Ripostă americană în Orientul Mijlociu Gardienii Revoluţiei – armata de elită a regimului de la Teheran – au început să-şi retragă ofiţerii de rang înalt din Siria, după ce loviturile israeliene au ucis peste şase membri ai săi, au declarat pentru Reuters surse familiare cu această problemă. Score: 0,29
FMI recomandă impozitarea progresivă a veniturilor Potrivit sursei citate, deşi eforturile pentru a limita cheltuielile care nu au legătură cu pensiile şi a îmbunătăţi eficienţa guvernului şi administraţiei fiscale sunt binevenite, contribuţia lor potenţială la ajustarea fiscală este limitată, în special pe termen scurt. Score: 0,29
Ce l-a convins pe Orban să aprobe ajutorul pentru Ucraina S-a ajuns la consens după ce acordul a primit trei completări, conform unor surse diplomatice, scrie B1 Tv, care citează Politico. Score: 0,29
Cornel Dinicu scapă de arestul preventiv Conform sursei citate, societatea comercială era racordată la reţeaua de alimentare cu energie electrică în baza unui contract încheiat în anul 2014, pentru un consumator non… Score: 0,29
Sora președintelui CJ Prahova, la DNA Concret, explică sursele indicate, acesta ar fi folosit frecvent sume de bani de pe cardurile surorii sale dar nu au putut oferi alte detalii. … Sursele indicate vorbesc și despre existența unui presupus denunțător în cauză însă nu se precizează despre cine ar fi vorba. Score: 0,31
Rispostă la injurii. Șofer Uber lovește intenționat un biciclist Surse din anchetă au menționat că șoferul conducea o mașină Uber, iar incidentul s-a produs la virarea spre stânga către Obor. Score: 0,29
A vrut și el mașină cum are poliția …înmatriculare şi plăcuţelor nu numărul de înmatriculare, până la intrarea în legalitate”, au precizat reprezentanţii Inspectoratului de Poliţie Judeţean Arad, conform sursei citate. Score: 0,29
Industria lemnului se pregăteşte de proteste Potrivit sursei citate, este nevoie de eliminarea cauzelor artificiale care au condus la scăderea volumului exploatat, respectiv: procedura greoaie de avizare de mediu a amenajamentelor… Score: 0,28
Interlopul Fane Căpăţână pretindea că e de la Antidrog. A jefuit ucraineni Fane Căpăţână, 55 de ani, a fost reţinut, fiind suspectat de furt calificat şi uzurpare de calităţi oficiale, după ce ar fi oprit în trafic un autoturism în care se aflau mai mulţi ucraineni cărora le-ar fi sustras din portofelele suma de 3.800 de euro, au declarat surse apropiate anchetei. Score: 0,30
Percheziții la Iulian Dumitrescu de la PNL. Reacții! DNA face percheziții la Iulian Dumitrescu (PNL) și la membri ai familiei sale, au declarat surse judiciare. Score: 0,66
Trăsnet! România să plătească 2 miliarde de dolari Gabriel Resources. Cine a „comandat” la Digi24? Digi24 relatează, citând surse, că România se așteaptă ca pe 10 februarie să piardă procesul intentat de Gabriel Resources țării noastre pentru aurul de la Roșia Montană , ceea ce ar însemna că trebuie să plătim cel puțin 2 miliarde de dolari. Score: 0,32
Fără votul Ungariei. Comisia, pachet pentru Ucraina cu planuri de rezervă Guvernul ungar nu a reacţionat deocamdată faţă de propunerea referitoare la aceste dezbateri, dar surse europene afirmă că negociatorii ungari au dezaprobat-o. Score: 0,30
Băsescu merge acasă, dar nu e bine Medicii i-au transmis fostului președinte Traian Băsescu să își pregătească aparatul de oxigen, susțin surse medicale citate de Știrile Protv. Score: 0,30
Fetiță ucisă în bătaie de propria mamă Conform sursei citate, în cauză se efectuează cercetări in rem, fiind începută urmărirea penală faţă de faptă, cu privire la infracţiunea menţionată, pentru stabilirea condiţiilor în care a survenit decesul minorei şi a eventualei vinovăţii a unor persoane. Score: 0,29
Undă verde la liberali pentru comasarea alegerilor PNL a decis, miercuri, începerea discuţiilor în coaliţie pentru comasarea alegerilor, au precizat surse politice. Score: 0,67
Fuziune pentru căldura Capitalei …termoficare din București, care va permite crearea unei companii noi, eficiente, moderne ce va putea atrage fonduri pentru realizarea sincronizată a investițiilor atât la nivelul surselor de producere, cât și la nivelul rețelelor de transport și distribuție a energiei termice. Score: 0,28
Presa. Zelenski a fost obligat să facă pasul înapoi cu Zalujnîi Cotidianul britanic The Times a scris marţi, citând ca surse ofiţeri cu funcţii importante, că Zelenski îl convocase luni pe general la o întrevedere personală, în cadrul căreia Zalujnîi le-a spus consilierilor prezidenţiali că evaluarea lor privind situaţia militară este mai pozitivă decât realitatea. Score: 0,31
Creativitate în culori – Mobilierul care inspiră micuții artiști Lemnul provenit din surse sustenabile, vopselurile pe bază de apă și materialele reciclabile sunt doar câteva exemple ale eforturilor noastre pentru a contribui la protejarea planetei pentru generațiile viitoare. Score: 0,29
O nouă născocire. Rotativă și la Palatul Cotroceni Surse politice au explicat că o eventuală rotativă ar arăta astfel: cinci ani presedinte de la PSD si premier PNL, iar apoi, după cinci ani, PSD va susține candidatul PNL la prezidențiale. Score: 0,29
Legăturile primejdioase ale primarului Boc Conform unor surse bine informate, SRI a dibuit anul trecut niscaiva afaceri imobiliare în care au fost implicați primarul Emil Boc și până mai în vară ministrul de interne Lucian Bode, deputat de Sălaj și secretar general al PNL, prin afaceriști proxy din Cluj, Zalău și Negrești Oaș. Score: 0,30
Atac cibernetic la Camera Deputaţilor. DIICOT deschide dosar penal Conform sursei citate, această etapă a anchetei nu semnifică formularea unor acuzaţii împotriva vreunei persoane, ci instituie cadrul procesual necesar strângerii probelor în vederea stabilirii corecte şi complete a stării de fapt şi adoptării în cauză a unei soluţii legale şi temeinice. Score: 0,29
Din culisele ședinței PSD, cu Firea și Ciolacu În altă ordine de idei, Gabriela Firea şi-a asumat candidatura pentru Primăria Capitalei din partea PSD, au menţionat sursele citate. Score: 0,33
Patronul UNTOLD, acuzat de agresiune sexuală. Cercetare penală in rem Potrivit sursei citate, la acest moment cercetările se efectuează ca urmare a sesizării din oficiu a poliţiştilor de investigaţii criminale. Score: 0,29
Acuzații de spionaj în Parlamentul European Aceste e-mail-uri se referă la "întâlniri fizice la Moscova sau la Bruxelles" şi la "cereri de finanţare provenite din surse ruseşti pentru activităţile sale politice", conform acestei anchete realizate împreună cu alte mass-media, printre care un site eston şi ziarul suedez Expressen. Score: 0,29
Războiul din Ucraina, în faza țapilor ispășitori Unele sursele spun că este ”adevărat” că a fost demis, iar alte surse spun ”nu încă”. … Kyiv Independent scrie că Valerii Zalujnîi ar fi fost demis luni, 29 ianuarie, potrivit unor surse ucrainene. Score: 0,36
Panică printre deputați. Hackerii care au spart baza de date amenință Potrivit sursei citate, ca urmare a acestei situaţii, departamentul specializat din Camera Deputaţilor redactează o plângere la DIICOT. Score: 0,29