S-a votat: Nu veți mai vedea asta în intersecții

Amplasarea mijloacelor de publicitate sau reclamă, cu excepția statuilor și monumentelor, în curbe și în intersecții este interzisă, potrivit unui proiect adoptat, marți, de Camera Deputaților.

Proiectul de lege are ca obiect de reglementare modificarea art.27 alin.(4) din Ordonanța Guvernului nr.43/1997 privind regimul drumurilor, republicată, cu modificările și completările ulterioare, în scopul interzicerii amplasării mijloacelor de publicitate sau reclamă, cu excepția statuilor și monumentelor, în curbe și în intersecțiile la nivel ale căilor de comunicație, în ampriză și în zonele de siguranță, precum și pe suprafețele de teren destinate asigurării vizibilității în curbe și în intersecții, potrivit raportului comisiilor de specialitate.

Legea a fost adoptată de Camera Deputatilor cu 239 de voturi „pentru”, 52 „contra” și o abținere.

Proiectul a fost inițiat de 40 de deputați PSD, PNL și minorități naționale.

Alt proiect votat:  TVA-ul la cărțile electronice scade la 5% din 1 ianuarie 

Prețurile la cărțile electronice comercializate în România vor scădea după ce, marți, Parlamentul a adoptat o inițiativă legislativă de reducere a TVA de la 19% la 5% pentru e-books și presa digitală. Măsura va intra în vigoare la 1 ianuarie 2022.

„România, ca țară, are cele mai mari prețuri la cărțile electronice, cu aproximativ 10% mai mari. Proiectul adoptat astăzi scade TVA pentru cărțile electronice și presa digitală, este un prim pas în demersul de a construi un mediul digital, mai bun, pentru biblioteci și pentru lectură. Dacă ne uităm la toate țările dezvoltate, peste 70% din acces nu mai este fizic, ci online. Toate țările mari au peste 20% din populația peste o anumită vârstă cu abonamente active la biblioteci în format online. Dacă noi reușim să facem un ecosistem legat de Biblioteca Digitală a României, un proiect inițiat acum câțiva ani, dar care nu se dezvoltă cum ar trebui, putem să avem mai multă cunoaștere, putem să dezvoltăm zona generațiilor tinere care să ducă România mai departe”, declară deputatul USR Cătălin Teniță.

Proiectul, co-inițiat de deputatul USR Cătălin Teniță, amendează Codul fiscal în sensul reducerii de la 19% la 5% a TVA pentru cărțile electronice și presa digitală, așa cum este în alte 17 state ale Uniunii Europene.

Măsura va intra în vigoare la 1 ianuarie 2022.

„Proiectul de lege se bazează pe câteva realități dramatice. Piața de carte din România este, în momentul de față, cea mai mică din Uniunea Europeană, raportată la numărul de locuitori. Aproximativ 95% dintre românii cu vârsta peste 18 ani nu achiziționează nici măcar o carte în decursul unui an. Proporția segmentului de carte electronică este de sub 1% din piața de carte clasică, în timp ce în state precum Germania, Franța, Marea Britanie sau Statele Unite ale Americii segmentul de carte electronică are o proporție între 5% și 15%. Pandemia COVID-19 a limitat mobilitatea oamenilor și, implicit, a făcut ca volumele de carte achiziționate sau împrumutate să scadă dramatic față de anii anteriori”, trasmite USR.

Abonează-te acum la canalul nostru de Telegram cotidianul.RO, pentru a fi mereu la curent cu cele mai recente știri și informații de actualitate. Fii cu un pas înaintea tuturor, află primul despre evenimentele importante, analize și povești captivante.
Recomanda 1
Author

8 Comentarii

  1. Pai si legea aia cu Holocaustul in scoala,nu e stire?Si aia s-a votat, dezinformantilor

    • Bravo! E o imensa revolta in societate din cauza legii aleia, iar presa se face ca nu stie, nu vede, nu aude.

  2. cand se interzice inmatricularea de BMW si JEEP cu volan pe dreapta ?

  3. Când se ia pe viața dreptul de a conduce celor tembeli dovediți prin modul in care conduc și generează accidente?’

  4. Deci în afară de regulamentul rutier avem și o lege pentru regimul drumurilor ?? E clar, suntem plini de legi și paragrafe !
    Dar pentru sensurile giratorii făcute ca niște fortărețe ce trebuie ocolite obligatoriu (și încetinit) cu toate că nu e nimeni în intersecție, acolo nu trebuie plasate niște monumente ale prostiei mioritice ?
    – Aaa, nu se mai poate , sensurile ălea sunt ele însele niște monumente ale prostiei, s-ar putea să provoace niște reacții de gândire neautorizată !

  5. Nu spun ca e rau, sunt vreo 2-3 locuri in particular unde chiar ma deranjeaza, mult, dar astea sunt niste detalii de doi lei cu impact aproape 0 asupra sigurantei rutiere. Sunt zeci de puncte din cod, unde ar trebui lucrurile clarificate si nu lasate la decizia unor capete de creta.

Comentariile sunt închise.

Precizare:
Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.