Se înmulțesc refuzurile de împăcare dintre consumatori și bănci

În anul 2020 au fost deschise 433 de negocieri între consumatori și bănci/IFN-uri, în cadrul Centrului de Soluționare Alternativă a Litigiilor în domeniul Bancar (CSALB). Dintre acestea, în raport cu băncile, s-au finalizat până acum 223 de negocieri cu împăcarea părților, iar în 51 de cazuri nu s-a ajuns la un rezultat agreat de ambele părți. În raport cu IFN-urile au fost deschise doar 13 dosare de negociere, iar în 8 dintre acestea părțile nu s-au împăcat. Cauza principală (65%) pentru care negocierile au eșuat o reprezintă refuzurile venite din partea consumatorilor. În 25% din cazuri băncile au refuzat propunerea conciliatorilor, iar în 10% ambele părți au declinat propunerea de soluționare dată de conciliatori. Astfel, dacă anul trecut în 85% din negocieri părțile acceptau soluția dată de conciliatori, procentul a scăzut la 80% în acest an, tendința fiind observată în ultimele luni.

Reprezentnații CSALB au dat și câteva cazuri în care negocierea a eșuat. După negocierea care avea ca obiect reechilibrarea a două contracte de creditare, conciliatorul a propus părților conversia ambelor credite din franci elvețieni în lei, cu un discount de 17,5% pentru un credit din anul 2008 și de 25% pentru un credit din 2007. În urma conversiei dobânda aferentă ambelor credite urma să fie IRCC + 3.5%, însă consumatorul a refuzat propunerea. Într-un dosar de conciliere în care părțile au ajuns după executare silită a imobilului, consumatorul a refuzat soluția de reducere cu 50% a sumei rămase de achitat și reeșalonarea diferenței pe o perioadă de 7 ani, cu dobândă zero. Reducerea de 50% oferită de bancă reprezenta suma de 41.100 lei. Într-un alt caz, consumatorul, fost angajat al băncii cu care a negociat în cadrul CSALB, a solicitat anularea comisionului de administrare perceput lunar (aproximativ 40 de euro/lună) și restituirea lui din 2008 până în prezent. Banca a acceptat eliminarea acestui comision doar pentru o perioadă de 12 luni, motiv pentru care consumatorul a refuzat soluția propusă. În cazul încercărilor de soluționare directă dintre un consumator și o bancă comercială (fără parcurgerea etapelor unei concilieri în cadrul CSALB), un consumator a refuzat o ofertă de aproximativ 60.000 de franci elvețieni, preferând să se adreseze instanței pentru soluționarea litigiului cu banca, potrivit informațiilor transmise de instituția de credit.

Există și situații când nota de soluție este refuzată de comercianți. Cel mai frecvent acest lucru se întâmplă în cazul IFN-urilor. În cazul unei cereri în care consumatorul solicita restituirea comisionului de administrare, precum și ajustarea dobânzii, conciliatorul a propus mai multe măsuri: dobândă fixă, restituirea comisionului de acordare credit în valoare de 2.500 de CHF prin diminuarea soldului actual, restituirea comisionului de administrare și eliminarea lui pe viitor. Deși consumatorul a acceptat propunerea conciliatorului, reprezentanții IFN-ului au transmis că nu pot face concesiile propuse de conciliator deoarece comisioanele aferente creditului sunt legale și nu se justifică eliminarea lor.

“Fac un apel către consumatori să nu se mai raporteze la alte cazuri soluționate în cadrul CSALB deoarece fiecare caz este particular, la fel cum și băncile se raportează la fiecare consumator în mod diferit. Vă reamintim că recordurile valorice înregistrate în urma concilierilor reprezintă sume șterse din soldul unor consumatori aflați în situații sociale și financiare extrem de dificile. Recomand realism și echilibru față de așteptările pe care le au consumatorii de la bănci și o analiză atentă înainte de a refuza propunerea venită din partea conciliatorilor. Să se gândească în primul rând la faptul că nu toți consumatorii care trimit cereri către CSALB ajung să negocieze cu băncile, dar și la faptul că, refuzând o ofertă pe care o consideră insuficient de favorabilă lor, rămân doar cu alternativa instanței, acolo unde costurile de timp și de bani sunt incomparabil mai mari. Pentru bănci ar fi necesară o disponibilitate mai mare pentru negociere în cadrul Centrului și o adaptare a ofertelor la fiecare caz analizat. Reprezentanții băncilor care participă la concilieri trebuie să aibă mandate mai permisive, pregătindu-ne astfel pentru ceea ce s-ar putea întâmpla la începutul anului viitor când vor înceta toate efectele reglementărilor care au stabilit amânarea plății ratelor. Ne așteptăm ca anul viitor să înregistrăm mai multe cereri de negociere, iar băncile trebuie să fie pregătite pentru acest fapt”, spune Alexandru Păunescu, președintele Colegiului de Coordonare al CSALB.

Abonează-te acum la canalul nostru de Telegram cotidianul.RO, pentru a fi mereu la curent cu cele mai recente știri și informații de actualitate. Fii cu un pas înaintea tuturor, află primul despre evenimentele importante, analize și povești captivante.
Recomanda
Cosmin Pam Matei 4597 Articole
Author

5 Comentarii

  1. pai e normal. rezistentii sorosisti tefelisti corporatisti…..prin frauda, prin minciuna, manipulare au acaparat toata puterea !!!
    in piata alaturi de rezistentii tefelisti cotporatisti sorosisti, alaturi de individul parazit in geaca rosie care-i proteja erau si reprezentatii bancilor ! pentru ce? pai tocmai pentru a apara privilegiile si a ne trata ca pe sclavi in continuare cum o fac de 30 de ani de „valori” occidentale !
    iar noi sa stam cuminti…cu botnita…fara sa scoatem un cuvant, fara sa ne impotrivim…fara sa-i suparam cumva pe alogeni, corporatii, multinationale, banci…Dragnea a facut-o si acum e la inchisoare pentru asta !

  2. Acum vreo doi ani ăștia erau la proteste terfeliste atunci cineva pusese gând rău abuzurilor băncilor, în special se reglementeze IFN-urilor zvonurile că sunt controlate și detinute de acționariat PNL-ist care s-au opus din răsputeri. Acum IFN-urile își fac de cap, taie și spânzură și nimeni nu-i mai ține în frâu.

    USR-PNL dreapta n-au niciun interes să apere interesele clienților, din contră. Mulți clienți sunt corporatiști participanți la protestele pentru legile justiției.

  3. „Camatarie, camatarie,
    Te iubesc!
    Camatarie, camatarie,
    Ma-mbogatesc!
    Camatarie esti viata mea,
    Camatarie,nu te-as rata!
    Camatarie, rezista tu cat poti,
    Camatarie, ii saturi tu pe hoti!
    Camatarie,legea te ocoleste,
    Patandaratul gras,
    La capi el se plateste!”
    Va asteptati la altceva mai bun pentru conationali?!

  4. Ia hai sa vorbim și de fondurile de pensii și fondurile de investiții…cît sint costurile de administrare, care sunt portofoliile, în ce s-au investit, care simt performanțele fiecărei companii sau titluri de stat…unde sunt publicate..cine sunt managerii fondurilor de investiții luate individual, care sunt procedurile de audit…astea sunt lucruri care se discuta în capitalism…în securism post bolshevic se vorbește doar prin statistici super macro..și în general nu se discuta nimic concret…în spatele zumzetului mediatic mult și fără rost tv, ziare…se fura in mod bolshevic…dobinzi de 7% că nicăieri, comisioane la extragere de bani de 1%, comisioane bancare de plăți..complet aiurea, fonduri de pensii devalizate, pilonul 1 furat cu investiții de sute de milioane in firme aiuristice de procesări de carduri din mult prea cinstita Germanie…care dau mega falimente curind banii românilor…fonduri de investiții cu rate de return fixe..unde draq ați mai văzut așa ceva…și bonusuri de performanta la managerii de fond…în loc de plata servicii…jaful și dușmănia la adresa poporului român din partea bruxellezilot și a cozilor de topor românești care fie din prostie fie din cauze de șpagă au permis acest anomalii și hotzi fantastice

Comentariile sunt închise.

Precizare:
Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.