Ai căutat: goluri
Într-un fel, s-a repetat până la un punct scenariul acelui meci oficial din grupa preliminară la EURO din Elveția, de la Lausanne, unde cele două goluri ale lui Mihăilă din secvențele de final ale meciului ne-au adus un miraculos 2-2 în loc de 0-7. … Am mai avut situații de a marca, pe lângă cele două goluri.
Score: 0,28
A admirat, de asemenea, unul dintre cele mai frumoase goluri din istoria turneelor finale de CM înscris de Gică în poarta lui Cordoba de la peste 30 m lateral stânga. … De aceea, își dorea mult ca în amicalul jucat de România împotriva sud-americanilor să continue tradiția golurilor familiei Hagi contra Columbiei.
Score: 0,27
CSMB a reuşit să intre la pauză cu un avans de şase goluri, 18-12, iar apoi ecartul a ajuns la opt goluri, 24-16 (min. … Cristina Neagu a fost şi de această dată cea mai bună jucătoare a campioanei României, cu 10 goluri marcate, în timp ce portarul Laura Glauser a avut 16 intervenţii (43,24%).
Score: 0,30
Lusitanii au trimis un om weekend-ul trecut, la derbyul Rapid – FCSB și acesta a plecat entuziasmat de cele văzute, pentru că Rrahmani a făcut un meci mare și a contribuit substanțial la succesul zdrobitor al echipei sale, cu 4-0, marcând jumătate din goluri. … Era golgheterul SuperLigii cu 10 goluri în față, dacă nu se accidenta.
Score: 0,28
Dacă ești pasionat de pariuri, poți să încerci selecția că FC Barcelona va câștiga în timpul regulamentar și se vor înscrie sub 4.5 goluri. … Mai mult, atacul este la cote înalte, cu 23 de goluri marcate în ultimele cinci meciuri din Premier League. … Poți încerca un pariu pe goluri în partida de marți.
Score: 0,28