Festivalul Naţional de Teatru se adresează şi în acest an memoriei vizuale a iubitorilor de arte ale spectacolului „prin organizarea unor evenimente şi manifestări expoziţionale menite să se adauge scopului principal al FNT – prezentarea celor mai semnificative creaţii scenice româneşti din stagiunea trecută“, anunță organizatorii.
Astfel, pe parcursul celor unsprezece zile de Festival, sunt anunțate opt expoziţii, „opt locuri de popas care pot induce o dimensiune precisă a efemerului teatrului, prin valoarea de simbol a momentului artistic surprins în imagine: prin intermediul tehnicii fotografice, prin schiţe de decor şi costume, prin afiş, pictură sau chiar prin obiectul de teatru însuşi“.
Imaginile actriței
Teatrul Bulandra, foaierul sălii „Liviu Ciulei“ (Izvor), este gazda unei ample expoziţii de fotografii, dedicată unei actriţe foarte iubite de public în toate momentele bogatei sale cariere, cu un palmares senzaţional de roluri: Mariana Mihuţ.
Fotografiile pe suprafeţe supradimensionate, copleşitoare chiar (până la 144 x 240 cm), vor conduce privitorul printr-un slalom fluid de imagini izvorâte din roluri-cheie. „Miza expoziţiei este dimensiunea printurilor şi diversitatea personajelor jucate. Este o galerie de ipostaze Mariana Mihuţ. Peste imaginea de mare dimensiune, cu fotografia actriţei în prim-plan, se suprapun două sau trei imagini din spectacol, pe sistem «picture în picture», pentru a da rotunjime şi consistenţă mărturiei fotografice“, notează curatorul Irina Tapalagă.
Costumul pașilor
Păstrând tradiţia colaborării cu Festivalul Naţional de Teatru, Galeria Kube Musette de pe Calea Victoriei 114 este şi în acest an gazda unei expoziţii inedite: „Pantoful de teatru“. Un personaj în sine, pantoful poate dezvălui cele mai intime şi discrete semne ale personajului care-l poartă, atitudini, tensiuni, mister. Expoziţia de faţă este rezultatul incursiunii în laboratorul de creaţie a patru scenografi de mare anvergură: Doina Levintza, Lia Manţoc, Helmut Stürmer şi Dragoş Buhagiar.
Laboratorul susţinut de Yuri Kordonsky în prefaţa FNT a devenit serie de poze
Secvențe de laborator
Între 22 şi 28 iulie 2017, Teatrul Naţional „I.L. Caragiale“ din Bucureşti a găzduit primul eveniment din cadrul celei de-a 27-a ediţii a Festivalului Naţional de Teatru: laboratorul intensiv de creaţie „Cehov / Kordonsky“, pe care consacratul regizor l-a susţinut pentru 27 de tineri actori ai momentului. Timp de şapte zile, împreună cu Yuri Kordonsky, regizor, actor şi pedagog, actorii s-au aflat într-o intimitate de creaţie în care nimeni nu a putut pătrunde. Au lucrat în spatele uşilor închise, „o săptămână în filigran“, deschizându-le însă actorilor „o uşă către viaţă“ – aşa cum descriau participanţii experienţa de lucru pe texte dramatice de Cehov.
În urma evenimentului, o expoziţie ce reia tema workshopului, semnată de fotograful Adi Bulboacă, va putea fi văzută în perioada Festivalului Naţional de Teatru. Fotograful Adi Bulboacă a recunoscut că „nu am avut ocazia să asist la întâlnirea dintre Yuri Kordonsky, cei 27 de tineri actori şi opera lui Cehov, dar mi-a plăcut să-mi imaginez ce s-a putut naşte acolo. Câteva zile mai târziu, după finalul atelierului, am avut totuşi ocazia să-i primesc pe actori în studioul meu foto. Propunerea mea a fost să ne jucăm de-a Cehov, iar provocarea pe care le-am lansat-o a fost să inventăm întâlniri între personaje din piese diferite, să ne imaginăm ce relaţii, ce explozii sau ce linişti pot apărea“.
Fotografiile realizate de Adi Bulboacă cu tinerii actori participanţi la laborator vor fi găzduite de foaierul Sălii Studio a Teatrului Odeon.
Afișe muzicale
Cifrele din titlul ales de cunoscutul artist pentru a ilustra această expoziţie de afişe ale spectacolelor din cariera muzicianului Nicu Alifantis semnifică: 45 de ani de carieră în care a lucrat la 118 spectacole montate pe scenele a 54 de teatre, alături de 61 de regizori. Iar „A treisprezecea noapte“ este şi titlul spectacolului produs de Festivalul Naţional de Teatru împreună cu celebrul cantautor şi compozitor de muzică de scenă, care va avea loc pe scena Teatrului „Bulandra“ în data de 27 octombrie. Curatorii Irina Tapalagă şi Relu Biţulescu au ales ca amplasament al ineditei expoziţii de afişe, caiete program şi instrumente muzicale aparţinând lui Nicu Alfantis foaierul Sălii „Toma Caragiu“ (Grădina Icoanei), al Teatrului „Lucia Sturdza Bulandra“ (str. J.L. Calderon, nr. 76a).
De asemenea, mai este anunțată expoziția „Happiness“, unde sunt prezentate fotografiile artistei Dimitra Stasinopoulou, originară din Grecia, autoare a imaginii pe care Festivalul Naţional de Teatru o foloseşte ca logo în ultimele patru ediţii. Expoziţia de la ARCUB Gabroveni, Sala „Lipscani“, surprinde fericirea acolo unde te aştepţi cel mai puţin să o întâlneşti. „Prin expoziţia de faţă, vreau să împărtăşesc aceste zâmbete cu publicul român şi să aduc un surâs pe feţele tuturor“, spune Dimitra Stasinopoulou.
Nici anul acesta Pasajul Universității nu rămâne departe de FNT. Între 16 şi 30 octombrie, aici este pregătită „un fel de oglindă deschisă a Festivalului, care prefaţează, pregăteşte şi informează publicul despre eveniment. (…) Pasajul FNT reprezintă interfaţa evenimentului cu virtualii spectatori, locul unui popas teatral pentru trecătorii grăbiţi şi ocupaţi din Bucureşti.
Expoziţia inedită care va anima acest loc din inima Capitalei va fi primul contact al marelui public cu lumea teatrului românesc descrisă, anual, de FNT“.
Costumele și scenografia vor fi subiectul altor două manifestări expoziționale. Galeria Doina Levintza (Bulevardul Ion Mihalache, 113) va concentra creațiile pentru teatru semnate de cunoscuta creatoare. În același timp, la Muzeul Colecţiilor de Artă din Bucureşti (Calea Victoriei, nr. 111), publicul are ocazia să viziteze o expoziție dedicată operei lui George Löwendal, cu ocazia aniversării a 120 de ani de la naşterea artistului. „În lumea personajelor lui Löwendal“ doreşte să evidenţieze forţa creatoare cu care Löwendal a abordat în opera sa o multitudine de genuri şi stiluri, de la proiecte scenografice avangardiste la portrete cu vână expresionistă, de la peisajele influenţate de lecţia impresionismului şi postimpresionismului la pictura religioasă neobizantină. Selecţia propusă (în jur de 120 de lucrări aparţinând Fundaţiei Löwendal) va ilustra diversitatea activităţii sale artistice, prezentând: pictura, schiţele scenografice şi de costum realizat.
Cele 8 (opt) expoziţii propuse în această toamnă marelui public de Festivalul Naţional de Teatru vor fi deschise pe întreaga durată a manifestării, între 20 şi 30 octombrie.
Precizare:
Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.