vbe, fara sa folosesti goagal-ul…va urma…

  18. Articolul este tipic Andrei Marga, adica are cateva idei bune si multe altele mai putin bune.

    Singurul comentariu cu adevarat pertinent este al lui Esop. Multi au ramas ancorati in anii ’50… Axon e cap de lista, luati-va de mana pt ca va meritati unii pe altii.

  19. Probabil ca Esop jubileaza cind va vede cum in loc sa raspundeti la provocarile domunului Marga cele cu Romania a cetatenilor vorbe ce pot fi asociate usor reintoarcerii comunismului sovietic in Romania va impidicati de zicerile lui Esop mai ceva ca ala de il stiti voi la mal . Esop doar va arata o realitate posibila pe care voi nu o puteti vedea sau intelege .Din cite se pare ati tabarit gramada pe bietul „ ghebos ” fara sa pricepeti o iota din ce va zice .

  20. Nu au nevoie de tancuri sau armata. Ei au ocupat cu procurorii, DNA, MCV , ONG-uri viitoare partide, presa controlata cu bani de cine trebuie, multinationale, politruci obedienti si santajabili in acelasi timp, banci straine, presedinte turist, securisti locali care au dat tabara cominista cu aia globalista etc

  21. Prostia vă e mare, băieți! Dacă raportarea la cetățeni e comunism, atunci erau comuniști Jefferson, Kennedy, de Gaulle, Adenauer etc. Nu vă dați seama Esop și esopieni ce ridicoli sunteți! În ignoranța voastră de clasa a cincea. Nu citiți sau citiți degeaba. În platforma România cetățenilor și în articolul foarte bine conceput și structurat al domnului Andrei Marga, de sub ochi, se vorbește de privatizare, de apărarea pluralismului politic, de democrație și de multe altele opuse comunismului. Mințiți, cum bine s-a spus, precum nazismul și comunismul! Doar n-o să vi se mai explice chestiuni de oricine știute, vouă, la trei lulele, ca Esop și cei care, poate, râd de el, accentuîndu-i caraghioslîcurile.
    Nivel de repetenți la școală, Esopi de cătun!

  22. Cititor cetățean Tu ori nu intelegi,ori esti un trol provocator. Pe cine crezi ca mai abureste Marga Andrei? A stai,am uitat,s-a haurit acum .

  23. Navalit cu De preferat asa decat crime cum fac rusii.Tu pricepi ce zici acolo? Ai tai ba te-au furat.Tu nu citesti stirile? Asa cum e Buzatu din Vaslui,Oprisan in Vrancea,asa sunt si alti baroni care v-au tinut in saracie si prostie.Nu „strainii” NATO sau UE.Ai tai ba, ai tai te-au dus la sapa de lemn si la limita civilizatiei.De era sa ne ocupe NATO asa cum invoci tu,am fi fost mult mai bine acum.Dar iti place sa bati campii.Cat despre turist,adica faci referire la presedinte,nu stiu sa fi furat.De furat te fura baronii rosii infiintati de Iliescu.Chiar nu-ti este asa un pic jena de tine? A da vina pe straini este veche toase.Din cauza „invaziei” NATO nu ai autostrazi si spitale regionale? Din cauza UE educatia este la pamant si in spitale spagi? Din cauza UE si NATO avem atat de multi analfabeti,bizoni in trafic, mizerie pe litoral si in paduri.In rauri nu mai zic.Din cauza NATO unii si-au cumparat permise de conducere de ucid in trafic ?

  24. Lasatzi orice sperantza voi cei care inca nu atzi plecat din Romania ! Politicienii au fost mituitzi de CIA shi conform mituitorilor extermina poporul Roman. Cei care nu au acceptat mita shi ordinele de la CIA au fost arestatzi de judecatorii numitzi de CIA. Fugitzi ! Salzatzi-va viatza de genocidul CIA impotriva poporului Roman. Scapa cine poate !

  25. A fi SINTETIC inseamna inteligenta ! Dl. profesor Marga nu reuseste niciunde sa sintetizeze !

  26. @ Esop. P I-a. Eu știu că Esop a fost un mare înțelept, chiar dacă avea statutul de sclav, în Grecia antică. Numai că Esop al nost`u numai de înțelepciune nu are parte. Ce se poate înțelege din afirmația precum că „ bunurili ” întregului popor erau de fapt bunurile unuia singur ” ?. Adică erau ale lui Ceaușescu. După cum se știre acum acesta nu prea a avut avere, nici mașini scumpe, nici 6 case, nu a făcut concedii prin locuri scumpe prin străinătate, etc. Una este că, în calitate de Președinte al României a beneficiat de tot confortul, locuia într-o vilă de protocol, precum azi Iohannis, dar mult mai modestă decât al dulapului puțin vorbitor, fără piscină, aer condiționat etc., de mașină de serviciu, un ARO sau o Dacie 2000, față de mașinile scumpe și blindate, des schimbate, ale puturosului de la Cotroceni, zbura cu un avion deja depășit tehnic, Boeing 707, al statului român, față de mofturile greu de satisfăcut al unui individ care are statut de chelner și nu de reprezentant al statului român, care-l plătește si care-i plătește toate pohtele, spre deosebire de „stăpânul” averii de altădată a României, care se bătea, la propriu, pentru interesele României cu cei mai puternici oameni, cu cele mai puternice state ale vremii.

  27. @ Esop. Pa II-a. Cât despre afirmația că „Romania este parte a unui sistem numit UE si aparține din punct de vedere militar NATO”, trebuie spus că sistemul numit UE nu este decât o formă modernă de colonizare a statelor mici europene, relația fiind ca cea de la dulău la potaie, că tot a luat numele unui celebru fabulist, iar cât privește NATO, nu este decât un mijloc de extindere a puterii militare a SUA în această parte a lumii, motiv de impunere a achiziționării de armament american, del mai adesea depășit tehnologic și moral, dar care trebuie „valorificat” spre beneficiul Complexului Militar-Industrial american, menținând în funcție una din foarte puținele industrii prin care america mai produce ceva, armament, Big Farma, și invenții IT, făcute de creierele furate altora. Cât despre „ norocul” pe care l-au avut românii că au avut un Băsescu sau un Iohannis președinte” sunt convins că istoria va consemna că sunt mai jos decât au fost domnitorii fanarioți. Lista poate fi continuată, dar sunt limitat de cele 2.000 de caractere.

  28. Munteanu Asa esti mereu talamba ? Sau citesti de pe o lista putinist-aurista? Stii macar cu ce se ocupa CIA bai talamba? Crezi ca isi pierde timpul cu o tara cum e Ro,cu daci liberi prosti ca tine ?

  29. Cine l-a votat pe Iohannis nu fiX aceiasi cetateni. Sau pe Buzatu, baronetul PeSeDe.

    „România cetățenilor” care si-au dat singuri cu firma-n cap.

    Singuri s-au bagat in

  30. Te înșeli Nicu Olahus. Inteligența e altceva. De la francezii clasici încoace, înseamnă distincție și claritate. Mihai Ralea a spus că inteligența este distincția punctelor de vedere din care consideri lucrurile. Te înșeli, de asemenea, Nicu Olahus, căci vezi bine, de pildă, că unii confundă mai sus politica cetățenilor, ce vine de la democrații englezi și americani, cu comunismul. Unii nu stăpînesc noțiuni elementare, de clasa a șaptea, și nu fac distincții, ci confuzii. Dacă ești sintetic cu confuzioniștii, îți poți închipui unde se ajunge. Lămuririle domnului Marga sunt exacte și inteligente, textul este strălucit prin întreaga gîndire. Nu a putut nici unul formula o obiecție la vreo idee. Dar, la noi, ca la nimenea, se bate apa în piuă cu orice altceva decît ce este în discuție. Că sunt gusturi diferite, este natural. Dar că deosebirile contează puțin ține de nivelul….

  31. fiecare popor are conducatorii pe care-i merita…dar daca nu mai ai popor, ci „decat” p000lime, care inghite orice k_k care se serveste de catre „alesii” se-te-se, de 33 de ani, iar ea (p000limea) alege ca, in loc sa iasa in strada si sa protesteze impotriva abuzurilor impotriva LIBERTATII castigate in 1989, prin sangele nevinovat al romanilor care au crezut in ea, aleg sa spuna: asta este! / ce sa facem noi? nu vezi ca peste tot e la fel (ca altfel, ne-am fi „descurcat” noi) / capul ce se pleaca, sabia nu-l taie – treducere: lasitatea te scapa de moarte…. (intrebare retorica)

  32. si spropos de abuzuri: nu mai poti munci liber in Romania nici daca vrei: statul iti impune digitalizarea cu japca. ai n-ai cunostinte si bani sa cumperi tehnica (calculator, imprimanta cu scanner si musai internet) pentru a te inregistra in spv, NU mai poti munci! imaginativa-o o schita, un desen: omul care munceste. el stie ce sa faca cu mintea si mainile lui. are putere de munca SI VREA SA DECLARE. SA DECLARE CA MUNCESTE SI CE CASTIGA, VREA SA IMPARTA CU STATUL. dar statul…ce face? pai incepe sa-i aseze capuse pe cap: legi neintelese de nimeni, ca sa nu iti poti face contabilitatea singur, sa amgajezi musai contabil. apoi, peste contabil vine o firma care se ocupa de relatia cu anaf-ura masii – s-p-v. se-pe-ve are erori chiar si acum! unei prietene cu credit, i-a spus functionara: vedeti ca aveti o suma neplatita la anaf din 2001!!! din 1000 lei s-a facut 5000 de lei! nici acum nu stie ce este, pentru ca NU I-A FOST NOTIFICATA VREODATA! legislatia este facuta CA TU, ROMANE, SA NU MUNCESTI! PRICEPI? IAR DACA O FACI, SA ALEGI SA NU DECLARI, PENTRU CA ALTFEL, AJUNGI UN ABUZAT AL STATULUI DISCRETIONAR. OPRITI MIZERIA DIGITALIZARII CU FORTA! 70 % DIN ROMANI NU AU SPV, NU STIU CE ESTE SI NU AU TEHNICA! OAMENII NU MAI PRIMESC DECIZII DE IMPUNERE DE LA STAT, PENTRU IMPOZITE, TAXE SI AMENZI: NE-CONS-TI-TUTIONAL! SE INCALCA DREPTUL LA MUNCA, SI DREPTUL DE NOTIFICARE PRIN TOATE MIJLOACELE POSIBILE! STATUL NU VREA CA TU SA STII CA ESTI AMENDAT ROMANE! IN FELUL ASTA POT SA ITI IA PROPRIETATILE! JUSTITIA ESTE LA PAMANT! CINE ITI JUDECA CAUZA, ROMANE? IN 10 ANI DE ACUM INCOLO?

  33. Scoaterea politicului din scoli si spitale. Numirea directirilir doar din randul salariatilor pe baza de experienta si vechime la locul de munca. Valabil si in fabricile statului. Eu nu ma urc in autobuz condus de interlopi politici ci de profesionisti.

  34. Marga e format pe scoala Frankfurt, un creuzet de globalism satanist. Toti cei care mai votati sunteti prinsi intre optiunile urmatoare: votezi cu satanistii cabalisti, cu satanistii de conjunctura sau cu cei deghizati in democrati, conservatori sau social-democrati. Asta e.

  35. interesant abordare…

    „Te înșeli, de asemenea, Nicu Olahus, căci vezi bine, de pildă, că unii confundă mai sus politica cetățenilor, ce vine de la democrații englezi și americani, cu comunismul. Unii nu stăpînesc noțiuni elementare, de clasa a șaptea, și nu fac distincții, ci confuzii. ”

    ce inseamna a distinge intr-un mediu viciat? ce valoare au concluziile atita vreme cit te desfasori in anumite limite? poti intelege limitele probabil cind transcenzi nivelul la care au aparut problemele…

    bune si confuziile la ceva, te ajuta sa te clarifici pina pa urma. problema spinoasa este in cazul in care tot ce auzi iei de bun si dai citate din citate absolutizind un moment in timp caruia nu-i dai voie sa evolueze (inconstiet). nu exsita democrati englezi si americani. un imperiu nu poate crea o democratie. poate suferinta. pentru ca asa cum a evoluat imperiul, mai mereu si-a ascuns adevaratele intentii, ca si sua azi, in spatele vorbelor deposedate de continut.

    succes pe mai departe la a da citate! interesant cum ghilimele suprima constiinta fiecaruia, invadind-o pe nesimtite si incastrind-o intr-o cusca confortabila, construita pe aparentele unor concluzii care au omorit subiectul. nimic corect, nimic gresit. este doar ceea ce este… deci nu se inseala nimeni. poate doar cel care crede ca celalalt se inseala.

  36. Felicitari pentru organizatori,
    Din nefericire a fost foarte putin mediatizat sau mesajul a fost in mod intentionat cenzurat temeinic de cenzura oficiala abil condusa de seful organizatiei judetene a PNL din Iasi cu titlul de profesor MURARU – personaj ce arunca pe mas media insiduos mesaje despre activitati vadit cu caracter antisemit la adresa liderilor formatiunii AUR – ai caror lideri au indraznit sa intrebe unde este responsabilitatea indivizilor ce s-au instalat comod in Parlamentul de dupa 1989. Si ca sa vedeti cat de responsabile si propritar al celor sus mentionate, nici pana azi nu au fost probate sau aduse in fata opiniei publice probe minimale in sustinerea celor sus mentionat de respectivul MURARU, dimpotriva cel in cauza si-a gasit de lucru in deplasari exotice lasand practic judetul Iasi in urma judetului Vaslui la capitolul dezvoltare a infrastructurii rutiere, feroviare, etc.

  37. Spuneam ieri la 19:53 – Ultima moda in materie de propaganda mioritic comunistoida e trimiterea la „istorici”…Fiecare FACATUEA politruca indiferent de vechime are o GASCA de „istorici” calificati la St. Ghe. in ASCUNDEREA ADEVARULUI ISTORIC… Gasti de
    „istorici neolegionari”, gasti de „istorici neomarxisti/neobolsevici” de diferite nuante, dar avand un numitor comun, prezentarea LOVITURII DE STAT KGB/GRU/Comintern drept „revolutia mamaligii”, cea mai monstruoasa MISTIFICARE a unei ISTORII TRAITE…PROFI Marga e disperat ca popolul nu se „revolutioneaza” si vrea sa-i dea un BRANCI, dar e convins ca in 1989 s-a „revolutionat”, doar a fost un martor activ, zic unii alatrinezi…Acum PROFI Marga ne susura sibilinic de „stat avariat”, „institutii ‘delegitimate'”
    si „legi proaste” care sunt aspecte principial corecte, dar care sunt PREZENTE DE 34 DE ANI…Specifica in mod clar si fara jena
    ca tinteste „REACTUALIZAREA LEGILOR, IN CADRUL CONSTITUTIEI”, adica vrea Constitutia care a permis ELABORAREA LEGILOR STRAMBE si DELEGITIMAREA INSTITUTIILOR batuta-n cuie!? Asta inseamna O NOUA CONTINUITATE!!! Daca tot REINVENTAM batrana DIVERSIUNE sekuku a „istoricilor” cu „democratia participativa”, moral si corect ar fi ca cetatenii chemati cu milioanele in toate localitatile SA DEZBATA PUBLIC o NOUA Constitutie in care SA FIE CONSFINTITE IN ARTICOLE ceea ce nu ne propune PROFI Marga, RELEGALIZAREA LEGILOR
    si DESFIINTAREA INSTITUTIILOR CEAUSISTE REBOTEZATE!!! A devenit PROFI Marga si constitutionalist? Atunci ar fi stiut ca LEGILE TREBUIE SA RESPECTE Constitutia!!! De aceea PROPUN cu stringenta o…REVOLUTIE in materie constitutionala, O ADUNARE CONSTITUANTA
    CREATA CU CONSULTAREA/PARTICIPAREA DIRECTA A POPORULUI LA ELABORAREA NOII Constitutii! Adica REPARAREA AVARIEI DIN 1991!!!

  38. Cînd nu ești de acord cu o opinie, infirmă opinia, bădie! Dar nu-i nici creștin să minți cu toate fălcile deschise. Când minți ignoranța devine un păcat.
    Nu toți istoricii sunt formați la ștefan gheorghiu. florin constantiniu era cel mai cultivat istoric al generației. ion scurtu este cel mai bun cunoscător al arhivelor României. istoricul american este format la yale.
    Marga este format la cluj, frankfurt am Main și washington dc.
    cineva mai sus spune cu adevărat prostii.se bat cîmpii cu școala de la frankfurt, cu clișee create pentru a se manipula proști. Ar fi cazul citirii cărților școlii de la Frankfurt. e drept, sunt vreo cinci sute, dar măcar una citiți-o, vorbitori în vînt!! Școala nu are nici o legătură nici cu globalismul de azi, nici cu stanismul. Dimpotrivă, le-a respins pe față. Pe lângă faptul că satanism, globalism, etc. sunt cuvinte de impresionat fraierii. Ele vin dfin cu totul alte școli decît școala de la frankfurt.
    N-ar strica curățenie a minții și inimii, înainte de a vorbi. cum ușor se constată în jur, nu se iese din crize cu falsuri, nici cu minciuni

  39. Inițiativa asta îmi sună ca aia a Falansterului lui Teodor Diamant de la Scăieni de acum aproape două secole, utopică, deci nerealistă. Ca să-și pună oarece idei în practică Inițiativa Cetățenilor, sau ce-o fi ea, trebuie să devină partid, altfel rămâne pur contemplativă și păreroloagă. Va avea aceeași soartă cu a Falansterului, adică un boier Bălăceanu actual infiltrat în mișcare va trăda cauza și pe liderul ei și-o va surpa la indicațiile lui Ciolacu, respectiv în vremea Falansterului domnitorul Ghica. Să vedem cine va juca rolul fourieristului Diamant, probabil chiar maestrul Nistorescu, sau profesorul Marga. Îi deplâng de pe acum!

  40. Coane GHIA, recunosc ca nu te-am prea avut in vizor, dar de data asta in abordarea lu „esop” ai dovedit o profunda neintelegere a ceea ce a fost bolsevismul romanesc…PCR se considera PROPRIETARUL prin DELEGATIE/CUSTODIE al Romaniei…In acest spirit Ceausescu
    era ca DICTATOR comunist PROPRIETARUL a tot ce misca sau era fix in Romania, inclusiv al cetatenilor!!! Dispunea de tot si toate si decidea tot si toate ca un BELFER, fapt cu care NICIUN MILIARDAR NOMENCLATURIST ACTUAL NU SE POATE LAUDA!!! Asta e ESENTA care-ti scapa, ca de altfel si majoritatea contraargumentelor la DIVERSIUNILE bazate pe ADEVARURI ale BASOIDULUI-YOHANOID „esop”!!!

  41. ProAdevăr Habar n-ai despre ce vorbesti. Platitudini filozofice peste platitudini. Intelectual in turn de fildes Hipnotizat..

  42. Religia iezuitilor, a crestinilor evanghelici de top, a membrilor organizatiilor superstatale, mai multor bilionari ,,filantropi” a Congresului, a Pentagonului este satanismul. Numarul de confirmari la nivel inalt este uimitor. Satanismul nu are nimic de-a face cu versiunea crestina a lui Satan. Acelea sunt mituri pentru pelicani. E un sistem de sacrificiu ritualic si tortura care, oricat de uluitor ar parea pentru majoritatea oamenilor, este un lucru obisnuit in intreaga lume astazi. Satanismul este un alt nume pentru adorarea unor forte extrem de distructive, negative, careia i s-au dat nume nesfarșite de-a lungul secolelor. Daca cineva citeste prin MORALS AND DOGMA, „Biblia” Masonica scrisa de generalul confederat Albert Pike la mijlocul secolului al XIX-lea, va gasi o diagrama a lui „Baphomet, tapul hermafrodit” desenat intr-o pentagrama inversata. L. Ron Hubbard, fondatorul Scientologiei, era un satanist practicant iar religia lui și „religia” din spatele Scientologiei este satanismul. Si nu e unicul caz. Famillia Bush este generational satanista, o spune Anton Szandor LaVey, mare preot si intemeietor al The Church of Satan din SF. Deoarece exista atat de multa dezinformare despre oamenii care conduc aceasta planeta, uneori trebuie sa para destul de bizar ca oameni ca mine si altii vin si spun ca exista o conspiratie satanica de o amploare uriasa. Daca ai fi intrebat acum: „Cum inrobeste Satan oamenii?” ar trebui sa stii raspunsul pentru ca e in jurul nostru 24/7. Acest control se bazeaza pe traume. Daca oamenii ar fi ganditori critici si ar contesta propaganda pe care le-o ofera mass-media controlata, atunci imaginile publice false ale acestor lideri ar putea sa nu fie scrise atat de usor ca istoria. Exista din ce in ce mai putini oameni inteligenti, si aproape deloc ganditori critici.

  43. O ADUNARE CONSTITUANTA CREATA CU CONSULTAREA/PARTICIPAREA DIRECTA A POPORULUI LA ELABORAREA NOII Constitutii ? Precum proiectul de Constituție al Consiliului de Stat, elaborat sub Locotenența Domnească și inspirat de Constituția Belgiei din 1831, cea care a fost înaintat Adunării Deputaților recent alese la 1 mai 1866 ?

    Locotenența Domnească a carei principala preocupare a fost găsirea cât mai grabnică a unui principe străin dispus să preia tronul României ? Cea care chiar din prima zi a ființării acestei Locotenențe (11 februarie), Camera și Senatul se reunesc sub președinția mitropolitului primat Nifon și aleg ca domnitor al Principatelor Române Unite pe „Alteța sa regală … Filip Eugeniu Ferdinand Maria Clement Balduin Leopold George, comite de Flandra și Duce de Saxonia, sub numele de Filip I … iar dupa refuzul sau … a lui Carol Ludovic de Hohenzollern ?
    Cea care … pe 30 martie 1866 Locotenența Domnească dă o proclamație către popor prin care recomandă alegerea, în plebiscitul ce va urma, a principelui Carol ca domnitor al României … SI care DE ABIA MAI APOI … În perioada 9 – 17 aprilie 1866 s-au desfășurat alegerile pentru Adunarea Electivă, devenită acum Adunare Constituantă. ADUNARE CONSTITUANTA/din aprilie 1866 care a URMAT insa DUPA PROCLAMATIA, prin plebiscit a NUMELUI NOULUI CONDUCATOR al României/martie 1866.
    Si astfel Carol si-a asigurat, pre-factum, PROPRIA SA Adunare Constituanta si PROPRIA sa CONSTITUTIE (via MONSTRUOASA COALITIE a timpului).
    DEH … I-legalitate in toata regula a unui UZURPATOR de TRON PAMANTEAN ROMANESC/ a lui Cuza !

  44. PS. O astfel de solutie (ILEGALA si UZURPATOARE de TRON/a la 1866) poate fi prupusa DOAR de catre un BIET „kopeicar mancator de stevie murata la Tiraspol” (dupa propria sa afirmatie ).

  45. pe traume si frici… indiscutabil este lupta continua intre bine si rau fiecare cunoscut sub diverse denumiri, lupta trecuta prin multe sute de mii de ani pamintetni si probabil mult mai multi in alte locuri. ar fi si mai interesant de stiut ce/cine este in spatele celor pe care ii putem numi satanisti, cum au evoluat, cine i-a „botezat”, ce ii hraneste si in acelasi timp ceea ce potenteaza binele, de asemena ce/cine si in ce mod.

    pentru fiecare in parte este bine de stiut ca: nimic din ceea ce trebuie sa se ascunda in intuneric nu are o forta autentica proprie.
    ceea ce il hraneste sint fricile noastre.

  46. Dl. ex-ministru de externe, anul viitor veti avea 78 de ani si totusi sunteti un nelinistit. Ati facut parte din trei guverne si ati fost membru PCR, PNT-CD si PNL, deci sunteti un traseist politic, plus un turmator dovedit la Securitate si groparul Invatamantului romanesc. Acum vreti sa fiti si presedintele Romaniei, pe motiv ca aveti mai multa carte decat restul politrucilor prostocrati la un loc. Credeti ca aceasta ambitie este o dovada de inteligenta? Se va dovedi ca nu! Sfatul meu e sa faceti un pas inapoi si sa iesit din rand doar DACA veti fi solicitat de Cel Promis sa serviti Romania.

  47. Cu adevărat grăiești Prostia îngroapă România. Bine că recunoști că spusele tale îngroapă această țară. De aceea nici nu mă obosesc să-ți spun că vorbești nu doar prostii: aiureli de om bolnav. Cum să-și revină această țară cu asemenea inși. Profesorul Marga a propus, cu competența-i cunoscută, o soluție. Ți-e frică că-i strălucită și o iei pe arătura diversiunii. Ignori multe.Domnul Marga are acum cea mai organizată și modernă concepție privind România. este fapt public. A dat o operă și o concepție. Ai putut infirma vreo zicere a dînsului? Vezi că nu ești capabil? Fiind incapabil, Prostule, ataci persoane. De ce nu și la lungimea brațelor sau culoarea cravatei? Păi cei care au reformat cu succes țări cu care ne comparăm – Polonia, Cehia, Ungaria etc. – au fost membrii de partid înainte de 1989. La liberali pe domnul Marga l-a dus Crin Antonescu, la țărăniști Ion Diaconescu. Știa ce înseamnă valoare.Vîrsta? Vorba lui Arghezi: țara nu are nevoie de tineri senili, ci de seniori capabili. Tinerii senili nu numai că habar nu au. Dar fură! În rest, Prostule, minți – doar în acest articol domnul Marga scrie trei lucruri: că România cetățenilor nu este o inițiativă pentru persoane, că nu-l indiviază pe cel care asumă răspunderi și că cetățenii vor decide. Andrei Marga a spus și la TV recent că are de lucru, încât nu se gîndește decît la publicațiile lui.

  48. Spui prostii Prostia îngroapă România, pe măsura numelui tău. Doar minciuni demult infirmate. Nu a fost nimeni turnător ca voi, creații ale lui coldea-Udrea-Băsescu. Dacă instituțiile voastre fac ceva nu înseamnă că trebuie stat drepți. Adevărul este în partea opusă coldeabăsismului vostru. Groparul învățământului? Ești prost la patrat. Citește documentele vremii, inclusiv presa. Citește evaluările internaționale. Cu reforma Marga din 1997-2000 România a închis primul capitol în negocierile de aderare la UE. Exemple sunt numeroase. Oamenii vă lasă cu minciunile voastre, pînă vă înecați cu ele. Bine s-a spus mai sus și de mulți alții, că fiind incapabili de a înfrunta soluții și idei ale oamenilor competenți, vă luați de plachiurile lor. Ocupație de proști.

  49. Copii ăștia ai lui udreacoldeabăsescu, rămași orfani, confundă subiectele și mișună prin subsoluri cu murdării de minte săracă. Ei cred că toți oamenii sunt delatori ca ei și părinții lor. Vă înșelați, bieți ordinari! Pe lume sunt valori, vorba vine, cărora voi nici la lustruitul pingelelor lor nu meritați să fiți. Dovadă că de ani vă chinuiți, dar nu ați putut schimba o iota din articolele sub care vă aciuați.

  50. Pune pe jar rablele, ce se dau în spectacol pe la aste Comentarii. ceea ce Andrei Marga a spus cu curaj în articolul de mai sus: „În treacăt fie spus, ceea ce se face în pregătirea anului 2024 nu va scoate România din crize. Să privim datele strict obiective: niciun candidat la președinție, dintre cei în discuție, nu a fost, profesional, în fruntea generației sale, niciunul nu are contribuții proprii. Unii nu au fost aleși vreodată, ci numiți, pe liste sau direct. Unii au fraudat. Unii au subminat democrația. Niciunul nu are reușite individuale certe”. Păi cam asta e situația, oameni buni. Nu a spus-o nimeni mai argumentat și mai limpede decât Marga. Nu-i de mirare că rablele se agită și fac spume. Încă o dată un om integru și cunoscător spune lucrurilor pe nume.

  51. Îi pune pe jar pe aceștia ce se recunosc voluntar proști – Trol prost, Prostia îngroapă România, dar și pe alții ca ei, dar c u indicii de idioți, și alt fragment în care Andrei Marga vituperează net, limpede, justificat: „Vezi inși înstăriți, cu funcții, dar incapabili să lucreze pentru cauze publice. Vezi mulți preocupați „să moară capra vecinului, dacă se poate cu vecin cu tot”. S-a umplut în jur cu cârpaci, șmecherași și delatori care se bagă în treburile publice. Nicio țară nu a progresat cu aceștia!”. E plin și la subsolul articolelor de direcție de nimeni în drum ca cei doi, care nu citesc, nu știu subiectul, dar se ocupă să facă imposibilă lectura. Iar cînd li se spune pe nume cine sunt, turbă. Că mint și falsifică e doar partea cavalerie ușoară. Azi mîine iau brișca.

  52. Cetatene IRESPONSABIL, Lumea AVARIATA de azi i se datoreaza in mare masura IDOL-ului vostru de aici ce a tinut legatura operativa cu corespondentii din Occident, cu totii si peste tot unde au fost trimisi in misiuni operativ-filosofarde PERVERTIND CONSTIINTE si RASTALMACIND Istoria de dupa 1848!!! Impreuna cu corespondetii trimisi definitiv in Occident!!! Marsavia suprema fiind atinsa prin MISTIFICAREA Istoriei TRAITE incepand cu LOVITURA DE STAT KGB/GRU/Comintern prezentata ca „revolutie”, cand nici azi dupa 34 de ani nu sunt semne ca POPORUL ROMAN TERORIZAT din 1945 poate fi capabil macar de o greva japoneza generala!!! Ne norocitilor, rable ale bolsevismului romanesc, VOI SUNTETI DOVADA a ceea ce sustin!!! IDOL-ul s-a dat si „regalist”, dar DESFIDE prin faptul ca NU FACE TRIMITERE la CONSTITUTIA REGALA de la 1923 care A CONSFINTIT ROMANIA MARE, GENERICA, MONARHIA ROMANA!!! De aceea NU VREA ADUNARE CONSTITUANTA care SA REDACTEZE CE VREA POPORUL, nu ce-si doresc „fiii lui ceausisti”!!! Noi ROMANII respectam atat la litera, cat si in spiritul CONTINUITATII aceasta Constitutie republicana, pe cand ASASINII din Decembrie 1989 si ODRASLELE lor
    nici propriul lor produs NU L-AU RESPECTAT, cu toate ca CUPRINDE TOATE CHICHITZELE necesare „SHUNTARII EI ‘LEGALE'”!!!

  53. Foarte oportună și pentru România, cum a fost pentru celelalte țări dezvoltate azi din Europa, revenirea la cetățeni. Democrația presupune partide, dar cetățenii sunt sufletul organizării. Articol de concepție strălucit ca de obicei al profesorului Marga. Realism, profesionalism, patriotism, viziune – acestea trebuie. Curentul înnoirii va birui, căci sunt mari, tot mai mari necazurile. De la o zi la alta apar noi și noi necazuri. Ca de obicei, diversioniștii și delatorii se văd, dar să privim înainte, la ce este de făcut. Succes României cetățenilor!

  54. La postăceală nivelul! Și la articole impecabile și binevenite, cum este acesta, despre România cetățenilor, tot felul de cîrpe mint și vor să-i învețe pe alții ce și cum. Într-adevăr, trepăduși trimiși printre oameni întregi împiedică această țară să-și revină. Nu-i nicăieri așa diversiune executată de proști cu pieptul bombat.

  55. România are nevoie de „reconstrucție” printr-un set de reforme structurale profunde, menite să conducă la reducerea cheltuielilor de functionare a statului şi la aşezarea econamiei pe baze sustenabile, precum:
    -Reducerea numărului de ministere la 15-16, la fel cum este in Franţa şi Germania;
    -Desfiinţarea agenţiilor şi instituţiilor care nu sunt neapărat necesare, atribuţiile lor putând fi preluate de alte instituţii, simultan cu o descentralizare reală;
    -În administraţia locală, păstrarea acelor primării care servesc peste 8.000 de cetăţeni, şi comasarea celorlalte;
    -Reducerea numărului de judeţe la 16, într-o primă etapă, apoi la 8, echivalente cu regiunile de dezvoltare;
    – Înlocuirea instituţiilor care servesc acum cetăţenii prin numerosi funcţionari, cu aplicaţii informatice care funcţionează nonstop, online.
    În România sunt 2862 de comune din care 2.390 au sub 5.000 de locuitori, 891 n-au nici măcar 2.000 de oameni. Avem 216 orașe din care 117 au sub zece mii de cetățeni. Au însă aparate birocratice stufoase care le conduc, în mai toate cazurile cu ajutor de la stat. 2.593 de localități au beneficiat în 2022 de fonduri din bugetul statului pentru a putea să funcționeze. Și așa se întâmplă în fiecare an.
    In cazul acestor UAT-uri, liberalul Ilie Bolojan, președinte CJ Bihor vine cu urmatoarea solutie: „Primăriile care sunt gestionate prost ar trebui să fie lăsate să intre insolvență. Ori am avut de fiecare dată în acești ani ai guvernului în care primăriile care au acumulat arierate, au gestionat catastrofal activitatea au primit bani direct prin hotărâre de guvern la propunerea Ministerului de Finanțe pentru a li se șterge aceste datorii. Ori practic mesajul care este? Orice faceți cineva vă salvează”.
    Cine are urechi de auzit, să audă!

  56. iluzii hranite la greu, cu vorbe fara noima…propuneri, viziuni, toate din mijlocul drumului… toti vor sa contruiasca fara baza , sa arda etapele iar inevitabil cosntructia lor se va prabusi sau nici macar nu va vedea lumina zilei. ma gindeam ca temele propuse, in functie de vorbitori(!), ar fi continutul unei discutii, undeva intr-un viitor aproximativ. e graba pentru alegerile care vin sau e graba pentru a construi temeinic?

  57. De 76 de ani Romania NU MAI APARTINE CETATENILOR, ci PCR si Secu care dupa 1989 s-au rebotezat pt mimarea „democratiei” ce nu a existat niciun moment, la fel ca inainte de 1989!!!Numai niste descreierati dogmatici pot califica diferentiat perioadele dintre 1989-2004 si 2004-2023 cand SITUATIA DE AZI e consecinta a 34 de ani de CRIME CONTRA ROMANIEI!!! CRIME demarate de PROFI!!! Poate cineva califica drept „prostocrat” vreun lider ai regimurilor pana in 2004, regimuri care AU PUS BAZELE DISTRUGERII Romaniei? NU, toti au fost PROFI care AU PLANIFICAT si DECLANSAT INTENTIONAT, la COMANDA EXTERNA, DISTRUGEREA Romaniei!!! TOATE MARILE RAPTURI concretizate in DISTRUGEREA ECONOMIEI Romaniei si in INSTRAINAREA BOFATIILOR SOLULUI si SUBSOLULUI s-au COMIS intre 1989-2004!!!
    Ne norocitilor de „falsi patrioti amarati”, adulatori TI CALOSI ai ceausismului, voi trebuia sa CONDAMNATI regimurile bolsevice
    dintre 1989 si 2004 care au COMIS CRIMELE INFATISATE PARTIAL DE MINE, nu eu!!! Si nu uitati, MULTI DINTRE CRIMINALII din 2004 pana azi sunt AUTORI AI CRIMELOR dinainte de 2004!!!

Comentariile sunt închise.

Precizare:
Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.