Planul Koss, Aurescu și ardelenii Banii au fost alocați tot prin Fondul Bethlen Gabor, iar plățile au fost efectuate printr-un ONG denumit Asociația pentru Spațiul Media Transilvan, înregistrată în localitatea Salard din județul Bihor, care a depus un proiect în acest sens la Ministerul Resurselor Umane din Ungaria. Score: 0,27
Patronatele din turism cer ajutorul statului şi pentru 2022 Companiile au început să primească bani de la sfârşitul lunii noeimbrie, deşi reprezentanţii Ministerului Economiei de la acea vreme au estimat iniţial că vor da banii până la sfârşitul lunii octombrie. Score: 0,27
Cărarea pe care a fost orientată PMB sub domnia lui Nicușor Dan Nu îmi vine să vorbesc de banii necesari co-finanțării unor proiecte din bani publici de la guvern sau UE, că acolo e jale… Este, așadar, foarte probabil că pragul de 50% este deja depășit cu mult. Score: 0,27
Pretorienii – o castă discretă indispensabilă puterii Dacă împăratul Galba le-ar fi dat banii promiși pentru instalarea sa, probabil că ar domni și acum la Roma… Score: 0,27
Cațavencii: Banca ING fură banii clientului Direct de la clienți, scrie Doru Bușcu în Cațavencii.ro Cetățeanul I.B., om de rînd, cu domiciliul în București, nu-și poate recupera banii de la ING România. … Banca refuză să-i înapoieze banii depuși cu cîțiva ani în urmă, la ghișeu. … Acum, că ar dori să plece iar, vrea să scoată banii, dar banca nu-i dă. Score: 0,85
Ciolacu, pacifistul: „România are nevoie de această coaliţie” …zile vom vedea că acest efort, care ne-a adus deservicii de imagine, nu va ajunge să fie unul apreciat, nu va duce la nimic şi guvernarea va bălti, marile reforme vor stagna, banii europeni vor fi întârziaţi în continuare, atunci e absolut legitim să încercăm să găsim o formulă pentru că înseamnă că această formulă, după un an de zile… Score: 0,27
Marcel Ciolacu versus Rareș Bogdan: Hai să îi curmăm suferinţa! …zile vom vedea că acest efort, care ne-a adus deservicii de imagine, nu va ajunge să fie unul apreciat, nu va duce la nimic şi guvernarea va bălti, marile reforme vor stagna, banii europeni vor fi întârziaţi în continuare, atunci e absolut legitim să încercăm să găsim o formulă pentru că înseamnă că această formulă, după un an de zile… Score: 0,27
Fondurile europene, aduse la dimensiunea unui bacșiș Cum păstrăm banii în țară? … Singura strategie pare să fie cea în care luăm banii și implementează descentralizat, în teritoriu, unitățile administrative? … Grup Infrastructură: Exportăm toți banii împrumutați și dezvoltăm state precum Bulgaria, Ucraina ..etc din care se va importa masiv materiale (.. Score: 0,88
CEI O SUTĂ – CULOARUL TEMPLIER (33) (Se spune că doar din regiunea Rinului Superior, cu acest prilej s-ar fi obţinut suficiente averi din proprietăţile victimelor, încât cu banii adunaţi s-ar fi reuşit unirea nobililor de către împăratul excomunicat, nobili cu ajutorul cărora Friedrich a putut anexa – din nou – Toscana. Score: 0,27
Marionete prăfuite pe scena politică a României După 1989, am avut de-a face și cu un fenomen special, astfel, unele clădiri au fost renovate pe banii statului şi apoi au fost restituite către proprietari reali sau fictivi. Score: 0,28
Cîțu, numărând împrumuturile: România riscă să intre în recesiune Să avem înțelepciunea să vedem că deja am cheltuit banii de la buget pe compensarea facturilor. … Alții nu mai sunt și dacă cumva există riscul să luăm banii de la investiții – eu sper să nu se întâmple acest lucru – să îi punem la cheltuieli sociale sau în altă parte, atunci eșecul este garantat”, a averrtizat fostul premier. Score: 0,28
Firea, pe conductă: „Strigător la cer!” Nicușor Dan nu a mișcat un deget din ziua în care a ajuns primar, pentru a folosi banii pe care i-a moștenit, fără niciun efort, și cu care putea începe reabilitarea sistemului. … Minimum un an și jumătate pentru licitație și minimum tot atât pentru proiectare, e clar cā va ieși din calendar iar banii se vor pierde! Score: 0,31
Se tot adună studiile și consultanța de milioane pentru PNRR Practic pentru a primi banii din cadrul acestui program de la Bruxelles. … Ofertele se deschid în 2 săptămâni – 31 ianuarie iar banii provin din bugetul Ministerului. Score: 0,28
De la Bolintin la vale; spre fabrica de polițiști Ideea că leafa și mașina, pușca și cureaua lată le sunt date din banii noștri, ai cetățenilor le este complet străină. Score: 0,27
„Drumul Sf. Ladislau“ şi „Autostrada Nicolae Dabija“ (II) Ziarele iugoslave apăreau în catalog, chiar am şi plătit pentru ″Politika ekspres″, însă banii achitaţi mi s-au returnat după vreo două luni. Score: 0,27
Liga anti-Fritz …că vor avea condiţii normale (de trai, n.r.) dar s-a ajuns fără căldură în case, o administraţie păguboasă care are de plătit amenda de peste 20.000.000 de euro din banii românilor, pentru că nu a fost capabil să gestioneze situaţia de la Colterm", a precizat George Simion. Score: 0,27
Scrisoare către președintele Comisiei Europene, Ursula von Der Leyen În timp ce alte 16 state au primit banii din PNRR și au deja șantierele deschise, România plătește tribut ratării pașilor de implementare din cauza nepriceperii în realizarea acestui Plan de către responsabilul direct Ghinea. Score: 0,27
ENGIE se apără: Românii și-au depășit cota de gaze Banii sunt din profiturile impozitate și supraimpozitate făcute de marii producători de energie controlați de stat, cum ar fi Hidroelectrica ori Romgaz. Score: 0,27
CEI O SUTĂ–CULOARUL TEMPLIER (27) Alberic de Trois Fontains relatează cum cavalerul n-ar fi ţinut cont de acea scuză şi l-ar fi ucis pe ticălos, vrând să le dea şi banii înapoi păgubiţilor. … Numai că aceştia n-au vrut să-i primească, fiind încredinţaţi că, odată cu banii, ar fi pierdut şi speranţa liniştii pe care şi-au cumpărat-o. Score: 0,27
România Curată: Ghinea ia bani de la Parlamentul European pe un model curat penal Ca atare, i s-a creat un job lui Ghinea, să cerceteze cum e implementat PNRR, din banii declarați de el însuși de ”politici publice/cercetare”, desigur, prin încredințare directă. … Dar nu e exclus deloc Păslaru sau care a dat de fapt banii să îi dea înapoi de cum reclamă cineva, scrie jurnalistul Adrian Popescu. Score: 0,90
Creșterea prețurilor la energie – Dar de ce toată această mascaradă? ”Este un joc de imagine care să arate publicului, câți bani sau acordat pentru energie electrică și să se piardă din discuție faptul că banii care trebuie plătiți de consumatori pentru gaze sunt foarte mulți și pentru care nu se acordă o subvenție importantă”, spune Chisăliță. Score: 0,28
Textierul MCV și România monitorizată Banii pentru site provin de la Parlamentul European, putând fi accesați doar de europarlamentari. … Ghinion…Rămânând fără pâinea și cuțitul sancțiunilor, Ghinea s-a mișcat rapid, primind de la UE ceea ce pare a fi o compensație, banii pentru acest ong de monitorizare. Score: 0,28
Convocarea lui Simion – un exces dintr-un scenariu Pe banii României sau ai Uniunii Europene. Score: 0,27