Scamatoria din legea carantinei

Atacarea carantinei/izolarii obligatorii este reglementată într-o asemenea manieră, încât devine un drept iluzoriu şi nu unul concret, efectiv. Nu sunt reglementate modalităţile ca o persoană izolată să poată sesiza instanţa, atrage atenţia APADOR-CH.

Calea de atac împotriva izolării şi a carantinei inclusă în legea carantinei este un drept iluzoriu şi nu unul concret, spun și avocaţii consultaţi de Mediafax.

Legea intră în vigoare marţi.

O persoană nu poate fi privată de libertate în mod forțat şi apoi să i se ceară tot ei să demareze toată procedura necesară pentru a fi verificată legalitatea deciziei prin care a fost izolată. Legea carantinei arată că DSP-urile sau Comitetul Naţional pentru Situaţii de Urgenţă decid carantinarea sau izolarea unui suspect sau bolnav de Covid-19.

„Corect ar fi fost ca decizia sau hotărârea prin care se dispune carantinarea / izolarea unei persoane să fie transmisă către instanţa, în vederea confirmării, de către autoritatea emitentă într-un termen de 24 de ore de la emitere (la fel că în cazul Legii nr. 487/2002 a sănătăţii mintale şi a protecţiei persoanelor cu tulburări psihice)”, spun avocaţii.

„Potrivit formei actuale a legii, persoana în cauza, după ce este carantinată/izolată forţat, ar trebui să atace în faţa instanţei de contencios administrativ decizia cu caracter individual emisă de Direcţia de Sănătate Publică. Ceea ce, din punct de vedere practic, este aproape imposibil din moment ce persoana este carantinată/izolată”, adaugă aceștia.

Şi APADOR-CH atrage atenţia că dreptul de a contesta în justiţie privarea de libertate nu este „efectiv”: „Nu sunt reglementate modalităţile şi înlesnirile necesare pentru ca o persoană aflată într-un spaţiu de carantinare sau izolare să poată sesiza instanţa”.

Tot APADOR-CH spune că legea nu prevede măsurile ce pot fi dispuse pentru repararea prejudiciilor produse: „În lege trebuie să existe un articol care să prevadă că orice persoană, care a fost victima unei măsuri nelegale de carantină sau izolare are dreptul la reparaţii şi să prevadă procedura de constatare a nelegalităţii carantinei/izolării şi de acordare a remediilor (despăgubiri)”.

Ce prevede legea

Legea carantinării şi izolării intră de marţi în vigoare, fiind publicată, sâmbătă, în Monitorul Oficial, după ce a fost promulgată de preşedintele Klaus Iohannis.

*** Potrivit legii, carantina persoanelor se instituie pe baza informaţiilor ştiinţifice oficiale şi a definiţiei de caz, la domiciliul persoanei, la o locaţie declarată de aceasta sau, după caz, într-un spaţiu special desemnat de autorităţi, cu privire la persoanele suspecte de a fi infectate sau purtătoare ale unui agent înalt patogen care:

* sosesc din zone în care riscul epidemiologic este ridicat, pe baza datelor epidemiologice transmise la nivel naţional, european şi internaţional de către organismele competente în domeniu;

* au intrat în contact direct cu cel puţin o persoană confirmată cu o boală infectocontagioasă.

În situaţia în care persoanele refuză măsura carantinării la domiciliu sau la locaţia declarată de acestea, precum şi atunci când persoanele în cauză încalcă măsura carantinei pe durata acesteia, deşi au consimţit-o anterior, medicul sau, după caz, organele de control recomandă, iar reprezentantul direcţiei de sănătate publică decide carantinarea persoanei în spaţiul special desemnat de autorităţi, dacă aceştia constată riscul de transmitere a unei boli infectocontagioase cu risc iminent de transmitere comunitară.

Medicul sau, după caz, organele de control vor informa de îndată DSP, care confirmă sau infirmă, după caz, măsura carantinării persoanei în spaţiul special desemnat de autorităţi, printr-o decizie cu caracter individual. Decizia se emite în cel mult 8 ore de la informarea făcută de medic sau de organele de control, după caz, şi se comunică de îndată persoanei în cauză. În scopul prevenirii răspândirii bolii infectocontagioase, până la comunicarea deciziei direcţiei de sănătate publică prin care se infirmă măsura carantinei recomandate în spaţiul special desemnat de autorităţi sau, după caz, până la comunicarea hotărârii primei instanţe, persoana în cauză nu poate părăsi domiciliul, locaţia declarată pentru carantină sau, după caz, spaţiul special desemnat de autorităţi, fără încuviinţarea medicului sau a reprezentantului DSP.

Măsura se instituie pe durata perioadei de incubaţie specifice bolii infectocontagioase suspicionate şi încetează la expirarea termenului specific perioadei de incubaţie sau anterior, ca urmare a confirmării persoanei ca purtătoare a agentului înalt patogen, cu sau fără semne şi simptome sugestive specifice definiţiei de caz, fiindu-i aplicabile dispoziţiile privitoare la măsura izolării.

*** Izolarea se instituie pentru persoanele bolnave cu semne şi simptome sugestive specifice definiţiei de caz, precum şi pentru persoanele purtătoare ale agentului înalt patogen, chiar dacă acestea nu prezintă semne şi simptome sugestive.

Potrivit legii, pentru a asigura un echilibru corect între nevoia de a preveni răspândirea unei boli infectocontagioase cu risc iminent de transmitere comunitară şi dreptul la libertate al persoanelor, măsura izolării se instituie în funcţie de boala infectocontagioasă, cu respectarea următoarelor standarde necesare exercitării drepturilor şi libertăţilor fundamentale:

* măsura să fie dispusă pe durată limitată, în mod nediscriminatoriu şi proporţional cu situaţia de fapt care o determină;

* măsura să aibă ca scop prevenirea răspândirii unei boli infectocontagioase, periculoase pentru siguranţa persoanei şi sănătatea publică;

* măsura să fie instituită pentru a proteja interesul public şi să nu determine un dezechilibru între nevoia de protejare a sănătăţii publice şi imperativul respectării libertăţii persoanei.

Izolarea se instituie cu acordul persoanelor supuse examinării, iar în lipsa acestuia, atunci când medicul constată riscul de transmitere a unei boli infectocontagioase cu risc iminent de transmitere comunitară, într-o unitate sanitară sau, după caz, într-o locaţie alternativă ataşată unităţii sanitare, în scopul efectuării examinărilor clinice, paraclinice şi evaluărilor biologice, până la primirea rezultatelor acestora, dar nu mai mult de 48 de ore.

Cel mai târziu la expirarea termenului de 48 de ore, pe baza examinărilor clinice şi paraclinice şi dacă se menţine riscul transmiterii bolii infectocontagioase cu risc de transmitere comunitară, medicul recomandă prelungirea măsurii izolării într-o unitate sanitară sau într-o locaţie alternativă ataşată unităţii sanitare ori, după caz, la domiciliul persoanei sau la locaţia declarată de aceasta.

*** Izolarea la domiciliu sau la locaţia declarată se instituie dacă riscul contaminării altor persoane sau al răspândirii bolii infectocontagioase este redus. Izolarea la domiciliu nu poate fi dispusă în situaţiile în care informaţiile ştiinţifice oficiale referitoare la tipul agentului înalt patogen, calea de transmitere şi rata de transmisibilitate impun izolarea persoanelor exclusiv într-o unitate sanitară sau o locaţie alternativă ataşată acesteia.

*** În situaţia în care persoanele refuză măsura izolării, medicul informează de îndată, după consemnarea refuzului persoanei, direcţia de sănătate publică judeţeană, care, în termen de cel mult două ore, va emite decizia prin care confirmă sau infirmă măsura izolării recomandată de medic, în unitatea sanitară sau într-o locaţie alternativă ataşată acesteia.

*** Carantina pentru persoanele care sosesc în România din zone cu risc epidemiologic ridicat sau pentru persoanele care au intrat în contact direct cu persoanele infectate se dispune prin hotărâre a Comitetului Naţional pentru Situaţii de Urgenţă, la propunerea Grupului de suport tehnico-ştiinţific privind gestionarea bolilor înalt contagioase pe teritoriul României şi se pune în aplicare prin ordine ale ministrului Sănătăţii şi ale unităţilor din subordine.

*** Carantina zonală se instituie prin ordin al şefului Departamentului pentru Situaţii de Urgenţă sau al persoanei desemnate de acesta, în baza hotărârii Comitetului judeţean pentru situaţii de urgenţă, la propunerea direcţiei de sănătate publică teritoriale şi cu avizul Institutului Naţional de Sănătate Publică.

Ordinele şefului Departamentului pentru Situaţii de Urgenţă sau ale persoanei desemnate de acesta pot fi contestate de către orice persoană care se consideră vătămată într-un drept al sau ori într-un interes legitim la instanţa competentă.

*** În situaţia existenţei unui deficit de personal medical constatat de către DSP sau ISU, pe durata instituirii măsurii în domeniul sănătăţii publice, în situaţii de risc epidemiologic şi biologic, personalul medical, paramedical şi auxiliar specializat din sistemul public poate fi detaşat cu acordul persoanei detaşate, iar în lipsa acestuia, pe o durată de cel mult 30 de zile, prin ordin al ministrului Sănătăţii, al şefului Departamentului pentru Situaţii de Urgenţă sau al persoanei desemnate de acesta sau, după caz, al conducătorului instituţiei angajatoare, se arată în lege.

Pe durata detaşării, se asigură persoanei detaşate, suplimentar faţă de salariul plătit de unitatea angajatoare, plata indemnizaţiei de detaşare în cuantum de 50% din salariul de încadrare, diurna zilnică de 2% din salariul de încadrare, cazarea şi transportul în localitatea unde se dispune detaşarea.

Abonează-te acum la canalul nostru de Telegram cotidianul.RO, pentru a fi mereu la curent cu cele mai recente știri și informații de actualitate. Fii cu un pas înaintea tuturor, află primul despre evenimentele importante, analize și povești captivante.
Recomanda 1
Author

14 Comentarii

  1. Acest lucru era evident de la început, se pune și problema reprezentării în jusțiție știut fiind faptul că prin nou CPC apărarea nu se mai poate (neconstituțional) realiza personal sau printr-o rudă/afin; termenul de 24 de ore reprezintă oricum jumătate đin termenul celor 48 de ore, iar la acesta se va adăuga timpul parcurs de hotărâre între instanță și unitatea medicală, oare juriștii din comisiile parlamentare nu au sesizat aceste aspecte ?!

  2. Ce lege mai frumosilor din moment ce DSP-urile nici macar la telefon nu raspund? Totul e o vrajeala ieftina, adicatelea disolutie a statului roman. Daca ministerul sanatatii nu-i in stare sa stabileasca un ofiter de serviciu si o echipa de interventie la nivelul fiecarei DSP judetean pentru 24/24, ce pretentii sa mai ai ? La cimitir inaninte in pas de defilare si cartofi cu usturoi in sacul de merinde! Huoo Johannis cu toti liberalii lui peste prajit aflati la butoane vremelnic!

  3. Legea e o capodopera PSD aripa Juristi cu Doctorate Plagiate,vopsiti „parlamentar” (rosu,galben si albastru)de sefii lor din Unitatea „partide si asociatii politice”!
    Sa le multumiti in cor lor:PSD+ALDE+clanul Dornenilor CCR + Sorositei Weber!

  4. In cei 30 ani de la urletele „libertate ’89”, s-a ajuns la „bis-ul spectacol” al acelui an, dar, nu se mai aud vocile puternic in strada! Tot in decursul acestor 30 ani, guvernantii de lux ai tarii, au complotat in forta privind denigrarea institutiilor de baza ale societatii, incat cetateanul sa nu mai aiba incredere indiferent de motiv si cauza! Pot enumera cu argumente solide aceste actiuni in toate institutiile:
    – institutia drepturile omului, permanent denigrata si destabilizata prin mojicii(publicitatea medicala pe micile ecrane care lasa sa se inteleaga ca cetateanul e prost, naiv si imputit), vinovatii si restrangeri de drepturi!
    -institutia consumatorului si protectia consumatotului: absolut toate nocivele si ilegalitatile prin excrocherii si furaciuni suln in comert si piata, prot.consumatorilor nu ia nicio masura legala sau orice ar intreprinde, nu se rezolva nimic prin instante!
    – institutia juridica/judiciara: fabrici de dosare si hotarari judecatoresti cu final impecabil de infect, partea vatamata este torpilata din toate punctele de vedere, mortul e vinovat in caz de accidente sau crima!
    – institutia primar/primarie cu toate acareturile, denigrata politic prin sfasaierea intre politicieni si narii capi: hotii prin lege! Nu mai spun de DGASPC, DSP care au vechime in infractiuni(este lege care ii apara pe toti din primarii care fac ilegalitati, sa nu plateasca daune pagubitului)!

  5. Completare:
    – institutia spital/sanatate/tratament/medicamente/vaccinuri: vedeti ca sunt cativa ani de cand se chinuie sa distruga iremediabil aceasta entitate si abia acum isi ating scopul dar in forta prin ordonante de urgente! Si cine o distruge, tocmai ministr sanatatii, hArafat, hRafila, hOrban, hrrParatrantorul principal al tarii plus tot guvernul pnl cu sustinere totala a opozitiei in frunte cu psd!
    – institutia buserica/cimitir/deces: nu mai are voie nimeni sa moara fara a fi inscris la coronavirus, desi poate se moare de moarte naturala, minciuni si manipulari la vedere! De parca pana anul asta nu mureau cetateni in Romania! Sa fim seriosi, este teroare introdusa si mentinuta in forta tot pentru distrugerea cetateanului si increderea in institutia in sine!
    – institutia armata/aparare: ii folosesc peste tot desi tara nu are nicio legatura cu zonele unde sunt trimisi, sai in locatii in care nu trebuiesc folositi! Aparare inseamna armata, in razboaie de pe acest teritoriu si nu inundatii, coronavirus sau alte tampenii politic! Armata se lupta cu inundatiile sau coro, cum adica, scot armele si se impusca, se lupta corp la corp?!
    – Institutia politie: numai caractere aproape infractionale sau nesimtite intalnesti dar urla dupa salarii si beneficii financiare de te pasa cu gura cascata! Am destule argumente pentru absolut toate institutiile care au devenit scarbosenii in ochii cetateanului, inclusiv: ANAF, TVA plus restul! Mai poti avea siguranta si incredere in institutiile din aceasta tara dupa atata balamuc si haos?!

  6. In ce tara din Europa sau chiar din lume a mai fost data o asa lege?! In ce tara din Europa sau din lume se interneaza (cu forta) asa-zisii asimptomatici?! De ce doar in România era nevoie de asa ceva?! Bai, presa, voi nu stiti sa-i sufocati, ma, p-astia cu intrebarile astea?!!!

  7. PSD incet incet va disparea ca partid,mai raman doar limbistii lor si unii votanti,mai fraieri de fel.Ceea ce au facut acesti nemernici din partidul lui Iliescu nu va ramane nepedepsit.Asa ca,cu toata gargara lui Nistorescu si altii de pe aici,ati luat-o in brate fraierilor.Acum se vede pe fata cat de mojici au fost si cat de mojici sunteti voi latraii de la CotidianulNistorescule,mosule.Prost ai mai ajuns .Apropo,De Johanis nimic,de succesul de la UE?

  8. de iohannis ce???? mare succes???? si basescu venea cu „succesurile” obtinute ptr romania de la ue, dar pe minus. sa vedem sumele obtinute de celelalte state si apoi mai vorbim. oricum, nu a scos o vorbulita pe tot parcursul summitului, ca de scotea…..toata populatia era in extaz

  9. Daca mai tebuie o dovada?

    Ei fac, in feuda lor, ce legi vor, cind vor, si cum vor fara nici o importanta daca incalca constitutia tarii. Si cetatenilor li se cere, care sunt un fel de … pe plantatie, sa accepte aceste legi fara comentarii si sa se supuna autoritaii tutelare, care o fi, la Cotroceni plus parlament plus senat.
    Ca doar unde-i lege nu-i tocmeala. Imi e rusine de ce au facut astia din tara in care s-au nascut stramosii mei si unde m-am nascut si unde am copilarit.

  10. eu,asa este ca esti frustrat? Ceea ce a obtinut Johanis este foarte bine chiar in comparatie cu Spania si Italia.Franta a obtinut mai putin.Bucura-te ca acedti bani nu ajung pe mana baronilor PSD si nici pe mana lui Basescu .Ca tot il invoci.Daca nu-ti convine poti pleca mai spre est.Acolo sigur te vei simti in largul tau.

  11. Daca mai tebuie o dovada?,taci dracului din gura ca numai prostii spui.Este o situatie critica pe care toti trebuie sa o depasim.Tot ii dai cu tara ta,locul tau natal.Ba omule,tu esti intreg la minte? Tara ta,neamul tau,satul tau natal poate disparea daca toti bolnavii in loc sa se trateze spre binele lor si al tau,umbla bezmetici.Daca un tuberculos umbla liber,tu iti dai seama ce se intampla? Sau un lepros sau in cazul de fata covid.Fii rezonabil si nu mai da cu doine de jale pe aici.Noi intelegem situatia.Toti trecem prin asta.Lasa macar gargara ca nu esti ferit nici tu nici eu de pandemie daca vrem noi sa fim „patrioti”Tu traiesti in lumea ta idilica,nene trezeste-te la realitate.

  12. Las’ ca asa ii place acestui popor, cu securisti care controleaza total tara in toate domeniile facand votul popular o gluma proasta si fara sens, cu dictatura, cu abuzuri, cu statut de colonie obosita la mana a treia. Toata istoria post WWII pana la acest moment demonstreaza din plin cele afirmate mai sus.

Comentariile sunt închise.

Precizare:
Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.