Vara rece (64) Taina, susţinea Al Cincizeci şi şaptelea, era mai necesară decât oriunde în alt domeniu, întrucât cineva care se ocupă de proprietăţile substanţelor în interacţiunea cu trupul uman poate cauza prejudicii dintre cele mai cumplite atât corpului, cât şi sufletului. Score: 0,28
Vara rece (63) Fiindcă (şi) de acest legământ se lega vindecarea sa, pacientul respecta întocmi taina. Score: 0,29
Vara rece (55) Însă acesta n-a plecat niciodată decât după ce aducea, parcă prin simpla-i prezenţă, un dezastru ireversibil, iar, pe de altă parte, el era încredinţat că nu va afla taina vieţii sale, decât studiind “jocul pur”, jocul copiilor. Score: 0,30
Vara rece (49) (Despre care, nepovestind nici el mai nimic, i-a păstrat taina.) El a încercat să îmbine talentul său organizatoric dintr-o societate mereu ameninţată, obligată să calce tot timpul regulile locului unde nimerea şi prestigiul unui trecut dintr-o lume fabuloasă, despre care tot ce se istoriseşte poate părea real. Score: 0,29
Vara rece (49) (Despre care, nepovestind nici el mai nimic, i-a păstrat taina.) El a încercat să îmbine talentul său organizatoric dintr-o societate mereu ameninţată, obligată să calce tot timpul regulile locului unde nimerea şi prestigiul unui trecut dintr-o lume fabuloasă, despre care tot ce se istoriseşte poate părea real. Score: 0,29
Ambasadorul statului paralel (I) …atunci procuror general al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, despre care se stie ca si-a exprimat aversiunea fata de Realitatea TV la cina de taina din sufrageria lui Gabriel Oprea. Score: 0,29
Vara rece (14) Nu există schimbare de suflet şi numai de corp, taina stă între metempsihoză şi metensomatoză. … Studiile sale genealogicei i-au descoperit multe secrete şi el a fost cel din urmă descendent al alor săi care mai păstra taina “seifului lumii”, a locurilor ascunse unde se găseau comorile confreriei. Score: 0,30
Vara rece (8) Dacă da, atunci taina a fost bine păstrată, femeia fatală a califului fiind greu de atestat în una sau alta dintre frumoasele din O Mie şi Una de Nopţi, însă posibil de a fi regăsită în câte un amănunt al mai tuturor femeilor marelui harem. Score: 0,29
Vara rece (6) Cărnurile, atât de scumpe în Constantinopol, se găseau în cantităţi nefireşti în Bagdad, iar modul lor de preparare constituia taina fiecărui bucătar. Score: 0,28
Vara rece (5) Din taina aşezământului de la Ahrun, ar fi spus monahii, ei care au fost martorii atâtor transformări infinit mai rapide şi mai năstruşnice. Score: 0,28
Vara rece (2) Iar, la mijloc, a văzut cu spaimă un copac mai frumos decât ceilalţi, probabil Copacul Vieţii, din care el s-a înfruptat inconştient până atunci, răscolind genealogii şi tulburând taina trecutelor vieţi. Score: 0,29
Un duet revizionist periculos pentru România (II) …pretinsul pamant natal cu tot, s-ar afla versatul si revansardul politician Zsolt Nemeth, care l-a secondat aproape trei decenii pe Viktor Orban, fiindu-i atat sfetnic de taina cat si camarad de actiune. Score: 0,29